Căutam niște muzică și am ajuns pe Youtube, pe o melodie clasică. Nu știu dacă are rost să vorbim despre melodia asta, cred că o știe toată lumea, poate chiar și videoclipul și tot.
Mă gândeam acum la schimbările pe care le-a făcut tehnologia, la cât a apropiat social media interacțiunea între artiști și fani și cum s-a umanizat totul.
Înainte vedeai omul ăla o dată în viață în concert și stăteai cu telecomanda în mână sau cu furculița(depinde cât de bătrân ești) și încercai să prinzi ora la care artistul e difuzat.
Acum artistul vine și te pune să-l asculți pe Spotify, îl stockerești pe Instagram, știi non stop ce face.
„Interacțiunea” asta a cam stricat ideea de momente ca cele de mai sus. Nu știu dacă mai există atât de mulți fani ai unui singur artist, algoritmul îi ajută să rămână într-o bulă, eventual în trending.
Da, e adevarat. Interactiunea directa dintre artist si public, fani, se altereaza odata cu expansiunea tehnologica. E o senzatie ciudata cand ai acces la un concert „live” pe youtube. E „live”” pana te suna telefonul (care e mai „important” decat orice pe lume), dai pauza (indiferent de cat de valoroase sunt acele reprezentatii ale unor celebritati, la care nu am avut acces), iar dupa banala convorbire telefonica, continui sau dai replay. Paradoxul este ca toti stim ca putem asculta/viziona oricand, un spectacol de anvergura si nici in conditiile date, unii nu mai revin sa o faca, fiindca da, el este acolo, la dispozitia noastra, tot timpul, ziua si noaptea. Sa ne imaginam, cum ar fi ca noi, sa prezentam o expunere si sa ni se taie microfonul la mijlocul discutiei? Ne mai trage ata sa facem arta pentru arta, sau ne apucam sa cream „muzica” tehnologizata, digitizata, adica un fel de film (gen Matrix) in care actorul joaca in proportie de 15-20 %, fiindca restul sunt efecte? Frumos clip.