Am mai multe comenzi la activ pe AliExpress. Inițial, nu știam care este treaba cu aceștia, cât de ok sunt și dacă livrează produsele. Eh, iată că după mai multe comenzi, nici nu mă mai gândesc la probleme. Mai ales, dacă văd că se livrează din Uniunea Europeană.
Sigur, de-a lungul timpului, mi-am format câteva tehnici de autoprotecție, ca să zic așa. E clar că nu vorbim de un magazin din România, în care să avem atât de multă protecție din partea organelor statului.
Ce trebuie să știm înainte de prima comandă în afara Uniunii Europene?
Dacă înainte erau tot felul de complicații cu Ali Express, iată că în 2024 nu mai putem să vorbim de așa ceva. Taxele se plătesc la coș, atunci când facem comanda, așa ca nu mai e stres mare decât cu taxele vamale. În principiu, TVA-ul este colectat și transmis de aceștia direct către statul român. Mult mai simplu și normal față de anii precedenți. Așadar, nu sunt în UE, respectiv vom plăti taxe pentru produsele noastre. Nefiind în UE nu ai nici protecție la cumpărături, nu ai un ANPC care să poată să îi controleze.
- Citește și: Cum te protejezi de țepele de pe site-urile din China?
- Citește și: Ați cumpărat de pe Temu? – Experiențele cititorilor de pe blog
Altfel, dacă tu ai comandat de maxim 150 de euro nu vei plăti în țară nimic. Pentru comenzi mai mari citește articolul acesta.
Cum comand de pe AliExpress?
Principial, acest mega magazin este un fel de eBAY. Sau un amazon mai puțin cizelat, unul direct din Asia. Are branduri, dar are și modele ieftine. Unele sunt de calitate, altele nu. Totuși, raportul calitate preț primează. Nu degeaba se zice cât dai, atât face. Nu sunt produse second hand, ci sunt mini magazine integrate în platformă. Marketplace! O platformă cu mai multe magazine.
Verificați rating-urile magazinelor. Să fie cât mai multe recenzii pozitive.
Când ajunge comanda, dacă am comandat de pe AliExpress?
Depinde foarte mult din ce depozit este. Sunt unele companii ce au depozite în Europa. În cazul acesta poate ajunge și în câteva zile în România.
De aici își pun amprenta serviciile noastre poștale sau curierii. Dacă alegeți un curierat rapid, până la 7 zile lucrătoare produsul va fi la voi, dacă alegeți Poșta Română este posibil să se dubleze perioada de așteptare.
Ca o recomandare, evitați să transportați cu ajutorul DHL. Nu merită să le plătiți lor comisioane imense.
Dacă alegeți să comandați cu ajutorul Poștei Române cereți AWB-ul chinezului altfel va fi foarte greu să verificați traseul comenzii.
Cum urmăresc comanda pe care tocmai am făcut-o?
Prin AWB, ca de obicei. Acest cod de tracking trebuie să ți-l ofere cel de la care ai cumpărat. După ce faci asta vei putea vedea unde se află exact coletul tău.
Site-uri pe care să urmărești comanda sunt următoarele:
- Track IT – site rusesc
- 17track – site în engleză
- Track24
- Universal Parcels
- Posttrack
- Poșta Română
Plătesc ramburs sau plătesc online?
Ar trebui să apreciați foarte mult sistemul românesc de plăți ce încurajează comerțul online. În Asia nu există așa ceva, așa că va trebui să plătiți înainte.
Sunt mai multe posibilități:
- card bancar
- carduri de genul Revolut, Monese -> dacă aveți plăți mai mari de făcut în altă monedă e ok să aveți și așa ceva.
Dacă alegeți varianta cu cardul online ar trebui să alegeți varianta Buyer Protection. Este cel mai bine pentru voi, pentru banii pe care îi dați. În plus, recomandarea mea ar fi să nu salvați cardul în platformă.
Cum recuperez sumele plătite, de pe AliExpress?
În primul rând, ar fi bine să vorbiți cu vânzătorul. Comunicarea este cea mai bună. Un mesaj în care să îi povestiți ce s-a întâmplat.
Apoi deschideți o dispută. Dacă ați plătit PayPal, e simplu. În cele 60 de zile puteți face multe. Cu cardul, ca să vă returneze banii, trebuie să mergeți pe site-ul AliExpress și să faceți o cerere de RMA.
Produsul nu este conform. Ce este de făcut?
Se poate deschide o dispută și vedeți dacă se poate rezolva ceva. Cel mai bine dovediți cu o poză, cu o filmare. Lucrurile de acest gen sunt frecvente pentru cei care comandă haine și nu corespund mărimile.
Nu aș recomanda să dați retur în China pentru că, de obicei, costul de transport e mai mare decât produsul în sine și s-ar putea să nu vi-l accepte. Mai bine îl vindeți în țară, dacă aveți cui…
Alte magazine de încredere din China?
- Citește și Experiențe cu Banggood
- Citește si Experiențe cu DHGate
- Citește și Experiențe cu Joom
Comenzi din Europa?
Aveți și alternativa Ebay-ului. Avantajul este că puteți plăti cu PayPal. Dezavantajul ar fi că România e pe lista neagră. Mulți au țepuit pe acolo și suntem un pic suspecți.
Altfel, nici Amazon nu este de dat încolo. Se pot face comenzi și de acolo fără probleme.
Sub 150 de euro se plătește TVA de 19% din sumă + transport, iar peste se plătesc și taxe vamale. Toate se plătesc la adăugarea în coș, nu mai sunt probleme ca altădată.
Depinde de cât de repede livrează chinezul și prin ce alegeți să comandați. Mai nou, chiar și curierii rapizi: Fan Curier, Cargus, etc, de la noi, livrează produse de acolo. Dacă vorbim de poștă puteți aștepta până la 2 luni de zile.
Pe AliExpress cumperi cantități mici, pe Alibaba cumperi pentru magazine volume.
Momentan, nu, dar aveți posibilitatea de a lua anumite produse din depozite europene. Unele ajung chiar prin curier rapid.
În principiu, da, în practică, foarte greu. Nu avem control asupra produselor trimise înapoi în China, iar transportul e scump. Nu avem o legislație, o protecție.
Sugestii și păreri despre Aliexpress
Informații Pro Achiziție
- prețuri avantajoase
- diversitate de produse
Informații Contra Achiziție
- incertitudini privind garanția
- inexistență retur
- nu se plătește ramburs
Sper ca voi să fiți foarte informați când veți comanda data viitoare de pe Aliexpress, dar și să găsiți rezolvare la întrebările voastre
Alex a zis
Eu am comandat mereu din China tricouri și blugi si nu a trebuit niciodată sa plătesc ceva.
Le am ridicat de la oficiu postal și gata
Ama a zis
Bună pe card ai pus în lei sau trb sa schimbi în dolari
Marius Cucu a zis
E ok in lei, va converti banca ta
Toni a zis
Zi tot daca tot de dai mare cunoscator, banca iti converteste la un curs nesimtit de mare, de preferat oeratiunile acestea externe cu valuta sa se faca prin carduri Revolut sau Curve, aici cursul e cel identic cu cel al Bancii Nationale.
Alecs a zis
Salut! In primul rand ar trebui sa stiti ca site-ul aliexpress.com este teapa! Dupa ce faceti comanda nu vi se mai actualizeaza stadiul comenzii (vi se dau tracking numberuri false), nu va raspunde nimeni nici la mesajele pe chat si nici la disputa, aceasta din urma ramanand blocata dupa expirarea timpului de 5 zile rezervate raspunsului vanzatorului. Veti ramane doar cu banii luati fara a mai putea face ceva! Aveti grija ce vreti sa faceti! Site-ul aliexpress.com este de fapt o mega-teapa pentru fraieri, ceva in genul Caritas sau Loteria Romana! Bafta!
coz a zis
Dl Alex ,nu stiu de pe ce site faceti dvs cumparaturile/din China, poate puteti impartasi acest lucru si cu noi. Noi aici discutam in principal despre Aliexpress!
Cat despre blugi,tricouri si “adidasi “, este arhicunoscut faptul ca sunt magazine virtuale chinezesti care au depozite in Europa si ca atare acele bunuri figureaza ca si bunuri din comunitate/deci taxe 0 ?
nicolae a zis
Salut. Stie cineva unde sunt sedii de Posta Vamala in Bucuresti si ce program au?
Costin a zis
Stiu ca mai sunt si altele insa eu stiu doar de Posta nr. 6 din cal. Vacaresti :
http://www.ghidul.ro/oficiulpostal-6/
Simona a zis
Contează ce scrie pe avizul postal,pe mine m-au chemat în Bd Libertății.
Bogdan a zis
Cauta oficiul postal 5.este posta vamala bucuresti
Raluca a zis
Ma poate ajuta cineva? Am comandat un colet in data de 11.01.2018, iar la tracking imi apare asta. Ce inseamna acest lucru? Si in cat timp sa ma astept sa ajunga coletul?
Arrived At Destination Country
Tracking
……………..
2018-01-19 17:09
【8】Arrival at Destination Post (Country: RO)
……………..
RO
Destination Country
2018-01-17 02:58
【8】Despatched to overseas (Country code: RO)
……………..
CN
Original Country
2018-01-19 17:09
Airline arrived at destination country
doru a zis
Inseamna ca a ajuns in tara. Rabdare si tutun!
Eu am comandat pe 11.11, 20 de produse, si au intrat in tara pe 5 ianuarie , pe 7 , pe 11 si nu le-am primit. Statusul este neschimbat din ianuarie. Vor trece prin BSI, CRT, … si alte oficii care nu le stiu dar vor ajunge. Am nu order care a facut 12 zile din CHINA si sta undeva in Romania de 7 saptamani.Nu te ingrijora.
Raluca a zis
Ati primit produsele?
Raluca a zis
Am vazut la unii ca au ceva asemanator
BSI in prelucrare
Si alte detalii de genul.
Unde pot gasi astfel de informatii? Sau ar trebui sa imi apara pe aliexpress la tracking?
doru a zis
Exemplu:
2018-01-05 15:16
The item has arrived in the country of destination
2018-01-04 18:09
The item is on transport to the country of destination
2018-01-04 12:55
The item is processed at the PostNL sorting center
2018-01-04 12:55
The item is at the PostNL sorting center
2018-01-04 06:16
Consignment received at the PostNL Acceptance Centre
2018-01-02 04:36
The item is ready for shipment
2017-12-27 02:20
The item is pre-advised
Mihoc Raul a zis
Am făcut o comanda de vrei 20$. O sa trebuiască sa plătesc ceva in plus?
doru a zis
Nu cunosc in Bucuresti, dar nu trebuie sa te duci la vama. Coletele vin la mesageria centrala(unde este asistenta din partea vamii pt. colete extracomunitare) sau la posta de cartier, comuna, sat. Daca valoarea coletului depaseste 10 euro pana la 150, o sa platesti TVA , 19%. Dupa 150 euro platesti TVA plus taxe vamale. De obicei, cele peste 10 euro, vin la mesageria centrala.
Raduna catalina a zis
Trebuie sa fie 10 dolari cu tot cu transport sau doar produsul in sine sa nu depaseasca 10 dolari?
Marius Cucu a zis
Tot ce apare pe factură. În general, dacă depășește cu puțin 10E nu te întreabă nimeni nimic.
Florin09it a zis
Eu nu reusesc sa imi fac cont la ei..campul cu app,suite etc nu stiu ce sa scriu acolo sa imi accepte adresa..poate ma ajuta cineva.pls
coz a zis
Dl Florin ,
Accesati link-ul acesta https://login.aliexpress.com/join/buyer/expressJoin.htm?spm=2114.11010108.1000002.11.42b96724CVcNWS&return=https%3A%2F%2Fwww.aliexpress.com%2F
Iar dupa ce completati toate datele ar trebui sa primiti pe mail un link pentru activarea contului.
Nicu a zis
Eu am faxut o comanda de vreo 65 lei si mi s-a mai restras o suma de 215 lei de la cineva necunoscut. Ce fac?
coz a zis
Dl Nicu,
Mergeti la banca care a emis cardul si explicati ca ati efectuat cumparaturi de pe un magazin online si care e problema.
zsolt a zis
da 65 de lei si + transportul aasa fac unii daca nu esti atent ti se intampla!
Simona a zis
Să nu fi înțeles greșit,sa fie 65 USD.Dar nu puteți vedea în extrasul de cont/tranzacții ce scrie?Adică cumparatorul,daca e echivalentul sumei in valuta,etc?Sau poate e altceva fără legătură cu achiziția online de la acest site,Totul se vede din ordinul din extras.
Alina a zis
Buna. Aveti idee daca, in continuare, toate coletele se duc la posta vamala? Intr-o perioada (pana prin iunie 2017) majoritatea coletelor veneau la posta de care apartineam. Merci!
coz a zis
Dna Alina,
Depinde foarte mult ce valoare se trece pe colet/plic/de catre vanzator!
“Din 24.08.2017 toate trimiterile postale extracomunitare simple avand valoare sub pragul care impune taxarea (10 Euro) ai caror destinatari sunt persoane fizice cu domiciliul in intreaga tara sunt inregistrate electronic la nivelul Biroului de Schimb international intr-o aplicatie dedicata a CNPR, borderoul se emite electronic si poate fi prezentat autoritatii vamale zilnic. Borderourile cuprind toate informatiile solicitate de catre autoritatea vamala, astfel incat ei pot acorda liberul de vama la nivelul BSI, trimiterile ce primesc liber de vama putand fi indrumate apoi catre oficiile postale ce apartin adresei de destinatie.
Prin urmare, incepand cu data de 01.09.2017 trimiterile postale extracomunitare simple avand valoare sub pragul care impune taxarea (10 Euro) sunt indrumate pentru distribuire prin oficiile din cartier, dupa ce in prelabil au primit liber de vama. Va precizam ca pot exista si exceptii, pentru trimiterile care au valoare sub 10 euro, daca autoritatea vamala in urma analizei de risc, decide ca acestea sa fie totusi indrumate catre oficiile cu asistenta vamala”
Simona a zis
Ieri am primit înștiințare și am și ridicat de la of poștal din
Bd Libertatii.Am avut un colet cu o geaca de fas,de 40 euro,nu am platit nicio taxa vamala.Timpul de la comanda până la primire a fost de 7 săptămâni.Nu știu cât a stat în vamă românească.Dar mai am produse primite în tara de 2-3 saptamani,pentru care nu apare nimic pe track.posta romana!
claudia a zis
Cele peste 10 euro se duc obligatoriu la vama (pt a aplica taxele) cele sub 10€ sunt prelucrate in biroul de schimb international si indrumate la oficiile postale din tara
doru a zis
Dupa cum stii(banuiesc), valoarea produsului inscrisa pe colet nu este cea reala decat in 5% din cazuri. Printrun algoritm al vamii, aceasta decide care colet este trimis la mesageria centrala sau care este trimis la posta de cartier(ma refer la cele cu valoarea de colet sub 10 euro). Nu are relevanta daca valoare este de 3$. Eu am primit un aparat de taiat cartofi pai in valoare reala de 6.25$ si pentru ca era voluminos a fost trimis la mesageria centrala. Saptamana trecuta un colet cu becuri led , valoare reala 9.66$(6$ pe colet) l-am primit tot la mesageria centrala. Vama decide care unde este livrat.Saptamana aceasta, card sd 24$ a venit la posta de cartier.s.a.m.d.
DanaP a zis
Buna. Am plasat o comanda pe Aliexpress si apare ajuns in tara pe 02 decembrie. Deocamdata nu apare nimic la Posta Romana. Aveti idee de ce dueaza atat de mult? sau un nr de telefon unde as putea suna? Multumesc.
Costin a zis
In BSI are de zacut mult si bine…nu vreau sa va dezamagesc; daca a ajuns pe 2 decembrie, puteti trage nadejdi de pe la jumatatea lui ianuarie incolo.
De cind cu marile schimbari in abordarea coletariei extracomunitare, tot ce intra in tara este filtrat prin BSI, iar cei de acolo sunt excedati de volumul de munca, mai cu seama acum, in luna cadourilor.
DanaP a zis
Multumesc pt raspuns.
Radu Simona a zis
Am si eu colete ajunse in tara de 3 sau 4 saptamani,inca nu apar pe track nicipe posta romana nici pe aliexpress.Mai am 10 zile si expira perioada de gratie,dar eu stiu ca sunt in tara,asa ca nu pot deschide disputa.Dar imi vine sa-i injur pe astia de la vama noastra
Radu Simona a zis
Eu am alta situatie,comanda figureaza inca la posta romana,in vama,dar azi am primit mesaj de la Aliexpress cum ca s-a finalizat comanda,imtrucat a trecut termenul de 60 zile oferit de vanzator.Asa ca daca posta nu ma cheama saptamana viitoare sa receptionez pachetul,banii sunt pierduti.
Andrei a zis
Care e ultimul status la poștă? A pleca de la BSI?
Radu Simona a zis
Pe 26 a trecut de la Bucuresti BSI la Bucuresti CRT in prelucrare.
Andrei a zis
Parcă mai poți deschide o dispută timp de 15 zile după ce și după ce ai finalizat comanda sau a expirat perioada. Când o să ajungă la oficiul poștal de cartier sau vamal o să apară ceva de genul „În prelucrare – București X – Ghișeu Y” apoi fie mergi direct cu numărul de urmărire fie aștepți înștiințarea.
Radu Simona a zis
Nu mai am optiunea disputa,a disparut odata cu finalizarea comenzii,scrie ca s-a incheiat pentru ca cumparatorul nu a revendicat in perioada permisa.Sper doar ca posta sa nu faca disparut pachetul,sa ma invite sa il ridic.As putea sa reclam ceva la posta,daca imi fura pachetul?O sa fac printscreen la statusul de ieri,posta romana nu a incheiat,asa cum a facut Aliexpress!
doru a zis
nu-i nimic. Daca ai convingerea ca este in tara mai asteapta dar nu mai mult de 30 de zile. Am avut colete care au stat si 2 luni prin BSI, CRT, Posta romana. Daca nu ai facut nimic cat a fost activa buyer protection(vina ta) , adica sa vorbesti cu vanzatorul sa mareasca perioada de buyer protection, mai poti deschide disputa in 30 de zile. O sa primesti coletul. Am unele din 2 ianuarie in tara si nu le-am primit. Scrie-mi pe mail si iti dau nr. tel. sa te mai invat cate ceva despre alexpress
alex a zis
Este normal sa dureze 2 luni sa ajunga un colet din china?
pe tracking number ultimul update a fost pe 26 noiembrie
„Delivered by air transport” , dar acum suntem in data de 15 decembrie…
Costin a zis
China-i departe 🙂 asa ca orice-i posibil. Cea mai rapida comanda care a ajuns in tara a fost de 6 zile iar cea mai lunga 70.
De retinut ca ‘in tara’ nu inseamna automat si intrat in posesia ei 🙂
@alex – urmareste coletul pe site-urile specializate pe tracking.
Ramona a zis
Off….acelasi lucru imi apare si mie la comanda.La mine pe tracking number ultimul update a fost pe 25 noiembrie.Ca data de livrare imi apare interval 10.12.17-01.01.18.Inca visez sa primesc cat mai repede coletul.
Exista vreo metoda sa aflam mai repede daca a ajuns coletul la vreun punct de primire in Romania?
dana a zis
Da este normal sa ajunga coletul la 2 luni de la comanda .Am facut comanda pe austria in octombrie si am mai primit si luna asta (ianuarie)parti din comenzi
doru a zis
da
alex a zis
Dacă as comanda prin DHL ar ajunge mai repede decât prin posta?
Ma refer la produse din China de le site uri gen aliexpress
Marius Cucu a zis
Da. Dar vezi că la DHL sunt și comisioane. Citește aici câteva chestii.
GABI a zis
Mult calm, rabdare……daca n.ai ce face cu banii apeleaza la DHL. Pentru 22,8 dolari un produs din China am dat 54 dolari la DHL+ 41 lei la o banca romaneasca sa pot trimite banii( 76,7 dolari)+asteptare+copii acte de trimis urgent in 3 zile ca altfel iti pun taxa magazinaj zilnic+ 157 lei cand va ajunge pachetul la destinatie.
Deci pentru un produs de 22,8 dolari dai 54 dolari+198lei si asteptiiiiiiii……!!!!!!
Crezi ca se merita DHL????
Costin a zis
Trebuie sa maninca si gura lui, nu ? 🙂
doru a zis
nu te sfatuiesc. Iti cer EORI, VALOARE TRANSPORT CHIAR DACA E FREESHIPPING……. m-AM certat 2 luni cu ei pentru niste becuri de 20$. Pana nu le-am trimis factura de la chinez cu valoarea transportului si nu mi-am facut EORI nu mi-au dat coletul. NNNNNNUUUUUUU DHL
coz a zis
Doanmelor,Domnilor,
Atunci cand optati sa cumparati produse de pe Aliexpress trebuie sa va asumati si asteptarea!Cat despre sunat…chiar nu aveti unde!Asteptati!Am sa va atasez un model de asteptare personal 🙂
Arrive at destination country
2017-11-24 04:27:00 [GMT+8]
Shipped by air
2017-11-04 08:45:11 [GMT+8]
arrive export exchange
2017-11-02 20:55:02
Export customs clearance complete
2017-10-28 16:28:00
Export customs clearance complete
2017-10-18 13:15:21
arrive export exchange
2017-10-18 07:51:05
Export customs clearance complete
2017-10-17 23:22:49
Received by line-haul
2017-10-17 22:02:55 [GMT+8]
Outbound in sorting center
2017-10-17 22:00:34 [GMT+8]
Inbound in sorting center
2017-10-17 21:53:12 [GMT+8]
Accepted by carrier
2017-10-17 19:06:49 [GMT+8]
Waiting for pickup
2017-10-17 15:10:38 [GMT+8]
Marti sunt citat la Posta Vamala!
Intre timp,vanzatorul care l-a expediat a iesit la pensie! :))
Simona a zis
Adică se așteaptă 2 luni in posta vamala românească?
coz a zis
Doamna Simona,
Sunt peste 2 luni de cand am lansat comanda,o luna China /Ro si o luna BSI! Si acest lucru tinand cont ca nu au fost nici un fel de sarbatori.Am avut grija sa-mi extind protectia…in rest ..rabdare.
A fost in urma cu aprox doua luni o perioada in care prelucrarea la BSI dura 6/7/8 zile max..apoi totul s-a schimbat din nou.Acum puteti lua in calcul un timp de asteptare de aprox o luna.Imi pare rau sa spun ..dar aceasta e realitatea.
Andrei a zis
Am avut comenzi untracked care au ajuns la fix 3 luni de la plata lor. Mai nou pentru coletele trimise cu China Post tracked durează vreo 20 zile de când ajung în țara până când întra la BSI, asta în cazurile bune ?
coz a zis
Dl Andrei,
In cazul meu ,cele care ajung in Ro din China sunt supuse spre prelucrare imediat,la cele din Singapore am sesizat intarzieri in prelucrare de la momentul intrarii in Ro/aprox 2 saptamani pana apar pe site-ul postei romane.
Maria a zis
Bună,vreau si eu o lamurire….vreau să știu cum sa akit,sunt in germania si am trei zile de cind tot bag numărul cardului si tot imi scrie că nu există asa numar sau că e greșit…poate eu nu înteleg care e numărul…
coz a zis
Dna Maria,
Puteti sa ne dati si noua cardul si pinul sa incercam? ?
Numarul cardului este inscriptionat pe fata cardului in dreptul numelui/acea insiruire de cifre!
Maria a zis
Multumesc frumos pentru raspuns…cardul care il am are 2 grupuri de cifre,nu are însiruire de cifre….kontnumar50033300/9100174708 kartennumar035330-0 le-am încercat si nu merge
Costin a zis
Foarte atipic numar de card (sau sunt eu habarnist), de obicei sunt 4 grupe (spatiate intre ele) a cite 4 caractere, in acest format :
0000 0000 0000 0000
iar pe spate (in zona hasurata) 2 grupe, prima formata din 4 cifre iar a doua din 3. Exemplu :
1234 567 unde nr. format din 3 cifre (respectiv 567) reprezinta semnatura electronica a unei tranzactii efectuate pe net.
RADU SIMONA a zis
Nu lasati datele cardului,ca se folosesc falsificatorii de carduri si ramaneti fara bani!
Maria a zis
Radu Simion știu că se fac escrocherii,am pus cifre la intimplare…Multumesc
coz a zis
Dna Maria,
Pentru plati internationale, folositi un card cu sigla „VISA” pentru cumparaturi in dolari sau „MASTERCARD” pentru euro!
Luiza a zis
Buna seara. Imi poate spune cineva adresa din Bucuresti la care sosesc coletele? Si exista posibilitatea de ridicare de acolo daca adresa de livrare este in Brasov? Ieri a ajuns la Bucuresti coletul si din ce am citit dureaza mult sa ajunga la adresa de livrare, de aceea as vrea sa il ridic direct din Bucuresti.
Costin a zis
Nu se poate.
coz a zis
Dna Luiza,
Biroul de Schimb International
Calea Giulești 6-8, București 060274
marian a zis
daca am un pachet si am doar factura imi elibereaza pachetul?
cei de la posta romana
Costin a zis
Marian, n-ai nevoie decit de cartea de identitate.
Asta daca n-ai adus juma’ de vapor…
Maria a zis
Radu Simion știu că se fac escrocherii,am pus cifre la intimplare…Multumesc
Alex a zis
Plătit pe 2 noiembrie 100 euro
Pe track id ultimul status este de pe 26 Noiembrie “Sent to Airline”
Astăzi 27 decembrie stau și astept….
Oare cât mai am de așteptat ca sunt aproape 3 luni de când am comandat, dacă mai iau in calcul ca va sta 1 luna și la BSI București…. ajunge un colet in jumătate de an din China pana la noi?
Costin a zis
Pe cocoase de camile, pe Drumul Matasii, ajungeau mult mai repede… 🙂
Alex a zis
Ideea e ca am comandat de la 3 vanzatori diferiti… fiecare produs costa 100 euro … deci cam 300 euro…
Toti spun sa astept ca dureaza mult cu posta …
Credeti ca mi am luat teapa?
Costin a zis
Nu, nu ti-ai luat nici o teapa insa inarmeaza-te cu rabdare si tutun. Iar pt. credinciosi nu strica nici niscai acatiste…
Alex a zis
Tocmai ce am vorbit cu toti cei 3 vanztori.
Ei imi spun ca au ajuns in tara coletele, sa ma duc la oficiul postal sa verific..
Eu stiu ca atunci cand vin in tara imi apare pe trackin number ca au ajuns ma intai la bsi bucuresti.. apoi cand ajung la oficul postal sunt sunat..(am mai comandat si inainte si am fost sunat)
Costin a zis
Foarte multi kineji cunosc bine realitatile din tara noastra si sunt tentati sa abuzeze de acest vesnic ‘coletul a ajuns in tara ta, verifica la posta’.
Din fericire, Aliexpress si-a dobindit in timp (si cu multa munca) faima unui marketplace onest.
Ei vad foarte bine daca un colet a ajuns sau nu in Romania si au metodele lor de a-si constringe compatriotii de a desfasura un comert cit de cit cinstit.
Treaba merga cam ca pe e-bay, banii clientului nu ajung direct in contul vinzatorului ci ramin intr-un ‘cloud’ iar de-abia dupa confirmarea clientului ca si-a primit marfa li se vireaza banii.
Daca Aliexpress ar sta sa despagubeasca toti tepuitii lumii, in juma’ de ora s-ar prabusi. Cind ei scriu ‘Money Back Guarantee’ de fapt returneaza banii nostrii ce n-au mai fost virati catre vinzator.
Totul este sa ne incadram in termenul de deschidere a unei dispute.
Apropos, eu n-am fost sunat nici macar o singura data ca mi-a ajuns coletul la posta. Si tot cumpar nimicuri de ani de zile, am fost doar avizat si reavizat, fara nici un telefon.
Alex a zis
Dar este posibil ca pachetele mele sa fi ajuns la posta si pe trackin number sa nu imi apara?
Totusi sunt 2 luni..
La toate 3 imi apare “Expediat de catre companie aeriene” pe trackin number!
Costin a zis
Este foarte posibil ca, din cauza volumului enorm de coletarie datorat sarbatorilor de sfirsit de an, pachetele tale, chiar daca au ajuns in tara, sa nu le fi venit rindul sa fie luate la mina si scanate pentru a aparea pe vre-un site de tracking.
Mai pe scurt, zac prin vre-un depozit asteptind sa fie bagate in seama.
Alex a zis
Da, e posibil sa fie in vreun depozit din România.
Dar totuși de pe 26 Noiembrie de când a ajuns primul colet?
E o luna de când se presupune ca ar fi intr un depozit din Ro….pai pana ajunge la bsi București unde mai sta pe puțin o luna….
Practic din China pana in București a făcut 3 săptămâni
Ca eu am plătit acest colet pe 2 Noiembrie iar pe 26 Noiembrie apare pe tracking number Expediat de companii aeriene
Costin a zis
Alex, daca ai grija sa nu depasesti termenul de deschidere a unei dispute (Open dispute), vei primi toti banii inapoi pina la ultimul banut.
Mihaela a zis
Cum putem primii banii înapoi?
Observam ca protecția se termina cam pe atunci cand ar fi termenul de livrare …
Cand ar trebui sa deschidem disputa ?
doru a zis
In primul rand, este recomandat dar nu obligatoriu, sa prelungesti buyer protection(cauta pe forum ca am explicat cum se face). Daca ai facut prelungire si tot nu a ajuns produsul, deschide disputa inainte de expirarea termenului. Odata expirat termenul o sa vezi ca ordinul dispare din cauza inactivitatii(neactiunii – sa zic asa) cumparatorului.Daca vrei sa „incerci” sa profiti de chinezi, deschizi disputa in ziua expirarii buyer protection fara sa tii cont de statusul comenzii si fara prelungire. Ai sa vezi ca disputa dureaza undeva la 3 saptamani si daca ei au dovezi ca produsul este pe drum, sau a ajuns in Romania , te sfatuiesc sa mai discuti cu vanzatorul, sa mai astepti 20 de zile…etc.si nu primesti nimic sau ai noroc ca produsul sa nu ajunga pe timpul disputei si sa primesti refund.
Alex a zis
Nu exista vreun nr.de tel sa pot suna sa ma cert cu ei?
sa vad cum pot intra in posesia coletelor mai repede
coz a zis
Dl Costin ,
10 bile albe ca va bateti capul!!!! Cine a tot comandat si a incercat sa inteleaga cum merg lucrurile a inteles.
Ma amuza f tare cnd observ ca unii tot incearca sa faca calcule legate de durata transportului.Pacat ca nu a ajuns cu MOs Craciun!”Alta Intrebare”! ?
Alex a zis
coz
Cand dai 300 euro si iti arata ca de o luna sunt intrate in tara coletele cam faci calcule prietene…
Pt ca acele colete trebuie date la timp nu dupa 7 ani, ca sa nu mai zic si riscul de a nu le mai primi nicioadata si sa pierzi banii.
Daca iti comanzi husa de telefon de 1dolar nu te intereseaza, dar cand comanzi de un salariu, cam faci calcule cand ajung, daca mai ajung !!
Marius Cucu a zis
Alex, într-adevăr, dar comenzile din China sunt o necunoscută. Ideea UE și ideea unei țări europene se bazează pe legi de protecție a clientului. Când faci comenzi din afara Europei îți asumi că o faci pe proprie răspundere. Pot apărea și situații de genul, de cele mai multe ori provenite de la transport. Am făcut comenzi mari și eu, chiar recent am luat de 320 de $ din China, dar am plătit curier rapid, asigurare de transport și protecția coletului. Adică de la 299 cât costa produsul am mai dat ~20 de dolari taxe. Și așa, cu tot curierul rapid, a ajuns în o lună coletul. Dar greșeala mea a fost că am comandat în perioada lor de campanii de reduceri. Un fel de Black Friday de la noi.
Monica a zis
Tot va in ultima vreme ca multi romani comanda de pe aliexpres,wish sau altele…chiar se merita!? Adica am vazut produse extrem de ieftine…de exemplu aur…nu cred ca exista asa ceva,la asemenea preturi de cativa lei…poate as comanda de exemplu jucarii care aici in magazine sunt scumpe dar nu stiu calitativ daca se merita. Ce spuneti cei care ati comandat?!
Alex a zis
Domnule Marius Cucu, cand ati cumparat de $320 si ati platit curier rapid, asigurare de transport și protecția coletului, ati ales DHL ?
Chiar la dvs pe blog am citit un articol in care spuneati sa ne gandim de 2 ori inainte de a lua ca transport DHL.
Eu as vrea sa mai fac o comanda de pe un site din china, nu este vb de aliexpress, si as vrea sa stiu cum se procedeaza daca aleg curier rapid?
Comanda va fi de minim 300 euro de aceea nu va fi o problema costul transportului, doar sa fie safe, si sa nu am probleme la vama, pentru ca s ar putea chinezul sa declare valoarea $10 pe un colet de $300…
Va multumesc anticipat !
Marius Cucu a zis
Da, exact. Ideea este că eu am luat din China, dar s-a oprit pe undeva prin UK. Practic, serviciul se numește Priority Line și face o oprire în depozite prin UK. Asta înseamnă că nu veți mai plăti taxe vamale, considerându-se din Uniunea Europeană. Eu am reușit să iau de aici. De aliexpress nu știu să aibă acest serviciu.
Cât despre curierat… nu mai țin minte exact dacă a fost DHL sau DPD(parcă aceștia au fost). Ideea e că sunt ok atât timp cât nu ai nevoie de codul EORI să îți ia comisionul acela de administrare.
Andrei a zis
Se listează factura primită și se scrie de mână în dreptul fiecărui item ce înseamnă apoi se scanează și se trimite la DHL care o trimite mai departe la vamă. Ar fi o idee bună și un extras de cont cu suma plătită ștampilat de bancă.
Costin a zis
Andrei, tu tii cu ursul ?!? 🙂 🙂