Au fost 4 zile de Zakynthos. Este o insulă superbă din vestul Greciei. Ar fi trebuit să fie mai multe sau… ar fi trebuit să alegem altă zonă a insulei, de la început. Dar eu prima documentare am făcut-o în aeroport, ca de obicei. Dacă înainte mă ocupam de cazări, de data asta n-a mai fost timp și am mers pe încredere.
Nici rezervările n-au mai făcut făcute pe Booking, ci pe Agoda. N-aș recomanda asta pentru că, deși e mai ieftin, am avut o problemă în Roma și n-aveai unde să apelezi.
Am zburat cu Wizz Air. Biletele de avion au fost ieftine. Am plătit 204 lei de persoană, cu tot cu reducerea Wizz Club(sau cum s-o numi). One Way.
Transferul de la aeroport spre cazare se face fie cu autobuzul, fie cu taxiul. Mai sunt și niște shuttle bus-uri, dar nu așa cum au venit, au și dispărut. Pentru că Coronavirus autobuzul nu mai există. Astfel, dacă ești familie poți să dai 30 de euro până la Alykes. Sau Alykanas. Noi am reușit să ne grupăm cu altă familie și-am bifat 15 euro de familie, adică 7.5 euro transferul. Dacă autobuzul ar fi mers ar fi fost 1.60 euro. Culmea, am folosit autobuzul între stațiuni, dar spre aeroport cică nu mai funcționează pe timp de pandemie.
Distanța între cele 2 stațiuni este de 1 km. Ambele par a fi stațiuni de familii. Am stat 2 nopți acolo și dacă nu ajungeam în Zante sau în Laganas puteam să credem că este o stațiune pustie.
Iată și prețurile pentru transferul de la aeroport pentru taxi. Prețurile sunt fixe.
Alykes
În Alykes era totul mort, încât mergeam în Alykanas să mâncăm pentru că totul părea suspect de gol. Mai târziu ne-am dat seama de ce, în Alykes aveți grijă că este un fel de lac, o mlaștină ceva în zonă și pur și simplu te omoară țânțarii. Noi am avut „bafta” de a avea cazare în zonă. Meh! Dezastru din punctul ăsta de vedere!
Altfel, la vreo 4-5 km de cazare am dat de o plajă foarte faină, ce trebuie să o puneți pentru checklist dacă ajungeți acolo. Se ajunge fie cu mașină închiriată sau scooter, fie cu ceva tur cu barca. Șezlongul este undeva la 10E, dar sunt foarte puține disponibile. Plaja se numește Xigia. Mai toate bărcile te duc și în zona aceea, nu știu dacă toate te lasă să și înoți acolo.
Era tare ciudată zona, dar era prima apă roz la care am fost. Cred că mai bine de jumătate din mașini erau de România la plaja asta.
Apropo de bărci, noi am dat 25 de euro pe zi, de la 8 dimineața până la 18:00 seara. Același tur se vindea în alte stațiuni cu 25 de euro redus de la 28 de euro. 😀
Ah, vă recomand să mâncați cât mai light și fructe dacă n-ați mai fost pe mare. N-am văzut atâția oameni care vomită la un loc niciodată. Și nu stați niciodată jos pe barcă, ci la etajele superioare.
Turul cu barca a fost OK chiar dacă n-am reușit să vedem țestoasele, însă experiența pe ansamblu a fost foarte tare. Mi-am învins și niște limite, eu nu mai înotasem în zone în care nu ating solul. Nouă ne-au băgat treaba cu condițiile meteo, dar sunt convins că așa zic tuturor celor care aleg să meargă cu bărci mari. Probabil că tururile private sunt mai privilegiate.
Zante
Am trecut pe acolo și-am luat un pic zona la pas. Acolo am găsit o singură persoană în vârstă, într-o biserică, ce nu știa engleză. În rest, cu oricine conversai te înțelegeai bine. Zona mi se pare interesantă, dar e ok doar pentru a vizita, pentru a te plimba pe străduțe, nu pentru a sta cazat. Oricum, grijă mare la căldură. Noi nu mișunam foarte mult în perioadele critice: 12:00-17:00. Era foarte, foarte cald!
Dacă aveți de gând să vă mișcați cu transportul în comun ar trebui să vă așteptați la orar slăbuț. Dar autobuzele sunt noi, curate, au aer condiționat.
Portul din Zante arată foarte bine, în fapt, de acolo a fost și plecarea cu barca de-a 2 a zi. Practic, adună oamenii de pe toată insula și fac 2-3 bărci pentru tururi cu turiștii.
Cred că acolo veți ajunge și dacă vă decideți să mergeți cu mașina.
Laganas
Am stat în ultimele 2 zile. E zona animată, cu tineret, cluburi, baruri pe plajă și o idee mai scumpă decât Zante sau Alykes. De fapt, am făcut rezervarea în Zante, iar oamenii ziceau că e Las Vegasul insulei. Luminată, animată și plină de italieni. Dacă nu vreți să mergeți la relaxare, ci la bubuială acolo e zona potrivită. Da, poți să dai 15-20 de euro pe un cocktail, dar zona merită din plin.
Nu a mai fost loc de plajă p-aici, ci ne-am rezumat la alte experiențe.
Știam că urmează Italia și că nu sunt fanul mâncării de acolo, așa că am tras de tot ce-am găsit. Nu știu să zic denumiri, oricum totul are la bază carne sau pește. Oricum, nu ai cum să dai greș în Grecia, totul are gust acolo, indiferent dacă e ieftin sau scump. Se mănâncă bine!
Costuri
Apropo de plăți, în Atena am avut acum 2 ani mai multe probleme cu plata cu cardul. Acum absolut peste tot puteai să plătești cu telefonul.
- Citește și: Unde se mănâncă bine în Zakynthos
În general, berea era 3-4 euro. Rar am găsit-o la 2.5 euro. Puteai să o iei mai ieftin de la supermaket. La o masă nu scăpai de 15 euro de persoană, dar mâncai bine. Am găsit și mai ieftin, dar am compensat cu mai multă bere. Cel mai bine, calitate preț, am mâncat în Zante, în port, asta probabil și pentru că eram sătui de atâta carne.
Mai toți amicii au fost pe o insulă din Grecia în perioada asta. Unii au mai criticat lucrurile de pe acolo, eu ca primă dată pe acolo, văd Zakynthos o Turcie ceva mai curată, cu apă mai mișto și mai multe zone de plajă. Plus mai mulți europeni față de ce găseam în Turcia, evident, cu prețuri adaptate, de Europa.
- avioane(3 segmente): 550 de lei de persoană. București – Zakynthos, Zakynthos – Roma, Roma-București
- transfer: 30E/4 – fără a pune în discuție cei 20E pe care i-am dat în Roma pentru transfer dus întors
- cazare: medie de 60E/2
- mâncare: în medie 10E masă de-o persoană. Bere în jur de 3 euro, în funcție de locație
Plățile le-am făcut în majoritatea timpului cu cardul. Aveam și cash la noi pentru că am auzit tot felul de lucruri, dar nu, avans pe barcă dat cu cardul, totul s-a putut plăti așa, fără probleme.
Ca o concluzie, nu cred că veți greși dacă veți merge în Grecia. Oriunde. Băieții știu să te facă să te simți bine și să le dai bani.
Am văzut că au făcut progrese la plata cu cardul, dar ar fi bine să aveți și ceva euro la voi. Grecul încă dă multe pe hârtie, dar am plătit și cu telefonul, semn că lucrurile se schimbă și acolo.
Din iunie până în septembrie sunt intervale foarte bune de vizitat.
Iulian a zis
Marea…de când nu am mai văzut-o…mișto!
Catalin a zis
Exact cum ai zis tu, unele vapoare nu merg peste tot. Ar fi bine sa intrebati foarte bine unde se opreste si unde nu.
Laganas mi s-a parut si mie cea mai tare zona. Au foarte multe taverne misto, cu specific.
La prima vedere ar fi:
– Taverna „El greco”
– Leka’s family
– Eat Greek
– Akropolis
– Achilles
Se mananca foarte bine peste tot, iar servirea este wow si la unele restaurante chiar gasiti si ospatari romani. Oricum, puteti sa aruncati si un ochi pe TripAdvisor, sunt o gramada cu recenzii bune.
Pato Basil a zis
Pai in trecut Grecia nu știi a trecut printr-o criza financiara majoră 🙂 cash-ul era la putere.
Marius Cucu a zis
Da, da. Dar acum e mult mai ok cu cardul. Bine, am mai auzit diverse de pe alte insule, s-ar putea să fie excepția pe acolo.
Ada a zis
Și noi am fost acolo. Era bine sa fi mers cu masina. Noi am platit cam 120 euro/ 7-8 zile. Sunt f multe locuri de vazut! Merita sa mergeti in fiecare zi la alta plaja. Este superba insula.
Ma gandesc la: Dafni Beach, la Xigia, la Gerakas, Bannana Beach sau chiar PortoAzzuro. Noi am mers si cu caii la Yannis Horses.
Marius Cucu a zis
Am văzut poze la câțiva oameni pe instagram cu caii, la Xigia am fost, la Bannana am avut voucher de la vapor, dar n-am mai ajuns acolo. Ne dădeau și transport gratuit până acolo. Poate data viitoare mergem și pe acestea. 🙂
alin a zis
Urmeaza sa ajungem in Zakynthos si chiar imi faceam griji pentru plata cu cardul. La fel, am citit/auzit povesti de la altii.
Mersi pentru tipul cu Xigia.
Marius Cucu a zis
Totul Ok cu cardul. Foarte multă lume țipă de Banana Beach. Noi am ratat-o pentru că am fost leneși, chiar dacă aveam voucher de la barcă. Oricum, e una dintre cele mai mișto insule. Parcă mă oftic că am stat numai 4 zile. Dar e timp și pentru restul, la anul poate.
Adina a zis
Tocmai ce ne am întors dintr o minunata vacanta în Zakynthos și m am gândit sa împărtășesc și cu voi câteva dintre lucrurile pe care le am facut.
– cazarea: am fost cazați la hotel Macedonia, Kalamaki (am plătit prin agoda 3600 lei pt 7 nopți pt 6 persoane).
Pt transfer de la aeroport ne au luat 50 EUR dus întors pt toți 6. Nu au intrat în prețul camerelor taxele de stațiune (31 EUR 6 persoane) și aerul condiționat (ne au cerut 7 euro pe camera pe noapte însă nu am considerat necesar). Cazarea foarte ok, piscina la fel, singura problema a fost ca fiind aproape de aeroport ne trezeam la 6-7 dim când începeau zborurile (cu dopuri de urechi 1 EUR luate de acolo am dormit perfect). Azi am avut zbor la 20 și de la 11 de când am predat camerele ne au lăsat sa ținem bagajele la ei, am fscut dus la final ne au dat prosoape etc f ok;
– mâncarea: dimineața ne pregăteam în camera micul dejun (fiecare camera avea o mica bucatarioara sa zic asa), la prânz ori am mâncat pe plaja la diverse taverne ori dacă ne a prins prânzul la cazare am comandat de la Tazies (pot pune la dispoziție meniul, dădeam 2.5eur pe un gyros mic și 4.5eur pe un gyros mare).
Am încercat următoarele taverne din Kalamaki: The family (mâncarea nu a fost extraordinara, dar personalul primitor, plus ca gusturile nu se discuta), Bullhorn Steak House aici am mâncat fff bine, ne am dus câteva seri la rand pentru ca ne a plăcut foarte tare, Pandesia Restaurant aici am prins o seara în care personalul a dansat câteva dansuri grecești, iar mâncarea foarte bună. Am mai mâncat în Laganas la El greco și nu ne a plăcut, dar repet gusturile difera și e posibil pt alții sa fie ok și în Zante la Avra aici mâncarea bună și totul ok.
Tot personalul de la toate restaurantele a fost foarte primitor, ne au dat startere și la final shoturi; per total ca preturi cheltuiam în jur de 80 eur pentru 6 persoane și mâncăm și beam pe saturate.
– plățile le am facut atât Cash, cât și card. Toți acceptau card, nu am avut nicio problema. Nu știu nimic însă despre bancomate, însă am văzut Alpha bank și pireus și ma gândesc ca acolo se poate scoate de pe revolut fără comision;
– am închiriat 3 zile mașina de la Merlins, un Hyundai pentru 7 persoane și am plătit 140 EUR pt 3 zile. Mașinile sunt destul de vechi, însă zicea cineva mai jos ca nu te doare sufletul când dai într o groapa, mai ales ca drumurile sunt ffff slabe, iar șoferii greci foarte haotici;
– plajele: am fost la următoarele plaje:
Kalamaki – plaja foarte ok, recomand, apa clara, nisip fin și pe mal, dar și în apa, se întra destul de mult ca să ajungi la o adâncime mai mare, însă noua ne a plăcut foarte tare, inclusiv ce frumos se vad avioanele care aterizează, 8 EUR setul de 2 șezlonguri cu umbrela;
Laganas – aici nu prea ne a plăcut, era fff aglomerat cu șezlong unul lângă altul, era 6 EUR setul de 2 șezlonguri cu umbrela dacă cumpărai și bautură și mâncare (noua ne au zis drink OR food și pt ca doar ne am luat de băut la final ne au pus sa plătim și șezlongurile, pt ca a zis ca OR și AND pt el e același lucru – la SeaSide am stat)
Cameo Island – se plătește 5 EUR de persoana după trecerea podului(și ne a dat la final câte un breloc cu poza noastră în banii ăștia) un peisaj foarte frumos jos la plaja însa nu se poate sta efectiv la plaja părerea mea, doar de vizitat insulita
Porto Vromi – foarte frumos viewul însă aici nu se poate face plaja, spațiul este destul de mic și este plin de pietre, însă merita sa aruncați un ochi;
Makris Gialos – am stat aici jumătate de zi, șezlongurile sunt 10 EUR setul, la fel View frumos, însă tot ffff multe pietre. Aici sunt și câteva „peșteri” în care poți inota;
– banana Beach: pt mine top în plaje, am prins și valuri mari, a postat cineva mai jos preturile șezlongurilor, dușuri, vestiare, bar, restaurant, foarte frumos ni s a părut aici, pietre doar la intrare;
– alte excursii:
– am fost în Zante sa ne plimbam și recomand din suflet: portul și piețele de acolo, am mâncat înghețată foarte bună, sunt multe restaurante pe străduțe pe acolo,
– am luat de la MY TOURS o excursie de 4h (25 EUR de persoana) și am fost 1h la Navagio (pt Navagio recomand Beach View ul de sus, am urcat pana pe Stanca și imaginea la apus îți taie respirația, în ceea ce privește plaja sunt valuri f mari din cauza bărcilor care vin acolo în mod frecvent și totodată și mirosul lăsat de ele îți lasă un gust amar), 45 min am înotat la Blue Caves:o super experienta și 30 min la plaja cu sulf Xigia Beach. Per total ne a plăcut, a fost o experienta frumoasa
– scuba diving am facut la Laganas (cu programare în prealabil) la eurodivers, 60 EUR de pers(+10eur pt poze) – o experienta minunata, a fost superb, iar instructorii au avut ffff multă răbdare cu noi;
Daniela a zis
Va las aici cateva sugestii pentru cei care aleg Zakynthos anul acesta.
Noi am stat 7 zile si ne a placut enorm
Insula dispune de vreo 33 de plaje.
Noi am reusit sa ne bucuram de 12 din ele.
Masini de inchiriat gasiti la orice pas, ca pret: 15-30 euro pe zi/ in functie de nr de zile. Recomandare, luati firme mai mici, e mai bine! Intre Laganas si Kalamaki gasiti centre de inchiriat. Negociati! Am avut surpriza sa dau si de romani ce inchiriaza pe acolo.
Benzina: 1.63 , Diesel 1.35 – evident, mai fluctuează.
Recomandari de plaje : Porto Limionas, Porto Vromi , Navagio ( luati barcuta din Porto Vromi 15 euro costa, 3 ore de plimbat si vizitat)
Laganas Beach ( gasiti orice aici , intrare lina in apa ) e fix langa Cameo Island. 5 euro intrarea.
Puteti face chiar si o excursie pe Kefalonia de o zi. Merita!!!
In Laganas puteti vedea broscutele Caretta, noi le am vazut foarte aproape , dar am inteles ca le puteti vedea cu 10 euro, va duc localnicii cu hidrobicicleta mai in larg.
Porto Azzoro , Gerakas Beach , Banana Beach le am vizitat intr o zi, chiar merita. Apa foarte calda, am platit sezlong doar la Porto Azzoro (7 euro pt 2 insi) in rest , unde faci comanda de baut sau mancat le primesti gratis.
In orasul Zante recomand vederea de pe dealul Bohali. E superba. E o cafenea acolo care serveste o inghetata foarte buna. Langa este si Castelul Venetian.
Pentru apusuri placute , recomand Navagio, Michali s Taverna si Keri Lighhouse. Ceva superb
Plaje mai linistite gasiti si in partea de NE
Cea cu sulf Xigia Beach merita , iar pe plaja din Alykanas am gasit o taverna superba , Neraida Restaurant. Oameni foarte primitori si șezlongurile gratis, ideala pentru familii fiind aceasta plaja.
Pentru tineri, seara recomand zona Laganas
Se pot inchiria si barci fara skipper pe ore sau pe zi. Noi am platit 80 euro si ne am plimbat toata ziua
Daca m-as mai duce o data probabil ca as imparti cam asa. In 2 saptamani acoperi toate experientele.
ZIUA 1- Zakynthos city center
ZIUA 2- Argassi, Banana beach, Nicholas Beach, Kalamaki beach.
ZIUA 3 – Laganas,Cameo Island, Keri Cape
ZIUA 4- Marathonisi (excursie), Porto Limnionas Beach, Kampi Sunset
ZIUA 5- Xigia Sulfur Beach,Makris Gialos beach, Cape Skinari, Navagio.
ZIUA 6- Ferry catre Kefalonia, Argostoli
ZIUA 7 – Myrtos Beach, Fiskardo, Foki Beach, Emplisi, Kimilia Beach, Assos
ZIUA 8- Avithos Beach
ZIUA 9- Platis Gialos Beach
ZIUA 10- Hiking Mount Ainos, Melissani Cave, Sami, Antisamos Beach
ZIUA 11- Platis Gialos
ZIUA 12- Lixouri, Xi beach, Petani Beach, Argostoli
ZIUA 13- Ferry catre Zakynthos, Laganas Beach
ZIUA 14- Kalamaki Beach
Cat despre mancare, grecul e grec, nu ai cum sa dai gres la ei. Oriunde e coada e cu un scop. Cele mai bune taverne sunt acelea care-s mereu pline, cu mesele ocupate. Si cele unde mananca grecii.
E o insula superba care are multe de oferit.
Beaching Travel a zis
Salut, ce ma bucur sa dau peste articole despre Zakynthos, e insula mea preferata din Grecia si ma bucur tare mult sa citesc ganduri bune de calatorie despre ea:) Am scris si eu cateva impresii anul asta si desi am fost pe insula cu 3 anI in urma, amintirile sunt la fel de fresh ca in prima zi. La cat mai multe calatorii frumoase si cu mare lina!
Danie a zis
Salut
Ce cazare recomanați și ce stațiune?
Marius Cucu a zis
Noi am stat în 2 locuri, am dezvoltat aici.