Pe internet îmi selectez destul de mult conținutul și încerc să am parte de cât mai puțin conținut slab. Nu iese de fiecare dată, dar selectez pe cât se poate.
În ultimii 2 ani am început să îmi fac tabieturi privind călătoriile. De la felul în care abordez orașul până la ce-mi iau cu mine în vacanță.
Urmăresc constant oameni care fac asta pe perioade mai lungi și încep să caut cât mai mult. Asta pentru că Google Travel chiar nu mai e util ca înainte, practic, mi-a pasat munca.
La început de an am ales să nu stăm în coadă spre Valea Prahovei și să mergem la bulgari. Am trecut peste faptul că am mai fost o dată în același loc, dar măcar acum povestea era despre… iarnă, nu vara. Și chiar am prins zile frumoase.
Eh, Bulgaria e despre mașină întotdeauna. Acolo pur și simplu mi-am trântit tot ce-am nimerit, practic, am umplut mașina de bălării, de bagaje inutile. Cu noi a fost o stewardesă și râdea de câte bagaje sunt prin jur.
Când vine vorba de citybreak-uri sunt din ce în ce mai pragmatic. Cel puțin, când plec numai pentru mine prefer să fiu cât mai minimalist. În niciun caz cămăși, sacouri, bla, bla, am învățat să iau mâna de pe laptop și să-mi păstrez baza pe telefon.
Bine, ca o paranteză, în Amsterdam am fost cu Xiaomi și-am uitat să iau cheițele SSH de la servere. În aeroport am primit notificare că a picat Cloudify. A fost senzație să nu te poți conecta la server știind că pleci 5 zile d-acasă. Noroc că am putut să fac upgrade la server din platforma lor. Între timp, mi-am făcut și ceva reguli pe scripturi ca să nu mai am probleme.
Revenind, acum mă pregătesc de vreo 15 zile de citybreak. 2-3 pe oraș, în funcție de țară, un ghiozdan. Atât.
Și fac asta din comoditate. Anul trecut am avut 10 tricouri într-un rucsac, un aparat foto venit după 2 zile și 2 perechi de pantaloni. Plus niște papuci d-ăia jalnici de la Jumbo pe care i-am aruncat pe parcurs.
Ideea e că, din moment ce sunt multe cazări și orașe diferite, în marea majoritate a timpului ești pe drumuri și, practic, cari în spate toate tâmpeniile pe care, probabil, nu le vei folosi.
Ah, am grijă ca la jumătatea drumului să am un Airbnb cu mașină de spălat, dacă nu caut o spălătorie. În majoritatea orașelor din Europa găsești așa ceva.
dam167 a zis
Este de mult trendul ăsta, doar că nu la noi. Cei ce călătoresc mult s-au adaptat deja, dar minimalismul ține de stilul de viață în general. Dacă ai multe haine în general tot vei fi tentat să iei cu tine destule, principiu care se aplică la toate obiectele personale. Ba chiar există și ideea de minimalism digital, să te văd acolo 🙂
Am avut o perioadă când am tot căutat informații și păreri și așa încet încerc și eu să tind spre minimalism, doar că prim cumpărarea de noi chestii. Mie mi se pare că trebuie să știi ce vrei și să-ți iei chestii ca lumea – vrei să te țină mult o pereche de ghete? o să dai bani buni pe ele. Vrei o geacă ca lumea? la fel. Noi românii suntem destul de în urmă cu trendurile, deci ceva vizibil n-o să vezi prea curând.
rivi a zis
păi și cum, să călătorești așa, fără confortul de acasă? nu tu pernă ortopedică, fier de călcat sau pantofiori în caz de nevoie? ntz ntz ntz.
ce țară vezi? sau bagi multi-country în 15 zile?
Marius Cucu a zis
Eh, salteaua de acasă puține hoteluri o pot egala.
Va fi multi city. Vreo 2-3 în Belgia, în funcție de timp(6 zile), Cracovia, vreo 2-3 în Spania(5 zile- Sevilla, Cordoba și împrejurimi) și Nisa.
rivi a zis
Dacă ajungi în Nisa să tragi o fugă de jumătate de zi și în Monaco. în Belgia mi-a plăcut Bruges
Marius Cucu a zis
Bruges parcă e pe listă. Nu știu dacă vom nimeri, va fi la final, de obicei e pe leneveală. Oricum, sunt doar 2 zile acolo. Vom vedea, mai e până în iunie. Nu am stabilit încă totul.
Costin a zis
Vezi-l pe asta
Ana Maria a zis
Imi e tare greu sa ma limitez la bagaje :))
Răzvan a zis
E grea chestia asta cu impachetatul, daca esti amator… si mie imi e greu doar cu rucsacul, dar am cam invatat niște smecherii :))