Cel mai bun lucru pentru mine este să nu mă plictisesc. Și am cam reușit în perioada asta. Dacă în timpul anului tot stau cu mintea în idei și în ce trebuie să fac pentru blog, deconectarea înseamnă să faci lucruri pe care nu le faci în mod curent.
[Citeşte mai departe…]Calvarul excursiilor
Am nimerit la o cazare cu foarte, foarte mulți americani. Copii. Adolescenți, de fapt. Cred că erau în ceva excursie în sudul Spaniei. Deh, la mine în familie nu prea s-a pus problema de excursii. Adică de-o zi au fost făcute, dar abia mari am făcut excursii locale. Parcă la Predeal a fost ceva.
[Citeşte mai departe…]Câteva diferențe vizibile ca turist în Spania
După o săptămână de hoinărit prin Spania, printre localnici și nu numai, m-am gândit să trag niște concluzii despre ei versus noi. Puteți să le considerați păreri la cald dintr-o vacanță versus ce găsești la noi.
Am umblat prin orașe turistice, dar am mers și pe laterale, printre blocuri. Am vrut să văd dacă e la fel de mult jeg ca în Atena sau dacă găsești marocani ca în Italia. Nu, nu s-a întâmplat asta. Deși nu este îngrijit, deși nu ridică rahatul de câine ca în centru, totul este liniștit și… ieftin: 25 de eurocenți o apă, 2 euro un litru de ulei, multe alimente sunt mai ieftine decât în România.
[Citeşte mai departe…]Orizontul despre bani
Vreau sa îmi deschid un pic orizontul privind lucrurile si poate mă ajutați voi sa o fac. Cel puțin, eu nu știu daca este mai bine sau mai rău într-un fel sau altul. Probabil ca nu am suficiente studii de economie sa am o viziune un pic diferita.
[Citeşte mai departe…]Dar eu cu cine mai votez?
Chiar dacă m-am rupt de politică nu pot să nu urmăresc știrile și să nu mai fac 2-3 conexiuni. Dar dacă mă scuturi bine s-ar putea să nu mă deranjeze atât de mult că avem un vicepremier cu nume de ungur. Totuși, mi-am pierdut interesul, efectiv mă obosește și nu văd de ce aș mai încerca să descos tot ce se întâmplă la noi.
[Citeşte mai departe…]Un pic de atenție cu eSIM-urile de la Digi
Am fugit un pic cu tehnologia înainte și iar îmi fac de lucru. Dar deh, riscul omului care vrea să testeze și despre ceea ce vorbește p-aici.
[Citeşte mai departe…]Cât ai da pe un cozonac?
La noi în familie e regulă: nu se atinge nimeni de cozonaci, maică mea îi face pentru toată lumea. Cu nervi, cu de toate, dar ies cum trebuie. D-ăia moldovenești, cu gust de casă. Autentic, ca să zic așa.
[Citeşte mai departe…]Mai bine de 1 an fără zahăr?
Încă de când eram mic am fost obișnuit cu „rație de zahăr”. A fost un cumul de factori, dar evident, când te uiți în spate îți dai seama că parcă nu a fost așa de rău. Sora mea s-a îmbolnăvit de diabet de tip 1 pe la ~17 ani. Eu aveam până în 11 ani și nu înțelegeam atât de multe. Cert este că din momentul ăla părinții au redus la maximum zahărul din casă. Ani de zile la noi nu s-au făcut prăjituri sau, cel mult, îmi „palmau” mie câte ceva. Dar rar. Cer este că niciodată n-am fost pofticios. Mă uit ciudat la oamenii care poftesc la orice. Pot să abțin, mai ales dacă am niște mâncare gătită.
[Citeşte mai departe…]Mizeria cu declarația pe proprie răspundere pentru energie electrică
Nu cred că există tâmpenie mai mare decât ceea ce se întâmplă acum cu declarația vieții pentru subvenția de preț plafonat.
Dacă nu ați deschis internetul până acum, guvernul s-a gândit să birocratizeze un pic lucrurile și se pare că vom avea încă o declarație de depus ca să se plafoneze prețul la energie.
[Citeşte mai departe…]Experiențe cu Poșta Română
Am zis că e ultima dată când o să îmi bat eu capul cu garanția internațională și n-o să mai fac greșeala să merg pe piața gri să iau lucruri. Pe de-o parte, e OK, faci conținut, pe de altă parte, te lovești de lucruri de care nu ai avea de ce să te lovești.
[Citeşte mai departe…]