Am făcut triplu salt, dublu șurub și atunci când mi-am luat mașină de spălat vase. Burlac, cu mâncat jumătate din timp prin oraș, cu plită și cuptor mai mult de decor. Sigur, zic mereu că încep să mai fac câte una câte alta, dar momentan e mai simplu și mai rapid să mă deconectez de calculatoare.
În fine, am luat un model slim, de la Beko, încorporabilă. E vorba despre modelul acesta.
Am instalat-o de mai bine de jumătate de an, dar n-o folosisem. Nu luasem sare, nu luasem pastile, decât ce mi-au dat la cumpărare, și oricum n-aveam de ce să bag la spălat dacă eram eu și umbra mea.
Ne-am înmulțit un pic și-am zis să folosim și noi mașina de spălat vase. Are destul de puține programe, undeva la 6, iar cel mai mic e de clătire, cred că de 15 minute. Are programe de spălat de la 30 de minute până la 4 ore. Mai ceva ca mașina de spălat rufe.
Voiam să vă zic că, dacă încă stați în dubii să vă luați mașină de spălat vase să nu mai stați pe gânduri când sunteți mai mult de-o persoană. Face diferența. Le pui acolo în sertar și le bagi la spălat. Frumos, elegant, am dispărut de acasă. Abia de dimineață mi-am amintit de vase. Curate, pe raft acolo. Încă mă gândesc de ce am luat uscător d-ăla că ies foarte ok din mașina de spălat. Țipau unii că lasă dâre. N-am observat.
Ah, avantajul notabil ar fi că spală pe la 60-75 de grade, în funcție de program. Ar frige un pic mâna în chiuvetă. Și cică ar consuma mai puțină apă decât în chiuvetă.
Ce mi-ar mai plăcea să am la mașina de spălat vase?
- opțiune pentru a se deschide ușa singură la terminarea programului ca până ajung eu la ea să dispară aburul
- să fie o modalitate de a spăla mai bine produsele din plastic
Vă las pe voi să spuneți și alte probleme pe care le întâlniți la mașinile de spălat vase.
ice4you a zis
Pfff … felicitari! Superb corp de mobila …
Marius Cucu a zis
Shitt că am uitat de ea. Vin de la dentist și actualizez. 🙂
Emi a zis
Cand am descoperit masina de spalat vase zici ca am descoperit focul 🙂
Eu folosesc de doi ani de acum, am un whirlpool.
Din experienta mea :
– cele mai bune pastile 3 in 1 sunt cele Finish Quantum, le-am cam testat pe toate.
– oalele foarte murdare sau cu mancare intarita/arsa le las la 2 cicluri, adica le las inauntru la doua spalari si ies perfect ( la doua ture de vase cum ar veni)
– ceaunul nu se poate spala pentru ca se formeaza un strat negru pe fund din cauza materialelor
– se spala cu brio si linguri din lemn chiar daca nu este recomandat.
In alta ordine de idei – cea mai buna investitie din ultimii ani.
Marius Cucu a zis
N-am ceaun încă. Tot ce am spălat a fost foarte ok, chiar și la programe scurte. E un Beko… slim, cu A+++. Nu știu numele exact.
ice4you a zis
Ba, voi ma uimiti si d’a intreb: cate vase spalati pe zi fratilor? CATE? La mine se aduna 2-3 farfuri, 2-3 blide, 2-3 cani si se gateste la greu zi de zi, nu ocazional … adica ce speli in maxim 2 minute fara sa te chinui … despre ce vorbim aici? Sunteti un trib intreg? Mananca la voi si vecinii toti? Wtf?
Marius Cucu a zis
Știi ce mișto este să ai musafiri și să le arunci acolo?
Știi ce greu a fost să mă dezobișnuiesc să mă duc cu farfuria la chiuvetă și să nu mă duc cu ea la mașina de spălat?!
E fix ca la tricouri. Murdărești unul pe zi… ai vrea să mai speli de mână?!
ice4you a zis
Ba da cati musafiri, totusi? Adica din cand in cand … iti vin unii … din cand in cand … pentru aia merita sa dai 500EU sa cumperi ceva ce il ti de mobila intre timp?
Marius Cucu a zis
250e
ice4you a zis
Ma rog … 250EU in cazul tau … ca sa ce? Sa fie acolo, ca e bun. ?
Marius Cucu a zis
Poate fi in orice caz nu doar al meu 🙂
Emi a zis
Eu,sotia si un copil – umplem o masina de vase la 1 -2 zile.Ideea e ca o lasam sa se umple si spalam tot odata.Consum la o spalare – 9 litri de apa : 6-7 cani, 16 farfurii, 2-3 boluri + 2 tigai si vreo 15 tacamuri.
Daca mai vin si musafiri – spalam de doua ori pe zi la ea, e model slim de 9 seturi.
Marius Cucu a zis
Tot slim și aici. Nu m-am uitat să văd câți litri consumă. Cred că mai contează și ce program folosești.
ice4you a zis
Deci stai doua zile, sau mai mult cu vasele imputite ca sa aduni sa le speli in loc sa faci asta rapid dupa fiecare masa … curat si igienic. Interesant.
Marius Cucu a zis
Dacă mergem după logica igienei… o mașină de spălat are programe și de 90 de grade. Crezi că poți pune degețelele la 90 de grade să speli? 🙂
ice4you a zis
Si tu de ce crezi atunci ca a fost inventat detergentul de vase ca factor de dezinfectie ce nu mai necesita o temperatura ridicata pentru a face lucrul asta?! Doar ca sa parfumeze vasele? Pe de alta parte, la 90 de grade sunt destule microorganisme care nu mor, pentru a realiza asta ai nevoie de temperaturi care trec de 100 de grade (punct de fierbere), tocmai de aceea si mancarea este recomandat a fi pregatita la temperaturi mai ridicate de atat, mai ales in cazul carnii ce poate contine aceste microorganisme, salmonela fiind una dintre ele care desi este rezistenta pana undeva in jurul a 70 de grade, asta nu iti garanteaza ca este colmplet eliminat riscul in cazul consumului uman.
Alta intrebare?!
Emi a zis
Nu mai mult de a 2 a zi.
Pe acelasi rationament ar trebui sa nu mai punem hainele murdare in cos si sa le spalam manual de fiecare data cand murdarim o soseta sau un pantalon.
De fapt castigul principal e in timp. Si timpul e valoros.
Castigi timp cand folosesti masina de spalat vase, cand folosesti masina de spalat rufe, cand platesti facturile online,etc … Se aduna minut cu minut si dupa cum stim e o resursa limitata.
Te asigur de ceva – te las sa speli la mana un pahar si apoi acelasi pahar la o masina de spalat vase. O sa intelegi doar cand ai sa faci asta.
ice4you a zis
Hai sa nu comparam lucrurile! Niste rufe murdare nu se imput pana la viermi ca niste vase lasate cu resturi de mancare pe ele fie si pentru o zi. E o diferenta de la cer la pamant. Pe de alta parte, vrajala aia cu timpul economisit nu prea vreau sa o mai aud cand fiecare dintre noi risipeste infinit mai mult timp cu balarii cum ar fi frecatul netului, decat alea 2-3 minute cat iti ia sa speli niste blide mai ales daca ai si apa calda la indeamana.
In concluzie, in afara de lene si sa fi trendy nu exista nici o logica in tot ce spui tu. Da, o asemenea masina e utila celor care au familii mari, organizeaza des mese, sau au o mica afacere gen o mica,carcima … dar pentru o familie compusa din doi adulti si un copil, come’on … e un moft si atat.
Marius Cucu a zis
Neah. Eu zic că nu e un moft. Moft e, momentan, pentru mine, ca o singură persoană. Pentru 2 persoane e suficientă una slim. Dacă mai ai un copil e și mai și. Am colegi care m-au influențat maxim în legătură cu asta. E mai simplu.
Emi a zis
Poate avem ambii dreptate, nu imi exprim decat parerea.
Dar – viermi la resturi de mancare de o zi ? Haide…
Mofturi sunt altele, gen masina de 30000 euro si mergi 2 km pe zi cu ea ca nu ai nevoie mai mult. Sau iPhone X ca sa stai pe Fb.
Masina de spalat vase este super utila si asigura confort, dar cum am zis – aceeasi parere ca si tine o au cei care nu au avut. Opinia se schimba cand folosesti.
Si da, in timpul ala mai bine stai si iti calci o camasa decat sa freci grasimea de pe farfurii cu mainile pline de Fairy – strict parerea mea.
In rest numai de bine, si te asigur ca nu e vorba de „lene”.
Marius Cucu a zis
Nu vreau să fiu hater, dar există locuri în care calci o cămașă cu 2 lei.
Eu nu beau cafea, dar decât să calc eu cămașa… 🙂
Emi a zis
Ti-o calca cu dunga la maneca si nu imi place :))
Marius Cucu a zis
Aici, în Ploiești, îți fac toate mofturile femeile astea. La câți clienți sunt…
ice4you a zis
Pana la urma … fiecare are viziunea lui si alege cum ii place. Pe Marius il inteleg, ceva imi zice ca e in ceva teste de nisa! :)))))))))))) Cum merge maestre, pusca ceva pe traficul targetat? :))))
Marius Cucu a zis
Neah, n-ai nimerit. Sunt pe nișă de ani buni. Nu e roz. 🙂
ice4you a zis
Exista vreuna sa nu fi si tu mot-cocot? :)))
Marius Cucu a zis
Costin a zis
‘Ne-am înmulțit un pic…’ E cumva inca un barbat? Nu? Si-atunci la ce-ti mai trebuie masina de spalat vase?!?
Marius Cucu a zis
Dacă ne înmulțeam mai mult era o femeie?! 😀
Costin a zis
Niste farfurii de unica folosinta din plastic, te descotorosesc optim de subiectul topicului. Hai, curaj, fa-i citeva poze si zvirla-le pe OLX. 🙂
Spatiul astfel cistigat il poti optimiza cu niscai echipamente de retea… 🙂
Marius Cucu a zis
În bucătărie? Lângă apă, lângă Dunăre?! 😀
Am luat astăzi vreo 18 farfurii să fie acolo locul frumos. Doar că nu-s din plastic.
Joie Negru a zis
M-am speriat. Credeam ca aveai masina de spalat rufe de juma de an si n-ai folosit-o :)) Am auzit si eu ca o masina de spalat vase ar fi mult mai economica, insa ma intreb ce se intampla cand esti burlac si nu prea speli multe sau cand speli ar avea sens sa speli la mana… Banuiesc ca se intampla sa stai cu ea juma de an pe tusha, sau mai mult, in functie de cat de burlac esti…
Marius Cucu a zis
De 2 ori am folosit-o p-aia. Odată m-am inundat. Riscul de a fi burlac aproape de părinți. 🙂
Dar am făcut depozit de detergenți și bălării de curățenie. Trebuie să încep și eu să…
unblogcolorat a zis
Ma cam bate si pe mine gandul sa imi iau. Sunt gospodina de fel, iubesc ordinea si curatenia…pana la spalatul vaselor :))
Adila a zis
Sa va spun si eu ceva. Ma bate nevasta-mea la cap sa cumparam o masina de spalat vase. Eu am incercat sa-i spun ca e mai mult teapa decat utila, da ea nu si nu. De spalat vase manual nu scapi orice ai face. Adica nu, daca ai bucatarie doar pentru decor atunci e buna. In conditii normale insa, masina asta e buna sa depozitezi vasele murdare in caz ca nu ai chiuveta incapatoare. De cele mai multe ori masina asta aduce cu ea un val de cheltuieli neprevazute, unele chiar foarte mari. De exemplu trebuie sa schimbi mobila din bucatarie ca sa incapa si masina de spalat vase. In final te alegi cu mai putin spatiu pentru alte lucruri in bucatarie.
In ceea ce priveste eficienta masinii am niste rezerve. Daca speli o cana, trei farfuri niste tacamuri si poate o oala de ciorba eu zic ca se descurca. Nu mai bine ca omul dar acceptabil. Daca ai insa ceva lipit pe cratita, la revedere. Daca lasi sa se intaraeasca mancarea pe vase iarasi la revedere. Le spala masina si apoi le speli si tu inca o data.
Marius Cucu a zis
Nu schimbi toată mobila. Faci ceva modificări. Am amici care au făcut-o. E drept, dacă ești nevoit să tragi priză separat… acolo va fi o problemă.
vasile a zis
Cata patima de la o masina de spalat vase, totusi n-ai pus si tu o poza 😉
Marius Cucu a zis
Păi e încorporabilă. Vrei poza cu mobila sau cu un băiețel?
vasile a zis
Daca e incorporabila e bine, e mai sigura, nu ai surprize, nici nu am fost atent ca e doar pentru baieti si eu p’aici, pardon!
Marius Cucu a zis
Cu ce o diferențiază de una normală? Doar că nu se vede?! 🙂
Adila a zis
@Marius Cucu. Pai de ce nu ti-ai upgradat mobila de bucatarie de pe vremea lu nea Nicu daca zici ca e asa usor sa faci modificari la ea?
Spalati de mana nu mai dati banii pe toate prostiile. Economisiti niste bani si mergeti sa va distrati de banii aia, sa faceti sport, sa va luati o bicla sau sa o reparati pe cea pe care o aveti.
Marius Cucu a zis
Păi și dacă, în loc să le pun în chiuvetă, le pun în mașina de spălat și… doar dau un play și fug să mă plimb cu bicicleta, nu e mai bine?! 🙂
Daniela a zis
Folosesc și eu mașina din asta de spălat vase și e super utilă. Economisești o groază de timp în a spăla tu chiuvete de vase, mai ales după ce ai mai mult de 2 musafiri la masă și mai multe feluri de mâncare.
Eu folosesc cel mai des programul 4, în care spală la 70 de grade celsius timp de 58 de minute. Iar câteodată, destul de rar, când las vasele murdare peste noapte și o pornesc a doua zi, combin programul 4 cu funcția de extra clătire F3/F4. Se mai întărește mâncarea și e super utilă o extra clătire.
Îmi place că are și program de înjumătățire a timpului, pentru programele de lungă durată, cu funcția F1/F2, dacă nu vrei să le lași chiar atâtea ore.
Cred că de vreo câteva ori am folosit și programul 3, pentru oale voluminoase și am mai folosit programul 5, când am spălat vasele după ce am gătit în ele și era suficientă o spălare rapidă de 30 de minute.
Ce nu-mi place la ea e că la prima vedere pare voluminoasă, dar nu încap chiar așa multe vase în ea. Nu mi se pare compartimentată foarte bine, ca să încapă mai multe vase. Adică atunci când am fost 4 persoane la masă, 4 farfurii, 4 pahare, tigaia în care am gătit, tocătorul, ustensilele și un eventual castron deja au umplut mașina de spălat vase. În schimb, dacă speli doar farfurii și tacâmuri, fără tigăi și alte chestii voluminoase, îți încap super multe.
Referior la dâre, să știi că mai lasă niște pete, dacă nu ștergi vasele imediat ce a terminat mașina de spălat. Dar asta e de la apă. Și în coș când le speli manual, mai rămân pete. Bunica de exemplu, după ce spăla vasele, le ștergea imediat și le punea la loc, ca să fie impecabile și să nu rămâne pete de la picăturile de apă și dâre :))).
Oricum, pentru o bucătărie micuță și 2 persoane + câțiva musafiri din când în când chiar o recomand. Plus că o mașină de spălat vase economisește și super multă apă. Consumi mult mai puțin pt câteva farfurii cu mașina de spălat vase, decât dacă le speli tu de mâna la chiuvetă.
Marius Cucu a zis
Eu am varianta de 45cm, dar sunt și variante mai mari, de 60 de cm, în care încap mult mai multe farfurii. Am amici care au copil mic și le este utilă una de 60 de mc. Mie, pentru 2 persoane, mi se pare foarte ok una de 45 de cm.
Pe manualul mașinii scria că ar consuma 9 litri de apă tot procesul. Bine, parcă diferă de la program la program, cert e că e un consum mult mai mic de apă față de cât ai lăsa la chiuvetă să curgă. Bine, nici nu m-am uitat pe factura de curent.
Daniela a zis
Da, într-adevăr. Pentru 2 persoane e mai mult decât utilă. Acuma na, treacă merge de la mine și bag 2 mașini când mai am musafiri și-s prea multe vase :)). Oricum consum mai puțin decât dacă le-aș spăla la chiuvetă.