Probabil că cea mai bună idee de acum 2 ani a fost cea legată de canalul de Youtube. Acolo am reușit să mă joc cu imaginea și să învăț o grămadă de lucruri noi. De la teoria culorilor până la felul în care imaginea este construită. Da, cu tot background-ul din lume nu e ușor să treci de la teorie la practică.
Cred că există evoluție, cel puțin din punct de vedere tehnic. Și culmea, toate astea sunt de ajutor la telefoane, la televizoare și chiar la camere. Sunt lucruri ce se leagă.
Dacă la evenimente mi-e greu să filmez în LOG, atunci când mă filmez în condiții controlate o fac exclusiv în LOG. Am încercat prin vacanțe să fac asta, dar aparatul meu nu știe să aplice în timp real LUT-uri, să convertească imaginea și nu am control total asupra informației și am dat rateuri, în vacanță. La evenimente nu poți să mergi la noroc.
OK, dar ce înseamnă LOG?
Ca să nu ne pierdem pe drum de la început: cu filmarea în LOG o să aveți maximul de informație pe care un dispozitiv îl poate obține. O imagine necompresată, liniară. Deși este o comparație forțată, este un fel de RAW de pe poze pe care poți să îl procesezi aproape cum vrei. Spun că este forțată pentru că există și RAW video care ia toată informația pe care ți-o transmite senzorul.
Ca să simplificăm: LOG e filmare necompresată și cu un pic de atenție o să obțineți libertate mai mare și culori mai bune. V-am exemplificat în captura de mai jos.

Cred că sunt 2 generații de când filmarea LOG a apărut și pe telefoanele mobile. În general, nu intru în detalii în recenzii despre RAW, despre LOG pentru că acelea sunt un pic mai generaliste, însă de vreo 3 luni am în gând să vorbesc și despre filmarea necompresată din moment ce deja este o regulă să avem așa ceva și pe telefoanele mobile.
Și observăm că telefoanele devin camerele de buzunar. Am văzut tot mai mulți creatori de conținut care folosesc tot mai mult telefoanele ca dispozitiv principal în deplasare. În momentele acelea cred că poate să fie o opțiune de a filma LOG.
Nu e chiar simplu, dar raportat la pașii pe care trebuie să îi faci pe calculator versus cei de pe telefon mi se pare că e un pic mai clar pe telefon.
La recenzia lui Samsung S25 Ultra cineva pe Youtube m-a rugat să dezvolt mai multe despre cum se folosește LOG pe telefon. O să extind un pic discuția și vreau să cuprind atât varianta pe telefon, cât și cea de pe PC. A trecut și suficient timp de când s-a lansat telefonul, sunt și toate programele compatibile cu noile modificări. Citeam pe atunci că lumea nu se descurcă cu opțiunea de LOG. De fapt, exact la fiecare lansare de aparat foto, de telefon, trebuie ca programele să suporte fișierul, să vină actualizări. Așadar, verificați să aveți versiunea cea mai nouă de software.
Cum activezi LOG pe Samsung S25 Ultra?
Opțiunea este disponibilă în aplicația clasică, dar la meniul More/ Mai multe. Trebuie să alegeți acolo videoclip profesionist, apoi în partea de sus a ecranului o să aveți funcția de LOG.
M-am mirat că există Zebra și False Color pe telefon. Aceste opțiuni sunt utile în momentul filmării. Fiind o filmare necompresată, flat, nu vă dați seama de culori, așadar trebuie să vă folosiți de Zebra – opțiune ce vă arată dacă filmați în parametri și dacă ați expus corect.

Ideal ar fi să aveți verde și mult gri în momentul în care activați false color. Asta înseamnă că e echilibrat. Voilet și albastru pentru zonele mai întunecate și roșu când e supraexpus.
Cum editezi LOG pe telefonul mobil?
Mi se pare foarte inteligentă mișcarea și probabil că o să fie mai folosită opțiunea asta. Pentru mine nu este neapărat o variantă pentru că sunt din categoria celor mai în vârstă care încă preferă calculatorul. Dar îmi știu limitele.


Pe de altă parte, ar fi fost util să pot să mă joc cu opțiunile de customizare înainte de conversie. Însă, cred că au gândit ca totul să fie foarte simplu și rapid pentru telefon.
Asta pentru că, după ce ați filmat în LOG va trebui să intrați în Editor și pur și simplu să apăsați pe corecție de culoare. Atât. Am rămas șocat de cât de simplu este. Mă aștept ca viitoarele integrări să fie și cu inteligență artificială, să poți controla totul mai simplu, din prompturi.
Cum editezi Samsung LOG pe PC?
Nu am testat în Premiere Pro, dar Davinci Resolve a ajuns la versiunea 20 și suportă integral filmarea de la Samsung. Nu mai trebuie să faceți nimic extra. La versiunea 19 trebuia să mergi pe site-ul Samsung, să descarci LUT-ul, să îl instalezi manual.
În Color Management va trebui să setați Rec2020 pentru fișierele de la Samsung și să faceți transformarea în Samsung Log. Ideal ar fi să treceți și prin Davinci Wide Gamut, dar la fel de bine puteți să transformați direct în Rec709 și Gamma 2.2. Dacă știți că puneți pe un televizor e util să alegeți Gamma 2.4.
Pe lângă transformarea directă mi-am permis să adaug un pic de Noise Reduction, am saturat, am corectat albul, apoi am dat un pic de sharpness pozei și la final am transformat în Rec709.

Sunt mulți pași de făcut și poate să fie complicat dacă sunteți la început de drum, dar doar așa obțineți maximul pe care îl poate oferi Samsung pe partea de filmare. În plus, puteți să adăugați foarte ușor și alte tipuri de materiale, de la camere.
După experiența asta cred că ambele variante sunt utile și își au locul. Cu siguranță, într-un program de editare, implicit cum v-am recomandat să faceți o să obțineți maximul posibil pe care un senzor de telefon îl poate oferi și libertate deplină, iar opțiunea direct de pe telefon o să vă ajute să convertiți mult mai rapid un material de la distanță și să obțineți o imagine mai bună decât o filmare clasică, folosind opțiunile obișnuite.
10 biți.
Nu sunt, se poate filma cu orice lentilă și orice rezoluție suportată de telefon.
- Material susținut de Samsung România
Adaugă un comentariu