logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
spital reteta

Aveți asigurare de viață? Ce tip?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 11 februarie 2026 Comentează

Pe principiul: în 2020 am dat peste 6000 de lei pe operația la ochi, acum aș da peste 7000 la fund, e semn că îmbătrânesc și trebuie să acopăr și partea asta de intervenții. Cucu din 2020 nu era atât de conservator, adică pe atunci erau doar 2 clinici care făceau intervenția aceea și am zis: da, instant. Acum cei 7300 de lei par a fi un fel de 3000 de lei de atunci.

Dar na, ambele, într-un fel sau altul sunt boli profesionale, deși au și un pic de background. Am moșteniri foarte bune, ce să zic!

Bun, eu-s pe principiul să plătesc cât mai puțin la orice. Mai puțin la sănătate. Aici n-am făcut rabat niciodată, ci am ales procedura cea mai bună.

Uitându-mă la costuri, mă gândeam că ar fi OK și o asigurare de viață. Eram într-o discuție despre economii pe Facebook, la un moment dat, și un agent de vânzări, cred că un NN s-a băgat în seamă să ne vândă una alta.

Sunt sceptic la d-astea dintr-un singur motiv. Mereu au fost steluțe și mereu a mai fost ceva de plătit.

Acum mă gândesc dacă nu cumva greșesc. Știu, pentru mulți e simplu să aleagă, mai ales când angajatorul plătește, dar aici eu dau cu parul, tot eu execut și la portofel.

Însă, ar putea să dea bine la calcule, dacă tot mai sunt lucruri de făcut. Plus că mă uit și în gura celor care investesc pe termen lung, unul n-a zis de asigurări de viață, inclusiv pentru ceilalți de pe lângă ei.

Așadar, aveți? Recomandați vreuna OK?

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

barca aveiro

Am făcut o „escală” în Aveiro

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Daniel Bis la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • dam167 la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?
  • Marius Cucu la Ați folosi un ceas care măsoară tensiunea arterială?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026