Hisense sunt niște băieți din China cu televizoare interesante. Mi se pare că nu comunică foarte mult prin România, dar mereu au avut prețuri foarte bune. Însă nici nu au excelat cu tehnologia.
De exemplu, Panasonic știi că inovează, că încearcă soluții wireless, Sony alege să ia mereu cele mai noi panouri și să încerce să producă marea cu sarea. De Samsung sau LG ce să mai vorbești?!
Dar Hisense? Ați auzit de patente, de lucruri cu care să iasă în față?! Nu zic că nu fac, dar rar ajung informații utile despre ei. Poate se schimbă în viitor lucrurile.
Păreri despre Hisense 50A6BG?
Dedeman are o strategie interesantă în ultima vreme. Nu știu prin ce distribuitor ajung televizoarele la ei, dar mai mereu reușesc să aducă oferte bune. Probabil că încearcă să aducă oameni în magazine, să cumpere și alte lucruri, treburi de bricolaj.
Sau poate că este doar o lichidare de stoc, văd că la Evomag televizorul este cu stoc epuizat. Emag îl are la 1960 la vendor.
Hisense 50A6BG este disponibil la Dedeman la 1549 de lei.
Pentru un televizor de 50′ prețul este foarte bun. Evident, pentru prețul ăsta au fost scoate câteva opțiuni.
Televizorul nu are android, ci are propriul sistemul de operare. Este vorba despre VIDAA 5.0. Eu unul nu am testat așa ceva. Pe termen lung nu se știe dacă va suporta toate serviciile de streaming de pe la noi. Pun un mare asterix aici. Deocamdată Netflix, Disney+, YouTube și Plex sunt disponibile.
Ca imagine televizorul are panou pe 50Hz, rezoluție 4k și ajunge la 300 de niți. Nu plătește pentru Dolby Vision, în schimb folosește codecul HDR10+ și codecul HLG. De apreciat este și DTS:X-ul. E util în multe situații. Oricum, un soundbar va fi necesar. Cei 10W… meh!
Pentru banii ăștia nu e rău deloc. Luați, însă, în considerare un stick HDMI pentru viitor. Nu uitați, totuși, că trebuie să vină și televizoarele din 2023 pe piață. Unii producători deja le-au pus la precomandă: Sony, Samsung. Pentru tot ceea ce înseamnă televizoare de top am văzut diferențe majore, la cele de buget încă nu sunt convins că sunt diferențieri atât de mari.
Marian Gabriel Biro a zis
Dar dintre astea 2…Televizor Samsung 50AU7172, 125 si Televizor LG LED 50UQ70003LB, 126 cm..care il recomanzi?
Marius Cucu a zis
Discutabil. În principiu, Samsung e o idee mai OK pe anumite tehnologii, dar e mai vechi cu un an. E diferența mare de preț între ele?
Marian Gabriel Biro a zis
50 de roni
Marius Cucu a zis
Atunci alege LG-ul.
Marian Gabriel Biro a zis
Ambele sunt in oferta la emag…1750 Samsung si 1800 LG
Stoicescu Cristian a zis
Bună ziua , sti cumva un tv 3D care sa se găsească pe piața? Am cautat pe toate magazinele on line și erau stocuri indisponibile . Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Nu se mai fabrică. Ultimii parcă Samsung au avut prin 2018-2019.
Adrian Bolocan a zis
Sunt multe lucruri în Dedeman mult mai ieftine decât în magazine precum Carrefour. Boluri, tacâmuri, farfurii și altele de genul.
Marius Cucu a zis
Probabil merg pe adaos mai mic. Eu tacâmuri iau din Pepco sau Ikea, de obicei. Bine, ultima dată mi-am luat glorie cu unele de la Altex. S-au făcut praf la mașina de făcut vase.
Adrian Bolocan a zis
Bine de știut.
Cerevel a zis
Ce părere ai despre TV TLC. Tot chinezi dar pe site sunt considerați pe locul 3 ca producători de tv. Au la Auchan și Carrefour TV QLED la diagonale mari si preturi sub eMag
Marius Cucu a zis
Îi urmăresc de ceva timp, sper ca anul ăsta să primesc la test ca să am și eu ceva mai multe impresii. Am făcut rost de niște contacte, dar vedem!
Da, sunt mult mai mari ca Hisense, în SUA au chiar piață mare. La noi bat pasul pe loc.
Costin a zis
Hisense chiar a cumparat drepturile Sharp pentru USA inca din 2015.
Marius Cucu a zis
Nu aveam idee de asta. Oricum, japonezii au pierdut lupta pe televizoare cu chinezii.
Petre a zis
Am luat in decembrie un Hisense 50A7GQ. Nu stie HBO MAX, dar in rest e ok pentru banii lui. La cat ma uit eu la televizor nu prea avea rost sa dau banii pe un teveu mai scump.
Marius Cucu a zis
De la anul va trebui să știe doar de MAX, iar se rebranduiește.
Pato Basil a zis
Întrebare ce dimensiuni recomanzi la tv recomanzi pentru o camera de 5 metri? Adică tv pus pe perete
Marius Cucu a zis
Dacă distanța e de 5 metri eu m-aș duce la 165cm fără probleme, poate chiar mai sus un pic. Depinde și de tehnologia televizorului. Dacă e un LED ieftin… s-ar putea să fie maxim 165cm, dacă vrei mai mult… poți crește și diagonala.
Pato Basil a zis
Ceva de buget :)), momentan nu-l avem dar ne gândim. La design, că ne apropiem.
Marius Cucu a zis
E bună perioada asta că sunt lichidări de stocuri până la începutul verii. Apoi vine valul de iarnă și acolo nu cred că mai găsești reduceri, ci mai mult „reduceri”.
Radu a zis
Eu am Grundig făcut de Vestel nu l-aș da pe 100 de Samsung
Marius Cucu a zis
Am auzit numai de bine de Grundig. Am văzut că are dotări ok, dar nu am testat.
Alexandru Silviu a zis
Nu recomand acest brand Hisense !!!
Am de un an și jumătate un televizor de 146 UHD 4K și poate fi utilizat doar cu programele instalate Netflix Disnei+ Prime …FĂRĂ HBO GO , mă refer la sistemul lor Vidaa care este total limitat ….setări de regiune și oră blocate deci …
Înainte să achiziționați…mai gândiți-vă !!!
Marius Cucu a zis
Pentru asta e recomandat să mergi pe branduri mai cunoscute. În principiu, cele din top5 despre care am amintit aici. Punctual, la problema ta, dacă vrei HBO GO sau MAX de la anul, trebuie să te îndrepți spre un stick HDMI. Apropo, cred că era mult mai utilă părerea ta aici.