logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact

Am testat Vonino ZUN X, fratele mai mic al lui Zun XO, compatibil cu 4G DIGI

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 10 septembrie 2026 6 comentarii

Am tot butonat, în ultima vreme, un telefon compatibil cu 4G-ul DiGI. Chiar am scris un articol referitor la cum merge 4G-ul aici. Despre telefon în sine v-am povestit câteva impresii exact când l-am primit.

Am primit un card de 16 GB ca să verificăm dacă mai sunt problemele din trecut, de la ZUN XO, cu mutarea aplicațiilor pe card. De mutat n-am reușit, e posibil ca la 5.1 să nu meargă ghidușia, dar am salvat pe card poze și filmări. Între timp, au actualizat la android 6.

Telefonul l-am folosit ca principal toată perioada aceasta. Probabil pentru că au fost sărbătorile ni le-au dat pe mână o lună de zile.

În tot timpul acesta telefonul a funcționat aproape bine. Am avut o problemă cu un OTA mai vechi ce nu voia nici chip să schimbe rețeaua. Se bloca în momentul în care încercam să trec pe Vodafone. A fost experiență frumoasă, mai ales că am fost plecat ceva timp prin zone mai fără acoperire și n-am avut șanse la roaming național.

Între timp am fost anunțat că există un update. Dacă aveți telefon de la Vonino, iată aici un FTP cu firmware-ul dispozitivelor acestora. Probleme erau și la baterie în acel moment.

Nu mă prindea seara, în plus, pe Windows 10 n-aveam nicio șansă să încarc telefonul prin USB. Asta până am activat funcția developer. Despre activarea funcției aveți aici un tutorial. 

Unboxing

Iată și un mic unboxing cu telefonul. Nici de data asta n-am avut husă sau căști. Țin minte că la vechiul telefon Zun XO erau niște căști foarte ok. Se auzeau foarte bine.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Bloatware

Nu sunt nici de data asta. Îmi place asta, îmi place că n-au ca la tablete nici măcar aplicațiile de la Orange. E android 5.1 aproape curat. Vine cu serviciile Google și cu o aplicație proprie de actualizare a sistemului de operare. Versiunea pe care o am eu în momentul de față este v.1.12.

Specificații tehnice

Vonino Zun XSpecificații tehnice
Procesor sistemOcta-Core MediaTek 6735, Cortex A53 1.3 GHz
Memorie RAM2GB
Stocare16GB; Suporta TF card pana la 32GB
CameraCamera-fata:5.0 mega pixeli, Camera-spate: 8.0 mega pixeli AF
DisplayIPS Capacitiv Oncell HD, 2.5D Curved TP 5.0 inch,1280 x 720
Conectare si porturiWiFi 802.11b/g/n, Bluetooth v4.0 (A2DP), GPS cu suport AGPS, 3.5mm jack audio, micro-USB, DC 5V,1A
BaterieLi-ion 3.7V, 2200 mAh

Poze cu Vonino Zun X

Am încercat să fac câteva poze aproape din aceleași unghiuri ca să vedeți că sunt foarte asemănătoare.

fata vonino
fata vonino
spate vonino
spate vonino
spate 4g vonino
spate 4g vonino
spate camera vonino
spate camera vonino
vonino din nou
vonino din nou
lateral vonino 1
lateral vonino 1
vonino spate tot
vonino spate tot
vonino cutie
vonino cutie
vonino ambalat
vonino ambalat

Poze realizate cu Vonino Zun X

De data asta l-am testat și în condiții cu iluminare mult mai proastă. Eram în trecere pe la Berăria H și-am făcut câteva poze p-acolo. Lumina era foarte proastă, dar să nu vă așteptați la poze ok din partea acestuia. Bine, la cât de mult îmi place mie să pozez cu telefonul… putea să n-aibă cameră deloc. 🙂

Pozele le-am pus aici la calitate maximă.

Mai jos aveți și o filmare cu Zun X. Sugiță foarte mult la tot ce înseamnă stabilizare. Nici nu mă așteptam să filmeze bine, dar extensia 3GP n-am mai văzut-o de mult. N-am intervenit deloc asupra filmării, doar am tăiat porțiuni din filmare. Aveți mai jos un test video.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.

Autonomia bateriei

Mă speriasem cu OTA-ul vechi pentru că n-apucam să ajung cu el deschis acasă. Probabil că nu se încărca nici corect de pe USB. Citind specificațiile am văzut că are încă 50 mAh în plus. Nu e mare diferență, dar ajungi cu el deschis acasă. Fie și pe 4G de la DIGI. Și, față de alte dăți nu mi-am bătut capul să dau luminozitatea la jumătate. Nici măcar stresul meu zilnic… vibrația n-am oprit-o.

Pentru că am vorbit de luminozitate trebuie să vă anunț că display-ul s-a îmbunătățit. Culorile sunt mai ok, e altceva. Nu e Iphone, dar la 500 de lei se vede bine. Eu cred că bate multe din chinezăriile din categoria asta de preț.

Teste sintetice

Nu știu cât sunt de relevante, dar unii sunt pasionați de asemenea teste. AnTuTu a zis că are 18153 puncte. Interesant este că are cam aceleași specificații ca precedentul testat și punctajul este mai mic. Cel mai probabil au apărut modele mai noi, mai performante.

vonino zun x2
vonino zun x2
vonino zun x3
vonino zun x3
vonino zun x4
vonino zun x4
vonino zun x5
vonino zun x5
vonino zun x6
vonino zun x6
vonino zun x7
vonino zun x7
vonino zun x 1
vonino zun x 1
vonino zun x
vonino zun x
anutu optiuni2
anutu optiuni2
geckbench
geckbench
geckbench2
geckbench2
antutu optiuni
antutu optiuni
antutu scor
antutu scor
antutu spec
antutu spec

Cu ce jocuri mi-am pierdut timpul?

N-a fost după mine, dar am băgat Candy Crush. Au fost primele 5 minute jucate de mine, în rest, de cei din jur. N-am știut că pe anumite telefoane nu funcționează jocul acesta. În rest, m-am băgat la un turneu de tenis.

Am pus termometrul pe el și nu s-a încălzit foarte tare. Chiar s-a ținut foarte bine și am rămas plăcut impresionat de faptul că nu se încălzește.

Aruncă un ochi și pe canalul meu de Youtube. Link aici.
Sunetul telefonului Zun X

Nu este extraordinar. Da, se aude tare, dar aveți înalte. Am făcut glume cu el că am plecat cu fixul după mine. Dacă e liniște în cameră și ești concentrat ai șansa să „zbori” un pic. Cât despre calitatea sunetului în convorbire, dacă ai șanse să ai semnal prost în zonă sau e suficient să plouă, Digimobil și Vonino transformă convorbirea în roboței.

Pe total telefonul îmi place. Poate că design-ul mă face să îl consider ok sau faptul că nu mai am nevoie de WiFi de când am dat de 4G-ul de la DIGI. Așa cum am mai discutat și în alte articole telefoanele ieftine încep să fie suficiente pentru utilizarea de zi cu zi. Și una e să scapi din mână un telefon de 2000 de lei, una este să scapi unul de 500 de lei.

Vonino Zun X review

Păreri Pro
  • Memorie
  • Design
  • Sunet
Păreri Contra
  • Cameră
  • Memorie RAM

E un gadget foarte ok în categoria asta de preț. Nu vă gândiți că este telefonul perfect. Nu există. Dar îți faci treaba foarte bine cu el. Mie mi-a plăcut foarte mult design-ul și faptul că este 4G DIGI…

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Hardware Etichete: telefon, vonino

Comentarii

  1. Gabriel a zis

    15 mai 2016 la ora 12:13

    Bunicel telefonul , chiar isi merita banii ! Felicitari pt.review ! 🙂

    Răspunde
    • Marius Cucu a zis

      15 mai 2016 la ora 12:21

      L am pus în cutie si aștept curierul să-l ducă. Mi-a plăcut să mă dau cu 4g. E acoperirea mai ok la rețeaua de cartier. 🙂

      Răspunde
      • Cornel a zis

        12 iulie 2016 la ora 23:25

        Mai sus te referi la sunetul in casti ?

        Răspunde
        • Marius Cucu a zis

          12 iulie 2016 la ora 23:25

          Unde mai sus?

          Răspunde
  2. Cristi a zis

    25 octombrie 2016 la ora 12:10

    Se blocheaza des. L-am comandat de la Digi. Nu recomand. Mai ok este Allview

    Răspunde
  3. Malesh a zis

    17 decembrie 2016 la ora 18:32

    Multumesc foarte mult pentru link-ul de firmware! Am cautat foarte mult timp firmware pt el.
    Ms inca o data!

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
  • Să fie ăsta cel mai bun telefon produs vreodată de japonezi? 12 august 2026
  • Pliabilul asta de la Samsung e chiar tare 22 iulie 2026
modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

cladire budapesta dunare

20 de poze cu Pixel 11 Pro din Budapesta și 2 probleme

lateral redmi

Am testat REDMI Note 17 Pro în Budapesta

Ce am vizitat

flori braga parc

Ce obiective turistice recomandați în Braga?

Comentarii recente

  • Marius Cucu la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Vasi la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Viorel la Prețul de livrare al televizoarelor încă rămâne unul subvenționat
  • Postolachi Dumitru la HAI că vine AI-ul cu token-ul
  • Marius Cucu la Oare funcționează suplimentele pentru hipertensivi?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog · Black Friday 2026