Anul trecut am luat pentru prima dată, fizic, contact cu ONRC. N-am crezut oamenii când ziceau că e imposibil pe acolo. Și, într-o oarecare măsură, am descoperit persoane care chiar erau utile și voiau să ajute oamenii. Pur și simplu, 2 persoane de „la recepție” te ajutau. Și dacă o să vedeți un formular de schimbare de punct de lucru o să vă luați de cap.
Și da, la prima greșeală poți să închizi entitatea juridică fără să-ți dai seama. Doamnele celelalte se cred un soi de Dumnezeu. M-am luat un pic la harță cu una că aveam doar semnăturile vecinilor, nu și scris în clar activitatea. WTF, femeie, ne înțelegem, de aia mi-au dat semnătura. Nu fac videochat decât în balcon, ho! Și în liniște, nu cu zgomot, să țipe vreunul. Chiar e invers, eu aș vrea liniște și am bormașină la tot pasul.
Revenind.
Vreau să schimb banca. Cum v-am mai povestit, vreau Unicredit. Băi, mă duc la ei la sediu cu actele, iar marea mea realizare a fost că am ajuns la 12:55: „hai reveniți cu toate actele după 13:30 că intrăm în pauză”. Ori vă taxez eu cu 35 de lei, ori faceți dumneavoastră interogarea și listați de la ONRC certificatul constatator.
Hârtia asta este un fel de „extras bancar al firmei”. Acolo se vede situația în clar, dar direct de la ONRC. Zic eu, dacă tot am semnătura digitală pe care n-o folosesc prea des, dacă tot am cont la ei pe site, nu fac eu cererea?
Și-o fac. Față de ultima dată chiar au schimbat procedura. Interfața nu mai este de anii 2000, au ajuns la 2010. Asta pentru că am mai încercat anterior să mă bag în formularul ăsta și l-am băgat în mă-sa, m-am dus fizic pentru altă firmă. Nu vă gândiți că este ceva intuitiv, am deschis documentația, să văd unde naibii au integrat ei, cu limbajul de lemn, marele certificat.
Acum au fost 6 pași, dintre care unul de termeni și condiții și restul cu datele personale sau ale firmei. A funcționat exemplar până a trebuit să plătesc.
Am plătit, banii s-au blocat de procesatorul de plăți, dar imediat a venit o eroare și ultimul pas nu s-a mai finalizat. Mă uit în zona de cereri, caut după informațiile firmei, caut peste tot, nimic. Efectiv, zici că n-am fost pe site-ul lor, în fapt, dacă mă luați la bani mărunți, eu n-am cum să dovedesc decât cu tranzacția că am făcut o cerere acolo.
Și, ca orice om normal la cap, iau numărul de telefon și sun. În prima fază, am sunat în timpul programului cu publicul. După ce am selectat în apel au avut jumătate de zi ocupat. Acum, pe seară, au deblocat telefonul ocupat și… după ce au anunțat de 3 ori că toți operatorii sunt ocupați… s-a întrerupt. Nu înainte de a mă redirecționa pe mail. Mail pe care deja l-am dat de 2 zile și pentru care nu s-a primit nimic de confirmare. De parcă nici nu e instituție publică.
Fără nicio legătură cu treaba asta, ieri am avut ceva treabă la niște titluri de stat, la trezorerie. O angajată a blocat ceva cerere pentru cel din fața mea. A fost o încurcătură, iar operatorul din „față” nu putea să mai proceseze cererea pentru titlurile de stat. Atât de prost au comunicat între ele încât aș fi luat și semințe, și popcorn. Pur și simplu, 2 femei trecute de 50 de ani bine nu puteau să comunice pe baza unei situații bazate pe singurul program cu care lucrează. Față în față, la 2 pași una de alta. Senioare, că cele „tinere” habar n-aveau. Am rămas uimit, dar și mai uimit de faptul că operatorul de la „ghișeu” avea mai multă diplomație, probabil i-au format un pic înainte să îi bage la lucrul cu publicul.
Așadar, avem pretenții prea multe. Deocamdată, am încheiat cu trezoreria, sper eu să scap și cu digitalizarea lumii, de ONRC. Și nimeni nu e absurd când sunt lucruri noi, când se schimbă platforme, însă când vezi că produsul nou este atât de prost, te apucă toți nervii.
Postolachi Dumitru a zis
Folosește și tu altă dată Internet Explorer ?
Și nu râde dar, ai fi surprins să descoperi că multe dintre programe au fost construite să funcționeze doar pe IE care acum e defunct… cu excepția instituțiilor publice…
Marius Cucu a zis
Da, știu, dar aici e vorba de un site apărut acum 2 săptămâni. ?
Daniel Bis a zis
Nu stiu de ce va mirati ca nu merg lucrurile in tara asta?!
Mai degraba va mirati ca merg :))))
Marius Cucu a zis
Am făcut refuz de plată la bancă. Să vedem, să vedem. Ori îmi ia 25 de lei, ori… îmi returnează banii. :))
Postolachi Dumitru a zis
Păi certificatul constatator era tot pe-acolo dacă-l solicita banca… știu că o dată la 4 ani se face actualizarea datelor și se solicită din oficiu acel certificat constatator
Iolanda a zis
Cei de la ONRC până să vină pandemia, cereau pe contractul de închiriere, pe care îl am cu o PJ, număr de înregistrare de la ANAF scris cu pixul. Nu acceptau transmiterea prin SPV cu recipisă. Pur și simplu am înnebunit. Le spuneam că nu-l mai pot înregistra o dată. În cele din urmă m-a ajutat tipa de la Anaf de la registratură. Mi-a pus ștampila și a trecut cu pixul numărul de pe recipisă. Mi-a spus că au mari probleme cu ONRC-ul.
Vezi că pentru Titlurile de stat poți depune cererea în SPV. Eu am scăpat de nebunie. Îmi vine mail când îmi intră banii, fac cererea, și în SPV am toate actele.