Treceam strada prin Budapesta și mi-a sărit în ochi o treabă. Curier pe bicicletă. Bicicletă d-aia serioasă, cu loc destul în spate.
Acum na, eram atent să traversez și să îi fac poză, nu am observat dacă este sau nu este electrică, dar mi se pare că ăsta e viitorul și în București. Printre scuteriști cred că se poate strecura și un băiat d-ăsta de la GLS cu coletele. Culmea, mi se pare că București e mai puțin aerisit față de Budapesta, nu știu de ce nu s-a implementat asta și pe la noi.

În Ploiești, în schimb, am tot văzut că au dubițe d-alea micuțe, electrice. Nu sunt la fel de practice, adică nu le poți pune pe un trotuar, dar și ele sunt destul de fâșnețe.

Pare a fi electrică, motorul e în roată din față.
Da, da, nu părea că dă din greu.