În ghidul nostru de alegere a televizoarelor am discutat, pe scurt, despre televizoarele curbate. Acestea sunt modele neconvenționale, ce vor să îți dea senzația că ești într-o altă dimensiune, să îți dea o perspectivă de 3D.
Nu știu dacă ăsta este marketing-ul lor, dar eu vă povestesc ce am văzut eu la modelele testate de mine. Am avut ocazia să testez mai multe modele, dar momentan mi-au trecut prin mână doar serii de la Samsung.
Mi-ar plăcea să am de-a face cu mult mai multe modele, dar sper ca la anul să prind mai multe modele, de la branduri diferite.
Sunt câteva lucruri pe care putem să le avem în vedere, despre televizoarele curbate.
Suntem nehotărâți în privința televizoarelor curbate?
Mă pun în postura celui care a testat, momentan, doar televizoare Samsung. Design-ul este extraordinar, așa cum ne-au obișnuit, dar se poate mai mult de atât. Între timp, lucrurile au mai evoluat și am testat principalele branduri de la noi.
Aș vedea câteva probleme:
- nu pot să îl agăț pe perete foarte ok – se pierde ceva spațiu
- îmi ocupă mai mult spațiu, iar dacă îl pun în mobilă aș prefera să fie liniar, să se integreze în design. Sigur că asta ține de gusturi, dar vă expun problema ca să o luați în calcul
- la modelele ieftine mai apare un pic de blending pe lateral
- unghiurile de vizualizare țin de perpendicularitate. Cu cât ești mai centrat, cu atât vei vedea mai bine la televizor. Sesizezi mult aceste minusuri pe gri, pe negru.
- imaginea este distorsionată. Aveam senzația că terenul de fotbal este strâmb. Pur și simplu, n-aș recomanda așa ceva pentru cei care preferă să se uite la meciurile de fotbal. Sigur că ofsaidul va părea diferit. 🙂
Cât despre avantaje putem să enumerăm și câteva lucruri rapid:
- imaginea pare mai mare, senzația e că ai diagonală mai mare
- te obișnuiești destul de rapid cu curbura
E interesant să vedem cum erau treburile în 2014, atunci când s-au lansat televizoarele curbate.
Cristi a zis
Buna ziua!
Va rog sa imi recomandati cel mai bun televizor smart,model curbat,diagonala aprox.40 inch, indiferent de pret.
Multumesc frumos!
Calin_fdx a zis
Cel mai bun televizor curbat (de 40′) nota 9.5/10 este 40J6300 http://www.hdtvtest.co.uk/news/ue32j6300-201507124139.htm
Cosmin a zis
Salut,
Nu ma pot sa ma hotaresc intre modelele:
Samsung 55KS9002,
Samsung 60ks7002;
Ma mai uitam si la Sony Kd55xd8577
Distanta de vizionare : 3,6 m
Primul e cu ecran curbat e la oferta 6999lei, un pret bun. M-am uitat in magazin, are usor clouding pe marginile laterale (usor negru pe ecran alb)
At mai fi si alt model pana pe la 7500 lei?
Multumesc mult, astept cu interes parerea.
calin_fdx a zis
KS8000 si KS9000 au panel nativ pe 10bit nu 8bit+FRC. Panelurile curbate au unele dezavantaje la afișare și integrare in ambient. Ks9000 si 7000 nu le-am testat in amanunt dar KS8002 am calibrat doua si stau f bine atat colorimetric cat si ca fluenta mișcării. Sony de asemenea am calibrat un model si are un nivel slab de negru neintrand in competitie. La modelul de 55″ nu an observat aproape deloc clouding iar la cel de 65″- putin perceptibil. Cristalinitatea in imagine e definitorie la toate modelele KS având un sharp nativ plin de detaliu. Contrastul ANSI in jur de 5000:1 isi spune cuvantul in scenele mixte fiind devansat de putine led-uri concurente (exceptând OLED) Luminanta mare peak ajuta punctarea detaliilor in lumina ambientala ridicată, sufragerie luminoasa. Spațiul extins de culoare cat si HDR1000 sunt atuuri pentru noul standard UHD care e implementat pe noile materiale 4K
Ovi a zis
Salut,as dori sa calibrez un Lg uh7707.
Daca poti te rog contacteaza-ma la 0770258014.
Multumesc!
Calin_fdx a zis
Aici aveti detalii.
Ovidiu a zis
Buna ziua, vreau sa achizitionez un tv 4k la 55 inch la pretul intre 7000-8000 ron, Am gasit lg oled b6 care imi pare cel mai ok si Samsung ks 9500-9800.Doresc o parere de expert va rog, vreau sa aiba negru real si profund nu gri, sa aiba culori reale nu suprasaturate si imaginea sa se deruleze fluent fara sacadari, detin content full hd convertit la 60 fps si videobitrate70-80mb/sec.Va rog ce mi-ati recomanda intre oled lg b6 si samsung ks 9500/9800.Daca din experienta pe acare o aveti imi puteti recomanda un produs care se incadreaza cerintelor mele.Va multumesc anticipat! O zi buna!
Calin_fdx a zis
Discutam plusuri si minusuri la ambele variante pornind de la compararea specificatiilor profesionale si a mai multor factori colaterali privitori la tehnologiile de afisare diferite si alte aspecte, ultimul fiind pretul http://www.displayspecifications.com/en/comparison/e2c7ee85
Samsungul mentionat KS9800 este varianta americana, in europa corespondentul este KS9500. Diagonala minima este 65’’ iar la oled avem si posibilitatea diagonalei de 55’’.
Samsungul este curbat, acest fapt duacand la o limitare a vesatilitatii amplasarii din cauaza curburii, posibilitatea sa fi out of focus este mare (arcul de cerc descris de privire sa nu inscrie arcul de cerc al televizorului, focusarea avand loc ori in fata ori dupa ecran cu cativa centimetrii buni)
Samsungul are panel SVA (o derivatie a panelurilor VA) care nativ sufera de o problema a unghilui de vizualizare. Daca nu esti central pe ecran, putin din lateral vei percepe mai spalacita imaginea si mai lipsita de contrast, negrul parand gri inchis) La oled nu exista acesta problema nici la unghiuri foarte mari de vizualizare – canapele, fotolii in lateralul televizorului.
Samsungul are nivel nativ de negru mult mai scazut ca al oledului cu toate ca este iluminat direct led. Acest lucru nu este preceput la o evaluare cu demo magazin in showroom unde contrastul perceptual este raportul dintre luminanta maxima generata de tv si reflexia neoanelor in display.
Afisarea spatiului de culoare desi la fel (dupa o calibrare profesionala oricare din cele doua televizoare vor afisa la fel continutul video rulat comparativ cu un tv din studio) perceptual va fi perceputa mai profund si mai imersiv pe oled, din cauza intervalului dinamic mai mare al acestuia, chiar daca precizia afisatii este corectata si teoretic e la fel.
Nivelul maxim de luminanta (desi dublu in cazul samsungului) nu va putea fi folosit nici macar in raport de 50% pentru ca cei 1400cm/m generati in peak si 550cd/m in full field deoarece sunt zdrobitori pentru ochi in lumina normala si mai ales controlata (seara)
Ambele televizoare au panel nativ pe 10bit, spre deosebire de alte 4K ce obtin 10bit prin procesare 8bit+FRC Acest lucru cofera gradatii mult mai fine, trecerile in grdient fiind foarte line.
Oledul este mai sensibil la procesarea semnalului tv, upscalarea fiind parca mai deficitatara in cazul unui bit-rate mic (minus in cazul canalelor SD si a unor HD mai slabe)
Ca si puncte forte, la fluenta miscarii, samsungul este superior la afisare (cu interpolarea pornita sunt afisate 1080linii verticale) fata de doar 650linii la oled. E complicat subiectul si destul de intrigant sa sti ca nici un 4K nu afisaza 4K in scenele de miscare ci doar in poze sau stopcadre, sau hai sa zic in demo-uri filmate slow (aici plasmele detineau suprematia absoluta) Materiale la 60fps nu sunt (doar demo pe 10bit sau cataeva pe You Tube) Materialele video blu-ray sunt 23.976fps, concertele sunt 30fps sau 50fps (1080i-catv)
Ca si cristalinitate nativa a imaginii (luciu sa zic, plastic vorbind) la fel samsungul exceleaza si compenseaza mai bine lumina ambientala.
Ambele televizoare sunt bune primind note egale dupa calibrarea profesionala a display-ului 9.5/10 best in class/highly recommended, achizitia depinzand cu care din aceste aspecte mentionate rezoneaza utilizatorul. Aici sunt review-urile profesionale,
http://www.hdtvtest.co.uk/news/oled55e6-201604274285.htm si http://www.hdtvtest.co.uk/news/ue65ks9500-201606274305.htm iar aici preturi
Ca si recomandare finala, o calibrare video profesionala, facuta individual pe display, va scoate maxim din imaginea afisata pe oricare.