Mi-am propus de mult timp să fac un itinerariu în Malta, la fel de mult cum mi-am propus să merg și în Sevilla și abia acum, la final de pandemie am reușit să fac asta. Dacă mă gândesc bine, cred că și Nisa este pe lista scurtă, dar n-am reușit să ajung p-acolo(s-a anulat de 2 ori plecarea). Între timp, Samsung a venit și a propus o colaborare mișto, în care să testez telefoane în Malta și să fac un ghid de călătorie cu experiența mea de acolo.
Rândurile de mai sus au fost schițate înainte, dar la întoarcere lucrurile sunt total diferite. Experiența a fost de neuitat, din mai multe puncte de vedere. Sper că am reușit să redau cu ajutorul textului ce a fost acolo. Pe scurt, au fost aproape 5 zile pline(am avut luni seară – vineri noapte).
Am plecat cu așteptări din pozele văzute pe la alții, dar și așa mi-a depășit așteptările, din toate punctele de vedere. Nu cred că este o locație pe care să o poți vedea în 4 zile, nici măcar pe repede înainte cum am încercat eu. Adică peste 20 de km de mers pe zi, un fel de maraton. Cu toate astea sunt multe locuri pe care nu le-am văzut. Și cred că m-aș întoarce! Mai sunt multe de văzut acolo și, probabil, aș aborda un pic diferit orașele.
A fost o plecare mixtă, am testat câteva produse acolo, dar am îmbinat munca cu plăcerea. Dar a fost o plecare DIY, ba chiar am ales să stau în hostel. În Malta am văzut tot ceea ce mai văzusem până atunci:
- un pic de Grecia
- un pic de Italia – foarte mult din zona de sud a Italiei, un fel de Puglia cu multă engleză, e și normal dacă în trecut Malta era lipită de Sicilia
- un pic mai multă Anglia, de la clădiri la clasicele telefoane fixe roșii de pe stradă
- un pic de Spania
Au făcut un mixt de toate, în funcție de cine a trecut pe acolo și, probabil, maltezii i-au întâmpinat cu povești de adormit copii. 🙂 Este destul de multă istorie legată de cine i-a colonizat de-a lungul timpului. Dacă sunteți pasionați de asta, cu siguranță veți găsi multe lucruri interesante.
Când am vizitat Malta?
Am vizitat Malta la jumătatea lui martie, iar oamenii erau îmbrăcați bine, ca de toamnă târzie. Problema este că la soare, pe zi, te vei topi, iar seara va fi chiar foarte frig. Mie mi-a făcut un pic de probleme vremea, de asta cred că o să precizez în ghidurile viitoare și despre asta. Rar știi să te îmbraci să fie OK.
Cazare
Dacă în Istanbul a fost treabă de familie, dacă vreți, în Malta am ales hostel pentru că am fost singur. A fost un context diferit, din 3 persoane am nimerit să fiu doar eu, dar cred că pentru prima dată am experimentat cu adevărat ce înseamnă un hostel. Da, am mai fost în Stockholm într-un hostel, parcă undeva prin Spania, dar abia acum am reușit să socializez cum mi-am dorit. Probabil că și pandemia și-a spus cuvântul, iar oamenii erau mai dornici de comunicare sau am mai trecut niște bariere cu mine, să pot să vorbesc chiar dacă n-am cea mai bună engleză sau spaniolă cu mine.
Cazările în Malta în martie sunt foarte ieftine, din punctul meu de vedere. Per ansamblu, în perioada asta e o destinație ieftină, comparativ cu sudul Italiei, deși din discuțiile cu o tipă din Germania(aproape de Elveția) spunea că mâncarea la supermarket e mai scumpă cu mult față de acum 2 ani, de când a locuit în Malta, ba chiar mai scump decât în Germania. M-am mirat!
Mă orientasem și la cazări de 2 persoane, iar prețurile sunt foarte bune și condiții mai mult ca decente. Hostelul a fost mișto, mai ales din punctul de vedere al condițiilor de socializare și zonelor pentru activități: piscină, hamace, băncuțe în grădină, terase sus, o mică zonă de recreere în interior, zonă pentru coworking sau chiar o terasă cu view în care se lua micul dejun. Un mic dejun sărac în opțiuni, dar pe ansamblu OK. Oricum, vibe-ul a fost mișto.
Cazarea a fost în St Julian’s, un oraș aproape de Valleta, la vreo 15 de minute de mers cu autobuzul și vreo 40 de mers pe jos.
Cum te deplasezi în Malta?
Eu-s omul care nu se bazează pe mașină oriunde călătorește. Ba chiar nici pe transportul în comun acolo unde poate. Eh, în Malta ai 15 milioane de alternative la închiriat mașina sau scuter și nu uitați că ei circulă ca în Anglia, pe partea stângă. Pur și simplu orașele sunt pline de variante de a merge cu autobuzul. Deschizi Google Maps și cu siguranță o să fie un autobuz care te va duce într-o locație mai mult sau mai puțin turistică. Pe lângă rutele directe, se mai intersectează și cu alte rute și poți să schimbi oricând, timp de 2 ore, autobuzul.
Biletul costă 1.5 euro pentru o călătorie de 2 ore și 2.6 euro pentru un bilet de o zi. Știți când am aflat de biletul de o zi? Evident, în ultima zi. Mai există și un card turistic, mi-a zis o tipă din Germania de el, dar din moment ce mersesem 2 zile așa nu avea sens să îmi mai bat capul cu altceva.
Inclusiv transferul de la aeroport costă 1.5 euro. Din ce m-am uitat pe site-ul lor, costurile cresc la 2 euro în perioada de vară. Bine, distanța de la aeroport până la Valletta sau până în ST Julian este de maxim 15 km. Ar trebui să îi faci în 20 de minute, dar te ocolește prin toate stațiile și ajungi să faci și o oră.
Ah, și da, pe anumite rute este destul de aglomerat. Dar și să stai blocat în mașină, cu străzi foarte înguste și mers pe partea opusă nu știu dacă este o idee foarte bună. De locuri de parcare nu știu ce să zic.
Ce-am vizitat în Malta?
În prima zi am mers în Valleta. Eu atât știam despre Malta, știam că au o capitală ce trebuie vizitată. Acolo mi-am făcut research-ul cât de cât și am zis că Valleta nu e chiar opțiunea pe care aș vrea s-o văd neapărat. Da, turistic, dar au locuri mult mai instagramabile, din punctul meu de vedere. Da, magazine, zone de mâncare, zone foarte turistice, dar raportat la Mdina sau portul de pește parcă nu e ceea ce mi-ar plăcea mie să văd. Sau să pozez 🙂
Ziua 1 – ST Julian
Începe, de fapt, cu câteva poze cu telefonul, am încercat să fac câteva poze de noapte, să îi văd capabilitățile.
Am făcut check in, am ieșit un pic pe promenadă în St. Julian’s. La început nu mi s-a părut deloc safe să merg pe acolo. E o problemă să pleci cu aparatură de peste 5000 de euro cu tine, să nu fii cel mai corpolent om și să speri că nu atragi atenția. Aplic cu succes, până acum, tactica, haine să nu dai 2 bani pe mine :)) Sau, mai finuț, low cost traveler.
Pe promenadă sunt cârciumi de orice fel, poți să iei masa, poți să faci un polo la bazin, față în față cu catedrala sau să te plimbi pe străduțe. Am ales-o strict din considerente de cazare și pentru faptul că știam că va fi un răsărit interesant în zonă, răsărit pe care l-am ratat, evident.
Ziua 2 – Valleta
Nu știam exact ce voi face, așa că am luat-o ușor pe jos spre Valleta. Am pierdut mult timp făcând asta, crezând că voi găsi multe zone pentru a face poze. Nimic extraordinar, iar pozele pe zi, cu foarte multă lumină și-au făcut simțită prezența. Partea bună a fost că am reușit să dau o tură prin Sliema. Am mers în port, am făcut câteva poze, am făcut un popas la plajă pe stânci și-am plecat mai departe.
Întăresc ce am zis mai sus, mai ales că Valleta este nod, pe acolo ajung foarte multe autobuze, luați-le fără să stați pe gânduri, mai ales dacă aveți 4-5 zile de stat. Nu faceți ca mine!
Am bântuit foarte mult pe drum, inclusiv prin porturi și pe străduțe. Străduțe OK, oameni mișto, dar dacă m-aș fi raportat la ce am găsit în zonele mult mai turistice, da, m-aș fi raportat să nu fi pierdut vremea cu mersul la pas.
Ba chiar puteți să mergeți și pe insulele din împrejurimi, aici eram în Sliema dacă nu mă înșală memoria, cu bărcuțe ca cele de mai jos:
A 2 a zi a fost strict despre Valleta, străduțe din jur, mers pe la Floriana și împrejurimi. De fapt, nici nu îți dai seama exact când și unde treci din Valleta în Floriana, sunt foarte apropiate. Am prins un apus superb în zonă, iar vibe-ul de vacanță începea să prindă culoare.
Ziua 3 – insula Gozo
Am făcut o plecare spre insula Gozo. A fost o întreagă experiență să mergi mai bine de o oră cu autobuzul, să schimbi un ferry și să zici că dacă ai ratat autobuzul să mergi pe jos până la primele obiective turistice. Ultima idee nu a fost tocmai bună pentru că insula nu e tocmai plată. Da, am întâlnit și schimbat câteva păreri cu localnicii, dar la fel, am pierdut un pic de timp, chiar dacă, la final, am câștigat niște obiective turistice pe care sigur le-aș fi ratat dacă alegeam varianta transportului în comun. Nu le poți avea pe toate.
Nu am înțeles ideea pentru care au făcut un sat Bethlehem și care a fost exact legătura cu Malta.
După ce am reușit să ajung în centrul orașului am mișunat prin jur ceva timp și am vizitat cetatea și am făcut câteva poze prin centrul lor vechi. Zici că era ceva concurs între fotografi, care să prindă cel mai bun unghi. Se pot vizita și câteva lucruri în interiorul cetății, dar fiind cu mască am preferat să dau tur pe exterior. E destul de mare cetatea, îți ia un pic să o vizitezi. Pozele nu sunt spectaculoase pentru că am nimerit în mijlocul zilei și era soare puternic.
Gozo, din punctul meu de vedere, nu trebuie ratat dacă ajungi în Malta.
După ce am mers în oraș am mers la plajă la Ramla il-Hamra. Nisipul roșu, destul de mult vânt, dar foarte, foarte interesant, apoi am urcat la un viewpoint cu marea, destul de turistic, la care nu ajungeai decât cu mașina sau la vreo 40 de minute de mers pe jos pe un drum care nu zicea mai nimic.(există un autobuz care te lasă la vreo 15-20 de minute de urcat, dar eu am ales să cobor spre mare și să prind apusul la acea peșteră) Zona e spectaculoasă, fără doar și poate!
Viewpoint-ul îl găsiți pe Google Maps sub forma de Tal Mixta Cave. Acolo am dat și de Laura, iar Google Maps ne-a „facilitat” drumul spre feribot printr-o râpă. Da, așa s-a gândit el că e o scurtătură. Ca să ajungem la stația de autobuz ne-ar fi luat undeva la 20-25 de minute de urcat și aproape o oră de așteptat, iar apoi ne-ar fi dus spre centrul orașului. Am preferat să facem scurtătura de 50 de minute direct spre locația feribotului.
Ah, am uitat să povestesc despre transferul cu feribotul. Se face gratuit la dus, dar la întoarcere trebuie să plătești în jur de 5 euro pentru transfer. Practic, 2.5 euro pe sens. Dacă țin bine minte, feribotul mergea din 30 în 30 de minute, dar puteți verifica pe site-ul lor.
De reținut faptul că Google Maps nu comunică cu programul de la feribot, așadar, nu vă bazați pe asta. Oricum, noi am făcut transferul undeva după ora 20:00, probabil că în perioada turistică este non stop transferul.
Ziua 4 – Marsaxlokk, Dingli Cliffs
A fost o zi foarte, foarte lungă. M-am trezit de dimineață pentru răsărit, însă am uitat complet locația(voiam să prind răsăritul din Sliema, nu din St Julian) și m-am dus pe promenada din zona cazării.
Mai există și St Julian’s Bay tot o promenadă destul de interesantă. Da, e un viewpoint, dar nu ăla pe care îl căutam eu. După mic dejun am plecat spre Marsaxlokk sau mai bine zis portul de pește. Pff, ce locație. Dacă este să mă oftic de ceva este că n-am prins golden hour acolo. Ar fi ieșit niște poze de vis. Oricum, a fost super mișto vibe-ul acolo, oamenii care veneau cu pește și îl curățau acolo, parcă n-aveau nicio treabă cu turiștii care își vedeau de pozele lor.
Oamenii erau super prietenoși, chiar stăteau la poze. Mi-a plăcut foarte mult zona.
Alături de port este o plajă cu nisip relativ frumușică. Mi-a plăcut, am stat vreo 2 ore pe acolo, mi-am încărcat bateriile la umbră. Apoi am plecat de acolo într-o zonă în care am făcut un fel de hiking, am urcat pe niște dealuri foarte interesante. Dealuri pline de soare spre o cetate părăsită. Eh, acolo cred că a fost ruptura și am făcut un pic de insolație sau am fost mușcat de ceva sau nu știu, cert e că seara s-a rupt filmul, ceva alergie! O să detaliez mai multe în articol separat.
Apusul la Dingli Cliffs
De acolo am luat autobuzul ca să văd apusul spre Dingli Cliffs. Cred că în Grecia am mai avut ceva apus relativ la fel și poate în Turcia după ploaie. Dar niciodată n-a fost atât de la înălțime. Uitându-mă acum, pe internet, nu am cele mai bune poze de acolo, dar nu sunt nici cel mai bun prieten cu înălțimea. Așa că m-am raportat la ce au amenajat ei în zona turistică, fix unde ne-a lăsat autobuzul. O dronă ar fi făcut minuni acolo. Spectaculos! Din păcate, nu am reușit să redau din poze așa cum mi-am dorit. Locul este genial, dar probabil nu a fost cea mai bună zi a mea sau poate că nu am nimerit eu acolo unde trebuie. Am văzut poze mult, mult mai bune din zona aceea.
Oricum, oameni care stau și privesc apusul, citesc un ziar, beau o bere la înălțime, ce poți să-ți dorești mai mult?! Un tâmpit care face calupuri de poze de câte 9 bucăți să aibă ce HDR să facă acasă.
Atât s-a putut în poza de mai jos:
De aici am dat un check in să văd și cum e Mdina pe timp de noapte, vechea capitală a celor din Malta. E frumoasă, dar pustie. Apoi a 2 a zi am înțeles că e așa pentru că sunt vreo 300 de locuitori p-acolo și să nu fie deranjați seara. Ajuns acasă, cred că știu ce obiectiv nu o să mai iau cu mine în viitoarea vacanță. Deși sunt focale apropiate e greu să scot ceva interesant cu 18mm.
Seara ar fi trebuit să fie despre locații mișto de noapte, dar corpul a zis: stop, e prea mult, bătrâne. Mi s-au umflat ochii, cât pe ce să fie cu spital și m-am băgat în pat.
Ziua 5 – Mdina
A fost cea mai lungă. Și la propriu și la figurat. Am avut zborul spre întoarcere la 22:30, așa că a fost zi de hoinăreală plină. Cu ochii umflați m-am dus spre Mdina încă o dată, să o văd așa cum trebuie. Partea mai puțin mișto a fost că ochii erau umflați pe bune. Desfigurat :)!
Aici a fost ceva mai multă companie, am avut un chilian și un mexican lângă iar ei vorbeau în spaniolă și eu răspundeam în engleză. Mi s-a părut faină experiența și schimbul de cultură. Până acum nu eram chiar atât de interesat de treaba cu socializarea interculturală, dacă vreți, dar să vezi că sunt oameni care sunt interesați să afle cât mai multe despre România, despre ce e de vizitat, despre zăpadă și tot ce avem noi care par din povești pentru unii sunt speciale.
Auzeam foarte mulți că foloseau Couchsurfing pentru asta, dar noi ne-am împrietenit în hostel.(mai mult și din cauza întâmplării cu alergia la ochi), dar tot a fost ceva diferit față de cum călătoream eu. Deh, mi-au trebuit aproape 20 de țări să fac și asta.
Mdina este despre Game of Thrones. Aparent, acolo s-au filmat câteva scene, eu dacă nu am văzut serialul nu aș putea să vă zic foarte multe detalii. Dar oamenii cu care am fost mi-au povestit că s-a tras filmul în câteva țări.
Pentru Mdina aș aloca o zi, dacă vreți să vizitați absolut tot ceea ce este în interior. În rest, eu zic că cetatea se vizitează în câteva ore, la fel și viewpoint-urile. Aș asemăna priveliștea cu Toledo, din Spania.
Am vizitat și ST Paul’s Catacombs. Sincer, nu am fost impresionat nici de cei 5-6 euro pe care i-am dat la intrare, nici de ceea ce am văzut în interior. Avem noi pe Dracula mult mai interesant.
Eu am apăsat destul de mult accelerația în 5 zile de Malta și tot parcă n-am acoperit tot ceea ce aș fi vrut. Nici nu am avut un traseu foarte legat, făceam destul de mult între locații sau așteptam destul după autobuz. Poate că dacă mă orientam de acasă era planul mult mai bine făcut. Dar așa las pentru data următoare lucruri pe care o să le fac mai bine.
Din punctul meu de vedere, Malta este super comod de vizitat și nu este chiar atât de agresivă cu turiștii. În plus, de la copii la bătrâni ai acces la engleză de bună calitate și poți să te descurci foarte ușor. Și față de Turcia, față de alte zone din lume, nu ești agasat cu „promoții”. Dacă vrei să cumperi o faci, dacă vrei să iei o excursie o faci, nu te stresează nimeni.
Am omis să vorbesc despre plăți. 99% au fost plăți cu cardul, mai exact contactless cu telefonul, asta pentru că sunt obișnuit să țin portofelul într-un loc sigur. Totuși, n-am simțit nicio secundă teamă că cineva ar avea de gând să facă vreo mișcare.
Nici despre mâncare nu am vorbit mare lucru pentru că a fost, în principiu street food și nu a fost nimic special. Tot ce prezentau ei ca mâncarea lor părea ceva italian ambalat sau o combinație englezească. Nimic notabil. Mi-am luat chiar și glorie la „suveniruri”, adică chestii dulci pentru acasă. Am zis că n-o să mai aduc acasă nimic de mâncare de acum. Și scump(vreo 40 de euro), și nașpa. Mai bine mă abțin să dau prețuri de turist pentru chestii supraevaluate și de calitate îndoielnică: „handmake”.
Mâncarea nu a fost deloc scumpă, dacă mă raportez la prețurile din Italia, din sud, de exemplu.
Am ajuns la peste 3000 de cuvinte și undeva la 4 zile de muncă pentru articolul ăsta. Mă opresc aici. O să încerc să mai actualizez acolo unde îmi aduc aminte sau dacă reușesc să dau de o poză mișto.
Eu am stat în St Julian eu zic că e o variantă bună de a te deplasa în cam toate punctele OK din Malta. Ar mai fi de luat în considerare și Sliema. E aproximativ aceeași zonă, poate ai șansele să prinzi și cu view la mare.
În jur de 200 de lei dus întors, luate cu 3 luni înainte, fără bagaj de cală. Am zburat cu Wizz Air și am și Discount Club.
Se folosesc prize din UK, așadar aveți nevoie de adaptor. Eu am plecat cu 2 de acasă, mi-am făcut temele. Oricum, găsiți și acolo, dar la prețuri ceva mai mari.
Moneda oficială este euro. Eu am avut, în mare parte, euro și am plătit cu cardul în majoritatea locurilor. Ca backup, întotdeauna plec cu ceva cash de acasă. Dar, în principiu, Malta e card friendly. Puteți folosi Revolut și alte carduri ce vă ajută să schimbați euro mai simplu, mai ieftin.
ice4you a zis
Data viitoare imparte articolul in mai multe articole scrise pe zile, e mult prea lung si labartat pentru a stimula citirea lui si iti spun asta din experienta avuta in timp cu asemenea articole. Eu, ala care apreciaza si citeste articolele lungi si documentate, nu am avut rabdare sa il parcug, prea multe informatii intr’o singura salata de text si poze.
#My2Cents.
Marius Cucu a zis
Vor mai fi niște articole care să sintetizeze anumite idei din articol. Da, e lung pentru că sunt multe de zis din Malta. Și tot am vorbit sumar de mâncare, de transport, dar cred că ochii umflați și-au zis cuvântul. Am scris mult prea repede experiența, chiar dacă, cu tot cu așezatul pozelor mi-a luat în jur de 4 zile distracția, le-am făcut cu plăcere.
Vedem și ce zice nenea Google. Sunt și niște inserții pentru el.
ice4you a zis
Pai tocmai aia incerc sa iti zic, nu mai scrie pentru Google, scrie pentru oameni … aia care ajung pe aici sa si citeasca ce scrii. Probabil ca in timp o sa trebuiasca sa alegi cum am ales si eu … ori trafic ca Google zice si te alegi cu vizite de cateva secunde care dau bine doar la numarul de vizite, ori ceva creat pentru oamenii care apreciaza munca prin faptul ca citesc si eventual si comenteza, ca sincer iti zic, de cand o tragi pe Google, calitatea textelor a scazut mult fata de cum iti scriai inainte postarile ce erau citite si atrageau si comentarii, se simte sinteticul in toata treaba si ti’o zic ca un amic care care da pe aici de vreo 10 ani. De amu inainte, tu stii mai bine! Spor.
Marius Cucu a zis
Mi s-a mai zis asta, dar din păcate, creierul s-a automatizat în direcția scrisului și pentru Google.
Să știi că retenția nu e deloc mică la articolele lungi, la mine. 🙂 De exemplu, la cel cu Barcelona este undeva la 4 minute, iar la ăsta cu televizoare ajung la 12 minute. Pentru trafic mixt care încearcă să răspundă la o categorie largă de oameni eu-s foarte mulțumit.
Pe de altă parte, fiind un blog mai mult tehnologic(în ultima vreme) mi s-ar părea foarte ciudat să împart în jurnal pe zile un ghid de genul. Ar trebui să umplu o săptămână cu asta, iar apoi să vin cu o concluzie.
Plus că m-am gândit că vin oameni din Google care vor să se inspire și să-și facă programul relativ pe structura asta.
ice4you a zis
Eu am venit cu un feedback bine intentionat ce l’am vrut constructiv, amu de aici inainte, tu stii mai bine directia in care vrei sa mergi si de ce esti multumit, de acolo inainte alegerea de a citi ce scrii e a fiecarui cititor in parte. 🙂
Marius Cucu a zis
Evident. Nu am dat cu parul, am explicat procesul și raționamentul. Oricând sunt atent la feedback, dacă mă uit la cum scriam și ce informații dădeam acum 10 ani de zile… eu zic că e evoluție. 🙂
cristiibm a zis
cred ca cei care s-au tot plimbat se plictisesc sa citeasca,
dar pentru mine nu a fost deloc prea lung
Marius Cucu a zis
Eu înțeleg unde a bătut Mugur, dar articolele de genul nu sunt neapărat despre emoție, ci încerc să mă pun în postura unui viitor Gheorghe ca mine care nu se interesează prea mult înainte să plece într-o vacanță și să dau informații „a la prost”.
Și, oricât aș vrea eu de mult, tare mi-e că nu reușesc să mă pliez pe foarte multe paliere. Unii ar vedea Malta din punctul de vedere al istoriei, alții din punctul de vedere al plajelor, alții poate din punctul de vedere al mâncării, unii ca mine din punctul de vedere al pozelor. Eu, cu cât merg mai mult, cu atât îmi dau seama că nu îmi place să testez lucruri sau nu îmi permite corpul să fac mai mult, așa că evit să testez tot felul de lucruri ca mai apoi să fiu nevoit să ajung cu orele la toaletă. Plus că n-am o cultură a mâncării suficient de dezvoltată. Pe mine trebuie să mă lași într-o autoservire din Istanbul, nu la fițe să încerc fel de fel de lucruri. 🙂
Adrian a zis
Cu siguranță trebuie sa te întorc. Poate cumva sa vizitezi Malta și pentru festivalul de pe strazile din Valleta in caz ca se mai tine.
Marius Cucu a zis
Mai am și eu locuri de văzut, din Malta, inclusiv insula de lângă Gozo. Și, parcă aș mai băga un apus la Dingli Cliffs. E posibil să-l găsesc mai spectaculos data viitoare.
Mack a zis
Mi-ai făcut poftă, mai ales cu prețul super convenabil la bilete. Planul meu pentru 2022 era un Amsterdam și ceva Bulgaria, dar Malta suna și mai ok decât Bulgaria.
Marius Cucu a zis
Amsterdam e mai scump. Am fost și acolo, dar pe frig. Pozele sunt mai anoste. Malta e mai mult vibe de insulă, Amsterdam e diferit, mai ales dacă îl alegi în sezon.
Malta în sezon s-ar putea să fie ceva mai scumpă și ea. Bine, aseară căutam niște cazare pentru aprilie în Roma cu un amic și sunt de 3-4 ori mai scumpe decât perioada în care am fost eu.
Larisa a zis
Multa informatie utila pentru cei doritori de un ghid inainte de calatoria spre Malta. Chiar daca textul e lungut, e mai ok asa, pt ca ai de unde alege ceea ce te interesează. Daca ar fi fost impartit in articole mai mici, cred ca ar fi mai obositor de „fatait” printre ele. Totusi, poate ca mai pot fi sintetizate putin anumite informatii, pt o descriere mai succinta. Dar, totusi e blog personal si au farmecul lor. ?
Am uitat sa intreb despre fotografii…sunt absolut superbe majoritatea. Par a fi facute cu un aparat foto profesional, desi am vazut watermark ul.
Bafta si călătorii fara peripetii!
Marius Cucu a zis
E un mixt de telefon mobil, Samsung S22 Plus, cum scrie și pe anumite poze și poze cu aparatul foto Sony. În general, merg cu aparatul de gât și cu telefonul în mână. La pozele de zi, când e lumină puternică nu prea sunt diferențe, nu pot scoate mai mult dintr-o poză așa că prefer să pun la bătaie telefonul, mai ales pentru poze de social media. Sau chiar noapte, când e vorba de expunere lungă.
La apus e un pic diferit, nu cred că ieșeau pozele așa cu telefonul.
cristiibm a zis
Mie imi place asa cum este scris, mai ales ca e si gratis,
nu-mi place sa ma fatai intre si nu am bani sa platesc … mai nimic!
Pe mine nu m-a plictisit.
unblogcolorat a zis
Mie nu mi se pare lung si labartat.Cred ca e mai ok sa ai toata informatia necesara intr-un singur loc. Asa, cu articolul pe bucati, mai intra cucu sa le citeasca pe toate :))
Marius Cucu a zis
Am ținut cont de sfaturi, pe lângă informația asta o să mai fac punctual și pe zile și dau link spre ele. Adică și mai mult text, dar cumva mai bine structura. Oricum am trecut prea repede peste Gozo sau Valleta încercând să condensez informația.
Violeta a zis
Săptămâna trecută am fost într-o vacanță în Malta, vă las câteva informații, poate utile cuiva. Deși am auzit păreri că Malta nu e prea spectaculoasă, frumusețea e în ochii privitorului, iar eu am rămas cu niște amintiri tare plăcute și multe poze faine.
– am plecat marți la prânz de la Otopeni cu Wizz (63 lei/pers) și ne-am întors vineri seara cu Ryanair (67 lei/pers)
– nu am prins vreme prea caldă, în sensul ca era prea frig pentru plaja, dar foarte ok pentru plimbare (în jur de 15-17 grade). Deși sezonul cald în Malta începe de prin martie, anul acesta a fost atipică vremea, cu vânt și temperaturi mai scăzute decât de obicei în luna aprilie
– Malta nu e o destinație potrivită pentru cei care vor plaje cu nisip fin și relaxare. Are puține plaje și acelea sunt mici și stâncoase. Însă pentru amatorii de plimbare, peisaje superbe, istorie, orașe vechi, muzee, arhitectură, oameni prietenoși și buget redus, e destinația perfectă
– la restaurate un fel principal începe cam de la 10 euro. Sunt și variante de street food mult mai ieftine (un produs de patiserie de exemplu e 50 cenți), iar prețurile la magazine sunt mici.
– singura mâncare oarecum tradițională este iepurele. În rest gastronomia are multe influențe din Italia (pizza, paste, gelatto, produse de patiserie)
– am mers cu autobuzul, cu Bolt si cu Heech (o aplicație locală de taxi/ride sharing, mai ieftina decât Bolt). Uber și Lift nu există acolo.
– pentru mijloacele de transport în comun am instalat aplicația locală Tallinja, e destul de utilă în sensul că autobuzele sunt actualizate. Îți găsește traseul de unde ești și unde vrei să ajungi și îți indică cât trebuie sa mergi pe jos, ce schimburi să faci. Orele sunt mai precise decât pe google maps, dar nu se respectă mereu, pentru noi uneori au ajuns în stație la timp, alte ori am așteptat mult și bine.
– traficul e haotic, e aglomerat, străzile sunt înguste și se circulă pe partea stânga. Nu recomand să închiriați mașină decât dacă aveți ceva experiență, răbdare și nervii tari
– Malta e prietenoasă cu cățeii, pentru cei care se gândesc să meargă cu patrupedul în vacanță
– noi am fost două fete singure și nu am avut incidente neplăcute. Am mers pe jos cam 15-20 km pe zi și încă pe atât cu mijloacele de transport. Nu am văzut pe nicăieri cerșetori, câini maidanezi și ne-am simțit în siguranță.
Mihaita a zis
Vai cat de mult praf e in pozele astea. Aveam o parere buna despre camera dar sunt sub orice asteptare. Raman la iPhone 12
Marius Cucu a zis
Care dintre camere? 🙂
Laura a zis
Am ales sa vizitam insula timp de o săptămâna in luna septembrie. Am călătorit între orașe cu autobuzele locale, printre care am avut si o croaziera spre Gozo, cu oprire la Blue Lagoon. Recomand abonament pt transportul in comun, se poate achiziționa din stația de autobuz de la aeroport , 20€ pt 7 zile cu acces nelimitat de călătorii pe oricare dintre linii.
Itinerarul nostru a fost următorul:
– Day 1: St. Paul’s Bay – locul unde am fost cazați
– Day 2: Zi de plaja la Ghadira Bay, Mellieha
– Day 3: Mdina ( vechea capitala) și Rabat
– Day 4: Popeye Village (obligatoriu de văzut!), taxa de intrare aprox 16€
– Day 5: Croaziera spre Gozo, oprire la Blue Lagoon ( când ajungeți in port, acceptați autocarele care va transporta pana la Cittadella- e un drum lung de mers pe jos)
– Day 6: Valletta, cu oprire in drum spre casa la Sliema
– Day 7: Zi de plaja- Golden Bay
Pentru o mini vacanța recomand vizitarea obligatorie a: Popeye Village, Mdina și Rabat, Valletta, croaziera spre Gozo. As atasa niste poze, dar nu stiu cum, daca mi-ar zice un admin ar fi perfect.
Dumitru a zis
Foarte utile informatiile postate!