logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Am trimis Oneplus-ul la service-ul din Polonia

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 1 noiembrie 2021 12 comentarii

Pe timp de criză soluții de criză! Am zis că nu mai înlocuiesc, momentan, telefonul, ci îl bag în reparații. Bine, o să încerc să fac rost de un P40 Pro și dacă mă înțeleg bine cu android-ul, cred că o să fie viitorul telefon. Vedem.

Până atunci, am trimis în service OnePlus 5. Direct în Polonia. Seara am făcut cerere(6 aprilie), iar dimineața un curier de la UPS a venit și mi-a ridicat coletul. Același nene care n-a scanat MSI-ul anul trecut și nu știu dacă a mai ajuns înapoi în Olanda. S-a întors din Polonia pe 12 aprilie: 6 zile, cu tot cu weekend.

Acum, aparent, a ajuns în Polonia.

Probleme foarte mari n-are. De când l-am băgat în orez i-am deplasat un pic mufa de încărcare și nu mai făcea contact mereu pe fast charging. În plus, am rupt cablul. Și voiam și baterie nouă.

Pe 7 aprilie primesc mesaj că garanția nu acoperă așa ceva. Era evident, nici nu mai am garanție la el.

Costurile le-am plătit cu cardul și anume:

trimitere garantie polonia oneplus

Mi se pare super decent totul, nu sunt prețuri incredibil de mari. Sunt curios să văd dacă voi plăti ceva în plus la curier.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Blogging Etichete: OnePlus

Comentarii

  1. ice4you a zis

    9 mai 2020 la ora 07:08

    Costul reparatiei e unul decent, gandeste’te daca iti puteai lua in banii aia?! 😀 Nici pomeneala … iar telefonul ala mai duce mult si bine.

    Recent am avut de a face cu un service in Bucuresti care acopera si garantia la LG, cu o garantie. Foarte pozitiva experienta! Am sunat, a doua zi am avut curier la usa, l’au luat, l’au dus, n’au marait nimic la garantie, am fost mereu informat despre statusul reparatiei, in 7 zile a fost inapoi la mine adus de curier pana la usa, mai mult a durat pana cand au primit bateria de la LG sa o inlocuiasca, ca aia era buba. Telefonul a ajuns acasa fix cum l’am trimis … fara zgarieturi suplimentare, ciobituri … foarte ok oamenii si din cate am vazut nici preturile nu sunt mari deloc la ce mai repara ei in rest.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      9 mai 2020 la ora 08:19

      La mine are zgârieturi, a stat cu husă mai nasol decât ar fi stat fără, bine în ultimul an am tot rotit alte telefoane și el a trecut ca secundar, dar oricum l-a bușit rău husa. Sau praful dintre el și husă. 🙂

      Răspunde
      • ice4you a zis

        9 mai 2020 la ora 10:15

        Eu ma refeream ca de la baietii aia a ajuns ok, nu cu mai mult decat era uzura lui deja, nu de alta, dar cu alte serviceuri am patit sa ajunga cu zgarieturi pe ecran … pe care bineinteles ca nu le’au recunoscut dupa. 🙂 In rest, eu n’am purtat o zi telefonul meu in vreo husa ca urasc orice husa pe motiv ca mi’am cumparat telefonul si pentru design, iar husa aia isi bate joc de asta. In rest, am grija normala, nu il trantesc, nu il pun in buzunarul cu obiecte din metal … d’astea.

        P.S. A si ca venit vorba, toata viata mea mi’as cumpara daca as gasi un telefon cu spatele acoperit cu piele! Asta de la LG s’a dovedit foarte, foarte rezistenta, fiind piele de calitate si nu vreo musama penibila, uzura aparuta e patina aia normala care o intalnesti la piele, in rest a rezistat eroic. Capacul alalat din policarbonatul (ala de se repara el singur cica 😀 ) nu l’am prea folosit ca pielea aia a fost si unul din motivele pentru care am vrut modelul asta de la LG. Am vazut ceva mai recent pe la Huawei tot cu spatele acoperit cu piele, dar nu stiu ce sa zic de calitate. 😀

        Răspunde
  2. Stefan a zis

    9 mai 2020 la ora 07:27

    Și eu am avut o experienta foarte plăcută cu service-ul OnePlus din Polonia. Am uitat de telefon la săniuș și i-am spart sticla din spate, când l-am trimis în service am încercat sa apelez la garanție cum ca nu a fost destul de rezistenta și s-a spart în condiții de utilizare normala insa la recepție mi-au tăiat macaroana și am plătit în total vreo 40 de euro pentru carcasa, lentile camere, manopera și transport. La sosire telefonul era ca nou și prețul mi s-a părut super ok.

    Acum am OnePlus X, care merge în continuare foarte bine insa cu probleme la încărcare, nu mai face mufă interna contact foarte bine, și ma gândesc sa fac o solicitare sa vad cât poate costa. Îl am de 5 ani și nu ma îndur să-l dau 😉

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      9 mai 2020 la ora 08:21

      Păi văd că au trecut 7 euro pentru mufă la mine + manoperă. Mi se pare mai mult ca decent. 🙂

      Răspunde
      • ice4you a zis

        9 mai 2020 la ora 10:17

        Si service’ul 22EU, plus daca or baga ceva la transport! 😀 La jumate din suma aia, cred ca il poti rezolva decent si in Romania.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          9 mai 2020 la ora 11:52

          Tot ce e posibil, dar cred că-s mai multe șanse ca ăia să fi văzut un Oneplus decât ce-aș fi găsit prin Ploiești. În plus, n-ar fi fost o urgență 🙂

          Răspunde
        • ice4you a zis

          9 mai 2020 la ora 17:06

          Tocmai ce iti ziceam mai sus ca exista un service ok in Bucuresti care asigura service pentru orice pe langa ce au ei contractat ca service autorizat. Iti trimit ei curierul acasa, sunt chiar ok oameni.

          Răspunde
  3. Marius Cucu a zis

    11 mai 2020 la ora 17:42

    Am primit mail că mâine UPS-ul îl aduce înapoi. Mai mult decât decent 🙂

    La prima vedere, mi-au curățat lentila și difuzoarele. A meritat chiar să îl trimit cu o cutie colorată și să îmi vină cu altă cutie… Bine, ar fi fost bine să îmi pună acolo și cablul pe care voiam să-l înlocuiesc. Nu ne-am înțeles. 🙂

    Răspunde
  4. Vasile R a zis

    12 mai 2020 la ora 18:00

    Ai doi de „astăzi” în articol: 7 aprilie și 12 aprilie. Niciunul nu e bun. ?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      12 mai 2020 la ora 18:44

      Gata, am reformulat. Articolul a fost scris pe 6, i-am tot adus actualizări.

      Răspunde
  5. George a zis

    17 ianuarie 2024 la ora 19:55

    Chiar mă gândeam zilele astea să trimit OP7-le meu vechi la reparat. Mare mi-a fost mirarea să văd că nu mai poți trimite telefoane la service-ul lor, în Polonia, ci ești redirecționat la ESDRom.
    Totuși, există un, workaround, să spunem: poți cere reparația din aplicație OnePlus store.
    Încă sunt în dubii dacă să apelez la service-ul lor, fără să știu cât mă ajunge toată ”investiția”, sau să apelez la un service din oraș.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

Râpa Roșie e de vizitat!

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Am returnat Heinner HBM-900WHBK pe Trendyol
  • Marius Cucu la Când recunoști prostia de la distanță
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Postolachi Dumitru la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Postolachi Dumitru la Când recunoști prostia de la distanță

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog