Am mai multe comenzi la activ pe AliExpress. Inițial, nu știam care este treaba cu aceștia, cât de ok sunt și dacă livrează produsele. Eh, iată că după mai multe comenzi, nici nu mă mai gândesc la probleme. Mai ales, dacă văd că se livrează din Uniunea Europeană.
Sigur, de-a lungul timpului, mi-am format câteva tehnici de autoprotecție, ca să zic așa. E clar că nu vorbim de un magazin din România, în care să avem atât de multă protecție din partea organelor statului.
Ce trebuie să știm înainte de prima comandă în afara Uniunii Europene?
Dacă înainte erau tot felul de complicații cu Ali Express, iată că în 2024 nu mai putem să vorbim de așa ceva. Taxele se plătesc la coș, atunci când facem comanda, așa ca nu mai e stres mare decât cu taxele vamale. În principiu, TVA-ul este colectat și transmis de aceștia direct către statul român. Mult mai simplu și normal față de anii precedenți. Așadar, nu sunt în UE, respectiv vom plăti taxe pentru produsele noastre. Nefiind în UE nu ai nici protecție la cumpărături, nu ai un ANPC care să poată să îi controleze.
- Citește și: Cum te protejezi de țepele de pe site-urile din China?
- Citește și: Ați cumpărat de pe Temu? – Experiențele cititorilor de pe blog
Altfel, dacă tu ai comandat de maxim 150 de euro nu vei plăti în țară nimic. Pentru comenzi mai mari citește articolul acesta.
Cum comand de pe AliExpress?
Principial, acest mega magazin este un fel de eBAY. Sau un amazon mai puțin cizelat, unul direct din Asia. Are branduri, dar are și modele ieftine. Unele sunt de calitate, altele nu. Totuși, raportul calitate preț primează. Nu degeaba se zice cât dai, atât face. Nu sunt produse second hand, ci sunt mini magazine integrate în platformă. Marketplace! O platformă cu mai multe magazine.
Verificați rating-urile magazinelor. Să fie cât mai multe recenzii pozitive.
Când ajunge comanda, dacă am comandat de pe AliExpress?
Depinde foarte mult din ce depozit este. Sunt unele companii ce au depozite în Europa. În cazul acesta poate ajunge și în câteva zile în România.
De aici își pun amprenta serviciile noastre poștale sau curierii. Dacă alegeți un curierat rapid, până la 7 zile lucrătoare produsul va fi la voi, dacă alegeți Poșta Română este posibil să se dubleze perioada de așteptare.
Ca o recomandare, evitați să transportați cu ajutorul DHL. Nu merită să le plătiți lor comisioane imense.
Dacă alegeți să comandați cu ajutorul Poștei Române cereți AWB-ul chinezului altfel va fi foarte greu să verificați traseul comenzii.
Cum urmăresc comanda pe care tocmai am făcut-o?
Prin AWB, ca de obicei. Acest cod de tracking trebuie să ți-l ofere cel de la care ai cumpărat. După ce faci asta vei putea vedea unde se află exact coletul tău.
Site-uri pe care să urmărești comanda sunt următoarele:
- Track IT – site rusesc
- 17track – site în engleză
- Track24
- Universal Parcels
- Posttrack
- Poșta Română
Plătesc ramburs sau plătesc online?
Ar trebui să apreciați foarte mult sistemul românesc de plăți ce încurajează comerțul online. În Asia nu există așa ceva, așa că va trebui să plătiți înainte.
Sunt mai multe posibilități:
- card bancar
- carduri de genul Revolut, Monese -> dacă aveți plăți mai mari de făcut în altă monedă e ok să aveți și așa ceva.
Dacă alegeți varianta cu cardul online ar trebui să alegeți varianta Buyer Protection. Este cel mai bine pentru voi, pentru banii pe care îi dați. În plus, recomandarea mea ar fi să nu salvați cardul în platformă.
Cum recuperez sumele plătite, de pe AliExpress?
În primul rând, ar fi bine să vorbiți cu vânzătorul. Comunicarea este cea mai bună. Un mesaj în care să îi povestiți ce s-a întâmplat.
Apoi deschideți o dispută. Dacă ați plătit PayPal, e simplu. În cele 60 de zile puteți face multe. Cu cardul, ca să vă returneze banii, trebuie să mergeți pe site-ul AliExpress și să faceți o cerere de RMA.
Produsul nu este conform. Ce este de făcut?
Se poate deschide o dispută și vedeți dacă se poate rezolva ceva. Cel mai bine dovediți cu o poză, cu o filmare. Lucrurile de acest gen sunt frecvente pentru cei care comandă haine și nu corespund mărimile.
Nu aș recomanda să dați retur în China pentru că, de obicei, costul de transport e mai mare decât produsul în sine și s-ar putea să nu vi-l accepte. Mai bine îl vindeți în țară, dacă aveți cui…
Alte magazine de încredere din China?
- Citește și Experiențe cu Banggood
- Citește si Experiențe cu DHGate
- Citește și Experiențe cu Joom
Comenzi din Europa?
Aveți și alternativa Ebay-ului. Avantajul este că puteți plăti cu PayPal. Dezavantajul ar fi că România e pe lista neagră. Mulți au țepuit pe acolo și suntem un pic suspecți.
Altfel, nici Amazon nu este de dat încolo. Se pot face comenzi și de acolo fără probleme.
Sub 150 de euro se plătește TVA de 19% din sumă + transport, iar peste se plătesc și taxe vamale. Toate se plătesc la adăugarea în coș, nu mai sunt probleme ca altădată.
Depinde de cât de repede livrează chinezul și prin ce alegeți să comandați. Mai nou, chiar și curierii rapizi: Fan Curier, Cargus, etc, de la noi, livrează produse de acolo. Dacă vorbim de poștă puteți aștepta până la 2 luni de zile.
Pe AliExpress cumperi cantități mici, pe Alibaba cumperi pentru magazine volume.
Momentan, nu, dar aveți posibilitatea de a lua anumite produse din depozite europene. Unele ajung chiar prin curier rapid.
În principiu, da, în practică, foarte greu. Nu avem control asupra produselor trimise înapoi în China, iar transportul e scump. Nu avem o legislație, o protecție.
Sugestii și păreri despre Aliexpress
Informații Pro Achiziție
- prețuri avantajoase
- diversitate de produse
Informații Contra Achiziție
- incertitudini privind garanția
- inexistență retur
- nu se plătește ramburs
Sper ca voi să fiți foarte informați când veți comanda data viitoare de pe Aliexpress, dar și să găsiți rezolvare la întrebările voastre
doru a zis
NU. Pachetele vor avea tracking number separat(diferiti vanzatori), nu vor sosi toate odata,daca nu au nr. de urmarire nu le poti urmarii.
gio a zis
Asta este problema mea, produsele adunate valoreaza peste 12 dolari dar nici un produs nu are cod de urmarire din nefericire. Pe dx bangood gearbest nu gasesc produsele dorite clipsuri de masina iar e bay este scump comparativ cu chinezii, stii cumva de alte site-uri?
doru a zis
NU iti face probleme cu valoarea de peste 10 euro. Dace sunt produse de la diferiti vanzatori vei avea ordere diferite , deci, toate sub 10. Mai exista Tomtop dar nu stiu daca gasesti ce iti trbuie.
Adrian a zis
Referitor la aliexpres si la expedierea prin dhl chiar lună asta am comandat prin dhl și nu am plătit nimic în plus , in prețul comenzi era inclus și transportul dhl care a ajuns foarte repede si ok si comand destul de des de pe aliexpres mai nou caut free dhl pt ca colegele ajung mai repede în 12 zile sunt la ușe baftă și vouă
Marius Cucu a zis
Ai grijă ca dacă ai taxe mai mari de 25 de lei nu mai merita cu DHL. 🙂
Marius a zis
Am o mica întrebare Dorule :). Am primit un pachet. Inainte de asta am primit vreo 3 mesaje…unul că nu m-au găsit acasă…doi că sa trimit un mesaj pentru vămuirea mărfii și 3 că sa reprogramez livrarea. Apoi m-am sunat șoferul :))). Că sa scurtez povestea, am ridicat coletul, am întrebat dacă mai am ceva de făcut, mi s-a zis că nu….și am plecat.Intrebare: mă paște vreo amenda sau ceva?! :)))
doru a zis
La plasarea comenzii trebuia sa vezi daca trimiterea prin DHL(cred ca despre acest transportator te referi in mesaj) este free. Am avut comenzi care au venit prin DHL si m-am trezit cu produsele la poarta dar si comenzi la care a trebuit sa prezint factura cu valoarea produsului si transportul diferentiat chiar daca transportul a fost freeshiping(cei de la vama spun ca nu exista freeshiping ci pretul transportului este inclus in pretul produsului), extras de cont cu valoarea platita sau screenshot cu produsul de pe site, codul EORI, imputernicire vamala… Pe scurt: nu trebuie sa mai faci nimic. Bucura-te de produs. Pentru ce amenda? Daca considerau ca ai ceva de platit nu primeai coletul pana nu trimiteai ordinul de plata al taxelor calculate de vama.Pentru viitor este bine sa iti faci EORI. Nu te costa nimic decat ceva timp pierdut. EORI este pe toata viata.
Adrian a zis
Comanda a fost de 1000 de ron a depășit cei 25 de ron si comand des
Marius Cucu a zis
Cod eori?
Nela a zis
Buna! Pe Aliexpress la multe produse sint 2 preturi.Cum fac sa cumpar la pretul cel mic? Am selectat din China,apoi din USA dar pretul ramane cel mare in cos.Ma poti ajuta?
doru a zis
Sigur in momentul cand ai selectat SUA ,la transport, ti-a aparut ca nu poate fi livrat in Romania. Cand vezi pretul produsului este generic, cel mai mic(SUA, UK, AUS,….). Cand itri pe comanda vezi ca pe China se poate livra in Romania si pretul este mai mare dar poate este freeshipping.
Marina a zis
Buna ma poate lamuri și pe mine cineva …deci colete de pe aliexpress ajung la posta si trebuie sa merg personal sa le ridic sau vine postasul acasa cu ele..mtumesc!!
Marius Cucu a zis
La posta sau vama din orașul din care aparțineți.
Marina a zis
Dar primesc ceva de la posta cum ca au ajuns
Marius Cucu a zis
Vei primi aviz exact cum sunt cele de înștiințare de pensie/ recomandată.
Marina a zis
Mai am o intrebare trebuie sa ma prezint personal pentru ridicarea pachetelor…multumesc foarte mult
Marius Cucu a zis
În general, da. Eu am mai reușit să trimit părinții, dar nu mereu le-a dat. Atenție să nu fie comanda mare și să comandați cu DHL. Aveți aici informații.
Marina a zis
Nu sunt hainute pentru catel dar su t de la diferiti vanzatori in valoare de 40 lei…si acelasi lucru e si cu comezile de pe wihs
Marius Cucu a zis
E valabil pentru orice comandă din afara Uniunii Europene.
Eddy a zis
Buna ziua,
Citind tot este mai sus am ramas nedumerit cu urmatoarea problema:
Buletinul meu este pe Bucuresti, am facut comanda la post restant in Ilfov. Unde se face vama?
unde gasesc adresa exacta pentru punctul vamal Bucuresti si pentru cel din Ilfov?
Multumesc
Costin a zis
Curios ca vi s-a acceptat o livrare la post restant, kinejii nu trimit decit la adresa fixa.
In situatia asta trebuie sa intrebati periodic atit in Ilfov cit si-n Buc.
Cea mai mare parte a trimiterilor, in Buc. poposesc la posta nr. 6 din Calea Văcărești 203 – tel. 021 330 3301
Tot in Buc. mai este un oficiu vamal in Bulevardul Libertății 6 · tel. 021 310 2032
Mai sunt citeva, depinde de sectorul in care domiciliati.
Eddy a zis
Mersi pentru raspuns,
este prima oara cand comand. Am facut 2 comenzi pe post restsant si imi arata ca deja au fost expediate, deci sper sa fie totul in regula.
Cristi a zis
Eu am comandat un produs și e cu ceva probleme. Am deschis dispută și am ales returul produsului cu rambursare totală. Are cineva idee cum se procedează cu returul produsului și care ar fi taxa de expediere în China?
Doru a zis
Ha. Greșeală. Nu cred ca îți permiți.
Marius Cucu a zis
De multe ori prețul de retur este mai mare decât coletul în sine. Cred că poți vorbi cu vânzătorul să îți trimită alt produs. Câteodată vrea, câteodată… nu.
Florin a zis
Salut.
Am si eu o intrebare. Urmeaza sa primesc un colet de pe Aliexpress. A fost trimis din china, evident, dar cred ca a trecut prin suedia pentru ca acum apare ca ar fi expediat din suedia.
Chestia e ca apare pe site-ul postei ca e trimis catre oficiul postal cu vama.
A mai trecut cineva prin situatia asta? Se plateate tva daca apare ca ar veni din suedia care este membra UE?
Marius Cucu a zis
Dacă le arată în sistem că e din Suedia nu mai plătiți. Dacă fac verificări și arată că e din China… va trebui să plătiți taxele. Asta dacă găsiți un agent vamal atent.
Marius a zis
Nu mai plătiți. Am avut și eu un colet din țările europene trimis din China. Important e sa faceți pe prostul pur și simplu :). La români merge chestia asta că e naturală ?
Catalin a zis
Salut!Am facut o comanda pe AliExpress, apoi am primit mesaj la „My Orders” despre produsul comandat, si fiindca a fost prima oara cand am comandat de pe acest site, imediat ce am primit mesajul am apasat pe CONFIRM ORDER RECEIVED,abia dupa am aflat ca eu am confirmat ca coletul a ajuns.Are ceva daca am confirmat imediat asta!?
doru a zis
Nu neaparat. Problema este ca daca nu iti ajunge coletul nu mai poti sa te certi cu magazinul.
Costin a zis
Trebuie luata legatura cu vinzatorul si explicata situatia.
Andrei a zis
Intrebare: Daca nu imi este oferita nici o varianta de tracking la alegerea produsului pot totusi sa ii cer magazinului unul dupa ce comand ? Un nr scris cu pixul :)) ceva. Mersi
doru a zis
Alegeti alta modalitate de livrare, nu China freshipping mail, store shipping method..etc., dar veti plati.
Costin a zis
Unii vinzatori ofera acest tracking number dar cu o mica taxare suplimentara. Daca chiar tineti sa stiti pe unde a ajuns marfa comandata, puteti plati oleaca in plus.
Roxana a zis
Buna ziua! Va rog sa imi spuneti daca ati comandat blanuri naturale de pe ali. As dori sa stiu daca este safe si daca corespund cu ceea ce prezinta vanzatorul. Multumesc foarte mult!
Costin a zis
Dupa cite stiu, comertul cu blanuri naturale de citiva ani este abolit asa ca, chiar daca ar fi asa, mai degraba s-ar incadra la trafic/contabanda. Mare grija!
Baciu romeo a zis
Buna incerc sa comand produse cam de 500 dolari am suma pe card dar nu reusesc sa fac plata?am primit un sms sa livrez suma in cont aliexptess este ok sa le livrez asa este corect?mersi
doru a zis
Vezi limita stabilita de la banca ta. Nu te sfătuiesc sa faci un singur order decât dacă este un singur produs chiar dacă este la același magazin. Fa comenzi separate. Este mai ușor de urmărit și ne soluționat dacă apar probleme.
Matei Cristiana a zis
Am dat comanda pe Aliexpress,si ași vrea să urmăresc coletul.Cum pot face acest lucru?
doru a zis
https://ro.trackitonline.ru/?service=track
https://t.17track.net/en#nums=A0000617020200CM&fc=0
http://global.cainiao.com/?spm=a2d0j.7922267.0.0.On67y5&lang=en
Costin a zis
Asta doar daca coletul are tracking number, daca nu, nu…
doru a zis
PENTRU costin
Urmaresti intrebarea????????? Raspunsul meu a fost strict la intrebare. Normal ar fi sa aiba numar de urmarire daca pune aceasta intrebare(pare incepator).
„Am dat comanda pe Aliexpress,si ași vrea să urmăresc coletul.Cum pot face acest lucru?”
„Asi vrea sa URMARESC coletul”-aceasta era intrebarea. Conform dictionarului, tracking=urmarire. Daca nu are tracking number nu are ce sa urmareasca, normal si nu ar mai avea rost intrebarea.
Raspunsul meu a fost legat strict de URMARIREA COLETULUI. Este treaba lui. Daca are tracking number folosind linkurile respective daca nu asteptand receptia.
Mihaela a zis
Am încercat, de mai multe ori sa fac comanda pe aliexpress dar nu reusesc ceva nu fac bine, e adevărat că nici cu engleza nu stau f.bine. Am ajuns pana in pct.de plata, mai departe nu .Ași fi bucuroasă daca ași primi câteva îndrumări.Multumesc.
Costin a zis
Cind va creati contul, printre altele, trebuie sa declarati si numarul cardului. Dupa ce ati ales produsul dorit apasati pe rind in aceasta ordine Add to Cart, View Shopping Cart, Buy From This Seller si de aici e foarte simplu. Doar trebuie sa detineti in cont suma care sa acopere valoarea comenzii.
doru a zis
1.Trebuie creat cont pe aliexpress.
2. in sectiunea My Aliexpress, in partea dreapta aveti My Alipay.
3.sub My Alipay eate Account.
4. accesand Account veti fi directionat:You are now leaving AliExpress and will be redirected to the My Alipay site operated by Alipay Singapore E-Commerce Private Limited. Your use of the following site will be subject to Alipay Services Agreement and Alipay Privacy Policy . Click Cancel to stay on the AliExpress site, or OK to proceed to use My Alipay.
5. Creati cont legand card …etc.
SUCCES
Mihaela a zis
Multumesc, recunosc ca nu am făcut tocmai asa
Multumesc.
Sabina IANCU a zis
Buna ziua, In data de 18.10.2018 am comandat de pe Ali Express un obiect.ID 95299368677694. Cod colet 15504366097800. Pentru transportul acestuia am platit suma de 13,80 dolari. Am fost informata ca in data de 27.10.2018 acesta a ajuns intr unul din depozitele DPD. De atunci ZACE acolo desi au trecut 11 zile. Termenul limita pana la care spuneati ca pachetul va ajunge la mine a expirat. Ce se poate face in acest sens?
doru a zis
Trebuia sa extinzi buyer protection ca să beneficiezi derefund în caz în care produsul nu corespunde. Am produse în tara din 16 octombrie și aștept sa le primesc. Așteptare ușoară!
Ana Maria a zis
Cum pot comanda produse?
doru a zis
5 NOVEMBER 2018 AT 20:30
1.Trebuie creat cont pe aliexpress.
2. in sectiunea My Aliexpress, in partea dreapta aveti My Alipay.
3.sub My Alipay eate Account.
4. accesand Account veti fi directionat:You are now leaving AliExpress and will be redirected to the My Alipay site operated by Alipay Singapore E-Commerce Private Limited. Your use of the following site will be subject to Alipay Services Agreement and Alipay Privacy Policy . Click Cancel to stay on the AliExpress site, or OK to proceed to use My Alipay.
5. Creati cont legand card …etc.
Costin a zis
Acum am citit art. de fond, cel introductiv. E scris acolo:
‘cât dai, atât face.’
Gresit. Dai mai mult decit face 🙂
Ion Ion a zis
In sfarsit gasesc pe net un blog unde se discuta probleme legate de vama, Posta Romana, colete, etc.
De vreo doi ani fac comenzi de diverse lucruri pe Alliexpres si pana anul acesta totul a fost ok. Daca cele de la inceputul anului intarziau mai mult de cat de obicei de ceva vreme ele nu mai vin deloc. Mai precis din luna aprilie am primit vro 10 colete din peste 40 comandate. O perioada am stat linistit deoarece am crezut ca o sa-mi vina tot asa mai tarziu dar acum nu mai am nici o speranta. Comenzile sunt si de cativa & pana la 25-30 $. Cui sa ma adresez?
Costin a zis
Celor 2 enorme institutii care s-au ocupat de transport.
China Post si Posta Romana.
Badea Nicoleta Alexandra a zis
Primesc colete la posta vamala de vreo 6 ani si doar o data, din fericire, mi s-a pierdut un colet. Toate bune si frumoase pana zilele trecute cand doamna de acolo mi-a cerut sa fac dovada unui pulover in valoare de $9.99 bifat pe colet ca fiind gift. I-am aratat si pe site faptul ca el era $9.99 eu am avut un cupon de reducere de $10 si practic am platit cu cardul %0.01. Doamna nu prea a inteles nimic, explicandu-i de 2 ori, asa ca s-a apucat sa-mi calculeze TVA-ul.
Pentru produsele sub 10$ se mai percepe ceva? Pana zilele trecute stiam ca NU!
doru a zis
NU se plateste sub 10 euro.
Marius a zis
Nu se plătesc dar pe mine m-au pus să plătesc 8 lei. Cică taxa fixa. Asta după ce mi-a făcut morală că am venit înainte să primesc fluturașul prin posta. Bănuiesc că era taxa de magazinaj. Daca nu era pus pe raft încă de ce să plătesc?! Mă rog…pentru 8 lei nu m-am mai certat cu cucoanele..
Badea Nicoleta Alexandra a zis
Stiam ca taxa de magazinaj e 0.70 lei. Daca nu te duci in ziua in care ei ti-au spus pe aviz si te duci de exemplu peste 3 zile te taxeaza in fiecare zi cu 0.70 lei. Taxa de 8 lei, o alta taxa inutila, e o taxa impusa de posta care se achita atunci cand vamesul iti ia si TVA. Sper ca nu bat campii, dar asta am inteles de la doamna de acolo. Oricum sunt taxe, peste taxe, peste taxe. La noi ca la nimeni.
Marius a zis
Din proprie experiență spun că cel mai bine e prin orice alt curier, inclusiv DHL decât prin posta.. macar la ei ai garanția că nu se pierde și mai mult de atât …eu nu am platit nici un fel de taxa :). Poate o eroare de a lor, poate altceva..habar nu am. Nu o să deschid însă gura prea mult. O să zic doar bogdaproste în liniște ??. Cum se zice: ca la noi la nimenea ??. Mai am un pachet care îl aștept prin posta…de o luna trebuia sa fi ajuns și îl aștept. Mi-am cam pierdut speranțele. Dar mi-am învățat lecția. La poștă oricum plătești taxe. Aiurea. Așa că mai bine plătesc un curier?!
Bogoi Elisa a zis
Buna ziua. Acum o săptămâna am făcut prima mea comanda de la Aliexpress, o comanda de mai multe produse în valoare de 45$, dintre care 2 trebuie sa vina din China. Am început sa ma informez în legătura cu taxele vamale și cam cât ar trebui sa plătesc din valoarea totala a fiecărui produs.. Tracking codurile încep cu RY…CN si RU…CN, este în regula dacă sunt asa? Știți cumva dacă ar trebui sa plătesc foarte mult pentru aceste taxe sau dacă voi primi vreun aviz de înștiințare de la posta în cazul în care ajunge coletul meu acolo sau trebuie sa îl urmăresc iar când intra în țara sa merg direct la posta sa ma interesez? Va multumesc frumos!
AndreiK a zis
Toate codurile ce urmărire ce încep cu R se pot urmări până la OP destinație. De asemena plătești TVA la comenzile de peste 10 euro și 8 lei taxa de reprezentare vamală sau ceva de genul.
Florina a zis
Buna
1.Se mai poate schimba adresa de livrare pt produsele deja comandate?
2.Trebuie platita ceva taxa la ridicare la posta daca prosusul e sub 10$?
doru a zis
Da dacă nu a fpstlovrat contactand vânzătorul. Nu.