Calvarul excursiilor

Am nimerit la o cazare cu foarte, foarte mulți americani. Copii. Adolescenți, de fapt. Cred că erau în ceva excursie în sudul Spaniei. Deh, la mine în familie nu prea s-a pus problema de excursii. Adică de-o zi au fost făcute, dar abia mari am făcut excursii locale. Parcă la Predeal a fost ceva.

Americanii au altă raportare la bani, mai ales acum și își trimit copiii în Europa. Deh, a fost mișto interacțiunea lor, observând de la distanță ce haos fac. Deh, până la 12 noaptea era nebunie de la etajele lor.

Stau și mă gândesc ce-ar fi făcut ai noștri, cât de multă răbdare au unii și parcă îi vedeam comentând la recenziile cazării: „ce zgomot, ce neobrăzați”.

Asta în Sevilla. În Cordoba am nimerit într-o locație unde cred că erau destul de mulți la un program Erasmus. Eu i-am găsit acolo și pe mulți pe punct de plecare.

Am întrebat în stânga și în dreapta oameni care au mai fost la programe de genul prin Franța sau prin Polonia și îmi explicau jocul pe care îl făceau la final de program, înainte să plece fiecare în țara lui și se scriau motivaționale.

Cuvinte în mai multe limbi, un pic de exagerare cu plânset tipic. Ba chiar se uitau polonezii un pic că miorlăie cam exagerat și fals unii, dar de la distanță cred că erau lucruri mișto de experimentat.