logo
DarkLight
  • Blogging
  • Hardware
  • Software
  • Vacanță
  • Contact
suport tv tcl

Televizoarele OLED de 48′ au apărut și pe la noi

Adaugă blogul în sursele tale de încredere pe Google

Actualizare: 23 februarie 2026 2 comentarii

Am fost atât de inteligent încât atunci când mi-am făcut mobila nu am fost în stare să o gândesc să se demonteze decât dacă aș schimba blatul. Bine, blatul l-am zgâriat un pic cu niște televizoare primite la teste, ar merge schimbat, la un moment dat.

În sufragerie eu pot să pun numai televizoare de 49′ sau mai mici. Cele de 55′ nu intră la mustață, iar cele de 65′ stau pe jos la teste.

Sunt fan OLED și am zis că îmi voi lua unul pentru sufragerie. E diferență de la cer la pământ între un OLED de 48′ sau de 55′ față de unul de 65′. Mi se par mult mai spectaculoase.

Totuși, când sunt limite în casă trebuie să te adaptezi.

De ceva timp, cei de la LG Display au aruncat pe piață și modelele de 48′. Așadar, Sony, LG, dar și Philips și-au lansat modelele lor de televizoare pe piața locală.

Momentan, din ce am văzut, prețurile sunt cam mari pentru un OLED. Dar cred că treaba asta este provizorie, atât timp cât încă se chinuiesc să le aducă în stocuri cât mai mari. LG au anunțat modelul în iunie, dar nu l-am văzut în magazine.

Tind să iau un model cu ambilight. Poate reușesc să îl testez înainte pentru că android-ul pe care îl oferă Sony mi se părea mai ok în anii trecuți. Anul ăsta am testat mai puține televizoare, dat fiind contextul actual.

Ca modele avem:

  • LG CX de 48′
  • Sony A9 de 48′
  • Philips 935

Ca bani, 8000 de lei mi se pare mult pentru un OLED de 48′, așa cum este Sony în momentul de față. Eu aș zice că undeva la 5000, maxim 6000 ca produs nou ar trebui să fie modelele de genul. Bine, din ce am înțeles Philips zice că nu există panou entry level doar high end.

RețeauaXFacebookWhatsApp

Din categoria: Tehnologie Etichete: sfaturi achizitie televizor, televizor LG, televizor Philips, televizor Sony

Comentarii

  1. Costin a zis

    7 octombrie 2020 la ora 08:50

    Ai scris ‘E diferență de la cer la pământ între un OLED de 48′ sau de 55′ față de unul de 65′. Mi se par mult mai spectaculoase.’
    Nu reiese clar, care-s mai spectaculoare, cele mai mici sau cel de 65′ ?

    Răspunde
  2. Marius Cucu a zis

    7 octombrie 2020 la ora 12:47

    Cele de 65′ sunt mult mai mișto.

    Acum am înțeles și de ce sunt mai scumpe cele de 48′. Ține de fabricile pe care le are LG Display și faptul că folosesc aceleași linii de producție cu cele de 55′ sau 65′.

    Răspunde

Adaugă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter

Alătură-te celor peste 3.400 de abonați activi

Primești o dată pe săptămână articolele noi de pe blog

Flux RSS: Mă bâlbâi pe Youtube Mă bâlbâi pe Youtube

  • Ăsta este primul ASPIRATOR pe care ÎL TESTEZ 5 noiembrie 2026
  • Astea-s REDUCERILE de până la 51% la Samsung de Black Friday. Se pot cumula 3 vouchere! 5 noiembrie 2026
  • Telefonul ăsta vrea să fie concurența APPLE de pe android 23 august 2026
aspirator pat dreame

Am testat Dreame H15 Mix

spate oppo finxpro max

Am testat OPPO Find X10 Pro Max. Trei camere de 200 MP. Chiar avea nevoie de toate?

modul foto

Am testat Samsung Fold 8 Ultra. Șefu’ la pliabile?

apus oneplus opentirana

Cazare în Tirana

Comentarii recente

  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Valy la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Viorel la Ce ați prins la preț OK de Black Friday?
  • Marius Cucu la Unde se mănâncă bine în Mallorca?

Textele și imaginile aparțin autorului, excepție făcând pozele stock. Preluarea articolelor se face cu menționarea sursei și link direct spre articol. · Anumite articole pot conține link-uri de afiliere - Copyright © 2026 ·Cookie · Statistici RoTrafic · Prezent și în TopBlog