logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Adobe extinde suportul pentru nVIDIA și AMD

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 18 iulie 2022 4 comentarii

Am promovat în ultima vreme Davinci pentru că ne înțelegem mai bine. L-am învățat, am învățat să-i înțeleg și zona de colorizare și limita e inspirația. Ba chiar opțiunile de acolo mi s-ar părea tari dacă ar fi la îndemână și pe editoarele foto.

Reamintesc celor care au deschis blogul mai târziu: am folosit Premiere Pro de prin 2012 până la Premiere Pro CC 2019. Am zis că nu se mai poate cu cât se blochează, am făcut upgrade de platformă: nimic.

Am testat Davinci, am văzut că versiunea free e mișto, m-am băgat pe studio. Practic, asta a fost momeala celor de la Blackmagic ca să se poată bate cu Adobe.

A venit vremea în care Adobe să simtă că e nasol, că ăștia de la Davinci încep să facă tururi prin lume, să facă workshop-uri și să împingă cât se poate de mult. Bine, totuși, în ultima vreme, lăsând covidul deoparte, Davinci nu prea a mai adus actualizări atât de frecvente ca înainte.

Au deschis și ei program de beta-uri, așa cum procedează și cei de la Davinci și încearcă marea cu sarea.

Cel mai important lucru este că iGPU-ul nu o să fie atât de important de acum încolo și vor miza și ei foarte mult pe placa video dedicată, așa cum face de ceva timp Davinci.

Dacă o să fie și mai snappy în timeline cred că vom avea opțiuni tot mai mișto făcute de către cele 2 programe.

Aveți o discuție întreagă aici, pe forumul Adobe.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Software Etichete: premiere pro

Comentarii

  1. dam167 a zis

    22 aprilie 2020 la ora 09:50

    Adică software e încă în urmă, ce să zic, nimic nou.

    Am văzut aseară pe YT că recent Lightroom folosește mai nou GPU, dar că nu ai nevoie de nu știu ce placă video ca să vezi diferența. Pentru fotografi încă se recomandă să nu-ți bați capul prea mult cu placa video că n-ai să vezi mare diferență. Dar lumea se înghesuie la plăci vdeo scumpe crezând că tot ce zboară se mănâncă.

    Se pare că plătim prea puțin la Adobe și nu se poate rezolva nici măcar problema cu DRM-ul care mănâncă aiurea resurse.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      22 aprilie 2020 la ora 09:53

      Păi dacă va suporta GPU o să se schimbe lucrurile. Deh, eu am făcut comparație între Capture One și Lightroom și nici vorbă de performanțe similare. Capture One bate la workflow Lightroom și încep să-l învăț din ce în ce mai bine. Aș căuta un pic Vibrance-ul din Lightroom sau Dehaze-ul, dar deh!
      Poate că au vrut să sporească vânzările de PC-uri cei de la Adobe, cine știe?!

      Răspunde
      • dam167 a zis

        22 aprilie 2020 la ora 11:05

        Adevărul e că atunci când am trecut la CC, dehaze ăla mi s-a părut și mie destul de șmecher – adică în multe cazuri e mai comod, că e un slider.

        E lent Lightroom și pare oarecum bloated, că n-are nu știu ce funcții în plus și se mișcă semnificativ mai prost ca versiunile anterioare. Nu cred că e vorba de vânzările de PC, pentru că dacă e un domeniu al macurilor, ăla e foto-video. Mi se pare că prea bate la ochi faptul că oamenii fac upgrade la hardware și nu se vede – asta a fost de altfel și concluzia The Verge la noul Mac Pro. La nivel de consumer mai dregi busuiocul, că ai tot felul de amatori care vor să scoată maxim din hardware ieftin, dar când unii cumpără vârful la hardware și nu se simte, nu mai dă bine.

        M-aș uita și eu la Capture One, că Lightroom e singurul care mă ține la Adobe, dar mă gândeam că e posibil să mă întorc la MacOS Mojave și acolo am Lightroom standalone cumpărat. Daaaaar, dacă o să-mi cumpăr un MacBook nou n-o să mai pot reveni la Mojave… first world problems. Eu aș cumpăra CO, dar mi-e teamă că n-o să mai fie suport pentru viitoarele sisteme de operare (MacOS), cum am pățit cu destule softuri, iar abonamentul cred că e mai scump ca la Adobe.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          22 aprilie 2020 la ora 11:15

          Întâi joacă-te cu trialul, vezi dacă te prinde, bagă tutoriale, dacă nu… nu.

          Eu de la Davinci nu mai plec, e mai snappy, se blochează și el, dar tot ce am descoperit pe parte de histogramă, de colorizare meh, mi-ar fi mai greu pe Premiere.a

          Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

panouri solare barcelona fira

Cazare în Barcelona. Unde te cazezi la preț decent?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Nicu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Valy la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Marius Cucu la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?
  • Valy la Clasicul articol despre Black Friday. Ce aveți în plan să luați?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026