Am zis să mai ies din calculatoare și să fac un pic de bricolaj. Întâi s-a început cu o curățenie mai amplă și mi-am dat seama că am un suspendat cu telescoapele aproape praf. De câteva zile îmi venea în cap și nu înțelegeam de ce. S-au uzat telescoapele.
Dacă știe cineva de unde să pot comanda online, ar fi perfect. Sunt de 120Nm. Deocamdată, m-am rezumat în a face rocadă cu altele, iar acum totul e OK. Provizoriu. Adică nu arde!
A doua chestie a fost să umblu la apă. Ce-mi trebuie mie instalator să schimb o baterie de chiuvetă? Am schimbat eu lavoarul… nu?!
M-am blocat un pic pentru că racordul vechi n-a vrut de nicio culoare să iasă de pe baterie, iar totul a fost contratimp pentru că… aparent, nu mai țin robineții cum trebuie. Am oprit și apa de jos, iar mâna mea a fost prea puternică încât… nu mai reușeam să pornesc robinetul central, al blocului. Au fost vreo 10 minute de stres, niște vecini veniți instant la ușă că de ce n-au apă. Îl strânsesem inițial la mână și până nu i-am dat niște WD 40 n-a vrut s-o ia. Asta în condițiile în care ulterior trăgeam de el cu cheia franceză.
Apoi a mai fost un pic de stres că am pus o garnitură mai mică și ghici ce făcea pic-pic-poc? S-a rezolvat, într-un final, cu una bună.
Da, cred că mai am de experimentat cu d-astea. Probabil o să las pe mâna instalatorului, dacă tot nu mai țin robineții cum trebuie îi schimb peste tot în casă și rezolv problema. La strâns o baterie mă bag, la schimbat de robinet de interior… nu, mai ales că la baie am spațiul extrem, extrem de mic. Tare mi-e că o să fie de spart lucruri în momentul în care se schimbă robineții. E înghesuială mare.
Dar da, atât s-a putut. O sâmbătă perfectă.


Despre robinetii de trecere de pe tevi. Nu trebuie lasati deschisi la maxim ci la trei sferturi si din cand in cand inchisi/deschisi la maxim de cateva ori si lasati pe deschis la trei sferturi nu la maxim. Operatiunile astea se pot face cam la 3-4 luni. Ideal ar fi sa aveti filtre pana in contoarele de apa rece/calda.
Nu știu, mi se pare o mare problemă, ba la ăia de la căldură au fost probleme, ba la ăștia. Măcar aici fac 10 ani, e OK, dar am schimbat anul trecut la calorifere și parcă nu funcționează foarte OK.
E foarte bine daca au functionat 10 ani. Intr-adevar cei de la instalatiile pentru incalzire par construiti mai slab. La mine trebuie schimbati la 2-3 ani si mi se pare un timp prea limitat.
Și după 10 ani, ăștia de la bucătărie țin acceptabil. Adică nu se opresc de tot, dar am putut lucra cât de cât.
P.S. Tocmai am primit confirmare de la Hidroelectrica.
Există și aplicație iHidro, foarte OK pentru un singur loc de consum. Dacă nu, în momentul în care vine factura o scanați cu Pago și plătiți fără comision până la 4 facturi.