De când mă știu, ai mei mi-au dat bani pe mână. Nu știu cum a fost treaba la botez, dacă am tras sau nu de bani, însă… mai mare țin minte că mereu îmi ziceau unde-s banii, să iau de acolo dacă am nevoie.
Ca orice copil, inițial, am băgat mâna și mi-am luat jucării. Mai târziu știu că lucram pământul și… am băgat mâna mai serios și mi-am luat ceva Lego.
Asta după ce făceam scandal, ca orice copil, dacă nu îmi ia jucăria X. Nu știu care a fost declick-ul, însă mereu mi-au dat încredere și mi-au dat libertate cu banii. Ca de exemplu, maică-mea avea o gestiune de ținut, iar la 12-13 ani știu că o ajutam cu lucruri elementare. Cumva m-au învățat involuntar cum să îmi gestionez banii.
Pe la 16-17 ani deja îmi făceam banii de buzunar fără a mai avea treabă nici măcar cu recompensele lor. Cred că lucrurile astea m-au ajutat destul de mult să îmi gestionez mai bine banii. Ideea e că mi-au dat mereu mână liberă, cât să nu îmi doresc mai mult. Probabil au făcut un soi de psihologie inversă: habar n-am. Dar a funcționat.
Când am trecut la job, în paralel aveam și treaba cu blogging-ul și mai pișcotam câte ceva. Țin minte că mi-a zis un coleg: băi, tu luai salariul și o mare parte dintre ei îi puneai pe card.
De acolo mi-am dat seama că… mai mereu am economisit.
Au mai fost declick-uri, de exemplu. Țin minte că ai mei aveau niște fonduri la CEC. Depozite, ceva de genul. S-a îmbolnăvit soră-mea și cât am stat prin spitale(1-2 ani de zile de educație, de teste, etc) fondul acela aproape s-a evaporat. Dar dacă nu exista!? Adunate cu 6 luni de neplată de când eram angajat sau… alte câteva la criza din 2008-2009… am învățat să suflu și în iaurt.
Apoi au venit fel de fel de contexte mai mult sau mai puțin bune. Când ești pe cont propriu și n-ai un fond de urgență… implicit ți-o iei dacă nu ești atent cu banii, cu taxele. Când vine ANAF și zice: dă-mi 40 000 de lei acum, nu stai să te scarpini în buzunare, plătești și nu comentezi.
Sigur, acum e alt nivel, dar cu atât mai mult mi-o pot lua… la un alt „volum”.
Ideea articolului mi-a venit dintr-o discuție cu un coleg cu un venit peste medie. Am întrebat simplu: băi, dar tu ai un fond de urgență? Pici cu motorul, se îmbolnăvește un părinte, se întâmplă ceva neprevăzut, ce faci?!
Și pentru cei fără venituri mari este bine: dacă iei 2000 de lei salariu, eu sunt convins că, pe termen lung, reușești să pui 100 de lei lunar deoparte. Se adună, iar la o nevoie… ajută.
da, asa m-a invatat tata, sa am mereu ceva de zile negre ca nu se stie si mare dreptate a avut au fost n cazuri in care fara acei bani pusi acolo mi-ar fi fost super greu
De cateva luni de zile ma chinui sa explic unor colegi cat e de bine sa ai un fond de urgenta.
Eu il am, il tin in euro. Se intampla sa intru des (pentru ca schimb mai mult decat trebuie) dar il refac la fel de des.
Am un într-un cont de economii la ING. Mi-au folosit când mi-am făcut implanturile în iarnă. Acum deja mai am puțin și refac fondul.
Mai am un cont de mărunțiș unde se adună round-up-ul. Ăla este pentru neprevăzute la consumabile sau reparații.
Da, mereu an de an punem ceva deoparte. Am pornit cu „șefa” mea de la ideea să punem deoparte suficient cât să putem cumpăra la nevoie orice lucru din casă care se strică peste noapte, un frigider, mașină de spălat sau chiar centrala de apartament. Și ne descurcă, suntem obișnuiți cu traiul modest, avem tot ce ne trebuie, facturi plătite la zi, frigiderul și cămara plină. Deci se poate.
Cred că un fond de urgență e un lux pentru mulți conaționali. Majoritatea au de plătit credite.
Asta pot spune și eu că din copilărie m-am obișnuit cu strânsul, un lucru bun, aș spune, fiindcă în prezent, chiar dacă nu aș avea nevoie să strâng pentru ceva anume, tot asta fac. Strâng, strâng, și iarăși strâng. Deci, există un fond și pentru urgențe ?