logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Cred că mașina de făcut pâine face pașii…

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 20 august 2023 14 comentarii

Ușor, ușor cred că trebuie să pun banii la ciorap pentru o nouă mașină de făcut pâine. Știu că nu mai sunt la modă, știu că toată lumea a renunțat la drojdia din pandemie, dar eu m-am obișnuit așa. Să se facă 7-8 ani de când am mașină de făcut pâine.

La ai mei este o Myria, la sor-mea a fost un Star Light și una de la Lidl, iar eu am avut un Tefal. Aș putea greși cu brandurile, știu doar că cea de la Myria nu făcea cum trebuie pâinea, raportat la a mea. Efectiv părea moale.

Eh, primesc din ce în ce mai des eroarea E2. Am butonat pe internet, iar eroarea este de la capac. Iar capacul… nu prea îl poți schimba. Am văzut la Marian că poți schimba cuva. De ea am avut grijă, nu sunt probleme. E impecabilă după 8 ani de zile.

Dar eroarea asta mi-a stricat câteva pâini. Efectiv, până nu am scos din priză nu am reușit să o dau de cap. Probabil s-a slăbit garnitura, habar nu am. Sau are vreun senzor pe undeva care face figuri.

Aia e, se cere una nouă.

S-au aliniat planetele oricum. Am stricat și cântarul. Măcar pe ăsta l-am spălat până l-am făcut praf, dar cu mașina n-am avut gânduri mărețe.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: mașină de făcut pâine

Comentarii

  1. Andrei Bucur a zis

    10 mai 2023 la ora 07:24

    Pai nu vezi un semn? S-a stricat cantarul si masina de draojdie?…nimic?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 mai 2023 la ora 08:18

      Drojdie și făină integrală am pentru tot anul. :)) Cântarul l-am stricat eu când l-am spălat și a intrat apa peste tot. Mașina s-a dus singură la treaba ei.

      Răspunde
      • Andrei Bucur a zis

        10 mai 2023 la ora 08:35

        Zi ba ca esti grasun si nu te mai suporta cantarul iar masina de paine si-a pus capat zilelor ?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          10 mai 2023 la ora 08:37

          Chiar am slăbit în perioada asta. Vine vara și slăbesc și mai mult.

          Răspunde
  2. Iolanda a zis

    10 mai 2023 la ora 09:24

    Eu am avut un Clatronic prin anii 2005, apoi un Moulinex moștenit de la fiică-mea, iar acum am un Tefal, care este de fapt fostul Moulinex. Tefal Pain D’ore. Sunt mulțumită de ea. Nu are „vizor” pe capac și văd că e mai bine așa. Fac pâine, chiar și cu mălai și iese foarte bună.
    De ani de zile cumpărăm pâine, numai în caz de forță majoră.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 mai 2023 la ora 09:40

      Da, la fel și eu. De 8-9 ani de zile numai cu ea am făcut. La 2-3 zile. Acum ultimele 3 pâini mi le-a făcut praf. Bine, măcar încă mai învârte. După ce a amestecat am mutat în cuptorul electric și deși n-a avut cum să crească perfect, s-a făcut mult mai bine pâinea, mai pufoasă.
      Ori Tefal, ori Panasonic o să iau. Să vedem.

      Răspunde
  3. Grig a zis

    10 mai 2023 la ora 09:42

    Cea mai bună pâine iese din aluat frământat la mână și copt la cuptor pe lemne. Restul e can-can …

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      10 mai 2023 la ora 09:44

      Asta mai lipsește, să stau să fac la 2 zile pâine la cuptor în fața blocului :))

      Răspunde
      • Grig a zis

        11 mai 2023 la ora 11:34

        D’aia s-au inventat brutăriile

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          11 mai 2023 la ora 11:35

          Da, da, dar cine ar mai cumpăra făină și drojdie la tonă?

          Răspunde
  4. Adrian Bolocan a zis

    10 mai 2023 la ora 10:18

    Apucă-te de frământat, cucule!

    Răspunde
  5. Marius Cucu a zis

    10 mai 2023 la ora 11:09

    Mă simt zeu, am curățat cântarul și acum funcționează. Nu știu să explic fenomenul pentru care zici că s-a pârlit zona cu placa integrată, însă e funcțional.

    Vedem dacă rezolv și cu mașina de făcut pâine.

    Răspunde
  6. Stefan a zis

    11 mai 2023 la ora 09:15

    Eu unul prefer sa cumpăr pâinea de la brutarii…nu sunt adeptul acestor mașini de făcut pâine…parcă nu are același gust că cea din comerț.

    În copilărie bunicii mei făceau pâine pe vatra…nu se compară cu pâinea făcută de aparte.

    Răspunde
  7. Marius Cucu a zis

    11 mai 2023 la ora 09:58

    E confirmat. Mașina a făcut pașii. Eroarea aia de care se zice în manual e fix pentru rezistență nu pentru capac mișcat. Când trebuie să încălzească și să coacă pâinea, de fapt, moare.
    Momentan, o folosesc pe post de malaxor și apoi bag pâinea la cuptor. Partea mișto e că pâinea iese mult mai bună și se coace și mai repede. În loc de 3 ore, toată nebunia înseamnă undeva la 2 ore. Bine, nasol e că nu mai dai un play, ci trebuie să mai faci niște mișcare până la cuptor. Nu e practic, însă. Probabil voi lua alta, să vedem.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

istanbul partea europeana

10 lucruri despre turci observate în cele 8 zile bântuite p-acolo

Comentarii recente

  • Lucian la Salt introduce carduri de credit
  • Marius Cucu la Un televizor de 55′, de la Samsung, are super discount astăzi
  • George la Un televizor de 55′, de la Samsung, are super discount astăzi
  • Marius Cucu la Un televizor de 55′, de la Samsung, are super discount astăzi
  • Ionut Niculita la Un televizor de 55′, de la Samsung, are super discount astăzi

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026