Am aflat o veste șoc. Este Black Friday la Altex și Black orice la Flanco. Și Flash Deals la eMAG și… orice reducere la cel.ro și peste tot e campanie. Altex chiar și-a luat-o de la ANPC recent.
[Citeşte mai departe…]Când vorbim despre cumpărături vreau să mă gândesc atât la comenzile din China, cât și la comenzile de pe Amazon sau chiar de la noi.
Dar nu numai despre experiența de shopping vreau să discutăm, ci despre întreg procesul, ba chiar să trecem dincolo de asta, spre magazine, să vedem care sunt lucrurile bune și care sunt mai puțin bune de la acestea.
Nu vreau să intrăm în zona de curierat, acolo trebuie să facem categorie separată pentru că aceștia sunt ceva mai special, aparte.
Sistem de plată fără casier cu 2 supraveghetori la Auchan
În 2 locuri mari și late îmi fac cumpărăturile: Kaufland și Auchan. Când e de luat ceva rapid cobor la Mega-ul de peste drum. E simplu, elegant și scump. La Mega, cel puțin.
La celelalte ar fi cumpărăturile de weekend, ca să zic așa, deși nu țin niciodată cont când ajung p-acolo. Mă uit dacă e bere, dacă nu… trec să o iau.
În fine, eram într-o zi la Auchan și la coadă era o reclamă d-aia cu plătește la casa automată.Am citit, la un moment dat, despre asta și-am zis să testez și eu chestia asta.
[Citeşte mai departe…]Mișto cu pozele astea la Altex
Am vrut cântar de bucătărie. Nu, nu mă apuc de gătit, dar voiam să ilustrez câte un gadget. Nu voiam cel mai bun cântar, ci unul care să nu aibă logoul brandului. Cea mai ieftină variantă era un Gorenje. Dacă țin bine minte, era chiar la promoție, nu cât prețul afișat pe site.
Am zis că nu va da bine, așa că hai să iau ceva mai sus. Nu consider că Myria e un brand prost, mai ales la așa ceva, dar nici cu Gorenje nu mă pot lăuda.
[Citeşte mai departe…]Portofel cu folie de aluminiu?
Mi-e tare comod să plătesc contactless. Fie cu telefonul, fie cu ceasul sau ce am la îndemână. Asta când am un ceas disponibil, eventual la teste. Mi se pare o tehnologie extrem de utilă, de rapidă. De fapt, e util orice mă face să n-am monede în buzunar… Să nu am grijă că voi zgâria un telefon, un display, orice.
[Citeşte mai departe…]Bere cu ghimbir?
Bere cu ghimbir, a?! Ia uitați preț aici.
Mho, că tot începe să vină perioada de vară călduroasă și tot ne-au oprit ăștia căldura când a revenit frigul am zis că trebuie să mă răcoresc cu niște bere.
Nu sunt eu mare băutor față de colegii de prin jur, dar am zis că e ok să testez câte una și câte alta. Bere din China, Italia, bălării… care mai de care cu eticheta atrăgătoare.
[Citeşte mai departe…]Cei mai buni ochelari de soare?
Ani de zile am ignorat partea cu razele soarelui. Am lucrat ani de zile în televiziune, cu ochii în monitoare, apoi am continuat din fața unui calculator. De ceva ani de zile am fost diagnosticat cu Keratoconus și de atunci lucrurile s-au schimbat un pic. Cu alte cuvinte, înainte de operație aveam dureri de cap(frunte, stări de vomă în momentele în care ochii îmi oboseau fie de la lumina albastră, fie de la soare sau chiar neoanele din supermarket). Un fel de fotofobie, dar mult, mult mai sensibilă.
[Citeşte mai departe…]Când ajung coletele de pe eBAY?
Am scris acum o săptămână de ebay. A fost prima mea comandă de pe ebay.de și-am vrut să fiu sigur că nu sunt probleme. A fost ceva de test pentru că doar pe aliexpress și pe ebay erau produsele de care aveam nevoie.
Între timp, nevoia s-a mai mărit pentru că am rupt de tot mufa de la laptop.
[Citeşte mai departe…]Cele mai citite cărți de economie
Sunt interesant să citesc cât mai multe despre economie. Recunosc, acum câțiva ani nu eram în postura în care sunt acum, să învăț să investesc. Nici la momentul ăsta nu cred că sunt foarte avansat, dar îmi place să învăț, îmi place să discut despre asta. Așadar, avem secțiunea de comentarii în care putem porni discuții interesante, poate chiar despre investiții.
[Citeşte mai departe…]Mi-am tras Raspeberry PI de pe eBay. Să sperăm că ajunge anul ăsta
Știți că voiam să fac treaba aia cu serverul. Bine, improvizație. M-am gândit, m-am răzgândit, iar m-am gândit și… n-am făcut nimic până acum.
Bine, nici acum când scriu articolul n-am dat decât 2 click-uri și acum aștept. Am comandat miercuri de pe eBAY bateria pentru laptop, iar aseară deja mă băga GLS în seamă dacă nu cumva vreau să schimb adresa de livrare.
[Citeşte mai departe…]Comenzi eBAY – informații utile despre taxe și livrare
Dacă vrei să comanzi de pe eBAY cred că trebuie să discutăm un pic înainte pentru a-ți face o părere, per ansamblu.
[Citeşte mai departe…]

