Apple a avut conferință de lansare. De multă vreme n-am mai fost atent la ceea ce lansează aceștia. Dar e ok să vezi felul în care se țin prezentările adevărate și cum se împachetează lucrurile.
E diferență mare! Probabil că Samsung și Oneplus să facă lucrurile aproape la fel de dinamic, dar nu îi văd să aibă atât de multe anunțuri, ca să aibă dinamism.
Au fost multe lucruri care mi-au plăcut de la prezentarea Apple. Nu are rest să vă povestesc eu totul pentru că sunt alții care o fac mai bine.
Dar mi se pare că acum putem să vorbim de sincronizare. Pur și simplu, au dus-o la un alt nivel. Treaba cu sincronizarea de pe tabletă, alături de cea de pe laptop mi se pare super tare. Sigur, au zis wow și de opțiuni de focus pe care le ai pe Windows de-o grămadă de timp, dar tot e mișto!
Apoi felul în care au prezentat shared videos mi se pare foarte tare. Era de așteptat ca cineva să o facă. Cumva, Youtube o făcea când treceai de pe un dispozitiv pe altul, dar nu în felul în care o face Apple. Pandemia probabil a ajutat la asta,
SIRI mi se pare și el că a evoluat, dar testând tot mai multe televizoare cu Google Assistant nu aș zice că e wow. Da, toată industria merge pe comenzi de genul, chiar aveam în draft un articol în care menționam și asta.
Cât despre permisiuni, la fel au pus accentul pe tot ce urmează să se întâmple peste tot. Și android-ul o să facă același lucru, 3rd party cookies devin istorie și permisiunile vor fi tot mai stricte peste tot, nu doar la Apple.
Mie acestea mi s-au părut cele mai interesante lucruri de la ei.
Iulian a zis
De când a mierlit-o Jobs și a rămas doar Wozniak nu mă mai uit la conferințele Apple.
Produsul îmi vorbește.
Cei drept Jobs le avea cu prezentările și cred că acest lucru a contribuit foarte mult la succesul Apple.
dam167 a zis
Și ce-ți spune produsul?
dam167 a zis
Mi se pare tare că facetime va putea fi folosit cu Windows și Android. Nu cred că aș folosi toate opțiunile alea de sharing dar na, sunt convins că o să meargă bine.
Pare super sincronizarea aia dintre laptop și tabletă, eu aș folosi pentru laptop și desktop – de exemplu aș putea trimite la randat pe desktop anumite fișiere.
Cred că o să plătesc pentru VPN-ul ăla și o să trec la iCloud – momentan folosesc dropbox și nu-mi place.
Spacial audio nu neapărat, dar mă bucur că avem lossless acum pe Apple Music în aceiași bani – dacă mă gândeam să trec la Tidal, acum e clar că rămân la AM.
Marius Cucu a zis
Da, sincronizarea și trecerea fără o altă interacțiune, de pe un dispozitiv cu altul, e ceea ce trebuie.