Alegerea unui televizor ieftin nu este deloc simplă. Că alegi să achiziționezi un televizor smart cu rezoluția 4K, că te orientezi spre unul FULL HD, opțiunile sunt atât de diversificate încât este aproape imposibil să alegi singur, să poți să îți face o opinie clară despre televizorul așteptat de tine. Cu cât este mai ieftin, cu atât sunt șanse ca informațiile să fie contradictorii pe internet. Asta pentru că, odată cu stocurile lipsă, este o întreagă brambură atât în specificații, cât și în faptul că fabricile sunt depășite de situație, iar panourile ajung să fie luate de la diferiți producători.
În general, lucrurile acestea se întâmplă la diagonale mici. Când mă refer la diagonale mici mă refer la până în 43′. Cam acolo este pragul neclar, acolo nu se investește atât de mult în calitate.
În fapt, este un mix în acea direcție pentru că oamenii nu doresc mai mult, nu se informează, evident că nici producătorii nu pun informații la dispoziție. E un cumul de factori, dacă vreți.
Trebuie să înțelegem că fiecare magazin, fiecare afacere trebuie să fie profitabilă, așa că un producător va dori să facă profit, un magazin va dori să facă profit pentru a putea fi plătiți angajații și ca economia să meargă. Este un circuit care trebuie să funcționeze.
Sigur, sunt conștient că nu toți avem bani de așa ceva.
La ce trebuie să fiu atent când îmi aleg televizorul?
Mai jos voi încerca să enumăr anumite lucruri pe care le consider importante în alegerea unui televizor.
- panoul trebuie să fie de calitate – să aibă 100Hz
- funcțiile smart ale televizorului să fie cât mai rapide
- diagonala să fie optimă pentru distanța de privire
- alegerea corectă a brandului
- nu achiziționați un televizor HD Ready, ci FULL HD sau rezoluție mai mare. Altfel, mai degrabă un FULL HD mai bun față de unul 4K
- interpretarea corectă a specificațiilor tehnice
Trebuie să vedeți dincolo de marketing, dincolo de cifre. Problema cea mai mare în alegerea unui televizor este ochiul. Fiecare persoană vede diferit. Eu văd într-un fel, colegul vede diferit, alt coleg poate percepe lumina caldă sau pe cea rece diferit. Toate acestea fac ca alegerea să fie tot mai dificilă.
De preferat ar fi ca televizorul să fie văzut înainte. Totuși pot apărea situații în care este bine ca acesta să fie testat pentru o perioadă mai lungă de timp. Faptul că magazinele online te lasă să testezi produsul 14 zile sau mai mult înseamnă foarte mult. Nu de alta, dar în showroom ai lumini puse acolo unde trebuie, ai distanță mare de privire, pe când în casa ta lucrurile stau diferit.
Iată mai jos câteva modele interesante sub 2000 de lei. Am selectat astăzi, 22 Noiembrie 2024, cele mai bune prețuri pentru fiecare model în parte.
Televizoare foarte ieftine propuse de noi
De ce recomand, în principiu, modele mai vechi?
Pentru că anul contează mai puțin la televizoare. Nu suntem ca la telefoanele mobile, aici vorbim de actualizări mai rare. Așadar, nu stați fixați pe cele mai noi modele, alegeți și modele din seriile mai vechi, dar mai performante.
Samsung 50CU8072
- 125 cm
- Smart
- 4K Ultra HD
- LED
Philips 50PUS8518
- 126 cm
- Smart
- 4K Ultra HD
- 50Hz
- 2023
Brandul
Pe piața românească avem branduri precum:
- Samsung
- Toshiba
- LG
- Sharp
- Sony
- Utok
- Panasonic
- Philips
- TCL
Sigur că mai găsim și alte branduri precum Daewoo, Finlux, Smart Tech, Star Light, Blaupunkt sau chiar Orion, dar ar fi bine să vedem măcar una la Vestel.
Nu contează atât de mult pe cât ai crede, iar dacă vrei un televizor de buget asigură-te că îl iei cu sistem de operare propriu. Ca de exemplu, nu aș pune android pe un televizor de 1500 de lei. Da, e frumos să ai, dar în timp va avea lag.
La mai toate brandurile găsim modele mai mult ca decente. În general, în fiecare an, reușim să identificăm produse hero, acele televizoare raport calitate preț OK.
Cât de mult contează 4k?
Iată că suntem într-o perioadă în care 4k-ul devine foarte ieftin, foarte accesibil. Dar cât de bine îl percepe ochiul uman nu se întreabă nimeni. Există o lucrare foarte interesantă în care se discută despre cum percepe ochiul uman lucrurile. O puteți citi de aici.
Ce este 4k?
Rezoluția FULL HD înseamnă 1080p, adică 1920×1080 de pixeli pe orizontală și pe verticală. 4k înseamnă mai mulți pixeli, de 4 ori mai mulți adică 3840×2160 pixeli.
E foarte ok să fim în pas cu tehnologia, eu sunt fanul ei, îmi place să testez ce este nou, dar nu înseamnă că tot ce este nou este și cel mai bun. Nu înțelegeți că 4k-ul este prost, ci că este… nefolositor în multe cazuri.
Să simulăm câteva situații în care nu avem nevoie de 4k:
- diagonala televizorului este de 40′, iar noi dorim 4k. Pe lângă faptul că nu există pe piață prea multe modele, nici nu putem distinge pixelii suficient de mine dacă nu stăm la o distanță corespunzătoare
- dacă este 4k, nu înseamnă că panoul de iluminare este cel mai ok, nu înseamnă că este și calitativ. Există review-uri pertinente pentru fiecare serie în parte, oameni care se ocupă cu culorile, oameni din domeniu.
- conținutul de la televizor este măcar 10% în format 4k. Știm foarte bine că noi abia ne chinuim să trecem pe HD. Dacă îmi amintesc bine posturile de televiziune de la noi au format SD, digital, chiar 4:3, nici măcar în format 16:9 așa cum sunt toate televizoarele de pe piață.
- televizorul nu are o funcție de scalare avansată
Mai jos aveți un grafic prin care puteți să vedeți distanța corectă de vizionare a unui televizor. Sigur că există și calculatoare care fac acest lucru. Aveți aici o aplicație ce vă ajută să calculați exact ce distanță de privire trebuie să aveți pentru a reda toată informația corect. De exemplu, pentru 24′ avem nevoie în jur de 40 de cm și până la 1m distanță de vizionare.
Eu aș prefera un FULL HD dintr-o gamă mai bună, cu un contrast mai bun, cu o imagine mai clară, cu detalii mai bune, chiar și înainte de calibrare. Deși un televizor calibrat schimbă cu totul perspectiva unui televizor.
Avem nevoie sau nu de un smart TV?
Discuția este lungă și este contradictorie. Voi trebuie să stabiliți nevoile pe care le aveți. Dacă vă doriți așa ceva, veți face pe dracul în patru să vă luați unul cu aceste funcții.
Este comod să vină cineva în vizită la tine și să pui rapid un Youtube, să pui Netflix din telecomandă.
Totuși, veți vedea că nu toate telecomenzile sunt compatibile, că nu se tastează atât de ușor pe anumite tipuri de smart TV-uri. Iar dacă folosiți telecomanda… este ca și cum ați tasta cu mouse-ul.
Televizoarele SMART au sisteme de operare precum:
- android (Philips, Sony și altele)
- webOS (LG)
- Tizen (Samsung)
- Fire TV (Panasonic)
- TitanOS (Philips)
Acestea au procesoare mai puternice sau mai puțin puternice. În momentul de față găsim televizoare cu procesoare dual core sau quad core. Unele sunt cu spații de stocare destul de mic. De exemplu, țin minte că erau câteva modele de la Panasonic care aveau 8 GB de memorie din care aproape 4 erau folosiți de sistemul de operare android.
Sigur că se pot adăuga stick-uri, se pot adăuga hard disk-uri și așa mai departe. Dar pentru aplicații este destul de puțin, după părerea mea. Generațiile viitoare sigur vor îmbunătăți și acest aspect.
Un mare plus al SMART TV-ului este funcția de WiFi. Nu știu voi, dar eu urăsc cablurile din zona televizorului. Nu aș suporta să ajungă încă un UTP pe lângă mine.
Sigur, toate modelele au și conector pentru rețea, dar nu îmi place să îl folosesc deși viteza internetului crește considerabil pe LAN.
Tipul telecomenzii
Testând multe modele, în paralel, mi-am dat seama că este o diferență destul de mare între acestea și între funcționalități. Mi s-a părut interesantă ideea celor de la Philips cu modelul lor cu touch, dar destul de greu utilizabilă. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu aceasta.
Idee bună au și Sony, mă refer la modelele ce au microfon pentru a folosi Google Assistant. E chiar intuitiv și rapid. Mai nou, toți folosesc așa ceva.
Cu LG și Panasonic sunt destul de obișnuit așa că nu mi se mai pare nimic wow. La Panasonic mi s-a părut destul de greu să tastez pe Youtube.
Sigur că are o tentă personală alegerea telecomenzii, așa că nu vă comunic care este cea mai bună telecomandă pentru TV. Fiecare trebuie să vadă aspectele pro și contra.
E interesant faptul că cele cu android pot fi controlate fără probleme de pe telefon. Folosesc cu succes atât pe Philips, cât și pe Sony aceste opțiuni.
Playstation, Xbox ce punem lângă ele?
Observ din ce în ce mai multe cereri pentru acestea. Având în vedere că devin din ce în ce mai populare lucrurile stau foarte bine.
Trebuie să ne orientăm spre un televizor care are input lag cât mai mic.
Input Lag la TV, ce este?
Este timpul pe care îl pierzi de la momentul apăsării unei taste pe joystick și reacția televizorului. Sigur că sunt destul de multe lucruri care intervin în acest proces de testare. Mă refer la omul care testează și reacția acestuia, la cablurile de conectare, dacă este vorba de HDMI 1.4 sau dacă este vorba de HDMI 2.1.
În filmulețul de mai jos aveți câteva setări în cazul în care doriți să vă jucați pe televizor.
Ca să vă faceți o idee despre televizoarele care merită să fie achiziționate și pentru gaming situația stă cam așa:
valoare | rating |
---|---|
0 – 20 ms | excelent |
21 – 41 ms | foarte bun |
42 – 62 ms | ok |
peste 63 ms | nerecomandat |
Având în vedere că am dus discuția spre 4k, de fiecare dată, în acest articol, este dificil să avem hardware competitiv pentru această rezoluție, iar jocurile încep să apară timid. Așadar avem 2 mari probleme pentru 4k:
- jocuri foarte puține
- plăci video care nu pot susține cu brio această rezoluție
Avem o multitudine de caracteristici. Unele sunt chestiuni de marketing, alte funcții sunt foarte utile în alegerea televizorului. Trebuie să învățăm să interpretăm anumite specificații, pe lângă acestea, trebuie să ne gândim la rece: un televizor poate fi văzut diferit de 2 persoane. Unii percep culorile într-un fel, alții percep culorile total diferit. Asta este unul dintre motivele pentru care televizoarele nu se calibrează din fabrică.
Televizoare OLED
La finalul lui 2015 au început să apară tot mai multe televizoare cu tehnologia OLED. Până în acel moment nu prea puteai să te apropii de acestea.
Beneficiile tehnologiei OLED sunt destule. Este de notat faptul că imaginea este mult mai bună față de LCD. Lucrul ăsta se întâmplă datorită faptului că se emite lumina direct, iar unghiurile de vizualizare sunt mai bune. La fel și contrastul și culorile sunt mai luminoase.
Dezavantajul major este costul de producție. Sunt mult mai greu de produs, iar prețul acestora este mai ridicat. Din păcate, mai mult ca sigur, se vor lansa tehnologii de calitate îndoielnică, bazate pe OLED.
Televizoare cu funcții 3d sau nu?
Am descoperit și eu această funcție. Este foarte ok, dar lipsește comoditatea. Eu fiind un om care stă foarte mult în preajma luminii, în preajma monitoarelor, mi-e foarte greu să mă obișnuiesc cu 3d-ul. Este realist, este ok, dar ochii obosiți obosesc și mai tare. Sper că înțelegeți jocul de cuvinte.
Pe de altă parte, bate în ceafă tehnologia VR. Realitatea virtuală începe să fie din ce în ce mai comună, începe să se producă destul de mult conținut, ceea ce… cu greu se întâmpla cu 3d-ul. Practic, asta a fost una dintre greșelile celor care au lansat 3d. Prea puțin conținut.
Personal nu dau credit atât de mult nici VR-ului, deși cred că vor câștiga destul de mulți fani. Mă gândesc la cei care au ochelari, cei care sunt sensibili la schimbările de lumină, de „realitate”.
Momentan, tehnologia de mai sus a apus. E posibil să o vedem sub forma unei holograme. Până atunci mai avem de așteptat un pic.
Aveți grijă la funcțiile următoare:
- rezoluție
- contrast
- procesor video
- rata de refresh (refresh dinamic)
- conectivitate
- HDR, în cazul în care vă orientați spre un ultraHD
Conectorul HDMI
Conectorul HDMI este un standard de transfer al informației. Digital. Dacă sunteți interesați de ceva cifre la HDMI 1.3 aveți 10 Gbps rata de transfer, pe când la 2.0 aveți 18 Gbps pentru ca tehnologia Ultra HD avea nevoie de 60 Hz. Toate cifrele le aveți aici, pe Wikipedia.
Încercați să nu fiți zgârciți și să alegeți cel mai ieftin cablu HDMI, dar nici cel mai scump nu o să vă umple de aur. Nici mărimea nu contează. Dacă îl luați de 2 metri sau de 5 metri, chiar nu este afectată performanța.
Sunt convins că mai sunt multe lucruri de discutat pe baza televizoarelor, pe baza viitoarelor achiziții, tocmai de aceea vă invit să discutăm în rubrica de comentarii. Eu și colegii mei vom încerca să vă răspundem cât mai la obiect.
Conector WiFi
Contează destul de puțin. În general, folosește cel mai nou standard de pe piață. Totuși, este în strânsă legătură cu router-ul de acasă. Puteți să lecturați aici câteva idei despre alegerea router-ului.
În general, dacă vreți ca imaginea să fie de cea mai bună calitate, ar trebui să folosiți portul LAN pentru a avea internet la televizor. Pe WiFi încă mai este de muncă. Ar fi interesant să avem dual band și pe modulele de la televizoare.
Tehnologia display-ului. Ce tip de panou să aleg?
De-a lungul timpului au fost mai multe tehnologii. Emblematică a fost plasma. Aceasta a avut detalii foarte bune pentru subiecții în mișcare, un contrast bun, dar și unghiuri foarte bune de vizualizare. Totuși, acestea se „consumau” și trebuia intervenit la ele la o perioadă de timp.
Apoi au urmat display-uri LCD. Acestea au fost o evoluție față de plasme. Nu mai trebuia realizată mantentanță, culorile nu erau chiar atât de ok, dar consumul a fost îmbunătățit și la vremea aceea chiar era o evoluție. Acum sunt de domeniul trecutului.
În zilele noastre, lupta se dă pentru LED-uri. Acestea sunt o îmbunătățire a LCD-ului, iar datorită diodelor LED ce lucrează la tensiuni mai mici au inceput să fie mult mai eficiente. Nu sunt perfecte, iar unii consideră IPS-ul mai ok decât LED-ul.
În anumite privințe IPS-urile sunt mai ok, dar nu sunt cele mai bune. Probabil că avansul tehnologic va fi atunci când se va pune la punct tehnologia OLED. Momentan, se duce o bătălie între marii producători de display-uri. Oricum, prețul nu justifică achiziția unui OLED.
Tehnologie | Avantaje | Dezavantaje |
---|---|---|
LCD | Ieftine, oferă un bun raport dimensiune / preț. | Tehnologie este invechita, contrast este scăzut. |
miniLED | Cea mai scumpă tehnologie LED. E perfectă pentru cei care vor cel mai bun LED de pe piață, dar și cel mai scump | Sunt mai interesante ca OLED-urile pe HDR, dar nu sunt la fel de OK la umbre și detalii pe negru |
LED | îmbunătățire a LCD-ului din punctul de vedere al iluminării | Unghi de vizibilitate redus și poate fi prezent „blacklight bleeding” |
IPS | Consum mai ridicat față de LCD sau AMOLED, durata de viata mare, contrast îmbunătățit, unghiuri de vizibilitate foarte bune. | Dacă nu este calibrat corespunzător poate prezenta efect de halou în jurul obiecte luminoase pe fond întunecat. |
microLED | Cel mai bun detaliu pentru imaginile in mișcare, contrast forte bun, preț redus pentru dimensiuni foarte mari, unghi mare de vizionare, negru intens si uniform pe toata suprafață ecranului. | Sunt foarte scumpe de produs, dar sunt anunțate ca tehnologia viitorului. |
OLED | Este o tehnologie scumpă, ce ar trebui să intre în producție masivă în anii următori. Un articol complet aveți aici. | Ca dezavantaje ar fi faptul că există posibilitatea de retenție a imaginii în cazul imaginilor statice. |
Ce distribuitor de cablu avem? Cel mai potrivit televizor?
Nu cred că există distribuitorul perfect. Din punctul de vedere al imaginii, eu cred că cei de la Vodafone sunt cei mai ok. Din punctul de vedere al ofertei, cei de la DIGI sunt ok. Fiecare alege calitatea sau prețul.
Îmi place la DIGI faptul că au canalele HD la „liber”. Puteți să prindeți foarte multe programe chiar și cu pachetul analogic. Eu unul, la modelul meu de TV de la LG, este suficient să scanez pe Germania și îmi decodează programele românești. Toate acestea pentru că televizorul are DVB-C inclus.
Dar nu este o regulă, nu există un televizor mai bun pentru Telekom sau pentru DIGI sau Vodafone. La fel, dacă aveți box-uri de la ei trebuie să le ajusteze în funcție de nevoile voastre. Să aibă conectorii pe care îi doriți, de care aveți nevoie.
Televizor cu sunet decent
În mod normal, televizoarele au calculat foarte bine numărul de W pe care îi scoate. De cele mai multe ori avem 2 x 5W sau 2 x 10W. Înțeleg că foarte multe persoane vor să aibă și cel mai bun sunet pentru TV, dar uită că există și home cinema-uri sau soundbar-uri.
Cei care doresc o calitate a sunetului mult mai bună trebuie să se orienteze spre un sistem de sunet auxiliar. Nu putem avea pretenții la bass puternic, la înalte, medii și așa mai departe pe cel mai ieftin televizor de pe piață. Nu va fi niciodată așa ceva.
Plecăm de la premisa că nu putem să vă aducem în față toate modelele pe care le considerăm noi bune, de top.
Așadar, secțiunea de comentarii vă aparține pentru orice întrebare legată de domeniul televizoarelor. Nu știu dacă ne pricepem la toate, dar încercăm să deslușim problema pe cât se poate.
Din punctul meu de vedere, nu merită de nicio culoare. Aș merge, fără doar și poate, în locuri în care există consultanți adevărați, unde oamenii pot răspunde la întrebări așa cum trebuie. În astfel de locuri nu veți găsi ajutor specializat.
Sunt destul de multe. La prima vedere m-aș gândi la magazine precum: Flanco, eMAG, PC Garage, Altex, evoMAG.
Este un pic ciudat să te gândești la consum când vorbești despre televizoare, mai ales la cele cu diagonale mari. Majoritatea modelelor sunt cu certificare G, asta pentru că sunt mari. La modele de 81 de centimetri putem vorbi de consum de un bec, dar la restul… cam greu!
Televizoare Ieftine
Păreri Pro
- Sony
- LG
- Samsung
- Philips
- Panasonic
- TCL
Păreri Contra
- Blaupunkt
- Utok
- Star Light
- Vonino
- Allview
Am încercat să realizez unul dintre cele mai interesante ghiduri pentru a vă îndruma în alegerea corectă a televizoarelor. De asemenea, vă invit să discutăm în comentarii pe baza acestor lucruri
Kanedel a zis
Buna ziua!
As dori sa achizitionez un televizor LED Smart Ultra HD 139 cm PANASONIC Viera TX -55EX610E la 3100 ron de la Altex pentru o salade gimnastica (6 metri lungime , 3 metri jum.latime)…Ce parere aveti? …Merita?…Mi-ati putea recomanda si/saui altceva?
Multumesc!
Yamasha a zis
E mai mult decât ok. Seria 6 de la Panasonic am tot recomandat-o. 🙂
vasile a zis
Buna ziua,
Se poate gasi un televizor (80-100cm, pentru bunici) care sa aiba imagine si sunet foarte bune si langa care sa nu adormi pana trece de la un canal la altul? Nu-i intereseaza nimic altceva, de internet nu vor nicicum sa se apuce acum. Pretul poate fi de nivelul unui smart, nu e foarte important.
Multumesc!
Yamasha a zis
În general, programele SD se schimbă ceva mai rapid decât cele 4k. La fel și cele analogice vs cele digitale. Cam pe unde să ne încadrăm?
Orasanu Mihai a zis
Salutare. Am achizitionat de curand un Samsung 55MU6102 4k. Pret 2600ron de la emag. Am facut o achizitie buna? Puteam lua ceva mai bun cu banii astia? Inca mai am timp sa.l returnez!
Yamasha a zis
Mulți au sesizat probleme de clouding la acest model. Sesizați probleme?
Orasanu Mihai a zis
Momentan nu am sesizat. Il am doar de 2 saptamani. Dupa ce l.am achizitionat am tot auzit pareri ca LG.ul este mai bun.
Marius a zis
Va salut ! Ce mi-ati recomanda intre SAMSUNG UE40MU6172 si PANASONIC Viera TX-40EX700E ?? Multumesc !
Yamasha a zis
Mergeți pe Panasonic.
Marius a zis
Multumesc !
Nick a zis
Buna ziua.va deranjez pentru un sfat.doresc un tv smart de 55,sau mai mult 60 inchs.bugetul in jur de 6000 lei.nu il folosesc la jocuri.ma intereseaza in primul rand imaginea,fiabilitatea.am 60 de ani,deci mai mult tv si net.sunetul il pot scoate si pune pe receiver sau amplif.alegerea mea era intre ,locul 1,pentru diagonala mare ,lg60 sj 850 v,sau ,toate celelalte au 55,sony bravia 55xe 8505 sau ceva pe acolo,adica o treapta mai sus,sa ma inscriu in buget.cu multumiri,nicu,bucuresti.
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
Bună ziua dl Nicu. Cea mai buna imagine pe display-ul unui tv este obținută după calibrarea profesionala a acestuia. Dacă vizați achiziția unui tv și aveți în vedere acesta operațiune ulterioara achiziției, recomandarea este sa achiziționați ori un Panasonic 58EX780 sau Sony 55XE9005. Pe locul secund 55XE8577.. Garantat obțineți performanta la aceste doua display-uri pentru ca au potențial (nivel de luminanța mare, spațiu extins de culoare, raport de contrast mare) și responsivitate buna a controalelor de calibrare (minim 60-70 setări individuale care nu pot fi customizate cu ochiul liber)
Vis-a-vis de SJ850, nu știu dacă vi-l calibreaza profesional cineva în București.
Referitor la sistemul audio, conectarea doar prin HDMI ARC în receiver (exclus cablu optic)
George Boiciuc a zis
Daca am tv cu bluetooth, pot folosi doua perechi de căști in același timp?legate prin bluetooth la acest tv?
Yamasha a zis
Din câte știu doar bluetooth 5 știe să facă lucrul ăsta. Nu știu să avem televizoare care să aibă așa ceva.
Dana a zis
Am cumparat pana la urma un Sony de 123 cm cu Android de care sunt foarte multumit ca si imagine.
Acum sa punem Androidul la treaba as instala si Kodi ,intrebarea ar fi care este cea mai corecta abordare in special la tote codecurile care trebuie instalate
Calin Bradean - Calibrator video TV a zis
În acest tutorial, vedeți modalitatea de instalare https://youtu.be/kedReAOpUmE
Personal însă calitatea afișată este sub standardele de cinefil, din cauza bitrate-ului mic. Posibil insa sa va satisfacă.
Alin a zis
Salut
As vrea sa aleg un produs dintre acestea doua: este vorba de Samsung 50MU6102 si LG 49UJ701V.
Il folosesc pt filme, PS4 si sunt curios daca se pot conecta cu IOS.
Ce ma sfatuiesti?
Yamasha a zis
Evident că poți face mirror, dar altceva nu știu să se poată face cu IOS. Eu folosesc android, n-am cum să îți dau detalii mai multe legate de asta.
Pentru PS4 ți-aș recomanda să mergi pe varianta de la Samsung.
Ionut a zis
Am achizitionat online un tv philips 49pus7502/12 si nu reusesc sa rulez filme mkv de pe pc folosind reteaua.
A mers un pic prima data si apoi nu. De pe hdd extern prin usb 3.0 merge, dar sacadeaza imaginea din cand in cand.
Ce parere aveti despre acest tv? La altex m-au sfatuit in banii astia (3500 ron) sa-mi iau sony kd49xe8005baep.
Dvs. ce ma sfatuiti?
Yamasha a zis
În ce fel folosiți rețeaua? Pe fir sau wireless?
8005 nu e un model rău nici acesta, dar e posibil să fie ceva probleme și la felul în care rulați filmele.
Florin a zis
Salut! Vreau și eu un televizor cu diagonala de 123-126cm.imaginea cea mai buna.buget de 5500lei.Distanta de vizionare este de 3m.Ce -mi recomandați.?mulțumesc. Florin
Poate sa fie și 139cm.Mulțumesc.
Yamasha a zis
Best buy este modelul Sony 55xf9005. Dar ar fi ok să te grăbești pentru că nu prea mai e în stocuri. E posibil să iasă din stoc în perioada următoare.
Florin a zis
Mulțumesc. 49xe9005 este la fel?diferă doar diagonala?merita diferența de preț pt.9305?mulțumesc.
Yamasha a zis
Exact. E același model.
Alex a zis
Salut!
Crezi ca merita diferenta de pret intre cele 2?
Televizor QLED Curbat Smart Samsung, 138 cm, 55Q7C, 4K Ultra HD
Vs
Televizor QLED Smart Samsung, 138 cm, 55Q6F, 4K Ultra HD
2. Ce alt model ai recomanda in jur de 5000 lei. Multumesc
Yamasha a zis
În jur de 5000 de lei, de fapt aproape de 6000 de lei, eu aș alege varianta Sony 55xf9005.
Clau a zis
Imi spuneti va rog daca aveti vreo sugestie: am ecranul negru la televizorul android smart TV Starlight , partea TV sau la videoclipuri pe youtube. La o ora dupa ce l-am cumparat. (sunetul si restul este ok, vad ecranul doar cand fac printari de ecran) Multumesc.
Claudia a zis
Bună seara ! Imi doresc un televizor 80 cm (distanța este de 1,5- 2,5 m ….maxim 3). În magazin, m-au zăpăcit cu un televizor diagonală 100cm, dar pentru camera asta mică, mi se pare mare ( care e părerea d-voastră?). Îmi doresc să aibă o iagine cât mai clară, sunet bun și să fie SMART. Ce îmi recomandați ? Mi s-a spus că Panasonic, au cea mai bună imagine. LG-ul mi s-a părut cam întunecat. Mulțumesc, Claudia
Yamasha a zis
La 2.5 metri puteți alege un model de măcar 101 cm. Cam la ce buget v-ați orientat?
Ion ,Bals. a zis
Tot timpul spuneti ca este preferabil un full hd bun decat un 4k slab. Vreau sa/mi recomandati un full hd pe 100 hertzi panou va , 43 inches . Am gasit un Sony 43w756c ,dar numai resigilat, la1850 ron. Va multumesc mult !
Yamasha a zis
Păi e ofertă foarte bună pentru acel model, chiar și resigilat. 🙂
Marius a zis
Bună ziua,
Vă rog să mă ajutaţi şi pe mine în achiziţionarea unui televizor. Eu şi soţia ne-am mutat în propria casă în noiembrie anul trecut, dar televizor nu am apucat să cumpărăm. Tot căutând pe net, am dat peste site-ul lui Marius Cucu, unde am găsit menţiuni despre areatv.ro. Opinia profesioniştilor este importantă pentru mine (nu vreau să ascult de „experţii” apăruţi peste noapte), de aceea apelez la dumneavoastră. Nu ştiu ce să aleg: Full HD sau 4k? Care are imaginea mai bună? Apoi, să fie smart sau non-smart? Despre culori: care tv redă culorile cât mai natural, fără să forţeze şi să obosească ochiul? Şi ce brand?
În cameră, distanţa minimă de vizionare este de cca. 1 metru, iar maxima de 5 metri. Este ok? Noi vrem să utilizăm televizorul pentru filme, documentare, ştiri, transmisii sportive. Soţia spune că ar vrea şi net pe tv. După ce îl avem, sigur voi vrea şi calibrarea imaginii.
Bugetul alocat este de 3300-3500 de lei. Personal, înclin spre Sony Bravia seria 80, diagonala 108 cm. Mai exact, 43XE8077. Despre display, aici: https://www.displayspecifications.com/en/model/6248cd9 . Ce părere aveţi? Este bun, redă bine sunetul şi imaginea? Sunt şi alte televizoare pe care mi le-aţi recomanda?
Cu mulţumiri anticipate pentru răbdare şi ajutor,
Marius
Yamasha a zis
Salut. Nu înțeleg exact distanța de vizionare: 1m sau 5m? De ce e variația atât de mare?
Marius a zis
Bună ziua! Cel mai aproape de tv este canapeaua, cam la 1-1,5 m (probabil nepoţii vor vrea să se uite la desene animate). Cel mai departe este masa (de acolo ne putem uita noi, dimineaţa) cam la 4-4,5 m. Cam asta era cu variaţia…
Claudia a zis
Bună seara ! Mulțumesc pentru recomandarea de 101 cm, pentru distanța de 2,5 m. Am uitat multe amănunte. Bugetul, maxim 2000 lei. Gândindu-mă la diagonala de 80 cm, am văzut: : Televizor LED Smart Panasonic, 80 cm, TX-32DS600E, Full HD, O să merg pe recomandarea d-voastră de 100 cm și aștept recomandări în ce privește televizorul. Mulțumesc, Claudia
Bună seara ! Nu am achiziționat încă televizorul și fac mențiunea că, camera în care o să fie e 3 x 4,20. Distanța până la tv 2,5 m. Ce-mi recomandați dintre modelele următoare:
Televizor Smart LED Sony Bravia, 80 cm, 32WD759, Full HDTelevizor Smart Sony Bravia, 100 cm, 40WE660, Full HD. M-am gândit la un buget maxim de 2000 lei, dar dacă chiar nu se încadreză mai pun 200-300.
Mulțumesc pentru răbdare
Claudia
Yamasha a zis
Eu zic că optim este cel de-al 2 lea. La 2.5 e ok să aveți măcar un model de 100cm.
Mioara a zis
Vă rog să mă ajutaţi şi pe mine în achiziţionarea unui televizor. Oscilez intre Panasonic 40ex603e sau Sony Bravia, 108 cm, 43XE7077, 4K Ultra HD
Din cate am citit recomandarile ar fi pentru Sony sau Panasonic. Diagonala televiyorului sa fie de 108 cm. Panasonic am vazut ca au si televizoare cu diagonala mai mare de 108 cm dar depaseste 3.000 lei. Bugetul este in jur de 2500 lei. Ma intereseaza sa aiba imagine buna, sa functioneze netflix si bineinteles jocurile.
Multumesc pentru sfaturi.
Mioara
Yamasha a zis
Mergeți pe Panasonic. 🙂
Ion a zis
Buna seara! daca m-ar putea ajuta cineva in alegerea unui tv.. n-as vrea sa dau mai mult de 500-600 €.. am cautat foarte mult in ultimele zile dar nu ma pot hotari, ceea ce doresc include si o gramada de functii care nu mi le doresc (smart tv, 3D, 4k..) am ramas pana la urma cu ideea ca un televizor cu diagonala 139 cm, Full HD, NON Smart, panel IPS – 10 bits cu Input Lag de maxim 25 ms ar fi perfect.. exista oare ceva asemanator? Multumesc!
Yamasha a zis
Greu de crezut că veți găsi ceva ok la acest buget și această diagonală…
Radu a zis
Salut,
Vreau sa achiziționez un televizor și sunt intre următoarele doua variante: Samsung 50mu6172 și Panasonic TX-49EX600E.
Care din cele doua este mai bun ?
Sau dacă este o a treia varianta în același zona de preț e binevenita sugestia.
Mersi mult,
Yamasha a zis
A 3 a variantă ar fi Sony, din seria 7 sau chiar 8. Totuși, eu aș alege Panasonic-ul.
bogdan a zis
Salut,
Sunt intr-o mare dilema , help me, ce sa aleg intre samsung 65ks9500, 65q7c sau 65mu9002 la aceeasi bani care e mai bun, care se vede mai bn la imagine ? multumesc si astept un raspuns daca se poate cu argumente
Yamasha a zis
9002
Radu a zis
Buna,
Mersi mult pentru review. Foarte cuprinzator.
Ce parere ai despre: LG, 108 cm, 43UJ620V, 4K Ultra HD
Mersi mult,
Radu
Yamasha a zis
La banii ăștia e decent.
Elena a zis
Buna ziua,
Se poate sa imi dati cateva variante de Smart TV la un buget de pana in 1000 de lei inclusiv? Singura functie care ma intereseaza in mod special este youtube-ul, deci daca ar fi si mai ieftin, ar fi si mai bine ( filmulete pentru bebe).
Multumesc. O zi buna!
Yamasha a zis
LG au modele ok de 80. Totuși, tare mi-e că nu veți găsi la sub 1000 de lei.
Elena a zis
Am observat si asta si am ales aceste 4 modele:
1. Sony, 80 cm, 32WE610
2. Philips, 80 cm, 32PFS6402/12
3. Televizor LED Smart Philips 32PHS5301/12, 80 cm, HD
4. Televizor LED Smart LG, 80 cm, 32LJ590U, HD
Poti, te rog, sa imi spui care ar fi cel mai bun dintre cele 4? Repet, ma intereseaza cel mai mult functia de Youtube.
Multumesc pentru timpul acordat.
O zi frumoasa!
Yamasha a zis
În niciun caz televizor cu android în bugetul ăsta. Pur și simplu n-ai de ce să faci asta. Aș merge, totuși, pe LG 32lk6100plb dacă se poate suplimenta un pic bugetul.
Claudia a zis
Bună seara ! Aș dori să achiziționez un televizor cu diagonala de 100cm, bugetul cca 2000 lei. Vreau să aibă o imagine cât mai bună, să fie Smart să aibă Netflix și youtube. Distanța de vizionare e 2,5 m. Ce-mi recomandați din modelele următoare ? 1. Sony Bravia 101,4 cm, 40WE660, Smart Full HD 2. Panasonic Led, Full HD, Smart, 100 cm, TX-40ES400E 3. Panasonic Led, Smart, 4 K Ultra HD, TX-40EX600E 4. Samsung Led, Smart, 101 cm, 4K UHD , 40MU6102 5. Samsung Led, Smart, 101 cm 4K UHD, 40MU6172 M-am gândit la televizorul nr.2 (primul Panasonic), dar nu mă pricep. Aștept părerea d-voastră și dacă treceți prin Tg.Mureș, poate o calibrare a imaginii….. Vă mulțumesc !
Yamasha a zis
Bună Claudia. TX 40EX600E pare interesant.
rusu cosmin a zis
Salut
Am luat un 49XE7077. Totul ok insa ma omoara timpul de asteptare cind schimbi canalele. Mai vreau sa iau un alt TV de 123 cm, insa as vrea sa se schimba mai repede de la un canal la altul. Smart TV.
Aveti o recomandare? Multumesc
Yamasha a zis
Toate cele entry level au problema aceasta. În jur de 3-4 secunde pe FULL HD, digital.
Rusu Cosmin a zis
Multumesc
Un model care sa nu piarda atit timp la schimbat de canale?
TV de 123 cm?
Yamasha a zis
Păi cele care nu fac parte din seriile low end schimbă mai rapid.