Eram zilele trecute lângă cea mai jegoasă autogară din România. Culmea, cred că este privată, nu știu exact regimul ei, dar noi în Ploiești efectiv nu avem ceva OK pentru microbuze și autobuze internaționale.
Ajung la dispecerat și mă uit de un număr de telefon. Căutam și eu informații de rute, de program. Efectiv, erau afișate cu font de 12 foarte multe informații inutile. Ori că izolez eu cu burete, ori că aruncă ei foi inutile pe acolo… tot aia e.
Dar dacă te duci la orice instituție a statului totul este identic. Informația utilă e, de fapt, inutilă. Sau aruncată în vreun colț, pe vreo hârtie îngălbenită.
Să zicem că suntem obișnuiți cu asta. Dar privatul ce scuză mai are?
Am mers cu privatul, cu trenul privat. Ăl mai slab dintre toate, dar culmea, nu mai întârzie în ultima vreme. Cel puțin, cele de navetiști care nu vin de departe semn că au cam terminat cu lucrările. Sau nu s-au apucat de altele noi.
Am plătit cu cardul. Contactless frumos, direct de pe tabletă. Chiar am analizat să văd cum se descurcă doamna și, deși era relativ în vârstă, s-a descurcat foarte bine. Am plătit super rapid, iar în rest, scanat codul QR.
10 minute mai târziu, cere „voie pentru un loc” să completeze un registru fizic. Foaie, pix, indigo. Probabil un soi de foaie de parcurs, habar nu am.
Dar erau dotați cu tabletă de 8-9′, e clar că era OK cu tehnologia, ce mai caută indigo în cazul ăsta? Să te chinuiești cu el pe genunchi (la propriu). Oare informația aia nu se putea trece direct pe tabletă, într-un „sistem digital”?
Si cu indigoul de pe stoc ce vrei să facă?
Sunt cei care tot timpul spun că se pierd datele și trebuie să aibă ceva scris de mână.