logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
birocratie ANAF

ANAF se luptă cu digitalizarea până în 2028. Impozitele ar putea fi retrase direct de pe card

Scris pe 19 octombrie 2026 2 comentarii

Mă doare capul după 2 ore de podcast cu oamenii ăștia. Dar trebuie un pic de sacrificare când vrei să fii informat. Și să scrii un mic articol.

N-am putut să fac sinteza pentru tot ce s-a zis că oamenii vorbesc despre multe lucruri, iar răspunsurile efective sunt și de PR. Plus că e o discrepanță mare de discurs, moderatorul o arde pe șleau, iar băiatul de la ANAF încearcă să vorbească mai pe oficial. L-am mai urmărit și la faza cu Recorder și nah, ăsta e stilul lui.

Dar… cică în vreo 2 ani vom avea un ANAF complet digitalizat. V-am mai zis în trecut și că oamenii de acolo sunt complet nepregătiți și în vârstă. Spune-le de crypto și încearcă să-i faci să înțeleagă că există AI de ceva ani. Oamenii ăștia ar trebui să ne ia banii.

De ce sunt jegoși când mergem la ei la sediu?

Bine, eu nu mai merg de niște ani, asta pentru că tot încerc să fac totul online. Îmi iese cu greu. În fine, oamenii au 3500 de lei salariu. D-aia și pleacă vineri la 14:00 acasă. Or mai fi avut niște sporuri, dar cred că le-a tăiat Bolo. N-au intrat în detalii.

Design nou la SPV

Noul SPV ar veni la începutul anului viitor. Se discută despre el de vreun an. Credeam că prin iunie o să fie. Dar nu. Cică la anul.

Aproape de 2028 cică ar veni o altă versiune, una completă. Să trăim s-o vedem și p-asta.

Retragerea automată a taxelor de pe card

O altă discuție interesantă ar fi cea cu luatul banilor de pe card automat, de la firme. Nu poprire, ci luat taxele automat. Bănuiesc că e vorba despre cele mici, despre PFA-uri că mi se pare complicat să faci asta la SRL. Poate după ce SAFT e 100% funcțional. Adică să nu mai stai tu să faci transfer, ci să îți facă ei acțiunea, exact ca în Spania și Germania.

Mie mi-ar plăcea să îmi ia TVA-ul. Bine, mi-a făcut acum Salt pe Business șablon, dar tot e o operațiune inutilă.

Scoring fiscal

Cică algoritmul deja există și se lucrează activ la asta. Mai mult, încep să ia pe oameni după opulență. Îi verifică după cum se afișează pe rețele de socializare.

Ei zic că au închis cumva algoritmul și doar îi alertează punctual.

Sunt foarte multe spețe abordate, de asta ar cam trebui urmărit integral.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Educație financiară

Comentarii

  1. Kronwurst a zis

    19 octombrie 2026 la ora 13:53

    https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/salarii%20la%2030.09.2026.pdf

    Parcă n-ar fi chiar atât de mici salariile.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      19 octombrie 2026 la ora 14:23

      pai sunt pe acolo. El s-a referit la net, nu brut. Nenea din video are 9000 de lei în mână, adică vreo 17000 brut.
      Discuția era despre un tânăr care ar intra in sistemul ANAF.

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

culori strazi berlin noapte

6 lucruri despre Berlin

Comentarii recente

  • Marius Cucu la ANAF se luptă cu digitalizarea până în 2028. Impozitele ar putea fi retrase direct de pe card
  • Kronwurst la ANAF se luptă cu digitalizarea până în 2028. Impozitele ar putea fi retrase direct de pe card
  • Marius Cucu la Verificați-vă bateriile externe să nu fie umflate
  • Marius Cucu la AI: atenție și la ce modele folosiți
  • Bruno la AI: atenție și la ce modele folosiți

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026