Au dat și ei, am luat și noi.
Cred că putem să tragem o concluzie că atât s-a putut. Am trăit un pic meciul ăsta, așa cum o făceam pe vremuri și asta pentru că începutul a fost unul foarte bun. Dar vedeți voi, degeaba aduci mingea în față dacă nu are cine să o împingă în poartă.
Pur și simplu, după 15-20 minute, olandezii s-au încălzit și au pornit „portocala mecanică”. N-a fost o portocală ca pe vremuri sau poate că noi am reușit să avem un nivel un pic mai ridicat, însă, diferența de valoare s-a văzut, din păcate.
Voi vedeați cum trecea băiatul ăla pe stânga, ce sprinturi a făcut pe final?! Ce să facem cu Chicăldău? Cu Alibec?
Departe de mine de a le da hate oamenilor, ci e clar că ăsta e nivelul. Oamenii și-au dorit, au alergat, dar și adversarul a făcut-o și-a fost mai eficient. Adversarul are mai multe meciuri în picioare în competiții importante.
Naționalele mari au jucători și pe bancă, noi avem o mână de jucători ce mai mișcă și o altă mână de jucători care își dorește. Atât.
Probabil trebuia să pariez că am ghicit 2 rezultate. Cu Belgia am zis înainte că luăm 2 bucăți, aici am zis că luăm 3.
Și chiar dacă dădeam un gol în prima parte, dacă ieșea șutul ăla… luam 2 după. Nu cred că trebuie să ne mințim, cu Ucraina a fost un context, iar la celelalte a fost noroc. Stăm destul de bine în picioare, dar cu greu înscriem.
Partea faină a fost cu tot ce s-a întâmplat în jurul meciurilor. În Ploiești a plouat și lumea a stat în centru, să se uite pe televizoarele imense, vedeam că prin alte orașe a fost la fel. Suporterii au fost la un alt nivel.
Bine, și echipa a jucat frumos, per ansamblu, dar ăsta e nivelul în momentul de față. Când vom avea un schelet de 3-4 jucători la echipe importante care să tragă și pe ceilalți o să avem o șansă. Bine că am trecut și de grupe, e o realizare!
Costin a zis
Salutare,azi am văzut și eu cam o oră din acest meci, până acum nimic din acest campionat Nu ma uit mai ales la noi (fără Hate dacă se poate)nu agreez cumetriile,pilele și alte combinații, nicio diferența între Fotbal si actuala situație din politica și din țară, nu știu de unde atât entuziasm, am auzit discuții gen Olanda nu mai e ce era… Pfff care ați fost prin Olanda vedeți diferența de la cer la pământ ceva de genul Mark Rutte-Iohannis la Șefia NATO exact așa a fost acest meci, hai sa revenim cu picioarele pe pământ in rest mai avem Mult, foarte Mult.
Marius Cucu a zis
Păi lumea tine minte că noi ne puneam cu fundul in poartă. Ei bine, acum a mai fost o strategie, au mai luptat un pic. A fost frumos, măcar pentru suporteri.
Alin a zis
Lucrurile sunt chiar mai simple de atat: eu, mereu am fost optimist! Am jucat fotbal de mic aprox 10 ani, daca tata si mama mea nu au avut banii sa pot sa merg mai departe am ramas unde eram. Daca erai in orase mari, Buc, Tm, Iasi, Craiova aveai o sansa. In rest daca era in orase mici si nu ai putere financiara la revedere. In aceast turneu, am ajuns ptr ca s-au incurcat altii in preliminarii daca va amintiti. Ma rog am inceput turneul final si doar cu Ukraina am jucat. In rest? Belgia ne-au tavalit. Si ultimul joc daca nu era semipenalty ce facem? eram acasa. Am impresia ca dupa ce incepi termini benzina foarte repede. Si in acest joc, incredibil,ajungi in careu si efectiv TOTI s-au incurcat in minge. Parca nu mai aveau putere sa finalizeze corect cu putere catre poarta. In rest, se face atat de mult marketing cu Ianis care nu merita sa fie nici nr 10 nici sa fie un zeu, Stanciu in afara de primul joc nu a jucat nimic in celelalte 2 din grupe. Trebuia sa ii schimbe la pauza cu Belgia si sa inceapa in ultimul meci cu altul care se fie mai pe vana si in pofta mai buna. Fundasul stanga care a luat apoi 2 galbenele.. scuza-ma era slab. Problema mare este: SA NU AI macar un fundas stanga daca iei 2 galbene, nu poti juca din alte motive etc. Penbil. Ar trebui sa ai cel putin 2 solutii clare pentru fiecare post. Si Alibec .. te rog. Asta este atacat?:)) Si un Olanda sa incepi tot la fel cu in singur atacat? wtf. Acelasi atacat in toate celel 4 jocuri. O prostie. Ca sa nu mai spus,. cum comenta si comentatorul ca prin minutul 60 nu mai alergau. WTF ai stat o gramada de zile pe bara pana la acest meci. Cum a spus si antrenorul Olandei: foarte mult timp liber. Oricum am ajuns cu sansa sa iesim din grupa si pentru modial cred ca avem sanse sub 25% sa ajunge acolo. Din punctul meu de vedere.
Marius Cucu a zis
E atacant de Liga 1, Alibec, nu de națională. Se bate, dar n-are viteză și dacă n-are 2-3 băieți de viteză nu face nimic. Dar și unde să te bați cu centrali mai mari decât tine?!
Chiar și așa, cei tineri văd că sunt destul de bine făcuți, chiar dacă n-au o talie foarte bună. Vor mai crește.
De Ianis am zis și anterior, mai mult încurcă. Exact ca băiatul ăla al lor cu rabona. Degeaba faci spectacol dacă strici faza și nu dai din 1-2 atingeri.
Alin a zis
Exact. Singura solutie este: Educatie, si sport. Stadioane, natura, sanatate. Si invatati de mici sa joace, cu ambele picioare, cu determinare si cu dorinta pana la capat. Si poate atunci, daca nu se aduce cum a fost mereu in Romania, pe pile, avem sanse, in 10 ani de acum incolo daca facem asta mereu in fiecare an mai bine si mai bine. Altfel ramanem unde suntem din 1994
Marius Cucu a zis
Greu de crezut, dar măcar acum lucrurile se mai mișcă. Dar „corupția” de la nivelul ierbii există. Părinți care-și doresc ca ăia mici să reușească și antrenori slab pregătiți la bază…
Sănătate, sport? Păi am fost acum în Belgia, oamenii ăștia alergau pe ploaie torențială. Oameni normali, nu sportivi. Eu mergeam pe vârfuri să nu mă ud.
Alexje a zis
Cred ca ai vazut alt meci tu. Nu aveau vlaga in ei sa alerge. De pressing ce sa mai zic, amatori. Au incercat de vreo doua ori si reusisera se faca binisor. Dar zici ca au mancat doar cereale toata biata. Asa tatuati si lipsiti de interes nu am mai mai vazut.
Fara ambitie in sange. Rar romani cu ambitie, ce e drept. Fara dorinta de a le arata celorlalte popoare ca putem si noi ceva.
Pe individual s-a mai reusit in stanga si dreapta ceva, fara legatura cu fotbalul. Sunt si romani care pe individual o duc bine si sunt bine. In rest, daca s-ar putea, doar de combinatii si cateringa ne-am tine.
Alte popoare nu au tot doua picioare? Nu au aceleasi ghete de fotbal? Nu tot doi ochi au si aia sa vada? Eu cred ca greseala noastra ca nu nationalizam de prin africa sau nu promovam fotbalisti nascuti din mama sau tata de alta natie. Ca roman-roman e jale. :))
Ma scuzati, sunt mai competitiv de fel si nu am mai urmarit meciuri de ani de zile fix din motivele astea de mai sus. Stau rau cu nervii si m-am agitat putin in seara asta. 😀. Cum altii pot si noi nu.
Marius Cucu a zis
De alergat au alergat, dar nu mi se pare că au reușit să paseze eficient. Când tu o dai pe jos și n-o poți prelua OK e o problemă, trebuie să alergi mai mult. Normal că obosești.
Ca să naționalizăm trebuie să avem africanii noștri prin zonă. Și mentalitatea încă nu e acolo.
Alin a zis
🙂