logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Cum vi se pare un astfel de limitator de viteză?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 7 mai 2024 8 comentarii

Cele mai nasoale limitatoare de viteză sunt cele făcute de către oameni. Prin Ploiești avem unul dublu. De fapt, s-ar putea să fie montat de autorități, dar sigur e foarte înalt și idiot. Practic, e ciment înălțat. Și e înălțat atât de tare încât ai toate șansele să atingi cu mașina. Sunt două „limitatoare” acolo. Sigur, e o stradă destul de circulată, cu vizibilitate redusă, iar oamenii efectiv erau disperați din cauză de accidente.

Pentru cei din Ploiești, vorbesc de cea de pe strada Cerceluș.

Apoi enervante sunt limitatoarele de viteză clasice, care zboară iarna când e zăpadă.

Normale mi se par cele mari, de tip insulă. Nu îmi amintesc să fi auzit de vreun accident pe o astfel de trecere de pietoni. Mi se pare că își ating scopul. Paranteză, că tot e campanie electorală, prin Ploiești s-au adăugat becuri LED pe Cantacuzino. Pur și simplu, zici că e asfalt proaspăt, atât de bine se vede seara. Vreau campanie electorală în fiecare an.

Revenind. În Snagov, acolo la bogați, unii au inventat un sistem de viteză inteligent. Vii cu viteză, poc, se ridică. Nu ai viteză, rămâne lăsat.

Nu l-am văzut decât aici în poze, dar pare interesant. Nu îmi dau seama cât de bine rezistă în timp, mă gândesc că mai vine o dubă, mai vine ceva de tonaj și se mai strică mecanismul. Dar ideea e interesantă.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: masina

Comentarii

  1. Jupiter a zis

    7 mai 2024 la ora 01:52

    Waste of money. Ajustarea înălțimii se face cu camioanele de gunoi sau cele de mare tonaj. Iar separatoare nu au în vedere că în unele locuri pur si simplu îngusteaza banda atât de mult, au bare de fier beton care dau pe afară în lateral care zgîrie maşina, iar bornele pot efectiv tăia capul unui biciclist sau motociclist. Majoritatea accidentelor mortale au loc in afara localității şi cauza principala este imbecilitatea, neatentia, şi infrastructura. Acolo la PH se fura mai demult în neşrire. Unde e făcut cu cap şi bun simț nu deranjeaza, unde se vede ca proiectul a fost făcut doar pentru a da fonduri europene sau proiecte firmelor de casă a politicienilor, lucrurile devin mai neplăcute. Războiul împotriva maşinilor şi şoferilor este pe fondul unei invidii bolnăvicioase a bogătașilor care impun tot ce este mai mult rău decât bine din afara. F50 la 40000 sau un BM ok DOARE pe principiul capra vecinului. Viteza trebuie adaptat fată de vizibilitate, maşină, oboseală, nesimțire celorlați etc. Per ansamblu e mult mai bine, dar nah.

    Răspunde
  2. Mival a zis

    7 mai 2024 la ora 14:23

    Corect ar fi fost sa spui ca acele limitatoare erau executate pe strada Sitarului, la intersectia cu strada Cercelus.
    Si mai corect ar fi fost sa spui ca in prezent, nu mai sunt deloc limitatoarele “duble”, ci numai unele simple, clasice!
    Si da, in intersectia aia, la cate accidente se produc, erau bune alea duble!!!

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      7 mai 2024 la ora 14:31

      Am pus link de pe maps fix cu zona aceea 🙂

      Răspunde
      • Mival a zis

        8 mai 2024 la ora 10:09

        Linkul tau Marius era pentru situatia din iunie 2022!
        Uite link pentru sept.2023, valabil si azi:
        https://www.google.com/maps/@44.9350625,26.023597,3a,75y,10.69h,73.9t/data=!3m6!1e1!3m4!1s1zPzgA8V05kA7-fFResbkA!2e0!7i16384!8i8192?entry=ttu

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          8 mai 2024 la ora 10:35

          N-am mai trecut de mult pe acolo, pe semne. Ăla îmi era drumul spre muncă.

          Răspunde
  3. Dan a zis

    7 mai 2024 la ora 15:33

    In locul de acelor limitatoare, la noi vor sa monteze semafoare inteligente cu radar la trecerile de pietoni, doar pe strazile intens circulate. Pietoni le vor comanda manual cand vor sa treaca si daca depasesti viteze legala se fac automat rosu.
    O sa fie cam nasol daca sta si politia cu radarul si treci pe rosu.

    Vedem in timp cat de eficiente vor fi.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      8 mai 2024 la ora 07:53

      Pai daca e automat sa nu fie ca la germani sa vina amenda direct acasă, fara sa fie nevoie de poliție.

      Răspunde
  4. Perfu a zis

    10 mai 2024 la ora 17:11

    Si ce vor face acele limitatoare cand trece o ambulanta , o masina de politie , jandarmerie , armata etc ?

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

aeroport otopeni samsung apus

Am intrat, într-un final, în Lounge la Otopeni

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Știați de InterRegional Călători?
  • Anda-Lucia la Știați de InterRegional Călători?
  • Doc la Nu cred că mai există echilibru
  • Postolachi Dumitru la Nu cred că mai există echilibru
  • Marius Cucu la Nu cred că mai există echilibru

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026