Eram la bârfa din sat, cu ai mei bătrâni. Aparent, schimbul de generații e vizibil. Cum adică să nu depinzi de altcineva de la curățenie?!
Cine spală, cine spală vasele, cine face curățenie în casă?! Întrebări de la foști vecini.
În 2016, când mi-am făcut casa am avut 3 planuri mari: să nu am praguri la casă, să am WC suspendat și mașină de spălat vase. Pragurile erau gândite tocmai în ideea în care aș fi luat un aspirator robot. Abia după vreo 6-7 ani am luat unul, deși încă de pe atunci testasem câte ceva… de la iRobot parcă, foarte, foarte prost. Dar acum sunt foarte bune pentru întreținere.
De mașina de spălat vase nici nu mai zic. Altă invenție incredibilă. Cine zice că nu îi trebuie: păi să spele el la mână farfuria aia cu apă la 100 de grade, să vedem dacă poate.
Nu fac curățenie singure 100%, dar întrețin bine și vii punctual să corectezi. Cu praful ne înțelegem un pic mai greu, dar e și un dezavantaj sau avantaj în a testa produse. Sunt obligat să curăț la locul de muncă serios.
La fel, mașina de spălat rufe, doar bagi la ea. Mi-aș dori ca viitoarea mașină să fie mai inteligentă. Adică acum folosesc 2-3 programe și da, chiar mi-aș dori să îmi recunoască hainele și să mi le spele mai bine.
Sunt conștient că o să vină și perioada aia. Deocamdată, din ce am testat și văzut la electrocasnicele de la Samsung, pașii sunt mărunți. E un pic de inteligență artificială p-acolo, dar recunoașterea o face prost. Mă refer la ei că am citit comunicarea asta. Dar na, pe viitor, sigur se vor îmbunătăți lucrurile atât la ei, cât și la alții. Dar da, mi-ar plăcea un pic mai multă tehnologie, inclusiv aia controlată bine de la distanță.
Să pot să programez cuptorul de pe aplicație, să am pâinea caldă când vin acasă, chestii d-astea de finețe, poate chiar să mă notifice că nu mai am lapte în frigider. Se încearcă, da, însă nu suntem acolo.


Deocamdată, Internetul Lucrurilor funcționează mai bine doar la nivel industrial. Acasă, probabil că noi nu vom prinde livrarea cu drona a pastilelor de tensiune la bătrânețe, comandate direct din sistemul CNAS. Sau a paharului cu apă, la pat.
Eu nu am loc în bucătărie pentru o mașină de spălat vase, așa că afirm cu tărie că îmi place foarte mult să spăl vase foarte multe.
Nu e chiar eficientă la o persoană că n-apuci să murdărești mult, dar de la 2 persoane în sus… bagi instant o mașină de spălat vase.
Eu tot sper să avem pastilele alea mai repede printr-un sistem integrat că e groasă.
Se vede că nu ești mâncăcios. Mai bine ca limba proprie nu curăță farfuriile nicio gospodină. 🙂
Da, nu-s disperat după mâncare și, mai nou, încerc să le și reglez pe ore.
Viata programata individual e contra naturii. La finalul ei, nu mai avem timp sa remediem nimic. Concluzie, am trait degeaba, in fluxul dictat de mediile online.
Eu eram adult când au apărut mașinile de spălat rufe automate. Aveam copil mic, sugar, ne-am luat mașina de spălat rufe, am pus-o la treabă și am stat cu scăunelul în fața ei să mă uit cum spală :))))).
Mai târziu, am visat la mașina de spălat vase. Când încă nu apăruseră la noi pe piață, am cumpărat una de la o firmă din Constanța care aducea produse pentru HORECA. Am așteptat 3 luni, dar a meritat.
Robot mi-am cumpărat în pandemie, cu toate că știam că va fi complicat pentru mine. Pragurile le trece, covorul îl aspiră beton, dar am probleme că se cam încurcă în picioarele scaunelor.
Acum mă tot uit după un robot pentru curățarea geamurilor. Am niște geamuri fixe la etaj și îmi este greu să le întrețin…dar până mor poate apare ceva ok.
Eh, la noi era un pic de discriminare: cum de fac bărbații curățenie?! Vremuri de demult apuse, te poți organiza și singur.
Iolanda@ – Ăsta n-af fi ok?
Robotul aspirator il am din 2019. Un Xiaomi simplu luat de BF. Merge foarte bine si in ziua de azi intr-un apartament cu 3 camere, dar vreau sa trec la urmatorul nivel pt mine – robot de aspirare/spalare cu statie pt descarcare gunoi si apa murdara. Deocamdata sunt in studiu de piata… Va rog, daca aveti sugestii va mulțumesc anticipat! Buget in jur de 2500lei
Eu am Roborock, dar și Dreame am auzit că face treabă, chiar și Xiaomi au serii medii. Aplicația de la Roborock mi se pare foarte ok și chiar mă anunță de orice. Totuși, cu toată stația din lume să știi că tot trebuie să îi mai acorzi atenție, să mai cureți plăcuța, să mai schimbi o apă murdară, nu e 100% independent.