Cel mai citit articol de travel de anul trecut a fost despre expediția din Nepal. M-am mirat. Bine, apoi am făcut legătura că au fost și ceva vloggeri în perioada aceea și, probabil, s-au căutat mai multe informații.





































De data asta n-a mai fost despre Nepal, ci despre Peru. Tot destinații de munte, dar medii ușor diferite. Da, nici de data asta nu e vorba despre mine că n-o să stau eu la -5 grade noaptea ca să merg în astfel de locuri, însă mi se pare wow ce văd în poze. Efectiv, n-am mai așteptat să vină Monica cu detalii suplimentare.
Documentarea s-a făcut cu OPPO Find X9 Ultra. Probabil asemănătoare ar fi fost situația și cu Xiaomi 17 Ultra, dar efectiv, n-am reușit să fac rost de sample. E posibil să îi fac review versiunii Xiaomi 17 Ultra Leica Edition, însă pentru moment am refuzat că nu mă încadrez să le fac pe toate. Am înțeles că ar fi fost și un aparat foto compact p-acolo, dar na, nefiind oameni tehnici n-a ieșit mai nimic. Tot telefoanele au fost baza. Și, până la urmă, în astfel de cazuri chiar n-ai nevoie de mai mult de un telefon. Ai făcut poza cu ceva de 200-300 de grame și pas mai departe.
Băi da, telefoanele devin din ce în ce mai mișto pentru fotografie. Le adaug și în recenzia mea deși nu e meritul meu pentru pozele astea.

Adaugă un comentariu