logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
panou radiant suport

Am testat un panou radiant cu infraroșu

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 18 ianuarie 2026 38 comentarii

Cred că știți toate glumele care au fost în Ploiești legate de căldură și apă caldă. Situația, deși s-a stabilizat acum, nu e de joacă. Orașul are datorii mari și credite răsturnate de la fonduri europene nerealizate, iar cazanele care au fost repornite sunt vai de ele. N-au reparat mare lucru, sunt pe modul: merge și așa. Dar deocamdată e OK, cel puțin de când m-am întors din Spania.

Apartamentul este prin sistemul centralizat de încălzire și-l am poziționat pe partea cu umbră. Sunt și niște pomi, e și etajul 1. În perioada de tranziție, de toamnă, e frig. În primii ani, foloseam aparatul de aer condiționat, dar nu este în camera cu calculatorul unde îmi petrec marea majoritate a timpului.

M-am gândit o perioadă să aleg calorifer electric ca soluție temporară, dar mai nou m-am jucat cu un panou radiant cu infraroșu și pare o alternativă destul de bună și integrată în design-ul casei. Este vorba despre un încălzitor de cameră numit Aeno Eco Smart Heater.

E disponibil aici.

Am văzut că pe Emag este în 2 variante: pe alb și negru. Eu cred că se întreține mult mai bine varianta pe alb. Oricum, la mine e totul alb în casă, se integrează mai bine în decor.

Panoul are prinderi atât pentru a sta în picioare, cât și pentru a fi agățat undeva pe perete. Are undeva la sub 9kg și ai putea să-l agăți și undeva pe perete sau chiar tavan. Eu l-am folosit clasic.

suport cutie panou radiant
instructiuni panou radiant
suruburi dibluri panou radiant
suport panou radiant
eticheta polonia panou radiant
suruburi panou radiant
panou radiant suport
spate panou radiant
suport orizontal panou radiant
logo aero panou radiant
panou radiant mare

L-am folosit în 2 moduri. Mai exact, eu nu am atât de mult control pentru căldură la mine, așa că l-am dus la taică-miu unde are „căldură lipsă”. Subliniez și aici că este mișto în România dacă ai separație pentru căldură și nu centrală. Nimeni nu dă drumul, ba chiar tâmpiții își izolează și coloanele că deh pereții ăia nu trebuie încălziți. Efectiv, nici dacă pornești caloriferele nu se încălzesc nici după o noapte!

Eh, dacă el nu are căldură nu are nici internet. Am încercat să fac ceva hotspot, dar dacă nu e un router acolo, nu e ceva simplu și m-am lăsat păgubaș. Asta înseamnă că mai tot ceea ce înseamnă control de la distanță e un pic limitat. Sigur, rămâne conexiunea Bluetooth care te ajută într-o oarecare măsură. Adică e logic că poți controla din cameră, dar e mai greu să înveți un om de 70 de ani să reconfigureze odată ce l-a scos din priză, în loc să îl oprească din aplicație sau de la buton.

Până la urmă, el l-a folosit în modul clasic(pornit și oprit de la buton) și și-a făcut treaba cu el. Nici nu avea cum să nu o facă, în fapt, pe hârtie scrie că duce o cameră de 30mp, iar acolo sunt 20mp cu indulgență.

A fost setat undeva la 25-26 de grade și a încălzit fără probleme camera, pe timpul nopții. Altfel, maximul pe care puteai să îl setezi era la 30 de grade.

Are 2 moduri: constant heating(să setezi temperatura cum dorești) și smart. La partea smart cred că se ajută de senzorul de pe cablul de alimentare și face o medie a temperaturii din cameră.

Cum stă treaba cu aplicația?

Aplicația promite destul de mult. Arată foarte bine și e pregătită pentru a integra mai multe produse de la ei. Tind spre un fel de ecosistem, dacă ai mai multe produse AERO.

firmware incalzitor
actualizare incalzitor aplicatie
actualizare firmware incalzitor

Dacă aveți internet în casă lucrurile sunt foarte simple. Vă puteți baza pe aplicație și să îl controlați oricum ați vrea. Bine, fără internet funcționează mai toate opțiunile prin Bluetooth, dar nu poți conecta de la distanță. Nu poți vedea statistică de consum sau să modifici temperatura.

E foarte tare să vezi că poți să controlezi de la distanță dispozitivul. Să zicem că pleci 2 ore de acasă și vrei să îl pornești doar când te întorci sau chiar poți să faci tot felul de programări, după bunul plac.

temperatura setata incalzitor
panou consum
panou temperatura
activare bluetooth
resetare incalzitor
aplicatii aeno
captura telefon incalzitor

În condițiile actuale să te încălzești electric nu este o alternativă, însă dacă nu ai încotro varianta aceasta este mult mai elegantă decât cea a unui calorifer electric. Ei spun că are un consum cu 40% mai mic decât un calorifer obișnuit.

Care este consumul unui convector inteligent AENO?

La o temperatură de 0 grade afară și setat pe 22 de grade în interior am obținut 0.6kwh.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Casa Etichete: AENO, încălzire, noads

Comentarii

  1. Iulian a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 04:50

    Interesant. E pentru prima oară când aud de genul ăsta de încălzire. Câți KW consumă?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 noiembrie 2022 la ora 04:56

      Ei au declarat 700w. Revin si cu un grafic de consum din aplicație. Față de cele de 2000w eu zic ca e bine.

      Răspunde
  2. Pheno a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 08:18

    Am citit acest articol si recunosc ca nu stiu nimic despre panourile radiante cu infrarosu. Cat de eficiente termic si consum electric sunt in comparatie cu alte surse de incalzire, pe o scara de la 1 la 5 (1=sub asteptari/5=peste asteptari)? Se poate seta pornirea/oprirea automata intre anumite ore, intr-un interval ales pe 24 ore timp nelimitat de zile? Pot fi lasate pornite non-stop? Am citit cateva review-uri si unii se plangeau ca nu simt caldura la mai mult de 30-50 cm distanta fata de panou, nu ma refer la cel prezentat aici ci la cele ce se mai gasesc pe piata. Stim toti ca reclama e sufletul comertului si ca atare, niciun producator de echipamente electrice, electronice sau electrocasnice (si nu numai) isi fac reclame pozitive, niciodata negative. Care ar putea fi punctele slabe, daca ele exista, ale echipamentelor de acest tip? Nu are rost sa intreb magazinul sau producatorul ci vreau sa stiu o parere avizata a unui utilizator, parere care se formeaza in urma folosirii unui astfel de echipament. Care ar fi plusurile si minusurile unui astfel de echipament? Ma intereseaza fiindca in functie de explicatiile primite, voi putea decide daca imi poate fi util sau nu. Blocul in care locuiesc este reabilitat de mai bine de 7-8 ani si de atunci, cu toate ca am instalatie de incalzire centralizata (calorifere), n-am fost nevoit sa le pornesc niciodata, temperatura mediului ambiant pe timp de iarna fiind cam 23-24 grade C si rareori nu mai putin de 22 de grade C. De aia e bine la garsoniera, fiindca e spatiu mic si se incalzeste si de la vecinii de sus, jos, stanga, dreapta. Cam tot de vreo 7-8 ani dau citirile repartitoarelor zero pe timp de iarna. In cazul meu s-ar justifica achizitionarea unui panou radidant cu infrarosu?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 noiembrie 2022 la ora 09:09

      Eu am încălzire continuă pe aici, l-am testat mai puțin, cât să îl configurez. Tata a fost mulțumit de el, el l-a folosit pe timpul nopții și e mai confortabil decât caloriferul clasic, venit de la sistemul centralizat. E logic să se întâmple asta, nimeni nu dă drumul în perioadele de tranziție, cât să se încălzească acolo.

      O comparație directă cu convectoarele clasice nu am cum să fac pentru că nu am folosit unul. Am ceva calorifer electric la țară, dar nu am ajuns încă acolo, să fac o comparație.

      Logica încălzitoarelor pe infraroșu: întâi se încălzesc obiectele din cameră, iar mai apoi aerul, de asta ar fi mai eficiente. Dar nu știu mai multe detalii, însă văd că pe softpedia e mult mai multă informație. O să citesc și eu mai multe și compar în perioada următoare. Nu știam că e atât de vast domeniul, poate punem de o categorie nouă pe blog.

      Pe lângă ce îmi estimează aplicația, azi încerc să pun un wattmetru și îți zic exact ce consum are, pe lângă cel declarat.

      Altfel, la 1 minut de la pornire, dacă pui mâna pe el s-ar putea să prinzi aripi. Și nu în sensul bun.

      Răspunde
  3. Perfu a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 08:26

    In mod normal multe convectoare sunt super ok ca si consum atunci cand casa este izolata bine

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 noiembrie 2022 la ora 08:42

      Indicat este ca fiecare casă să fie cât mai bine izolată.

      Răspunde
  4. Costin a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 10:01

    Caloriferul electric chiar ar trebui sa ramina ultima varianta. In cazul lui conversia electricitate / caldura este tanda pe manda, adica 1kW curent -> 1kW cladura.
    Contrar a ceea ce se crede, urmeaza aerul conditionat unde raportul este 1 : 4 adica un randament de 4 ori mai mare.
    Din nefericire, fiind o pompa de caldura, randamentul final este direct influentat de temperatura externa.

    Se pare ca cea mai avansata tehnologie este cea cu panouri radiante in care Coreea de Sud e lider mondial, ElectricSun si SunJoy fiind cele mai cunoscute.
    Generarea de ionii negativi (aer munte) si ioni de Ag (antibactrian) sunt plusuri de luat in seama.

    Un calculator de necesar putere gasiti aici.
    Sau, si mai bine, aici.

    Răspunde
  5. Stefan a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 12:56

    Vezi tu când vine factura la curent, dacă e rentabil sau nu.

    Răspunde
  6. Daniel Bis a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 15:05

    Stiu de ele de mult timp.
    Dar la vremea aia se discuta daca sunt sau nu cancerigene.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      23 noiembrie 2022 la ora 15:30

      Detaliază, nu arunca doar săgeți. Zi tot ce știi ?

      Răspunde
      • Daniel Bis a zis

        23 noiembrie 2022 la ora 16:36

        Pai nu stiu prea multe.
        Acum 5-6 ani m-am interesat de acest tip de produs si am citit ca ar puteai fi cancerigen (cancer de piele) din cauza radiatiilor.
        Dar nu am gasit nimic concret, vreun studiu, ceva de genu.
        Poate o fi, poate nu … nu stiu sa iti spun.
        Dar la inceput asa a fost si cu tutunul, telefonia mobila etc
        Pana nu se fac niste studii detaliate …

        Răspunde
        • Costin a zis

          23 noiembrie 2022 la ora 17:17

          Supozitie pusa in circulatie de catre producatorii de c. t.?

          Răspunde
          • Daniel Bis a zis

            23 noiembrie 2022 la ora 18:05

            Nu stiu, asta fost acum mai bine de 5 ani

  7. Emil a zis

    23 noiembrie 2022 la ora 18:56

    Eu folosesc de vreo 10 ani, i-am montat un termostat și l-am pus în priză. Factura la curent a crescut iarna cu vreo 50 lei. Centrala de apartamente consumă gaz și curent, eu consum doar curent. Părerea mea personală….. merită investiția

    Răspunde
  8. Cerchia Nistorica a zis

    24 noiembrie 2022 la ora 09:13

    Dacă încălzește prim,obectele, însemnează că dacă nu ai nimic prin peșteră e logic să consume mai puțin? Întreb doar, nu dau cu parul….Iar dacă da, atunci vezi anunț: vând mobilă S.H.,cu tot cu boarfe !????

    Răspunde
    • Daniel Bis a zis

      24 noiembrie 2022 la ora 09:27

      Nu, va consuma la fel pentru ca el tot emite acele radiatii in infrarosu.
      In momentul cand se „lovesc” de un obiect produc caldura, asemanator cu radiatiile solare.
      Chiar daca nu ai obiecte in camera, ai peretii.
      Daca ai panoul indreptat catre geam, atunci e posibil ca o mare parte din radiatii sa se duca afara, depinde de tipul de geam, daca reflecta sau nu aceste radiatii.

      Răspunde
  9. Valentin Cojoaca a zis

    24 noiembrie 2022 la ora 10:54

    Nu scriu povesti ca nu am timp am boua de 5ani si sunt ff multumit atentie insa este diferenya intre un cnvertor de perete si un panou radiant cel in cauza este ok dar daca o sa.l gasiti cu trei trrpte de consum ala nu este panou radiant spun asta pt ca unii si.au luat.o unul real nu 3ste sub 2000 .

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      24 noiembrie 2022 la ora 11:00

      Nu prea ați scris nici pe înțelesul oamenilor. Eu n-am înțeles nimic din ce ați vrut să spuneți, cât să corectez erorile de punctuație.

      Răspunde
      • Costin a zis

        24 noiembrie 2022 la ora 13:01

        Daca nu ma insel, in termie nu exista notiunea de ‘convertor’. Poate a vrut sa scrie ‘convector’.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          24 noiembrie 2022 la ora 13:35

          Mă scuzați, dar prima dată am scris și eu inflaroșu, în loc de infraroșu și-am corectat înainte să se publice.

          Răspunde
          • Costin a zis

            24 noiembrie 2022 la ora 15:08

            La tine este iertabil. Se-aduna multe sa iasa deodata si nu rareori se amesteca intre ele! 😀 😀

          • Marius Cucu a zis

            24 noiembrie 2022 la ora 19:56

            Am tot zis că închid tot și mă focusez pe un singur lucru. Dar de multe ori scriu și 4 articole simultan. Normal că se duc naibii ideile și mai dau și propoziții fără sens câteodată.

      • Daniel Bis a zis

        24 noiembrie 2022 la ora 13:22

        Chiar asa … si eu care credeam ca pot intelege orice 🙂
        Se pare ca m-am inselat.
        Ma rog, cred ca am inteles ceva, dar nu sunt sigur daca este ce a vrut sa spuna autorul.

        „Ca are unul de 5 ani si e foarte multumit de el. Si ca e o diferenta intre un convector de perete si un panou radiant, care sunt specii diferite. Si ca daca are 3 trepte de putere de fapt nu e un panou radiant. Si ca unul real nu il gasesti sub 2000 LEI/Euro?” … am nimerit pe aproape?! sa imi spuna autorul

        Răspunde
  10. Adrian Bolocan a zis

    24 noiembrie 2022 la ora 11:29

    Bună treabă cu aplicația și toate alea, ar putea fi integrat oare în google home sau ceva de genul?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      24 noiembrie 2022 la ora 13:25

      Are integrare cu Alexa și cu Google Assistant

      Răspunde
  11. Marius Cucu a zis

    24 noiembrie 2022 la ora 15:24

    Am actualizat articolul cu poze de consum din aplicație. Nu am un termometru în casă, dar afară sunt 10 grade. Am oprit caloriferul cu vreo 10 minute înainte, dar deh, încă eram pe la mai bine de 20 de grade în cameră. Precizez asta ca să nu se înțeleagă că e un soi de „peak” pentru a ajunge la o temperatură mai ridicată, cam ăsta e consumul lui.

    L-am setat la 30 de grade ca să văd dacă reușește să compenseze cu temperatura. El spune că temperatura în cameră a ajuns la 26 de grade după 20 de minute de folosire. În zona în care este el e foarte cald, dar încă nu reușește să distribuie perfect în toată camera. E drept, nu e atât de lat cât este caloriferul clasic.
    Cred că o amplasare pe perete ar fi un pic mai OK pentru panou.

    PS luați în considerare că e cameră pe colț, nu este izolată pe afară sau interior

    Răspunde
    • Costin a zis

      24 noiembrie 2022 la ora 15:42

      Poate ar fi fost util ca in momentul pornirii sa notezi indexul contorului electric iar dupa o ora de functionare sa calculezi ΔkW.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        24 noiembrie 2022 la ora 15:47

        E strict raportarea din aplicație. Nu pot să citesc indexul de la general, mai e un calculator pornit, mai am niște servere pe aici, ar influența. N-am cum să stau în blackout. Măcar de aveam un UPS să rezist jumătate de oră.

        Răspunde
        • ice4you a zis

          24 noiembrie 2022 la ora 17:43

          Si daca il lasi scos afara din priza vreme de o ora cu restul pornite, notezi ce ai inregistrat in ora aia si dupa aia il bagi si pe el in prinza si faci diferenta din ce rezulta, crezi ca doare?

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            24 noiembrie 2022 la ora 18:00

            Păi un calculator sau un server are fix același consum, constant? 🙂 Nu e în funcție de task-uri?

          • ice4you a zis

            25 noiembrie 2022 la ora 07:50

            O idee poti sa iti faci, plusul/minusul ala dat de task’uri e o abatere minora.

    • ice4you a zis

      24 noiembrie 2022 la ora 17:46

      De convectoare ai auzit?

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        24 noiembrie 2022 la ora 21:25

        Sunt mai bune?

        Răspunde
        • ice4you a zis

          25 noiembrie 2022 la ora 07:47

          Vreme de cativa ani buni, am folosit energia electrica ca si metoda de incalzire redundanta, iar asa cum am scris in articolul ala, cea mai eficienta metoda de incalzire a unei locuinte normale, respectiv camere de apartament/casa, testata de mine au fost convectoarele electrice! Motivul este foarte simplu, spre deosebire de restul metodelor de incalzire cu aparate electice, convectorul preia aerul rece de jos, il incalzeste si distribuie in partea de sus a lui, fara a tine cont de spatiu, mobilier si alte detalii de genul asta, incalzirea find uniforma si eficienta daca este folosit corect, modelul ala din articol permitand setarea lui in functie de necesitati. Panourile radiante sunt eficiente sub forma unui sistem dedicat cu panouri radiante, care tine cont de mobilierul din camera, amplasarea lui si nu doar a unei singure bucati puse la plesneala undeva prin camera deoarece cand va da frigul o sa simti prin camera ca acea caldura nu este distribuita uniform, iar consumul va creste exponential.

          Răspunde
          • Marius Cucu a zis

            25 noiembrie 2022 la ora 07:55

            Da, am observat și eu că încăzește doar în partea în care este poziționat, nu și în partea cealaltă a camerei. Azi testez mai mult, ne-au lăsat fără căldură pentru că este avarie la cazan.

  12. Marius Cucu a zis

    26 noiembrie 2022 la ora 04:19

    Hai că dacă tot nu a fost căldură în Ploiești l-am scos din cutie și l-am refolosit iar. Așadar, media este între 600Wh și 650 Wh cu 0 grade afară și temperatura setată la 22 de grade. Efectiv, în cameră sunt 19-20 de grade, el tinde să ajungă la temperatura aceea, senzorul de temperatură e cumva pus lângă peretele exterior.

    Răspunde
    • ice4you a zis

      26 noiembrie 2022 la ora 08:32

      Ramane sa vezi cum e treaba ca eficienta cand o da frigul serios, acum e in limitele normale, inca face fata.

      Răspunde
      • Marius Cucu a zis

        26 noiembrie 2022 la ora 09:08

        Păi se poate duce la 30 de grade, să îl forțezi constant, dar deh, nu o să mai fie același consum.

        Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

pod berlin noapte

Cazare în Berlin. Unde găsești variante optime?

Comentarii recente

  • Daniela la A cumpărat cineva de la Shopu.ro?
  • Cosmin la Câteodată cred că românii fac bani buni
  • Radu la Hai că avem și laptopuri de peste 10 mii de euro
  • Revann87 la Quickmobile pare că nu mai e
  • Sorin la O idee după o lună de vibe coding. Bine, s-au adunat mai multe între timp!

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026