În România probabil aș merge așa, în alte părți nu știu.
Bine, e Europa. În Italia am mai fost pe coclauri, deși la ei coclaurile sunt mai amenajate. În Spania am mai nimerit, dar tot n-am intrat în sate. N-aș zice că prin Andaluzia, în sat, e neapărat diferit.
N-ar fi atât de palpitant că rup un pic de spaniolă, m-aș înțelege.
Omul, însă, nu știe română și s-a descurcat. S-a descurcat chiar și cu un CFR care nu e în zonele principale, turistice. Cu o mizerie asemănătoare am mers și eu spre Gallipoli, în sudul Italiei, dar de departe ale noastre sunt de tot râsul. Adică la cât promovez eu CFR-ul… și la cât scriu eu despre trenuri, ăla din video e o mizerie. E și o linie care nu e electrificată și, probabil, nu e rentabilă pentru a fi reabilitată.
Totuși, probabil pentru ei e senzațional să vadă că sunt trenuri de dinainte de comunism ce încă rulează.
E interesant să vezi cum fac oamenii povești din nimic. Din satele românești. Din locuri pe care n-aș avea vreo dorință să le vizitez. În niciun caz să stau să întreb punctual de vreo biserică, să aștept să îmi deschidă cineva. Am mai citit anunțuri prin Albania, în Berat, poate prin Spania, Italia, dar nu m-aș fi băgat să deranjez oamenii din viața lor, să îmi deschidă mie obiective turistice părăsite.
M-am bucurat că erau și oameni mai în vârstă care rupeau un pic de engleză.
Amuzant a fost când omul lua la rând toate limbile că poate se aseamănă ceva cu româna.
Adaugă un comentariu