Anii trecuți mă uitam la seria Ultra de la Xiaomi cu ochi mari și mi se părea ciudat că nu o aduc în România. Ei bine, acum am primit comunicat că telefonul este disponibil la precomandă. Cu alte cuvinte, este adus pe cale oficială și pe la noi.
Prin marea listă de telefoane pe care o testez acum este și un Xiaomi 14. E interesant. E de discutat un pic pe baza sistemului de operare. E okeiș, nu wow. Mai interesant, însă, mi se pare Ultra-ul, e chiar cameraphone și el.
Nu știu dacă vor fi sample-uri de test, dar chiar mi-ar plăcea să mă joc cu el. Am văzut că pur și simplu se duc în zona de cameră, cu un soi de adaptor.
E disponibil aici.
Parerea mea este ca e ciudat rau, pe spate, ca design, as putea spune chiar urat.
Zici ca au copiat discul telefonului fix de pe vremuri .
Dar cum frumusetea este in ochii privitorului …
Deh, eu încerc să mă uit dincolo de treaba asta. Dacă va sta OK în mână… trec și peste design.
Cred ca m-am grabit. Am aproape o luna de cand mi-am cumparat Xiaomi 14. N-am stiut ca va intra Xiaomi 14 Ultra, la noi in Romania.