Știți, de pe aici de pe blog că primesc produse în teste. Când scriu am testat, cam așa se întâmplă, când scriu m-am jucat sau mi-am luat probabil că l-am cumpărat. Asta ca să delimitez un pic treaba și să știe și Google de noi.
Eh, recent mi-am făcut upgrade la echipament și mi-au trimis Panasonic și Sony câteva aparate în teste pentru că nu știam în ce direcție voi merge. Aveam pe listă GH5, S1 sau ceva A7. Am zis că stabilizare voi pune eu și, la un moment dat, voi lua stabilizare. Greșeala mea a fost că am achiziționat de la Westbuy.
Pusesem ochii de mult pe Zhiyun-Tech Weebill LAB și aveam deja multe review-uri văzute în afară, la activ. Știam că nu e perfect, dar că aveam setup destul de ok și că trebuie să meargă.
Dar perfecțiunea n-a fost și cumulat cu apariția noului Ronin și teaserului-ul Zhiyun(motoare ceva mai puternice, o idee mai ușor), ba chiar un angajat de-al lor a dat de veste pe-un grup că-i sunt și alte lansări, am zis stai să verific câte zile mai am la gimbal de retur.
Nu fac evenimente, iau pentru vacanță, așa că nu mă ținea un gimbal legat. Și, la o adică, cumnatul are un Moza, îl împrumutam la nevoie.
Ok, cer retur după 12 zile de folosire. Vorba vine, l-am scos din cutie, l-am chemat pe un amic cu un alt Zhiyun mai vechi și ne-am jucat în seara aia cu ele și atât. Seara nu m-am uitat pe bruturi, ci doar după ce m-am întors din Bulgaria unde am tras fix 3 cadre. Chiar îmi făceam probleme pentru că la întoarcere mi-a fost atât de rău încât a râs Ionică de mine că n-am pus nici măcar o poză și l-am pornit și l-am uitat câteva ore așa.
Pe grupuri mișună tot felul de experiențe și păreri cu westbuy și-am zis că nu s-o întâmpla fix la mine treaba asta. Pe TOS scria ceva de folosire o oră a produsului. Nu l-am folosit o oră adunat, făcut update de firmware, încercat să mă conectez la aplicația aia împuțită și atât, însă la final l-am uitat pur și simplu!
Ajunge coletul la ei… și primesc telefon.
- Bună ziua, de la westbuy, am primit cutia ruptă de la dvs.
- Eu: Râd puternic și îi zic că mă așteptam la asta că am auzit atâtea păreri pe grupuri despre ei. Apoi încerc să dau vina pe curier: o fi făcut curierul ceva, poate a rupt-o, deja îmi făceam calcule, idei, deși trimit săptămânal tot felul de produse prin curieri și nah, rar probleme.
- După lungi parlamentări și explicații cum că în adaos ar trebui să ai inclusă și treaba asta că d-aia vinde mult mai bine F64 sau photosetup i-am tăiat-o și am zis să îmi filmeze și să îmi trimită pe mail ca să avem totul scris.
Ajunge filmarea la mine și aparent un mic țâmburuș de pe cutie iese din locul lui. Pe mail le-am spus că e posibil ca eu să fi rupt la prima utilizare, dar mă gândesc că poate ei au rupt când au deschis coletul să verifice. Oricum ar fi, nici eu, nici ei n-avem cum să știm asta. La o eventuală reclamație a mea la ANPC n-aveam ce să dovedesc(eu aveam doar poze făcute) Certitudinea e că e o mizerie de cutie, mult mai proastă ca la Moza sau chiar vechiul Zhyun, ce-a fost taxată cu 200 de lei. Deh, marfa lor, TOS-ul lor, experiența mea.
Mi-am permis să public defectul lor.
Le-am transmis și pe mail că 200 de lei în buget de marketing înseamnă nimic pe care îi puteau recupera din viitoarele achiziții. Dar deh, așa fac ei marketing în 2019.
Să nu se înțeleagă că plâng, ci doar relatez o experiență cu un magazin de la care ar trebui să achiziționați doar dacă nu găsiți pe alte site-uri.
Sau deloc dacă nu stați în zona 0 a curierilor pentru că băieții ăștia sunt în 2019 și nu sunt în stare să negocieze un preț pentru servicii de curierat. Dar de aici îmi dau seama cât de mult vând ei online.
Și ca să înțelegeți de ce râdeam ironic la relatarea de la telefon este pentru treaba de mai jos(am cenzurat numele persoanelor pentru ca nu cumva să nu zică cineva de la westbuy că m-am luat eu de postat pe grupurile de Facebook. Și deh, sinteza de mai jos e de pe grupul de video pe care sunt eu, dar sunt o grămadă de alte grupuri de foto în care sunt discuții „frumoase”. Luați la rând grupurile în care sunteți și căutați westbuy sau west buy. Dacă sunteți mai nerd căutați și cu typo. Mai găsiți experiențe.
Altfel, cenzurând pozele mă gândeam că e diferit comportamentul unui utilizator de Google față de unul de Facebook. Pe grupurile de Facebook sunt experiențe pro și contra, dar statistica de pe Google zice că mai toți oamenii caută informații înainte de achiziție sau se răbufnesc în comentarii (sau articol în cazul meu).
Ah, de fapt, West Buy au fost ultima opțiune(de acum sigur nu vor mai fi opțiune chiar dacă vor avea preț de 50 de ori mai mic), era în stoc doar versiunea creative la F64 și la photosetup nu era disponibil + că era 2900 față de ~2100 cât a ajuns între timp după ce a apărut noul Ronin undeva sub 2000 de lei. Bine, ar fi fost și varianta infin.
Eh, acum înțeleg ei trimit țeapa mai departe: ăștia plătesc certificat la firmadeincredere.ro și alte mizerii din footer. Dar deh țin prețurile jos ca să aibă servicii de milioane. Nici nu îmi mai pun întrebarea: bă, dar cum o fi cu garanția?!
Așadar, facem o mică recapitulare:
- e 2019 și plată cu cardul n-au
- schema integrat? Avioane?!
- GDPR, ce e ăla?
- nu sunt în stare să-și seteze un server de mail folosesc GMAIL pentru contact
- se laudă cu certificate de încredere care-s țeapă
- se leagă de orice mizerie ca produsul să nu fie acceptat la retur
- site venit din 2008, cu UX de 2000
- fac mizerii cu stocurile pentru a fi indexați de Google și poate, poate mai prind pe cineva
- publică anunțuri cu prețuri derizorii pe olx, public24
- stochează parole în clar, iar oricine mai priceput poate să facă lucruri
liviu a zis
Nu recomand cumpararea de la West buy,deoarece nu sunt cinstiti! De ce spun asta? Am comandat de la firma aceasta un monopied : MILIBOO MTT705BS.
Am primit coletul in cutie si intr-o punga ,nu a fost sigilat . Stupoare, acasa cand m-am uitat la monopied, am constatat cu neplacere ca a fost inlocuita de catre onorabilii comercianti west buy talpa de sustinere cu cele trei picioruse, cu una de la modelul vechi, aceea prin insurubare, adicatele nu am primit modelul comandat de mine : MILIBOO MTT705BS ,care trebuia sa aiba talpa cu quick release, este modelul imbunatatit, m-am documentat bine inainte de cumparare . Fiind demontabila talpa, au inlocuit-o foarte simplu si romaneste…,ia de-aici fraiere! Alta mare nemultumire : am fost taxat porceste la transport prin fancourier, am cerut celor de la firma West buy , sa puna coletul la sediul fan din Targoviste, deoarece altfel plateam kilometri in plus .Cand am platit ,sa fac atac ,mi s-a cerut pe transport 45 lei, jenant, daca comandam din Singapore nu costa atat. Operatorul de la fan courier mi-a explicat ca este taxare suplimentara deoarece coletul are 7 kg, asta in conditiile in care monopodul este usor,din carbon, si are 2,15 kg cu tot cu cap fluid. Cred ca au o intelegere tacita cu fancourier pentru suprataxare, cu castig de ambele parti . Apropo, nu am primit niciun fel de garantie, deja sunt prea pretentios,am tupeu,ce ziceti???
Marius Cucu a zis
M-aș mira ca FanCurier și Westbuy să aibă vreo înțelegere tacită. Prețul este standard, nu par a avea ceva negociat. Cred că trebuia discutată treaba asta și ar fi trebuit să se rezolve.
Legat de treaba cu monipiedul… e westbuy, nu am pretenții. 🙂
liviu a zis
Aveti dreptate,dar cine a dus coletul trebuia sa stie greutatea fie si aproximativa ,s-a umflat cifra de 3 ori,legat de fan courier cel care preia coletul trebuie sa-l cantareasca, doar stie ca au preturi de limuzine la expeditii,parerea mea!
Marius Cucu a zis
Da, cel care ridică trebuie să și îl cântărească.
Cosmina Cristea a zis
si noi am luat teapa de la acesti domni tepari.este acolo o doamna tupeista,escroc calificat.nu au trimis certificat,nu au trimis garantie.in schimb avem discutiile tel inregistrate cum se tipa la ntelefon.astia sunt escroci profesionisti.am pus pe youtube.problema lor e ca l-au deranjat pe tata,si le doresc succes.
Marius Cucu a zis
Poți lăsa link aici ca să vadă lumea cu cine are de-a face.
Cosmina Cristea a zis
Multumesc,chiar daca sunt o fata de 17 ani,am sa incerc sa ma ocup legal de acesti escroci.problema lor este ca tati imi da avocatul lui si am bani sa ma ocup de ei,tata nu e f bogat dar e f respectat peste tot in tara.si afara.deja m-au sunat inca trei clienti pacaliti,un an fericit,si multumesc ca mi-ati permis sa postez aici