Raportat la 2020, la tot ce s-a întâmplat în perioada aceea, cu atacurile de panică ale altor persoane din jurul meu, cu toată nebunia din jurul pandemiei, pot să zic că trăiesc cel mai bun an al meu. Profesional, sigur, personal, așa cum am mai zis, am făcut niște modificări și alegeri în viață. Pe unele le-am tăiat din prima, cu altele nu am mai avut răbdare ca în trecut.
Însă, motivația este mare, mai ales că sunt bine primite lucrurile pe aici sau pe Youtube. Fun fact, cel mai vizualizat articol(deh, așa se măsoară lucrurile pe aici) este cel cu panoul radiant. Efectiv, nu aveam nici încredere în el, nu știam că poate să bată un panou o recenzie de televizor sau de telefon, acolo unde aș zice că mai multă autoritate.
Dar când vorbești despre oameni, unii au apreciat că am ajutat ani de zile, așa cum am știut, alții au întors spatele. E trist când știi că îți rupi din timpul tău să încerci să explici: „uite, așa facem aici, așa e mai bine dincolo, dar tehnic e mai bine în partea cealaltă.” Poate că în toată treaba asta am obosit să stau pe lângă oameni care se victimizează excesiv când nu au neapărat de ce.
Pandemia a trecut, dar vremurile cu incertitudini încă mai sunt. Un coleg din generală, vecin, tocmai a zis că nu mai are ce căuta pe lume.
Te încarci cu lucruri de genul și cred că am mai zis ideea asta pe blog. Am trecut și eu prin lucruri mai puțin OK și mi-am făcut „calcule” în toate direcțiile, dar cumva m-au trezit niște întrebări banale de la oamenii la care nu te-ai aștepta. Încă țin minte o simplă întrebare: „bă, ești Ok cu tine?!”
Întrebați, la momentul potrivit, oamenii de lângă voi. Poate reușiți să îi scăpați de anumite frustrări. Poate reușesc să se deschidă. Cine știe?
Aveam o „revelație” acum când am leșinat. Nu doare, nu țipă, efectiv te duci în altă parte. Dar cei care rămân în urmă… părinți, familie, prieteni…
De lesinat nu am lesinat decat o data (atat imi amintesc?!), cand eram mic si ma dadeam in sosete pe holul scarii blocului din fata apartamanetului (era lung si lustruit si il folseam ca partie). Am alunecat si m-am lovit intr-o buca, m-am ridicat si m-am frecat in zona lovita, am facut cativa pasi si … poc.
Am mai avut totusi cateva tentative: una pe la dentist in timp ce ma chinuia cu o curatare de canal (pe atunci nu se facea anestezie locala).
O vreme am avut si atacuri de panica cu lipsa de aer si ritm crescut al pulsului (chiar si in somn, fara sa am cosmaruri).
De preferat cand ai astfel de senzatii sa te lasi pe vine (sa nu cazi si sa iti spargi capul), sa bei si sa te speli pe fata cu apa rece si sa incerci sa iti controlezi respiratia.
Cica de la stres si dupa ce am facut o introspectie am stabilit ca nu exista motive de ingrijorare/stres reale si ca nu mai trebuie sa imi fac griji pentru orice problema (bani, munca, etc). Si miraculos … au disparut.
Daca crezi/vrei un lucru cu adevarat si profund, acesta se va reflacta si in subconstient indiferent daca e de bine sau rau.
In final, sa ne auzim cu bine si la anu!
Iei concediu deja? 🙂 Mai sunt 21 de articole programate pe decembrie. Cui mă lași?!
E mai profundă treaba aici, era doar un memento. Ideea e că am aflat de 2 persoane că au plecat de printre noi. Pe unul eu îl suspectez ca accident, deși copiii spun că s-ar fi aruncat de la etajul 1, unul este un fost coleg de generală, 33 de ani, intrat într-un soi de depresie peste mări, țări.
Teama de necunoscut poate intuneca gandirea logica mai ales cand e vorba de propria persoana. Unii oameni au convingeri de neclintit. Cand totusi li se intampla fix ceea ce credeau ei ca „mie nu mi se poate intampla” devin debusolati si vulnerabili, fara solutii de iesire. Acela e momentul in care viata bate filmul iar descurajarea ajunge la cote alarmante. Totusi dracul nu-i atat de negru precum pare, sau cum se spunea in Twin Peaks, bufnitele nu sunt ce par a fi. Optimismul si gandirea cumpatata ne pot scoate din orice situatii anguasante. Pandemia nu a trecut si nu va trece niciodata, cum nici gripa spaniola n-a aparut si n-a disparut de la sine niciodata, ci vom invata sa ne adaptam si sa ne obisnuim cu ea. Pandemia inca nu este cel mai rau lucru care ni se poate intampla. Mai sunt cel putin doua variante ce pot duce la disparitia totala a vietii pe Terra. O coliziune cu un alt corp ceresc sau o eroare umana nucleara. Nimeni dintre cei in viata nu va apuca sa vada cum se stinge lumina pe planeta Pamant. Apropos de asta, Apocalipsa este individuala si se intampla atunci cand fiecare fiinta vie inceteaza sa ma traiasca. Bucuriile si tristetile sunt stari trecatoare si raman doar amintiri. Cat priveste subiectul Panourilor radiante, da, pentru mine sunt o noutate, chiar daca au aparut prima data prin anii 1970. Totusi tendinta scumpirii energiei electrice probabil ca va fi tot mai accentuata de acum inainte. Cred ca in viitorul apropiat se vor inventa alte sisteme de incalzire, sper eu mai economice, mai ieftine, pe langa cele existente.
Cum mă liniștesc, cum o să învăț și eu mai mult despre panouri. Vorba alor mei, nu miroase, nu te frige, e comod să ai așa ceva. Dar investiția inițială e mai scumpă, momentan.
Relativ da, sunt ok cu mine. Un gram simt că și-a lăsat amprenta pandemia pe mine și „baba” mea, parcă ne-am sălbăticit, nu prea ne mai vin prieteni sau familia în vizită iar când vin, la sfârșitul zilei ne simțit foarte obosiți, storși de energie. Dar avem planuri pentru anul viitor, nu ne stresăm prea tare cu scumpirile, evităm pe cât posibilul știrile delirante despre așa ceva. Deci da, suntem ok.
Știrile sunt știri, sunt exact ca acum 15 ani doar că sunt mai dese și e goană după click-uri. Dacă reușești să le filtrezi te informezi din ele și mergi mai departe.
Și mai trebuie avut în vedere că sunt fetițe ieșite de pe băncile facultății ce încearcă să se remarce cu știri cu expunere. N-au expertiză de fiecare dată.
Chiar face mult un „ești bine?” în vremuri dificile. Nu costă mult, dar face mult. 😀 Știu din experiență.
La tine se trage și din altă parte.
Formularea fiecare poate să o aleagă cum știe, scopul contează să fie atins.
Se trage din toate părțile, ca în Ucraina. 😀
Am lesinat si eu (anul asta) intr-o dimineata, in baie. Pur si simplu. Mi-am revenit auzind ca in departare, ca intr-un vis, cum cineva tipa… respiraaaa, respiraaaa, respiraaa. Ma gandeam … mah ce vis intens, cine naiba tot tipa in halul asta?! Era nevasta-mea. Am cazut intre perete si un dulap suspendat, super nasol. Genunchi, umar, mana…le-am resimtit.
Adevarul este ca anul asta m-a afectat destul de rau, psihic. Desi mi-am luat libere, am fost plecat, etc. am muncit in acest timp (deh, antreprenor one man show).
Stresul legat de business, legat de copii (unu a trecut in clasa a 5-a, unu intr-a 9-a), etc – se simte.
Da, am avut si eu dezamagiri legate de amici/cunostinte/prieteni. Dar o sa treaca.
Cunosc, cunosc viața de „facturier” și cunosc 25 ale lunii. 🙂
Eu am leșinat pe scaun. Efectiv, niciun stres, parcă am dormit un pic :)) De asta zic că nu doare, nu țipă, iar dacă ar fi ceva mai mult, mă pun în postura apropiaților. Ei ar fi praf.
Așa și trebuie să fim toți bine indiferent de cât de greu ne este.
Dar este bine sa îi întrebăm și pe alții din jurul nostru daca sunt bine…astfel oamenii uneori se deschid și scăpa de anumite frustrari care îi apăsa.
Pe scurt: nu, nu-s bine.
P.S.: Dacă mergi la un psihoterapeut nu ești nebun 😉
Da, indirect, am lucrat cu psihoterapeut și eu. Zic indirect pentru că suntem amici și am mai discutat extra despre persoanele apropiate. Dar și pentru mine am simțit o încărcătură mare, preluam indirect din probleme. Studii de caz dacă vrei. Dar pentru mai mult, merge și psihiatru. Nu taie, nu spânzură, chiar rezolvă în anumite situații.
Ca un sfat nesolicitat pentru unii, eu cred că un pas spre a fi ok este să găsești cu cine să vorbești deschis de lucruri.
Asta e adevarul. Singuratatea omoara incet si sigur.
Deh, depinde de situație, unii se regăsesc în perioada aceea. 🙂 Un prim pas, zic eu, e conștientizarea, restul… fiecare se duce în direcția pe care o consideră: religie, pasiuni, muncă, citit, oameni. Cumva treci peste. Cu pași mici, dar treci.
Faptul ca ai niste probleme psihice nu inseamna ca esti nebun.
Toti avem cate un pitic pe creier (sau o hoarda), doar ca trebuie sa recunoastem ca avem o problema si sa incercam sa o tratam, la fel ca orice alta boala, unele pot fi vindecate, altele pot fi tinute sub control.
E cam cu dusul la medic pentru probleme fizice.
Din pacate la noi este considerata o rusine si se evita.
In general este bine sa ai un prieten(a) foarte bun(a) cu care poti sa discuti ORICE.
Poate functiona in ambele sensuri.
Si asta ajuta foarte mult daca are rabdare si intelegere, e cam ca la psihoterapeut/psiholog.
Lucrurile s-au mai îmbunătățit, generațiile noi au mai învățat că și mușchii capului au nebuniile lor. E ca mine când eram într-o ureche. 🙂
În ultimii ani, mai ales de când cu pandemia s-a vorbit tot mai mult. Eu zic că e impact.
Efectiv, psihiatrul a zis ceva de genul: „eu sunt pe pastile în perioada asta”. Nu că e o rușine să iei tratament, ci prin simplul fapt că îl copleșeau toate cele în perioada pandemiei și că își oferea tratament singur, să nu aibă probleme mai grave, în viitor.
Fraților, eu când vă aud pe voi, eu parcă-s bine ihihih . Chiar mă simt mai bine știind că nu sunt singurul „smintit” . Welcome to the club ?
Eu am fost la un pas de leșin acum câțiva ani când am dat niște sânge pentru niște analize. De leșinat într-adevăratul sens al cuvântului încă n-am pățit.
Poate că n-ai simțit. La mine dacă lumea nu-mi zicea, efectiv, n-aș fi știut niciodată că am luat somn.