Taică-miu de ceva ani are probleme cu tensiunea și din când în când. Tratamentul îl ține când are chef sau când consideră el că a „călcat strâmb”.
Ca orice român căpos.
Avem un tensiometru d-ăsta manual, cu pompiță. Dar nu pare atât de exact sau nu suntem noi în stare să luăm cum trebuie tensiunea.
Mă gândesc să îi iau unul digital ca treaba să fie mai rapidă.
M-am uitat aici după câteva modele.
Prețurile văd că nu sunt prea mari prin online, dar ce experiențe aveți cu ele?
Văd că sunt pe baterii, le-aș pune acumulatori sau… poate să-i alimentez de direct de la priză. Ceva propuneri? V-ați lovit de așa ceva? Ați luat de undeva? Mi-ar plăcea să găsesc ceva avizat de Ministerul Sănătății, nu toate chinezăriile.
Noi am luat Omrom până la urmă, cu alimentare direct de la priză ca să fie cât mai puține abateri. Eh, până la urmă, după mai multe comparații am ajuns să ne întoarcem la cel manual și să facem comparații. Nu e nimic perfect. E mai greu de folosit, dar parcă e mai OK comparativ cu cel automat. Voi ce experiențe aveți?
Mai nou, am văzut și ceva ceasuri inteligente, așa numitele smartwatch-uri ce au funcții pentru monitorizarea tensiunii. Aveți așa ceva, sunt exacte, cum se comportă?!
ice4you a zis
In primul rand cumpararea unui asemenea aparat este o prostie in start deoarece citirea rezultatelor lui si mai ales rezolvarea unor eventuale probleme tine si de studii medicale! Mai rau ii vei face daca ii cumperi asa ceva … o sa se panicheze uneori fara nici un rost, mai ales ca astea electronice depind foarte mult de bateria care odata cu descarcarea ei incepe sa dea rezultate din ce in ce mai eronate! Nu ii cumpara asa ceva, nu are nevoie de asa ceva … in loc sa ii faci un bine te rog sa ma crezi ca o sa ii faci un rau!
P.S. Daca este pana acolo, cel mai precis dintre ele este cel clasic cu pompita, de aia il si vezi folosit de toti medicii in locul celui electronic. Motivele ti le’a spus mai sus.
Marius Cucu a zis
Avem așa ceva din obor. În jur de 50 de lei cred că a fost.
Exact de problema cu bateria am auzit-o și eu. De aceea mă gândeam că dacă e alimentat de la o sursă constantă de curent ar trebui să dea valori mai exacte.
Știu că sunt persoane ce iau tensiunea de câteva ori cu astfel de chestii și apoi fac o medie.
aurel a zis
mare noroc ai ca prostia nu doare!
Mitica a zis
Daca vrei sa i cumperi un tensiometru cauta cele care sînt la curent si cu manseta,acestea nu dau eroare. Eu mi am cumparat in 20 luna decembrie 2019 un aparat de masurat tensiunea si la curent si pe baterii,se numește Microlife A pad la recomandarea cadrelor medicale. Garantie 5 ani si nu e asa scump 165 ron,pe 3 decembrie 2019 am fost operată la valva mitrala si trebuiè sa imi iau tensiunea de 2 ori pe zi dimineata si seara☆*
.
R2 a zis
In Germania am vazut intr-o clinica tensiometru electronic pe care il foloseau fara vreo grija. N-as putea sa-ti zic marca. Daca trebuie sa-si ia tensiunea periodic, unul electronic „bun” (n-as putea sa-ti zic care e ala) ar fi o solutie in absenta cuiva care stie sa ia tensiuni.
Vasile a zis
Eu am unul Innofit INN-004(asa scrie pe el), e din acela ce se pune sus pe brat nu la incheietura maini, de vreo 3 ani si bateriile cam tot de atunci, au fost in pachet, il folosim cam o data pe saptamana si daca mai vine careva si stie ca avem si ne roaga sa-i luam tensiunea. L-am luat pentru ca odata am avut o problema, aveam… 19/10 si de atunci am zis sa fiu atent. Repet de 3 ori masuratoarea, asa mi-a zis un doctor, ca sa fiu sigur si sa nu ma agit degeaba, Daca apar diferente mari intre masuratorile consecutive, bateria e dusa. Are si o intrare pentru alimentare de 5V, alimentator nu a avut in pachet, dar am folosit unul de la un router si a mers perfect, deci este o alternativa.
ice4you a zis
Eu va intreb doar atat:
La ce va ajuta sa stiti ce valoare a tensiuni aveti sau are cel caruia o masurati?! Oricum va trebui sa va duceti pentru o consultatie specializata, iar aia care au tensiune stiu cand au tensiunea mai mare sau mai mica decat ar trebuie, pentru ca simt mai ceva ca o livitura de ciocane in cap, nu ai nevoie de mai mult ca sa pricepi ca e vremea sa faci o vizita pe la UPU. Din punctul meu de vedere, asemenea aparate ar trebui sa dispara de pe piata, eu stiu cazuri in care a facut mai mult rau decat bine.
Vasile a zis
Daca ai 20 si ceva de ani sunt de acord, ar trebui interzise si inlocuite vin rosu 🙂 , pe la 50 e bine sa ai prin casa si sa te mai verifici, cand si cand, e bun chiar si un glucometru sa ai, si cand te simti asa cateodata mai anapoda sa verifici cum stai cu valorile de baza. Desigur astea fiind zise daca tie rau e bine sa mergi la DOCTOR, la UPU nu recomand decat pe targa altfel stai mult si bine in triaj sa te preia careva daca nu ai punctaj de urgenta adevarata.
Un astfel de aparat nu poate face rau decat atunci cand observi ca ai tensiune si incepi sa iei medicamente dupa ureche, de preferat ar fi in primul moment sa o lasi mai usor cu excesele, apoi daca inca esti pe picioare sa mergi la medicul de familie.
Un tensiometru sau un glucometru nu strica nimanui in casa, DAR sa fie unul ADEVARAT chiar daca costa ceva mai mult, de la o firma cat de cat consacrata!
ice4you a zis
Crede’ma ca nu toti sunt atat de responsabili cum descrii tu situatia, plus ca la unii genul asta de aparate creaza un soi de dependenta ciudata devenind ipohondri intr’un final.
Ma rog …. parerea mea este ca dupa o anumita varsta ar trebui sa bagi la cap ca te cam rablagesti si sa o lasi mai usor.
Marius Cucu a zis
Ice și crezi că decide vreunul că nu mai poate? Crezi că cineva zice gata nu mai pot stau în pat?
Nu, toți vor să fie vioi și să fie cât mai sănătoși. Tu ți-ai stabilit deja data de „ramolire”?! 🙂
ice4you a zis
Eu cam da … daca ajunta Dumnezeu de anul asta ma pensionez … nu am nimic impotriva ramolirii, ba chiar dimpotriva. 😀
edit a zis
Corect !
mag a zis
De ce???? Hai sa ne gandim la o persoana cu tensiune care oscileaza sau este hipetensiv cu grad de risc ridicat si tratamentul recimandat de medic trebuie administrat acasa in functie de valorile TA. Nu poti sa mergi la UPU de trei ori pe zi…ca sa nu mai vorbim de timpul de asteptare… Revenind….este esential sa aiba incasa un tensiometru cei care sunt cunoscuti cu midificari ale TA.
Catrinel Serban a zis
Tensiunea e o boala perfida si de cele mai multe ori nu da semnale de alarma.De aceea e foarte necesar sa ai un tensiometru si sa o tii sub control cu medicamentele recomandate de medic.
BD a zis
Am si eu unul digital prin casa, dar din pacate nu te pot ajuta cu info… nu l-am folosit nici macar o sigura data. L-am cumparat pentru cineva mai in varsta… si inca nu am ajuns sa il dau. L-am cumparat din magazin, ofline 🙂 , si din cate imi amintesc a fost destul de ieftin…
Mannius a zis
Cel clasic cu pompiță pe care îl aveți, e bun cu condiția să fie calibrat de un profesionist.
Tata are și el un asemenea tensiometru, și a mers cu el la spital, era un domn acolo care se ocupa cu echipament medical.
Domnul l-a calibrat, bineînțeles contra unei mici atenții, și functionează excelent.
Morala: Duceți tensiometrul la spital să-l calibreze :-).
Grig a zis
Cel mai bun este … să n-ai nevoie!
Eu aș prefera, în cazul în care-mi vor ceda sub-sistemele, ceva gadget pe mână, sub formă de ceas, care să-mi afișeze în permanență anumiți indicatori:
*puls,
*TA,
*temperatura corpului
*aritmii
*etc
Ceva în genul ăsta.
Marius Cucu a zis
Am înțeles că tensiometrele de mână nu sunt tocmai exacte.
Vasile a zis
Tensiunea corecta si reala, dupa cum spun doctori se ia la mana stanga pe brat, astfel ca banda de presiune sa fie si la nivel cu inima si cat mai aproape. E normal ca cele de mana sa dea erori, sa arate mai putin sau mai mult functie de pozitia maini de faptul ca ai cotul indoit, etc. Cele de mana sunt mai usor de folosit, mai mici, dar in dezacord cu valoarea reala, medicul meu mi-a zis ca daca folosesc un astfel de aparat sa adaug la valoare ceva de genul…. 12/7 e de fapt pe brat 13/8. Pe mana singurul lucru care nu se modifica fata de brat e pulsul si daca aparatul citeste, eventual semnalizarea aritmiilor.
Postolachi Dumitru a zis
Cumpărat termometru digital din supermarket cu 5 lei, copilul se îmbolnăvește și face febră iar când îi măsurăm temperatura termometru respectiv ne spune că totul este în regulă. În realitate copilul avea aproape 40 de grade Celsius… după ce-am cumpărat alt termometru din farmacie dar la un preț de 10 ori mai mare n-am mai avut erori de raportare a temperaturii corporale.
Cumpărat tensiometru la promoție din supermarket la vreo 45 de lei și toată lumea din familie avea tensiunea ridicată 🙂 Am mers cu tensiometru la medicul de familie pentru verificare și surpriză: era și el hipertensiv 🙂
După ce-am cumpărat tensiometru din farmacie la un preț de faci tensiune pe loc și l-am verificat la medic să fie OK socrii mei pot să doarmă liniștiți.
În concluzie, dacă ai nevoie de un tensiometru nu cumpăra din supermarket sau de la piață, nu cumpăra nici online ci mergi într-o farmacie unde se vând doar produse omologate și avizate de ministerul sănătății. Sunt foarte scumpe dar cu sănătatea nu-i de joacă…
Și nu cumpăra din ală pentru încheietură ci de braț.
Alex a zis
Corect. Un tensiometru bun cu pompita (stetoscopul separat) e 110 ron. Mai 25 pt. stetoscop.
cartonic a zis
Acum am vazut postarea. Tensiometrele digitale sunt foarte bune. Pe langa astea manuale, medicii pe la care am trecut eu foloseau Omron. E o firma serioasa in domeniu echipamentelor medicale.
Si nu tine neaparat de prosteala aia cu lucrul nemtesc, dar si Beurer sunt tatici pe echipamente medicale.
Marius Cucu a zis
Mi s-a mai recomandat Omron. Merci de sugestii.
Ioana a zis
Buna! Eu am luat unul SCIAN. Le-am vazut mai intai in Carrefour si mi-au placut. Am cautat pe net si am vazut ca ei sunt importatorii si au pret mai bun. Merge super bine si nici nu a costat foarte mult.
Marius Cucu a zis
Nu am auzit de magazinul ăsta, până la urmă am luat de la cele consacrate, ce au garanție de retur și toate cele.
Claudiu a zis
Salut, eu am cumparat Tensiometru digital tip bratara de la Omron, l-am luat de aici, calitate pret f buna, are afisaj sa inteleaga toata lumea, ce sa spun multumiti cu toii. Parintii il folosesc cam o data la doua zile si reflecta valorile obtinute si la medic. Piata e plina de oferte, mai ales online, depinde de buget, cerinte…
BiancaM a zis
Eu le-am luat parintilor Medisana, made in Germany (apropo de faptul ca si in Germania oamenii folosesc tensiometre digitale, dupa cum spune R2 mai sus). Parintii mei sunt foarte multumiti, au mers cu el la medicul de familie si au luat masuratori cu tensiometrul lor si cu cel al medicului si sunt sensibil egale; oricum medicul a spus ca este aproape imposibil ca tensiunea arteriala sa aiba 2 valori identice in 2 momente diferite. Revenind la ce spuneam, orice aparat omologat ofera o idee destul de exacta despre tensiunea artereiala a persoanei, lucru pe care ni-l dorim si noi, sa stim cand avem 12 cu 7 si cand avem 14 cu 9, nu? Aceasta este o diferenta care conteaza si care trebuie sa ne trimita urgent la specialist. Deci, parerea mea, orice tensiometru este foarte bine venit la casa omului. Va salut!
ilie a zis
Tensiometru este obligatoriu in casa. Macar sa stii de ce crapi. Cand valorile sunt mari iei masuri, iei un paducel. Iei cslra spitalului la utgenta la fatmacir. Asa stai in casa si te intrebi de ce ti-e rau.Este o ustensila moderna care ca si tetmometrul nu trebuie sa lipseasca din casa. Daca avrti valoti mai maricele sariti peste o masa. Luati un extravrtsl seara si cateva picayuri de paducel dimineata, fara sare.
Raluca a zis
As recomanda SENDO ADVANCE 3. Se gaseste aici.
Un tensiometru digital automat e cel mai indicat pt acasa. Nu trebuie sa ai cunostinte de specialitate ca sa il folosesti, ca in cazul unuia cu pompita. Cel digital aplica presiunea potrivita in raport cu pulsul detectat.
Daca vorbim de persoane care au istoric de hipertensiune, ei musai trebuie sa isi monitorizeze tensiunea in fiecare zi sau chiar de mai multe ori pe zi.
Legat de interpretarea rezultatelor: SENDO, de exemplu, are o scala care iti arata unde te situezi cu tensiunea masurata, de la bine la rau (verde, galben, rosu). Mai e si varianta de a merge la medic cu masurarile memorate de tensiometru si cu valoarea medie a tensiunii (calculata si afisata tot de tensiometru).
Sunt tensiometre destepte disponibile acum. Cititi tot ce poate face asta recomandat de exemplu.
Dan a zis
Tehnologie japoneza, acest Sendo advance 3. Ar trebui sa fie foarte bun. Nu gasesc comentarii despre aceasta marca pe site-uri straine, in schimb, tot ce vrei despre Omron…
Marius Cucu a zis
Păi probabil au apărut recent. Eu abia acum văd reclame la TV cu aceștia.
Ionut a zis
Salut Marius,
Eu utilizez un tensiometru de la Sendo si sunt multumit de el. Este vorba de modelul SENDO SMART. E fain care are cifrele mari si pot vedea si cei mai batrani de la mine din casa ce tensiune au. Am avut un alt tensiometru cu afisaj mici si era greoi de urmarit rezultatul!
Daniel a zis
Omron , pentru casa M3 este peste tot ce ai dori si la oferta pe emag au pret excelent .
Au senzori japonezi de clasa medicala, certificat de Ministerul Sanatatii – ce ai dori mai mult pentru casa …
Il gasesti si in alte parti chiar cu 5 ani garantie. Adaptorul este optional iar pe baterii merge peste 1 an acasa . Il detin de 3 ani si este peste tot ce am avut chinezarii de incheietura iar testat prin regula 3 masurari si media a dat exact ca cel al medicului de familie, inclusiv el a spus ca sunt excelente .
Si afara este foarte bine cotat daca te uiti pe site-urile de specialitate si etc.
Normal ca exista serii superioare M6 de exemplu dar pentru casa nu este necesar , cel mai bun raport calitate pret il are M3 fata de tot ce misca in materie de tensiometre pe piata .
Are senzor de manseta, atentionare tensiune , silentios, afisaj urias , memorii pentru 2 persoane.
babanu says a zis
spune-mi si mie te rog de unde la-i cumparat se ce pret are
Marius Cucu a zis
Salut babanu. Îți recomand să iei varianta cu alimentare de la priză, ca să n-ai erori din cauza bateriei.
Poza din articol este cu M3.
Expert MS a zis
Tensiometre Hartmann sau OMRON tensiometrele sa aibă certificare BHA (british heart asociațiune) și sa aibă detectie aritmii… Hartmann sunt vrând f bun . Restul nonameurilor sunt pocnitori cu senzori China ce dau erori mari.
Poe a zis
Unii dintre voi puteti tine cont si de recomandarea unui inginer specialist in aparatura medicala: OMRON M3i.
Este un aparat validat clinic care este folosit cu succes de mai mult de 10 ani in centrele medicale private din tara si strainatate.
Este doar o recomandare, alegerea va apartine!
Mi-ar placea sa vad opinii ale unor specialisti, nu a unor persoane pricepute la toate.
Dar probabil ca specialistii sunt deja plecati din tara si cei ramasi sunt mult prea ocupati…
Toate cele bune!
Marius Cucu a zis
Salut Poe, merci de comentariu. Eu unul sunt consumator, mai exact tatăl meu, așa că nu suntem experți decât în alegerea prețului mai mic. Dacă sunteți mai documentat decât noi chiar vă rog să împărtășiți informația, dacă tot aveți o experiență mult mai mare în domeniu.
Poate că niște avantaje și dezavantaje ar fi ok. 🙂
Hus Adi a zis
Firmele consacrate sunt:
Omron, (Japonia)
Hartmann (Germania)
Microlife (Elvetia).
Microlife Afib are 5 ani garantie si detecteaza fibrilatia atriala (riscul de AVC).
Hartmann sau Veroval are si el 5 ani garantie la unele aparate.
Omron e foarte precis, dar toate 3 sunt avizate de ministerul sanatatii.
Manseta este prima care cedeaza, fiind cea mai solicitata. De aceea e necesar ca garantia sa fie cat mai mare.
expert MS a zis
Tensiometrele BUNE nu stifturile chinezarii au certificare BHA (British heart asociation) si sunt de brat nu de incheietura si au si detector de aritmii…
Stoian Claudiu Ovidiu a zis
Stie cineva unde anume se pot verifica tensiometrele electronice ? Eu l-am cumparat pe al meu in 2014 (BEURER), de la o farmacie. Acum, dupa 5 ani, este necesar sau nu sa-l duc la o eventuala verificare-calibrare ?
Marius Cucu a zis
Noi mai testăm cu cele ale vecinilor de bloc. Dacă nu a fost scăpat, trântit, nu ar trebui să fie probleme.
ionut mihalache a zis
Au trecut ceva ani dar e bine de stiut pentru toti cei care inca, cauta informatii.
Cred ca cel mai important criteriu dupa care trebuie sa alegi un tensiometru este validarea clinica.
Validarea clinica iti certifica ca este un tensiometru foarte bun.
Eu am un tensiometru de incheietura de la Omron, mai scump decat altele dar am tinut la aceasta validare,la brand. Pe termen lung, investitia isi spune cuvantul.
George a zis
Omron, omron, omron peste tot omron. Tot caut de ceva vreme sa cumpar un tensiometru bun si peste tot citesc despre omron. Oscilez intre M3 si M7, ambele inteleg ca sunt validate clinic.
Ce nu gasesc, sunt informatii despre mansete, cat de mari sunt?
Marius Cucu a zis
În poza a 2 a din articol este un M3. Din păcate, este la părinți și chiar nu mă duc în momentele acestea până la ei pentru a măsura. Cert este că tata are în jur de 177cm cu 90+ kg și îl cuprinde fără probleme.
mirela vlaicu a zis
buna ziua, eu folosesc modelul m7intelli it de la omron, manseta este intelli wrap, se poate pozitiona foarte usor si corect pe brat fara sa apara erorile, circumferinta mansetei este de 22-42cm! chiar este un tensiometru foarte ok!
andrei ivascu a zis
salut, eu folosesc rs7 intelli it de la omron, este foarte simplu de folofit si corect
Cristina Maria a zis
Buna ziua, noi folosim un tensiometru Omron modelul M3, este un aparat foarte bun si precis suntem extrem de multumiti de el!