Am zis că trebuie să vorbesc un pic despre timiditate. Cumva, eu am fost al 3 lea copil la părinți, așa că preluând vorbele mamei: a crescut și el într-un colț.
Pe vremea mea nu exista nimic legat de parenting sau de cum să îți ocupi timpul. Cumva, mereu a fost umbra surorii mai mare care încerca să își canalizeze timpul spre muzică, spre artă. La 11-12 ani am avut primul calculator și ani la rândul mi-am pierdut vremea în jocuri. În paralel, credeam că învăț programare.
Eu eram introvertit. Aveam prietenii mei din fața blocului, de la școală și atât. Rușinos la maxim. De la profesori, la ceilalți. Prieteni îmi făceam, dar la fel, cei din colțul meu.
Odată cu liceul am zis că schimb macazul și îmi canalizez totul spre a fi mai puțin timid. Nu a fost să fie, am căzut cumva în extrema cealaltă, în care fie chiuleam de la școală, fie eram un copil tupeist prost. Yup.
Până mi-am găsit locul a mai durat un pic.
Primul loc de muncă
A fost un context ciudat în care primul loc de muncă a fost să predau unor profesori din școală un curs. Eram bun la calculatoare, dar nu eram bun la vorbă. Cumva, am predat un curs de jumătate de an oamenilor mai mari decât mine. Din discuțiile cu cursanții mi-am dat seama că ei aveau emoții la fel de mari ca mine. Mie îmi era frică de ce naibii fac, lor că ce se întâmplă dacă nu iau cursul.
Al 2 lea loc de muncă
A fost în presă. Nu, nu în partea din față, ci în spate, pe partea tehnică. Eram un „pișpirel” în fața celorlalți și-am încercat să învăț tot ce pot pentru a fi mai bun. Nu ieșeam din cuvântul celor mari, eram băiatul care se duce la magazin.
Eh, anii au trecut și al 3 lea loc de muncă a fost tot în domeniu, dar pe o poziție superioară. Uite așa am reușit să iau contact cu mulți oameni, cu oameni care au emoții înainte de emisiune, cu oameni cu vulnerabilități și așa mai departe. Îmi vedeam defectele prin ei. Politicieni, oameni importanți, oameni de tot felul. Pe lângă asta, serviciul m-a făcut să văd și oamenii din perspectiva emoțională, să le analizez gesturile.
Al 4 lea loc de muncă
De fapt și de drept, s-a suprapus cu cel de-al 3 lea, a fost lucrul pe blog. M-am educat, cu ajutorul blogului, să pot să port o conversație, îmi argumentez pe cât pot de mult discursul și chiar am început să apar și în video. E o provocare pentru mine, dar o consider o evoluție. Da, nu sunt pregătit să ies cu fața, ci încă rezolv cu vocea, dar ideea este că am progresat, încerc să scap de emoții, de timiditate.
Evoluție.
Între timp, am reușit să călătoresc foarte mult. Am peste 20 de țări vizitate și acum încerc să folosesc Couchsurfing pentru a vorbi cu oamenii. E o barieră mare de limbă, dar un mixt de engleză și spaniolă reușesc să port conversații mai mult ca OK.
Ce aș face eu dacă aș mai fi la 15-16 ani?
Cursuri de dezvoltare personală, cursuri de debate, activități sociale, poate cursuri de dicție, tot ce ar putea să îmi ofere un avantaj, să scap de teamă, de rușine de a merge în public. Poate chiar aș deschide un vlog și aș încerca să vorbesc acolo, să pot să fiu cursiv. Da, e o luptă continuă cu timiditatea, dar odată cu vârsta vor crește.
Ah, în loc de concluzie, îmi permit să vă dau un citat din TV: stați liniștiți că și politicienii se cacă, nu suntem cu nimic mai diferiți unii de alții. Da, toți suntem timizi, dar putem să lucrăm la asta. Nu se fac lucrurile de pe o zi pe alta, dar ține de tine cât îți dorești să scapi de timiditate.
Adaugă un comentariu