Ideea articolului mi-a venit citind despre faptul că tot mai multe branduri adoptă o variantă ecologică. Dacă nu ați aflat până acum, se pare că vor fi tot mai mulți care doresc să treacă pe produse cât se poate de mult reciclabile. Am văzut asta la căști(deocamdată la ambalaj), am văzut în zona de laptopuri, peste tot.
Iminent, vin întrebări precum: dar cum facem cu zgârieturile?
Sunt iminente situațiile în care ajungi să faci o zgârietură laptopului. Nu toate sunt premium, nu cu toate reușești să te înțelegi din prima, mai ales dacă ai un accesoriu la mână precum un ceas, un inel în cazul fetelor sau chiar un copil neastâmpărat.
Există ceva soluții care te ajută într-o mică măsură, dar nu știu cât de eficiente sunt. Ca de exemplu acesta este pentru plastic. Este evident faptul că nu o să te ajute decât în mică măsură, în ideea în care vei reuși să uniformizezi cumva zona zgâriată, nu poți să o aduci la forma inițială.
Tu ce alte metode ai găsit? Cât de eficiente au fost?
fc a zis
Salut, recomanda-mi un laptop pana in 2300 lei pe care sa pot rula programe CAD, cum ar fi AutoCAD 2013/2014!
Multumesc
Yamasha a zis
In principiu n-ar trebui sa ai probleme cu Autocad nici cu modele mai ieftine de atat.
Multi sunt sceptici privind AMD, dar eu ma incapatanez sa recomand AMD pentru ca noile lor procesoare sunt foarte ok. Uite un model interesant: Laptop Asus X550ZE-DM050D cu procesor AMD Quad Core A8-7200P 2.40GHz, FullHD, 4GB, 1TB, AMD Radeon R7 M260 DX 2GB, FreeDOS, Dark Grey.
Pe de alta parte, daca nu vrei ecran FULL HD, poti merge pe un laptop cu display HD Ready, pe platforma Intel: Acer Aspire E5-572G-5828 cu procesor Intel® Core™ i5-4210M 2.60GHz, Haswell™, 15.6″, 4GB, 1TB, DVD-RW, nVidia GeForce 840M 2GB, Linux, Black
fc a zis
Salut, deranjez din nou cu intrebarile mele! M-am decis sa aleg un laptop dintre cele 3. Ideea este ca ma atrage mai mult Lenovo, acum sa vad daca imi permit sa mi-l cumpar pe cel de 17.3 inch (cam greu cu bugetul). As opta pentru cel de 17.3 deoarece m-ar avantaja mai mult la lucrul cu AutoCAD 2013/2014 (bineinteles datorita ecranului mai mare). Ce zici de alegerea mea finala (mentionez ca nu intentionez sa-l folosesc pentru jocuri, doar proiectare – AutoCAD, Plaxis etc)? Multumesc
Yamasha a zis
Salut, te rog sa pui fiecare model in parte aici, cu link. Comparatiile intre laptopuri nu se vad decat de tine.
fc a zis
Laptop Lenovo IdeaPad G710 cu procesor Intel® Core™ i5-4200M 2.50GHz, Haswell, 4GB, 1TB, nVidia GeForce 820M 2GB, FreeDOS, Black
Laptop Lenovo IdeaPad G510 cu procesor Intel® Core™ i5-4210M 2.60GHz, Haswell™, 4GB, 1TB, AMD Radeon R5 M230 2GB, FreeDOS, Black
Laptop Acer Aspire E5-572G-5828 cu procesor Intel® Core™ i5-4210M 2.60GHz, Haswell™, 15.6″, 4GB, 1TB, DVD-RW, nVidia GeForce 840M 2GB, Linux, Black
Yamasha a zis
Din cate vad cel de 17.3 este doar resigilat si are o problema cu un pixel mort( am vazut intre timp ca sunt si variante ok).
Am butonat si eu autocad si n-am simtit nevoia unui display mai mare. Ma gandesc ca il transporti, prezinti proiectul sau poate trimiti cate un PDF cu el. E mai mult imobil decat mobil. Daca te deplasezi cu masina… nicio problema atunci.
Dar din punct de vedere al configuratiei Acer Aspire E5-572G-5828 este cel mai bun dintre cele 3. Insa ai pret foarte bun la G510.