logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
bani timp

Tu cât ai vrea să câștigi zilnic?

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 9 ianuarie 2026 17 comentarii

Suntem într-o perioadă de după o inflație grea rău de tot. Cumva, trecând de o pandemie, trecând de un blocaj ca acela toată lumea aștepta scumpirile. Probabil n-ar mai fi prins o criză ca cea din 2008, nu?

Acum e un pic diferit, dar poate ne așteaptă niște ani buni. Trebuie să vină și perioadele roz.

De data asta nu vă plictisesc neapărat cu bursa, ci indirect. Nu vreau să pară nici măcar motivațional, însă Youtube mi-a recomandat un video de la un băiat.

Nu știu cine e, nu-l urmăresc, însă portofoliul lui are câteva cifre interesante. Din calculele lui reiese că în scenariul lui ajunge să facă 48 de lei pe zi, indiferent dacă este zi de lucru sau nu. Bani aproape pasivi, probabil că mai deschide și el bursa și se uită un pic.

Mi-am descărcat recent fișele de pensie și în perioada lucrată ca angajat lucrurile nu au fost deloc bune. În presă se plătea ba cu 4 ore, ba cu 8 ore și drepturi de autor. Pentru anii ăia mă aștept la minim, noroc că am recuperat între timp și deh, n-am nici 35. Mai am de gând să muncesc.

Raportat la prezent, raportat la ceea ce fac eu acum, 48 de lei mi se pare extrem de puțin. Adică da, dacă ar fi astea veniturile mele nici în Asia n-aș supraviețui.

Marketing-ul afiliat, pentru mine, a venit ca disciplină. Plus că am preluat pentru o bună perioadă de timp treaba cu: cheltuiești azi cel mult cât ai produs ieri.

Deși nu m-am mai ocupat de afiliere activ pentru mult timp parcă a revenit pofta de la Black Friday-ul de anul trecut, iar lucrurile sunt stabile și acolo, generează un soi de venit pasiv.

Mă gândesc însă că vine vremea în care munca activa va fi tot mai mică. Peste 10 ani, peste 15 ani, poate peste 20 de ani o să zic: băi, dar oare nu pot să trăiesc cu cei „500” de lei pe care îi generez pasiv?!

Nu știu la cât să mă raportez, cât mi-ar trebui să cheltuiesc zilnic. Nu cred că sunt suficienți 46 de lei cash. De la băieții de pe travel am învățat să mai calculez, dar acolo sunt zile cu 10 euro pe zi, însă sunt și zile cu 100 de euro pe zi. Nu sunt o constantă, la fel cum nu simt o constanță nici pe venituri în momentul de față. Singurul lucru ce îmi dă siguranță, momentan, este faptul că diversific. Dacă e nebunie pe aici, să pot să am o bază în altă parte, pe cât posibil.

Evident, când sunt mai multe persoane… calculele devin tot mai complicate.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Educație financiară Etichete: cum sa economisesc bani

Comentarii

  1. Redoo a zis

    28 februarie 2024 la ora 05:51

    Te insori sau ce trebuie să înțelegem din ultima fraza? Să stii ca la o adica, poti baga si veniturile nevestei tot la pasive ..

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 februarie 2024 la ora 07:43

      A, da? Deci sunt pe minus? Că am auzit de niște datorii…

      Răspunde
  2. Daniel Bis a zis

    28 februarie 2024 la ora 08:59

    Cat se poate de mult … sky is the limit.
    Dar ca un venit minim care sa imi asigure cheltuielile obisnuite: – intretinere apartament 400 lei (proprietate, nu platesc chirie)
    – curent 60 lei
    – Internet + telefonie 60 lei
    – scoala + accesorii 4000 lei
    – mancare 2000 lei
    Si restul pana la 10.000 … cheltuieli imbracaminte, restaurante, vacante/concedii, diverse.
    Deci daca nu castig minim 10.000 lei/luna ies pe minus si trebuie sa ma restrang.
    Din fericire venitul e mul mai mare si imi raman destui bani si de investit.
    Momentan am investit intr-o casa in Bragadiru si niste obligatiuni.
    Si acum ma gandesc la o diversificare mai larga, in jur de 500k lei.
    Idei?

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 februarie 2024 la ora 09:34

      Eu sunt în perioada în care diversific pe bursă pe cât se poate. Tot acolo sunt cu diversificarea, pe măsură ce îmi expiră titlurile de stat. Vreau să forțez cât se poate în perioada asta, cât e bine. Deocamdată, pare pe plus pe acolo și perspectivele sunt bune, dar deh, planific pentru 65+. Zic eu că până atunci va fi putere de muncă doar pentru acumulare.

      Ce tip de obligațiuni ai luat? Au fost acum cu 10% pe euro anual la niște băieți pe zona de construcții, dar perspectivele nu mi s-au părut OK.

      Răspunde
      • Daniel Bis a zis

        28 februarie 2024 la ora 09:47

        Am luat obligatiuni (luate in timp) de la un client cu care lucrez si il stiu.
        Venitul e foarte bun 2,2%/luna si pana acum am investit 1M lei in ele.
        Deci as putea sa traiesc lejer doar din asta si as putea sa ma las de meserie, dar nu as putea sa stau departe de un calculator mai mult de 24 de ore.
        Venitul meu total net depaseste 50k lei/luna si targetul este 100k lei/luna in urmatorii 2-3 ani … apoi o sa ma orientez catre proiecte personale si calatorii

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          28 februarie 2024 la ora 09:50

          Bagă în paralel și activități extra. 🙂 Eu mi-am făcut un sistem ciudat de lucru: 3 săptămâni bag foc automat, zi de zi, o săptămână umblu brambura.

          Răspunde
  3. Andrei Bucur a zis

    28 februarie 2024 la ora 09:43

    Nu știu dacă este ok să te raportezi la cât cheltuiești vs cât să produci. Pe lângă ce cheltuiești zilnic, ai utilități, vrei casă, vrei diverse.

    Eu cred că un 500 lei câștigați/zi *20 de zile lucrătoare este un venit decent în România. Îți permiți rata la casă, 2 ieșiri în oraș și câteva city break-uri.

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 februarie 2024 la ora 09:52

      Eu gândeam simularea pentru „retragere”, tu te uiți la ce faci acum ca angajat și ca om în putere.

      Răspunde
      • dam167 a zis

        28 februarie 2024 la ora 12:41

        Asta cu retragerea e o iluzie, iar modul în care muncești și faci bani trebuie să se schimbe odată ce avansezi în vârstă și ți se schimbă prioritățile. Poate acum e suficient 500 de lei pe zi, dar peste 20 de ani s-ar putea să nu mai fie. La fel și cu activele, pe lângă faptul că dacă tot cresc vor trebui gestionate (și aia e o muncă în sine), n-ai de unde să știi cum se vor modifica în funcție de problemele la nivel local sau global.

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          28 februarie 2024 la ora 12:48

          Retragere va însemna și piciorul mai puțin apăsat pe accelerație. 🙂 Mult mai puțin!

          Răspunde
          • dam167 a zis

            28 februarie 2024 la ora 14:43

            În mod normal deja ai început să apeși altfel accelerația, că ai deja o experiență și o listă de clienți. Probabil că dacă stai să faci o evaluare, tot schimbi și optimizezi modul în care lucrezi. Acum depinde și de domeniu, dar de obicei când începi să refuzi comenzi/contracte lumea începe să te evite.

            Ce vreau să zic e că n-o să ți se schimbe fundamental viața doar pentru că o să ai niște bani la ciorap.

          • Marius Cucu a zis

            28 februarie 2024 la ora 14:46

            Evident, dar aici ține de evoluția fiecăruia. Banii ăia de la ciorap trebuie să asigure o pensie decentă. O să revin cu o completare la asta într-un articol separat că e discuția mai amplă.

  4. Postolachi Dumitru a zis

    28 februarie 2024 la ora 18:22

    48 lei / zi? E ceva putred în toată logica… nici ca pensie nu e în regulă… poate 48 lei/oră e un început bun deși… dacă vrei să plătești taxele cerute de stat… tot este puțin…

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      28 februarie 2024 la ora 18:29

      Omul a făcut calculul dividendelor. Are ~100 000 în conturi și a împărțit pe numărul de zile: 365 de zile în funcție de suma lui.

      Răspunde
      • Postolachi Dumitru a zis

        28 februarie 2024 la ora 18:40

        … și totuși e mult prea puțin… părerea mea…

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          28 februarie 2024 la ora 18:48

          Pai face de maxim 2 ani treaba asta. Mult, puțin, dacă omul e mulțumit… Până iese din câmpul muncii ar trebui să aibă lucruri mai OK.

          Răspunde
  5. Pheno a zis

    28 februarie 2024 la ora 20:06

    Unii oameni sunt colectionari de tot felul de lucruri. O colectie are ca deznodamant final, cedarea totala catre urmasi, rude, prieteni, daca exista, sau direct statului conform filozofiei din bancul cu statuia, Statu’ ia tot, atunci cand ne indreptam spre „cei drepti si reci”. La fel se intampla cu toate bunurile pamantesti si cu banii. Asa ca, ganditi-va de doua (sau de mai multe) ori, inainte sa deveniti colectionari de bani. Nu ma refer la numismati.

    numismat, numismați, substantiv masculin
    numismată, numismate, substantiv feminin

    1. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică.

    etimologie:

    limba franceză numismate DEX.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

display telefoane banda

Am testat Samsung Fold 8, zis și pașaportul

perna 2 lorgar

Am testat Lorgar PRO CHA41

Ce am vizitat

avion tenerife

Un pic cam mari comisioanele unora…

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Kronwurst la Niciodată nu știi ce se poate întâmpla cu trenul, în România
  • Marius Cucu la În sfârșit, am actualizat și tema blogului
  • Daniel la Știrile zilei – 25 septembrie 2026
  • Marius Cucu la O săptămână cu telefon de buget. Mai mult n-am putut!

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026