logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Am văzut noile pliabile, de la Samsung, din 2024

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Scris pe 10 iulie 2024 4 comentarii

Sunt fan pliabile de când mă știu. Concurența începe să fie tot mai mare pe pliabile, iar lucrurile astea se văd. Știu, mulți nu sunt interesați, dar avem deja mulți pe piață ce încep să lanseze modele din ce în ce mai bune, cu lucruri mai gândite pentru dispozitive de acest gen. Un exemplu pentru treaba asta ar fi cei de la Motorola, cu noul Razr, dacă ne referim la cele de tip flip. La cele de tip Fold, mi-a rămas în minte un nume fain: Oneplus Open. Bine, pe acela nu neapărat pentru software, ci mai degrabă pentru faptul că este mai prietenos cu fotografia, au pus cameră de flagship.

Samsung prezintă astăzi noutățile lor pe bază de pliabile. E actualizarea incrementală, anuală, pentru pliabile și au adus în față și alte produse: ceasuri și căști.

fold6 samsung

M-am uitat prea puțin la ceasuri, deși, va trebui să găsesc unul pe care să-l port și să fac plăți cu el pentru că vreau să renunț la a scoate telefonul de fiecare dată. Mai rapid, mai util. Da, știu, puteam să vă vorbesc despre Samsung Ring acum, dar iată că… nu ajunge în România. E prin comunicate, credeam că îl văd la sesiunea de hands on, dar nu.

Samsung Galaxy Fold 6

E mai subțire și e gândit mai bine. Rămâne un produs premium și se va adresa celor cu bani. Până la ora asta nu am un preț oficial, însă, presupun că nu scăpăm de un 9999 de lei.

Diferențe față de versiunea de anul trecut sunt destul de multe. Bine, le poți vedea ca îmbunătățiri incrementale, însă sunt lucruri care contează.

Un singur lucru pe care l-am observat și l-aș trece ca minus este cel în care, la Fold-uri, fiind ceva mai subțiri acum, au preluat și linia dreaptă de la S-uri. Mi se pare că dacă o să-l folosești fără husă o să ai ceva „amprente” în palmă de la acesta.

În rest, sunt detalii foarte faine la construcție. Mai o protecție în jurul modulului foto, mai o protecție de praf și viteză. Acum avem răcire suplimentară și se vede asta în testele sintetice. Plus balamale mai OK, dar tot cu certificare de 200 de mii de plieri.

La poze nu sunt schimbări majore: camere de 50 de megapixeli ni s-a transmis. Bine, n-am avut voie să scoatem pozele că nu era versiunea finală. Eu presupun că sunt modulele foto de pe S24, nu de pe Ultra. Da, mi-ar fi plăcut un „Ultra” și pe camerele foto.

Autonomia ar trebui să fie un pic îmbunătățită. Ecranele acum se duc și mai jos cu rata de refresh atunci când nu ai nevoie de mai mult, inclusiv pe ecranul principal.

Samsung Galaxy Flip6

Mă uitam la el, mă uitam la un midrange și nu vedeam diferențe majore. Felul în care se pliază este foarte tare. Efectiv, dacă nu îl îndoi nu îți dai seama că este o folie acolo. Ok, și Samsung a pus un fundal atât de bine făcut încât ajută să nu observi asta, dar e cea mai bună implementare de până acum.

Flip-ul devine o soluție din ce în ce mai bună, din punctul meu de vedere. Da, încă sunt limitări la software, adică te poți juca cu câteva widget-uri, în timp ce, Motorola, de exemplu, te lasă să faci ce vrei pe meniul principal. Bine, am înțeles că ar fi ceva workaround-uri mai puțin oficiale pentru asta.

Au crescut și autonomia bateriei. O să o leg și de display pentru că și acesta a crescut în peak și lucrează împreună. Cred că și-au dat seama că 3700 de mAh nu te ajută să ai o zi de utilizare, în plus competiția este acolo cu bateria.

teste sintetice flip6

Am vorbit mult despre inteligență artificială anul ăsta, iar Samsung a dat startul opțiunilor. Ei bine, ambele telefoane au lucruri noi. Toate opțiunile ce erau pe S-uri sunt disponibile și aici, dar sunt și lucruri gândite pentru pliabile.

Vor fi lucruri care vă vor ajuta foarte mult pe travel. Cel mai tare lucru mi se pare cel cu traducerea cu ajutorul telefonului. Acum o să vă arate pe ambele display-uri traducerea, ca să nu te mai chinuiești să întorci telefonul. Încă o dată s-a confirmat că pe la sfârșit de an ar trebui să avem și limba română pentru AI.

Am mai vorbit despre opțiuni acum ceva timp aici.

Ceasuri

2 bucăți disponibile: Watch7 și Watch7 Ultra. Sunt clasicele dimensiuni, de 44mm si de 40mm. Sunt 2 versiuni, una LTE și una nonLTE.

Ultra e mare, e robust, are design fain. Ne-au povestit că are o carcasă ce poate să reziste la 10 atmosfere. Pe lângă asta ecranul are 3000 de niți. Îmi place, deși e un pic cam butucănos pentru mâna mea.

ceasuri samsung
RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: Samsung

Comentarii

  1. Stefan a zis

    13 iulie 2024 la ora 11:26

    Nu mă încântă deloc ideea de pliabil… totuși stau și mă întreb cum de nu au lansat ăștia de la Apple un model pliabil până acum?

    Răspunde
  2. Anonim a zis

    14 iulie 2024 la ora 17:42

    Dupa parerea mea, este un moft mult prea scump, parerea mea ?

    Răspunde
  3. Mihai Stanila a zis

    26 iulie 2024 la ora 07:58

    Pliabilele sunt o ruleta ruseasca. Am un Z Fold 4 din decembrie 2021. Anul trecut, in garantie, am schimbat balamaua si ecranul interior (nu se poate altfel, zice serviceul autorizat) deoarece nu se mai deschidea total. Acum am fix aceeasi problema, telefonul nefiind scapat, asezat pe el sau altele de genul, introdus in diverse, de la nisip la praf sau lichide. Cost estimat al reparatiei : 700-750 eur. Daca il repar, ei nu garanteaza ca problema nu va reaparea. Asa incat ma pot astepta ca anul viitor sa mai platesc o data. E ca un abonament de 300 lei/luna “ca sa fie”, sa stiu ca voi avea bani de reparatii. Iar discutia cu Samsung Romania este la fel: “Nu ne intereseaza ca nu a suferit caderi sau altele, nu e in garantie, platiti si la revedere!”. Asa incat pliabilele, inca, si Samsung, reprezinta un mare NU! Ma voi indrepta catre altceva, probabil prin zona de 6.8 inch insa nepliabil. Oferte sunt. Si high end si middle.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      26 iulie 2024 la ora 08:08

      Cică de anul asta au schimbat balamalele. Acum deh, ei zic o îmbunătățire de 10-20 la sută, nu știu cât înseamnă la tine. Eu folosesc pliabil și mai nou destul de des, nu e Samsung, însă deocamdată se tine bine. Nu zic că nu sunt situații ca a ta, am văzut un Motorola greu rău de tot, un Razr, dar nu mai știu generația…

      Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

aripa wizz air

Acum sunt zboruri din Otopeni spre Brindisi, în sudul Italiei

Comentarii recente

  • Allegra la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Allegra la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Allegra la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Cosmin la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026