Alegerea unui televizor ieftin nu este deloc simplă. Că alegi să achiziționezi un televizor smart cu rezoluția 4K, că te orientezi spre unul FULL HD, opțiunile sunt atât de diversificate încât este aproape imposibil să alegi singur, să poți să îți face o opinie clară despre televizorul așteptat de tine. Cu cât este mai ieftin, cu atât sunt șanse ca informațiile să fie contradictorii pe internet. Asta pentru că, odată cu stocurile lipsă, este o întreagă brambură atât în specificații, cât și în faptul că fabricile sunt depășite de situație, iar panourile ajung să fie luate de la diferiți producători.
În general, lucrurile acestea se întâmplă la diagonale mici. Când mă refer la diagonale mici mă refer la până în 43′. Cam acolo este pragul neclar, acolo nu se investește atât de mult în calitate.
În fapt, este un mix în acea direcție pentru că oamenii nu doresc mai mult, nu se informează, evident că nici producătorii nu pun informații la dispoziție. E un cumul de factori, dacă vreți.
Trebuie să înțelegem că fiecare magazin, fiecare afacere trebuie să fie profitabilă, așa că un producător va dori să facă profit, un magazin va dori să facă profit pentru a putea fi plătiți angajații și ca economia să meargă. Este un circuit care trebuie să funcționeze.
Sigur, sunt conștient că nu toți avem bani de așa ceva.
La ce trebuie să fiu atent când îmi aleg televizorul?
Mai jos voi încerca să enumăr anumite lucruri pe care le consider importante în alegerea unui televizor.
- panoul trebuie să fie de calitate – să aibă 100Hz
- funcțiile smart ale televizorului să fie cât mai rapide
- diagonala să fie optimă pentru distanța de privire
- alegerea corectă a brandului
- nu achiziționați un televizor HD Ready, ci FULL HD sau rezoluție mai mare. Altfel, mai degrabă un FULL HD mai bun față de unul 4K
- interpretarea corectă a specificațiilor tehnice
Trebuie să vedeți dincolo de marketing, dincolo de cifre. Problema cea mai mare în alegerea unui televizor este ochiul. Fiecare persoană vede diferit. Eu văd într-un fel, colegul vede diferit, alt coleg poate percepe lumina caldă sau pe cea rece diferit. Toate acestea fac ca alegerea să fie tot mai dificilă.
De preferat ar fi ca televizorul să fie văzut înainte. Totuși pot apărea situații în care este bine ca acesta să fie testat pentru o perioadă mai lungă de timp. Faptul că magazinele online te lasă să testezi produsul 14 zile sau mai mult înseamnă foarte mult. Nu de alta, dar în showroom ai lumini puse acolo unde trebuie, ai distanță mare de privire, pe când în casa ta lucrurile stau diferit.
Iată mai jos câteva modele interesante sub 2000 de lei. Am selectat astăzi, 22 Noiembrie 2024, cele mai bune prețuri pentru fiecare model în parte.
Televizoare foarte ieftine propuse de noi
De ce recomand, în principiu, modele mai vechi?
Pentru că anul contează mai puțin la televizoare. Nu suntem ca la telefoanele mobile, aici vorbim de actualizări mai rare. Așadar, nu stați fixați pe cele mai noi modele, alegeți și modele din seriile mai vechi, dar mai performante.
Samsung 50CU8072
- 125 cm
- Smart
- 4K Ultra HD
- LED
Philips 50PUS8518
- 126 cm
- Smart
- 4K Ultra HD
- 50Hz
- 2023
Brandul
Pe piața românească avem branduri precum:
- Samsung
- Toshiba
- LG
- Sharp
- Sony
- Utok
- Panasonic
- Philips
- TCL
Sigur că mai găsim și alte branduri precum Daewoo, Finlux, Smart Tech, Star Light, Blaupunkt sau chiar Orion, dar ar fi bine să vedem măcar una la Vestel.
Nu contează atât de mult pe cât ai crede, iar dacă vrei un televizor de buget asigură-te că îl iei cu sistem de operare propriu. Ca de exemplu, nu aș pune android pe un televizor de 1500 de lei. Da, e frumos să ai, dar în timp va avea lag.
La mai toate brandurile găsim modele mai mult ca decente. În general, în fiecare an, reușim să identificăm produse hero, acele televizoare raport calitate preț OK.
Cât de mult contează 4k?
Iată că suntem într-o perioadă în care 4k-ul devine foarte ieftin, foarte accesibil. Dar cât de bine îl percepe ochiul uman nu se întreabă nimeni. Există o lucrare foarte interesantă în care se discută despre cum percepe ochiul uman lucrurile. O puteți citi de aici.
Ce este 4k?
Rezoluția FULL HD înseamnă 1080p, adică 1920×1080 de pixeli pe orizontală și pe verticală. 4k înseamnă mai mulți pixeli, de 4 ori mai mulți adică 3840×2160 pixeli.
E foarte ok să fim în pas cu tehnologia, eu sunt fanul ei, îmi place să testez ce este nou, dar nu înseamnă că tot ce este nou este și cel mai bun. Nu înțelegeți că 4k-ul este prost, ci că este… nefolositor în multe cazuri.
Să simulăm câteva situații în care nu avem nevoie de 4k:
- diagonala televizorului este de 40′, iar noi dorim 4k. Pe lângă faptul că nu există pe piață prea multe modele, nici nu putem distinge pixelii suficient de mine dacă nu stăm la o distanță corespunzătoare
- dacă este 4k, nu înseamnă că panoul de iluminare este cel mai ok, nu înseamnă că este și calitativ. Există review-uri pertinente pentru fiecare serie în parte, oameni care se ocupă cu culorile, oameni din domeniu.
- conținutul de la televizor este măcar 10% în format 4k. Știm foarte bine că noi abia ne chinuim să trecem pe HD. Dacă îmi amintesc bine posturile de televiziune de la noi au format SD, digital, chiar 4:3, nici măcar în format 16:9 așa cum sunt toate televizoarele de pe piață.
- televizorul nu are o funcție de scalare avansată
Mai jos aveți un grafic prin care puteți să vedeți distanța corectă de vizionare a unui televizor. Sigur că există și calculatoare care fac acest lucru. Aveți aici o aplicație ce vă ajută să calculați exact ce distanță de privire trebuie să aveți pentru a reda toată informația corect. De exemplu, pentru 24′ avem nevoie în jur de 40 de cm și până la 1m distanță de vizionare.
Eu aș prefera un FULL HD dintr-o gamă mai bună, cu un contrast mai bun, cu o imagine mai clară, cu detalii mai bune, chiar și înainte de calibrare. Deși un televizor calibrat schimbă cu totul perspectiva unui televizor.
Avem nevoie sau nu de un smart TV?
Discuția este lungă și este contradictorie. Voi trebuie să stabiliți nevoile pe care le aveți. Dacă vă doriți așa ceva, veți face pe dracul în patru să vă luați unul cu aceste funcții.
Este comod să vină cineva în vizită la tine și să pui rapid un Youtube, să pui Netflix din telecomandă.
Totuși, veți vedea că nu toate telecomenzile sunt compatibile, că nu se tastează atât de ușor pe anumite tipuri de smart TV-uri. Iar dacă folosiți telecomanda… este ca și cum ați tasta cu mouse-ul.
Televizoarele SMART au sisteme de operare precum:
- android (Philips, Sony și altele)
- webOS (LG)
- Tizen (Samsung)
- Fire TV (Panasonic)
- TitanOS (Philips)
Acestea au procesoare mai puternice sau mai puțin puternice. În momentul de față găsim televizoare cu procesoare dual core sau quad core. Unele sunt cu spații de stocare destul de mic. De exemplu, țin minte că erau câteva modele de la Panasonic care aveau 8 GB de memorie din care aproape 4 erau folosiți de sistemul de operare android.
Sigur că se pot adăuga stick-uri, se pot adăuga hard disk-uri și așa mai departe. Dar pentru aplicații este destul de puțin, după părerea mea. Generațiile viitoare sigur vor îmbunătăți și acest aspect.
Un mare plus al SMART TV-ului este funcția de WiFi. Nu știu voi, dar eu urăsc cablurile din zona televizorului. Nu aș suporta să ajungă încă un UTP pe lângă mine.
Sigur, toate modelele au și conector pentru rețea, dar nu îmi place să îl folosesc deși viteza internetului crește considerabil pe LAN.
Tipul telecomenzii
Testând multe modele, în paralel, mi-am dat seama că este o diferență destul de mare între acestea și între funcționalități. Mi s-a părut interesantă ideea celor de la Philips cu modelul lor cu touch, dar destul de greu utilizabilă. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu aceasta.
Idee bună au și Sony, mă refer la modelele ce au microfon pentru a folosi Google Assistant. E chiar intuitiv și rapid. Mai nou, toți folosesc așa ceva.
Cu LG și Panasonic sunt destul de obișnuit așa că nu mi se mai pare nimic wow. La Panasonic mi s-a părut destul de greu să tastez pe Youtube.
Sigur că are o tentă personală alegerea telecomenzii, așa că nu vă comunic care este cea mai bună telecomandă pentru TV. Fiecare trebuie să vadă aspectele pro și contra.
E interesant faptul că cele cu android pot fi controlate fără probleme de pe telefon. Folosesc cu succes atât pe Philips, cât și pe Sony aceste opțiuni.
Playstation, Xbox ce punem lângă ele?
Observ din ce în ce mai multe cereri pentru acestea. Având în vedere că devin din ce în ce mai populare lucrurile stau foarte bine.
Trebuie să ne orientăm spre un televizor care are input lag cât mai mic.
Input Lag la TV, ce este?
Este timpul pe care îl pierzi de la momentul apăsării unei taste pe joystick și reacția televizorului. Sigur că sunt destul de multe lucruri care intervin în acest proces de testare. Mă refer la omul care testează și reacția acestuia, la cablurile de conectare, dacă este vorba de HDMI 1.4 sau dacă este vorba de HDMI 2.1.
În filmulețul de mai jos aveți câteva setări în cazul în care doriți să vă jucați pe televizor.
Ca să vă faceți o idee despre televizoarele care merită să fie achiziționate și pentru gaming situația stă cam așa:
valoare | rating |
---|---|
0 – 20 ms | excelent |
21 – 41 ms | foarte bun |
42 – 62 ms | ok |
peste 63 ms | nerecomandat |
Având în vedere că am dus discuția spre 4k, de fiecare dată, în acest articol, este dificil să avem hardware competitiv pentru această rezoluție, iar jocurile încep să apară timid. Așadar avem 2 mari probleme pentru 4k:
- jocuri foarte puține
- plăci video care nu pot susține cu brio această rezoluție
Avem o multitudine de caracteristici. Unele sunt chestiuni de marketing, alte funcții sunt foarte utile în alegerea televizorului. Trebuie să învățăm să interpretăm anumite specificații, pe lângă acestea, trebuie să ne gândim la rece: un televizor poate fi văzut diferit de 2 persoane. Unii percep culorile într-un fel, alții percep culorile total diferit. Asta este unul dintre motivele pentru care televizoarele nu se calibrează din fabrică.
Televizoare OLED
La finalul lui 2015 au început să apară tot mai multe televizoare cu tehnologia OLED. Până în acel moment nu prea puteai să te apropii de acestea.
Beneficiile tehnologiei OLED sunt destule. Este de notat faptul că imaginea este mult mai bună față de LCD. Lucrul ăsta se întâmplă datorită faptului că se emite lumina direct, iar unghiurile de vizualizare sunt mai bune. La fel și contrastul și culorile sunt mai luminoase.
Dezavantajul major este costul de producție. Sunt mult mai greu de produs, iar prețul acestora este mai ridicat. Din păcate, mai mult ca sigur, se vor lansa tehnologii de calitate îndoielnică, bazate pe OLED.
Televizoare cu funcții 3d sau nu?
Am descoperit și eu această funcție. Este foarte ok, dar lipsește comoditatea. Eu fiind un om care stă foarte mult în preajma luminii, în preajma monitoarelor, mi-e foarte greu să mă obișnuiesc cu 3d-ul. Este realist, este ok, dar ochii obosiți obosesc și mai tare. Sper că înțelegeți jocul de cuvinte.
Pe de altă parte, bate în ceafă tehnologia VR. Realitatea virtuală începe să fie din ce în ce mai comună, începe să se producă destul de mult conținut, ceea ce… cu greu se întâmpla cu 3d-ul. Practic, asta a fost una dintre greșelile celor care au lansat 3d. Prea puțin conținut.
Personal nu dau credit atât de mult nici VR-ului, deși cred că vor câștiga destul de mulți fani. Mă gândesc la cei care au ochelari, cei care sunt sensibili la schimbările de lumină, de „realitate”.
Momentan, tehnologia de mai sus a apus. E posibil să o vedem sub forma unei holograme. Până atunci mai avem de așteptat un pic.
Aveți grijă la funcțiile următoare:
- rezoluție
- contrast
- procesor video
- rata de refresh (refresh dinamic)
- conectivitate
- HDR, în cazul în care vă orientați spre un ultraHD
Conectorul HDMI
Conectorul HDMI este un standard de transfer al informației. Digital. Dacă sunteți interesați de ceva cifre la HDMI 1.3 aveți 10 Gbps rata de transfer, pe când la 2.0 aveți 18 Gbps pentru ca tehnologia Ultra HD avea nevoie de 60 Hz. Toate cifrele le aveți aici, pe Wikipedia.
Încercați să nu fiți zgârciți și să alegeți cel mai ieftin cablu HDMI, dar nici cel mai scump nu o să vă umple de aur. Nici mărimea nu contează. Dacă îl luați de 2 metri sau de 5 metri, chiar nu este afectată performanța.
Sunt convins că mai sunt multe lucruri de discutat pe baza televizoarelor, pe baza viitoarelor achiziții, tocmai de aceea vă invit să discutăm în rubrica de comentarii. Eu și colegii mei vom încerca să vă răspundem cât mai la obiect.
Conector WiFi
Contează destul de puțin. În general, folosește cel mai nou standard de pe piață. Totuși, este în strânsă legătură cu router-ul de acasă. Puteți să lecturați aici câteva idei despre alegerea router-ului.
În general, dacă vreți ca imaginea să fie de cea mai bună calitate, ar trebui să folosiți portul LAN pentru a avea internet la televizor. Pe WiFi încă mai este de muncă. Ar fi interesant să avem dual band și pe modulele de la televizoare.
Tehnologia display-ului. Ce tip de panou să aleg?
De-a lungul timpului au fost mai multe tehnologii. Emblematică a fost plasma. Aceasta a avut detalii foarte bune pentru subiecții în mișcare, un contrast bun, dar și unghiuri foarte bune de vizualizare. Totuși, acestea se „consumau” și trebuia intervenit la ele la o perioadă de timp.
Apoi au urmat display-uri LCD. Acestea au fost o evoluție față de plasme. Nu mai trebuia realizată mantentanță, culorile nu erau chiar atât de ok, dar consumul a fost îmbunătățit și la vremea aceea chiar era o evoluție. Acum sunt de domeniul trecutului.
În zilele noastre, lupta se dă pentru LED-uri. Acestea sunt o îmbunătățire a LCD-ului, iar datorită diodelor LED ce lucrează la tensiuni mai mici au inceput să fie mult mai eficiente. Nu sunt perfecte, iar unii consideră IPS-ul mai ok decât LED-ul.
În anumite privințe IPS-urile sunt mai ok, dar nu sunt cele mai bune. Probabil că avansul tehnologic va fi atunci când se va pune la punct tehnologia OLED. Momentan, se duce o bătălie între marii producători de display-uri. Oricum, prețul nu justifică achiziția unui OLED.
Tehnologie | Avantaje | Dezavantaje |
---|---|---|
LCD | Ieftine, oferă un bun raport dimensiune / preț. | Tehnologie este invechita, contrast este scăzut. |
miniLED | Cea mai scumpă tehnologie LED. E perfectă pentru cei care vor cel mai bun LED de pe piață, dar și cel mai scump | Sunt mai interesante ca OLED-urile pe HDR, dar nu sunt la fel de OK la umbre și detalii pe negru |
LED | îmbunătățire a LCD-ului din punctul de vedere al iluminării | Unghi de vizibilitate redus și poate fi prezent „blacklight bleeding” |
IPS | Consum mai ridicat față de LCD sau AMOLED, durata de viata mare, contrast îmbunătățit, unghiuri de vizibilitate foarte bune. | Dacă nu este calibrat corespunzător poate prezenta efect de halou în jurul obiecte luminoase pe fond întunecat. |
microLED | Cel mai bun detaliu pentru imaginile in mișcare, contrast forte bun, preț redus pentru dimensiuni foarte mari, unghi mare de vizionare, negru intens si uniform pe toata suprafață ecranului. | Sunt foarte scumpe de produs, dar sunt anunțate ca tehnologia viitorului. |
OLED | Este o tehnologie scumpă, ce ar trebui să intre în producție masivă în anii următori. Un articol complet aveți aici. | Ca dezavantaje ar fi faptul că există posibilitatea de retenție a imaginii în cazul imaginilor statice. |
Ce distribuitor de cablu avem? Cel mai potrivit televizor?
Nu cred că există distribuitorul perfect. Din punctul de vedere al imaginii, eu cred că cei de la Vodafone sunt cei mai ok. Din punctul de vedere al ofertei, cei de la DIGI sunt ok. Fiecare alege calitatea sau prețul.
Îmi place la DIGI faptul că au canalele HD la „liber”. Puteți să prindeți foarte multe programe chiar și cu pachetul analogic. Eu unul, la modelul meu de TV de la LG, este suficient să scanez pe Germania și îmi decodează programele românești. Toate acestea pentru că televizorul are DVB-C inclus.
Dar nu este o regulă, nu există un televizor mai bun pentru Telekom sau pentru DIGI sau Vodafone. La fel, dacă aveți box-uri de la ei trebuie să le ajusteze în funcție de nevoile voastre. Să aibă conectorii pe care îi doriți, de care aveți nevoie.
Televizor cu sunet decent
În mod normal, televizoarele au calculat foarte bine numărul de W pe care îi scoate. De cele mai multe ori avem 2 x 5W sau 2 x 10W. Înțeleg că foarte multe persoane vor să aibă și cel mai bun sunet pentru TV, dar uită că există și home cinema-uri sau soundbar-uri.
Cei care doresc o calitate a sunetului mult mai bună trebuie să se orienteze spre un sistem de sunet auxiliar. Nu putem avea pretenții la bass puternic, la înalte, medii și așa mai departe pe cel mai ieftin televizor de pe piață. Nu va fi niciodată așa ceva.
Plecăm de la premisa că nu putem să vă aducem în față toate modelele pe care le considerăm noi bune, de top.
Așadar, secțiunea de comentarii vă aparține pentru orice întrebare legată de domeniul televizoarelor. Nu știu dacă ne pricepem la toate, dar încercăm să deslușim problema pe cât se poate.
Din punctul meu de vedere, nu merită de nicio culoare. Aș merge, fără doar și poate, în locuri în care există consultanți adevărați, unde oamenii pot răspunde la întrebări așa cum trebuie. În astfel de locuri nu veți găsi ajutor specializat.
Sunt destul de multe. La prima vedere m-aș gândi la magazine precum: Flanco, eMAG, PC Garage, Altex, evoMAG.
Este un pic ciudat să te gândești la consum când vorbești despre televizoare, mai ales la cele cu diagonale mari. Majoritatea modelelor sunt cu certificare G, asta pentru că sunt mari. La modele de 81 de centimetri putem vorbi de consum de un bec, dar la restul… cam greu!
Televizoare Ieftine
Păreri Pro
- Sony
- LG
- Samsung
- Philips
- Panasonic
- TCL
Păreri Contra
- Blaupunkt
- Utok
- Star Light
- Vonino
- Allview
Am încercat să realizez unul dintre cele mai interesante ghiduri pentru a vă îndruma în alegerea corectă a televizoarelor. De asemenea, vă invit să discutăm în comentarii pe baza acestor lucruri
Florin a zis
Salut, ce televizor imi recomanzi strict dintre cele 3?
Samsung, 80 cm, 32J4500
Philips 32PHS5301/12
LED Smart LG, 80 cm, 32LJ590U, HD
Yamasha a zis
Salut. Mergi pe LG 32lj590u.
Mark74 a zis
Sal. O părere despre modelul Sony FHD, 32WD759 (an lansare, tehnologie comparata cu tehnologia actuala, pareri pro și contra, Viteza de reactie/lag, daca este dual sau quardcore, etc) Mă intereseaza mai mult partea de claritate a imaginii si in general partea de tv. Eventual o comparatie cu Samsung UE32M5602AKXXH și LG 32LJ610V. Mulțumesc.
Yamasha a zis
E model din seria 2016. Tehnologia LED e aceiași de câțiva ani buni de zile. LG-ul acela este ok, dar are imaginea ceva cam slabă. Samsung-ul nu-l știu.
Mark74 a zis
Mulțumesc pt parere. Am ales până la urmă, Sony 32wd759. Imaginea, în general, este peste ce am mai văzut. Are totuși o hibă, atunci când se desfășoară acțiuni rapide. Pare că nu ține pasul cu acțiunea și apar dâre colorate pe ecran. Și ar mai fi un lag ciudat la oprire. Apeși butonul oprit și se stinge abia după 5-6 secunde…
Blue @ Br a zis
40mu6102 de la samsung – pret 1800 lei
Ce parere ai ? Merita sau ?
Yamasha a zis
E serie ok. La banii ăștia e ok.
Blue @ Br a zis
Multumes. Am luat modelul ue40mu6172u tot in aceeasi bani si mi se pare super
Ana Maria a zis
Buna Yamasha,
Nu am înțeles tabelul cu distanta optima și diagonala tv.ului. Te rog sa îmi spui, la o distanta de 2,50-2,70 metri, ce diagonala trebuie. De asemenea, nu știu dacă am înțeles bine faptul ca ultra hd 4K versus full hd se alege in funcție de diagonala tv.ului. Altfel spus, la o diagonala mică e recomandat full hd iar la una mare ultra hd 4K.?
Ce îmi doresc eu de la tv este sa văd scrisul bine, imaginea sa fie cât mai frumoasa, sa fie ușor și subțire, sa consume puțin și sa nu am dureri de ochi sau de cap din cauza lui ( spun asta pt ca am stat in fata unui tv imens…..nu știu diagonala, de la o distanta de vreo 2 metri și am plecat cu dureri de ochi) Nu am treaba cu Internetul, jocuri sau alte asemenea.
Mulțumesc anticipat pentru ajutor!
Yamasha a zis
Buna Ana Maria, da ai înțeles bine. La 2.5 m ar fi ok să mergi pe cel mult 120 de cm. Dacă sunt probleme cu durerea de cap și amețeală și pui în discuție și textul… poate n-ar fi rău un control la ochi. Eu am avut surprize de curând și am fost nevoit să iau ochelari. Măcar acum nu mă mai doare capul 🙂
Te-ai hotărât la un buget anume?!
David a zis
Salut as dori sa achiziționez un tv 55″ smart uhd 4k buget 2500lei. Am vazut ceva: samsung 55mu6172 sau lg55uj620v etc. Intre aceste doua firme la acest buget ce îmi recomanzi. Nu vorbesc despre sony sau panasonic pentru ma depaseste financiar. Multumesc frumos astept un răspuns
Yamasha a zis
Mergi pe LG.
Ionuț a zis
Salut Yamasha,
Imi dai te rog un feedback despre televizoarele JVC? Mulțumesc.
Yamasha a zis
Salut. Nu am testat până acum niciunul dintre modelele de la JVC.
Bogdan B. a zis
Va rog sa îmi recomandați un TV cu diagonala de 49-55 Inch și pret 4000-5000 lei. Ma interesează sa fie Ok pe imagine.
Mulțumesc.
Yamasha a zis
Salut Bogdan. Fă un efort spre Sony 55xf9005. Vei fi mulțumit. 🙂
Bogdan Nicolae a zis
Buna ziua,
Va rog sa imi spuneti dintre televizoarele de mai jos care ar fi primele doua optiuni.
Televizor Smart LED Sony Bravia, 138.8 cm, 55XE7077, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart LG, 123 cm, 49UJ701V, 4K Ultra HD
Televizor Super UHD Smart LG, 139 cm, 55SK7900PLA, 4K Ultra HD
Televizor Smart Android LED Sony Bravia, 138.8 cm, 55XE8096, 4K Ultra HD
… si prima optiune de aici ( nu sunt inca hotarat daca sa maresc bugetul sa iau unul din aceste doua tv):
Televizor Smart Android LED Sony Bravia, 138.8 cm, 55XE9005, 4K Ultra HD
Televizor QLED Smart Samsung, 138 cm, 55Q6F, 4K Ultra HD
PS: Am cumparat de curand un Samsung 55MU6102 si pe langa faptul ca are black bleeding in partea dreapta jos nu este prea ok nici pe fazele rapide in HD (are instalata ultima versiune de soft – v1230.0). L-as returna pentru a lua unul dintre TV-urile de mai sus, in functie de recomandarea dvs. Ce parere aveti?
Multumesc anticipat pentru ajutor.
Yamasha a zis
S-au sesizat multe probleme de fiabilitate pentru seria 6 de la Samsung. Mare grijă. Totuși, în prima parte nu sunt opțiuni wow. Totuși, dacă vreți un TV foarte ok mergeți pe Sony 55xf9005. Sunt prețuri bune pentru seria 2017. Merită din plin. 🙂
MSE a zis
Buna! As dori sa schimb televizorul vechi pe un smart, full HD, 80 cm, Wi-Fi integrat, temporizator pt oprire, buget 1500 RON. M-am uitat la modelul Smart Samsung, 80 cm, 32M5502, Full HD, dar nu-mi place telecomanda. As opta pentru una clasica. Am cablu tv de la UPC si momentan este setat doar pe telecomanda data de ei. S-ar putea si la smart sa folosesc doar cel de la UPC? Ma gandesc si la Sony Bravia, 80 cm, 32WD757, Full HD, dar nu prea e in top la update. Nu va fi montat pe perete. Ce mi-ati recomanda?
Yamasha a zis
Salut MSE. Din ce înțeleg ai box de la UPC cu telecomandă?
MSE a zis
Da
Mihai Popescu a zis
Salutare echipa Areatv,
As dori un tv 4K , buget in jur de 3000 RON, diagonala 50-55 (se zice ca trebuie un minim 55 daca vrei continut UHD..?!) .. Nu ma intereseaza asa mult partea de smart tv si sunet ( detin deja chromecast si un sistem philips 5.1), dar ma intereseaza foarte mult compatibilitatea cu ps4 PRO pe partea de HDR + si o imagine cat mai buna.
Din cautarile mele, m-am oprit la 3 modele ( am gasit SONY in jur de 3000 RON cu anumite reduceri, dar parca tot pe Panasonic as miza, dar care dintre ele IPS sau MVA, parerile usnt impartite…)
Cele 3 modele sunt : https://www.displayspecifications.com/en/comparison/dde638ead
Sau totusi acest SONY Bravia, 138.8 cm, 55XE8096, 4K Ultra HD merita luat la 3000 RON , cat am gasit oferta?! valabila doar pana azi,…
Multumesc anticipat !!
Yamasha a zis
Seria 7 de la Panasonic e interesantă. Totuși, unde ai găsit cu 3k Sony-ul? E liniar la 3500 de lei. 🙂
marian a zis
Salut a-si dori sa cumpar un televizor 4k undeva la 3000 roni dar sunt intr-o ceata totala m-ar interesa diagonala de 55 dar brandul nu stiu ce zici de modelul philips 6482 sau 6412 cu android,fiica mea vizioneaza foarte multe seriale online am inteles ca se poate instala un program si poti viziona filme online fara probleme acum te rog pe tine sa ma indrumi ce model asa achizitionez, daca crezi ca este mai bun poate sa fie si lg,samsung sau sony astept raspuns multumesc
Yamasha a zis
Salut Marian. Da, se poate instala, dar nu funcționează tocmai wow. Eu zic că cel mai mult veți folosi Youitube. Am pus aici un articol mic, dar eu unul nu sunt mulțumit de ceea ce poate pe android.
Oricare dintre modelele din seria 6, de la Philips, e ok.
gabidanA a zis
Buna seara,
Trebuie sa cumpar pentru socri un tv, care va fi folosit numai pentru emisiuni/filme de la Rcs-Rds,.
Ei se uita la el ori asezati pe marginea patului (deci de la o distanta de aprox. 1-1,5 m), ori intinsi in pat (deci de la o distanta de aprox.2-2,5 m).
Bugetul ar fi de maxim 1200 lei.
Ce televizor/televizoare cu imagine buna imi recomandati, care sa corespunda “datelor” de mai sus ?
Multumesc anticipat pentru sfaturi !
Yamasha a zis
Bună seara. Eu v-aș recomanda ceva de 101 cm de la Sharp 40fg3342e. Totuși, depășește un pic bugetul dvs, e în jur de 1300 de lei. Dacă nu e ok, reveniți și căutăm ceva mai ieftin.
Alex a zis
Buna,
Ma poti ajuta sa aleg intre LG 55SK7900 si SONY 55xe8505?
La display cred ca bate Sony, dar imi place la LG webos si faptul ca vezi bine si din unghi, nu doar perpendicular.
Mi-ar fi de folos parerea ta.
Multumesc
Yamasha a zis
Și cât de mult te uiți din unghi? Mai mult de 45 grade?
Eugen a zis
Salut! Ma ajuta cineva? Sunt foarte confuz în achizionarea unui TV diag. 123_125 Sony, Samsung sau LG, oled, qled sau 4k?Unde merg pt a întreba despre ele (flanco, altex eMAG) fiecare are poziții diferite.. Vreau ca orice privitor de TV, SA SE VADĂ SUPER!! Mulțumesc!
Yamasha a zis
Ca să se vadă super trebuie OLED. QLED are tot la bază LED-ul, OLED e tehnologie nouă. Probabil că cea mai bună tehnologie va fi microLED, dar până atunci… mai vedem.
Vlad a zis
Salut Yamasha, ce tv îmi recomanzi cam in 3000-3500 RON buget? Cam 3m distanță de vizionare, camera nu foarte luminoasa. Mostly urmăresc programe tv, poate și un pic navigare pe net, o consola in viitor, cine știe…din ce înțeleg, la distanța asta și cu gama de programe oferite de distribuitorii de cablu acum, 4K e cam overkill…poate un Full HD? Problema e ca nu prea mai exista la comercianți oferte cu diagonale de măcar 55”. Maj. sunt 4K. Ce ma sfătuiești?
Yamasha a zis
Dacă vrei să iei 55′ mergi pe 4k, problema se pune pe diagonale mai mici. La 3000 de lei aș merge pe seria 8 de la Sony.
Petrica Emil a zis
Buna ziua ce tv ma sfătuiți să iau la 2500 lei 4k si 125cm în principal lg sau samsung multumesc
Yamasha a zis
De la Samsung nu vă încadrați decât la seria 6 la diagonala aceasta.
Sorin a zis
Salut ! As dori sa achizitionez si eu un tv smart . La partea de smart ma intereseaza doar youtube , denese pt copil pe langa posturile de la tv .. ce ma intereseaza e partea vizuala sa vada cat mai bine ,culori clare . deja am dat retur la un tv starlight care vede oribil ..buget pana in 2200 ron si sa nu fie mai mare de 80 , 81cm . Multumesc
Yamasha a zis
Păi star light este o chinezărie foarte ieftină. Nu trebuie să ai pretenții prea mari.
Adrian a zis
Salutare! Ce parere ai de modelul 65pus7502 de la Philips? Dar despre functia Ambilight? Merita investitia pentru un living de 30 mp cu distanta de vizionare de 2 -2.5 m?
Pentru dormitor ce televizor smart recomanzi?
Multumesc mult!
Yamasha a zis
E un pic cam mică distanța de vizionare pentru un asemenea TV. Eu aș merge pe 55′. Dacă ar fi tehnologia OLED, da, ar fi mers diagonala de 65′.
Oana B a zis
Salut!
Intenționez să îmi achiziționez un tv low cost, cu buget de până în 700 de lei, cu diagonală de 81″, dar care să fie decent (Luminozitate, contrast, timp de reacție). Mi-am oprit privirea asupra acestor variante:
Televizor LED Tesla, 81 cm, 32T319BH, HD
Televizor LED Vonino LE-3268Z, 81cm, HD 720p
Televizor LED 81cm Vortex V32CK600 HD LEDV32CK600
Care ar fi cea mai bună variantă? Mersi!
Yamasha a zis
Eu aș merge pe Tesla. Si Vonino sunt destul de ok, dar sunt prea noi pe piata. Altfel, nu va mai uitati pe domo.ro, nu mai sunt cei vechi, e una din firmele celor de la cel.ro
Calin a zis
Buna ziua,
Sunt in cautarea unui TV, SONY Bravia sau Samsung. Ma puteti va rog ajuta ?
M-am orientat intre BRAVIA, 123 cm cm, 49XF7005 (2.800 RON) si Samsung, 125 cm, 50MU6102 (2.000 RON)
Merita Bravia diferenta de 800 Ron ?
As gasi alt TV mai ok pana in pretul de 2800 Ron ?
Utilizare 2-3 ore / zi, Ocazional playstation, 70 % TV, 30 % Netflix
Functia SMART nu ma ajuta foarte mult.
Multumesc, faceti o treaba foarte buna !
Yamasha a zis
La Sony se schimbă programele ceva mai greu. La Samsung sunt ceva buguri la modelul ăla de care se plânge mai toată lumea. 🙂
Calin a zis
Merci de raspuns. dar ca si calitate ? Ma gandesc ca problema cu schimbatul programelor nu este una foarte mare.
As gasi alte modele in banii astia ?
Merci
Yamasha a zis
Nu, doar dacă ridici bugetul undeva cam pe Sony 49xf8096. În rest, în banii ăștia nu găsești ceva mai ok.
Ioan a zis
Buna seara!
Va rog sa ma ajutati in alegerea unui TV cu diagonala de 65 inch, buget pana la 6500 ron.
Ar urma sa fie utilizat cam 60% din timp ptr. vizionare programe TV/cablu si 40% Netflix,YouTube, jocuri, internet.
Multumesc!
Yamasha a zis
Ce distanță de vizionare aveți?
Ioan a zis
Buna dimineața!
Aproximativ 3 – 3,5 m, cu TV-ul amplasat pe peretele opus ferestrei.
Multumesc!
Yamasha a zis
La 3 metri aș recomanda un 55′. Ceva de genul Sony 55xf9005. E și varianta de 65′, dar depășește un pic bugetul…
Loredana a zis
Buna,
vrem sa ne achizitionam un televizor,noi avand acum unul din gama veche cu tuburi.
Cu cat citim mai mult cu atat mai in ceata suntem.
Vrem un tv pana in maxim 2600 lei cu diagonala de 108 cm(distanta de la tv la canapea fiind de 2.80m)
Avem net (fiberlink 100 dar am vb sa ii facem upgrade la fiberlink 300) si cablu de la Rds.La cablu avem si pachete platite separat gen Hbo,Cinemax.Am dat si comanda de card ca sa scapam de cutie si ce-a de-a doua telecomanda.Am fost si in magazine dar fiecare recomanda produsul pe care are target banuiesc.Unii zic sa luam samsung,altii sa luam lg altii sony….Noi vrem sa il folosim in general pentru ce se foloseste un tv(cablu poate si Netflix) si din cand in cand sa ii punem copilului Youtube.
In mag am vazut aceste tv-uri care ne-au placut,ne poti da o parare? Sau daca stii altceva care ar fi mai ok te rog frumos sa ne spui.
Multumim frumos.
Televizor LED Smart Ultra HD 4K, HDR, 108 cm, LG 43UK6950PLB
Televizor LED Smart Ultra HD 4K, HDR, 108 cm, LG 43UK6400PLF
Televizor LED Smart Samsung, 108 cm, 43NU7122, 4K Ultra HD
Televizor LED Smart Samsung, 108 cm, 43MU6172, 4K Ultra HD
Yamasha a zis
Atenție că ceea ce vedeți în magazin nu e chiar același lucru cu ce este acasă. Sunt total alte lumini, alt ambient. În plus, producătorii au tendința de a trimite oameni care să regleze televizoarele.
Eu aș propune chiar și seria 7 de la Philips 43pus7303.
Petru Man a zis
buna ma ajutati si pe mine sa aleg unul dintre aceste doua televizoare?
KD-49XE7005B
Samsung UE50MU6102
Yamasha a zis
Calitatea imaginii e mult mai ok pe Sony. Totuși, țineți cont de cele de aici.
Calin a zis
Salut,
Vreau sa aleg intre un TV Sony Seria 55xf7005 sau Philips 55PUS7303/12
Este Ok Philips ul ? Las lua in jur de 3200 Ron, la fel si Sony- ul
Intre 55PUS7303/12 so seria 8 de la Sony ? Ce ar fi mai ok ?
Me
Yamasha a zis
Da. Eu aș merge pe seria 7 de la Philips.