Da, încă se dă șpagă în România

Că s-a minimizat în anumite domenii, că nu mai suntem ca în anii 2000, e adevărat. Dar mai e mult până departe.

Când am intrat pentru prima dată pe TVA și puneam întrebări prostești de la contabilitate, una dintre ele era fix asta: rambursarea de TVA. Era o prostie pentru mine că oricum am sume relativ mici, le-aș avea de recuperat în 2-3 luni de încasări, nu se ajungea la rambursare.

Dar acum îmi dau seama de ce femeia îmi zicea: stai potolit acolo că vin ăștia în control și mai rău faci. Dar na, știam că sunt bine. Sau credeam până am văzut ce prostii a făcut vechea contabilă. Adică nu erau greșeli mari, dar n-o interesa prea mult de deduceri, ea „simplifica” totul la 100%. Repet, servicii, lucruri ușoare.

Însă, când vine un control la un depozit, când vine un control la un magazin ori chiar un control filmat ca al lui Piedone, nu prea ai cum să scapi.

Am povești cu oameni care spuneau că lasă câte 5000 de lei în dulapuri, pe rafturile din magazin doar-doar că să meargă să își facă „treaba” mai repede.

Până și nea Anastasiu spunea că a delegat un om pentru asta. Omul ăla trebuia plătit, era mai ieftin să dea o șpagă și să meargă mai departe.

Pe de altă parte, uitați-vă și pe la multinaționale că inclusiv acestea au bugetată zonă de amenzi. O amendă mică, o șpagă mică, așa funcționează lucrurile.

OK, nu se mai dau în plic ca în 2016, dar tot se găsesc formule. De asta a fost atât de multă rezistență pentru limitarea plăților cash anii trecuți. Era o formă mult mai simplă de a urmări banii. Normal că nu vrea nimeni „control”. Că fiecare dă o șpagă mai mică ori dă ceva pe sub mână. De supraviețuire sau de îmbogățire. Unii ar zice că ar fi fost de îmbogățire la nenea Anastasiu, nu chiar de supraviețuire.