Glumeam un pic zilele trecute că s-au întâlnit 2 ambulanțe într-o intersecție destul de aglomerată din Ploiești și făceam niște calcule ce s-ar întâmpla dacă ar ajunge în același timp și ar trebui să-și dea prioritate una alteia. Se pare că fiecare dintre acestea a luat-o pe drumul ei. Au blocat intersecția dar una a luat-o într-o parte, una în alta.
Eh, zilele trecute am întâlnit o situație mai bizară. Precizez că eu plec la muncă în jur de 15:00 – 16:00 fix când băieții trec cu deținuții. Marțea și joia se întorc la ora aceea de la procese.
Fac drumul de 4 ani de zile și niciodată nu i-am văzut cu girofarul pornit. Cel mult cu semnalele luminoase… dar oricum nu-i băga nimeni în seamă și… nici nu se grăbeau foarte tare.
Acum câteva zile au avut și țignal și au fost și grăbiți, dar și cu trecut pe contrasens. Ca o urgență cu girofar. Ei erau pe drumul cu prioritate din desenul de mai jos. Destul de aglomerat.
Din stânga vin 3 mașini de pompieri și se întâlnesc în intersecție. Și ei pe contrasens, stradă mai mică, tone de apă după ei.
Pompierii au frânat destul de târziu, mai ales că se vedea pe fața șoferului că e atent la pietoni, atent la ce îi vine de pe contrasens. Era cât pe ce să-l pocnească pe ăla care vedea cu deținuții. Noi eram la semafor și vedeam cu slow motion cum frânau fiecare și ne gândeam care pică prima. A reușit să-i dea prioritate cel de la Pompieri celui cu duba de deținuți.
Moral nu mi se pare ok ca infractorii să fie primii, indiferent de urgență, poate făcea vreunul pe el sau… îi era foame. Dar, așa… a ars un magazin. Putea să ardă orice altceva. Poate chiar oameni…
Acolo a fost un soi de care pe care, ambele autospeciale avand prioritate desi regulile de circulatie sunt pentru toti atata vreme cat in codul rutier se specifica ca prioritatea aia nu e un soi de „god like” ci o ai in limitele impuse de trafic. Teoretic … acolo daca sofetul de pe autospeciala cu detinuti avea oleaca de omenie in el se oprea sa acorde prioritate pompierilor, dar cum ocaziile in care poate sa fie si el vedeta sunt rare a profitat si el de situatie ca sa aiba ce povesti la nepoti. 😀
Nu mai țin minte exact ziua, dar cred că am găsit explicația pentru girofarul pornit.
Cu 15 secunde în plus sau în minus, magazinul ar fi avut aceeași soartă. În ceea ce privește duba de transport deținuți … nu prea avem cum să ne dăm cu părerea despre cât de urgent este transportul. Sunt fel și fel de situații … cum ar fi urgențele medicale. Și deținuții sunt tot oameni și sunt cazuri în care se auto-mutilează, se înjunghie, fac infarct, apendicite acute, își fac supradoze… trebuie salvați. Nimeni nu poate să spună că viața unui deținut este mai puțin importantă decât viața unui vânzător dintr-un magazin.
Codul Rutier e foarte clar: în intersecții (dirijate sau nedirijate), între autovehiculele cu regim de circulație prioritară aflate în misiune se aplică regula priorității de dreapta. Punct.
Eu cred ca tocmai ce arestasera vre-un parlamentar ce subit si-a descoperti o multitudine de boli care de care mai fatale, unele necuprinse nici macar in nomenclatorul patologic medical.
Cind fura de stinge n-are nici pe dracu’ cind este saltat…5 spitale nu-i dau de cap.
Asa ca pompierii, oameni ce prin natura meseriei sunt animati de o adinca omenie, s-au dat la o parte. Pacat.
Mai au și misiuni speciale. Cum ar fi transportul unui/unor deținuți cu statut special. Adica exista un mare grad de risc pentru populație în timpul transportului.