Inițial, articolul acesta a fost scris pentru a-mi achiziționa un iPhone. Acestea erau la modă în acea perioadă, erau modele de top. Între timp, a devenit un ghid de sine stătător despre alegerea unui telefon. Cel mai bun telefon, vorba aia! Un ghid extins care chiar s-a format și într-o direcție spre filmulețe și recenzii pe Youtube. Cine și-ar fi imaginat?! Anual, încerc să acopăr undeva la 20 de recenzii de telefoane mobile și să ajung mai la toate conferințele brandurilor de la noi. Ca să mă pot mișca mai repede cu recenziile m-ar ajuta și o abonare aici. Nu sunt mulți abonați, nu primesc printre primii la test, e simplu!
Ce telefon să îmi cumpăr în 2024?
Exact așa aveam în minte: Ce smartphone să îmi achiziționez? Care este cel mai bun telefon care mi se potrivește?
Întrebările acestea au fost în zadar, nu am reușit sa îmi achiziționez niciun smartphone, nu din lipsa de fonduri, ci pentru ca sunt genul de persoana căreia ii place sa își stabilească prioritățile.
Mereu stau si ma gândesc… „oare chiar am nevoie de acel lucru?”
2 ani de zile au trecut, perioada in care m-am umplut de gadgeturi, laptop, aparate foto profesionale, fel de fel de accesorii care mă ajută sa produc bani. În plus, am început să primesc modele să testez, de la diferiți producători.
Eu am o mare problemă cu încărcatul bateriei. Mă gândesc ca daca este telefon mobil, mobilitatea este pe primul loc. Telefonul începe sa nu mai fie chiar atât de mic, iar bateria tine invers proporțional cu display-ul acestuia.
Lucruri care chiar mă pun pe gânduri.
Ce facem în cazul acesta? Plec din oraș, dar trebuie sa am grijă să am și o sursă de curent pentru telefon pentru că el ține în cel mai bun caz 2 zile?
Care ar fi criteriile după care mi-aș cumpăra un telefon?
Haideți să stabilim câteva criterii după care să alegem telefonul dorit.
Bateria
Cred ca am punctat si mai sus ca bateria este, după părerea mea, lucrul care contează cel mai mult la un telefon. Degeaba ai fel de aplicații, recunoaștere facială, senzori de amprentă daca nu ai baterie să folosești aplicațiile.
E greu să facem un comparativ exact pentru baterie pentru că diferă foarte mult mediul de folosire. În plus, există tehnologii și tehnologii pentru display. Dacă un telefon are un display de calitate automat trebuie să aibă și o baterie mai bună. Să luăm exemplul practic, Samsung are cele mai luminoase dispozitive, putem să comparăm cu un Oneplus care are luminozitatea display-ului cu 25% mai mică? De altfel, testele sintetice se fac cu luminozitatea pe automat, în funcție de perioada zilei, nu în medii controlate.
Mă bucur că încep să fie modele cu baterie tot mai mare. Din ce în ce mai multe modele cu baterie de 4000-5000 de mAh sau chiar 6000 mAh.
Mai nou, observ trendul cu încărcarea inversă, acel reverse charging. Este foarte util dacă știți că folosiți și un smartwatch. Eu unul nu sunt atât de adaptat pentru mine nu este un criteriul să încarc ceasul de la telefonul mobil. Dacă vă știți pasionați, însă, ar trebui să fie un criteriu pentru voi.
Sigur, avantajul este că putem pune o baterie externă, la nevoie. Totuși, bateria contează mai puțin, dacă nu avem o optimizare a sistemului de operare și un display care să consume puțin. În plus, trebuie să recunoaștem faptul că telefoanele se încarcă din ce în ce mai repede cu încărcătorul original.
Design
Este bine sa ne achiziționăm ce ne place. Chiar daca in ultima vreme parca toți producătorii fac aproape identice telefoanele, ar trebui sa mergem într-o reprezentanță si sa alegem cel mai ok telefon pentru noi.
Nu cred ca ați vrea sa aveți un gadget urat pe care il veți butona zilnic.
Tot aici cred ca putem sa discutam și despre dimensiunile telefonului. În zilele noastre, tendințele sunt către telefoane mari. Dacă țineți minte, atunci când au apărut telefoanele mobile, erau foarte mari urâte, apoi a apărut moda telefoanelor foarte mici, ca de jucărie. Acum tendința este iar către un gadget mare.
Si acestea se aleg în funcție de preferințe, de persoana. Parca unei fete nu i-ar sta bine cu un telefon de 7′.
Display
În momentul de față avem atât telefoane cu display flexibil, cât și telefoane normale. Clasice. În general, telefoanele foarte ieftine au și un display nu foarte bun. Pe lângă asta nu au protecții, așa că se zgârie și sparg foarte repede. M-aș uita și la tehnologia display-ului în ideea în care nu aș vrea să mă orientez spre unul care se vede, într-adevăr, foarte bine, dar știu că lucrul ăsta îmi omoară din autonomia bateriei. Mai degrabă un ecran ceva mai slab, dar să treacă ziua de utilizare.
Mă contrazic anumite branduri care aduc modele la prețuri mai mult decât normale și arată OK, ca orice alt telefon. Doar că telefonul se sparge ceva mai greu.
În ultima vreme am testat și modele cu ecran flexibil, cel mai recent este Samsung Galaxy Fold 5. Mai multe detalii despre acest telefon aveți aici.
Perioada de actualizări
Am mai discutat despre acestea, sunt cu dus și întors pentru că unele actualizări mai strică lucrurile, mai ales pentru neinițiați. Eu prefer ca telefonul meu să fie actualizat cât se poate de des, asta și pentru că îmi place să mă joc cu aplicațiile.
Din punctul meu de vedere, cred că este bine să alegeți un brand care aduce actualizări și este prezent în momentul în care vin update-uri de securitate. Deja foarte multe telefoane promit undeva la 4-5 ani de zile de actualizări. Însă majoritatea se bat în zona de 2-3 ani de zile. Ar fi bine să vă informați înainte.
Înainte de a vorbi despre specificații tehnice cred că ar trebui să vorbim despre optimizarea sistemului de operare. Am întâlnit, de multe ori, hardware foarte ok, dar cu interfață foarte slab optimizată. Telefonul se bloca inexplicabil.
Rata de refresh
Contează foarte mult dacă telefonul este pe 90Hz sau 120Hz. Chiar face diferența. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Diferențele sunt vizibile. Totuși, marea problemă a 120Hz este autonomia bateriei. Reflectă direct în asta. De aceea, producătorii au dezvoltat acum tehnologii pentru a avea cât mai puțini Hz pe imagini statice.
Totodată, sunt branduri ce au, pe lângă specificații tehnice foarte bune, și un sistem de operare wow.
Specificații tehnice
Dacă vorbim despre sistemul de operare, cred ca știți foarte bine că avem 2 astfel de sisteme:
- IOS
- Android
Nu știu dacă exista cel mai bun sistem de operare pentru telefon, fiecare îl alege după preferințe, după cum a auzit, după ce a butonat sau gadgeturile pe care le are în casă.
Am făcut o comparație între Samsung 24 Ultra și iPhone 15 Pro Max iar diferențele nu sunt notabile. Sigur, perspectiva este diferită de la un brand la altul, dar performanțele sunt foarte bune la ambii producători.
Nu înțeleg, însă, de ce producătorii insistă să adauge procesoare puternice, cu foarte multe nuclee, în schimb nu se lucrează deloc la optimizare. Sistemul de operare android este open source, dar are destul de multe buguri, nu toate aplicațiile sunt optimizate. Tocmai de aceea un iPhone se descurcă și cu specificații mai mici.
Înțeleg că dacă ar face un sistem de operare complet, un telefon perfect, lumea nu ar mai trebui sa consume, să își cheltuiască banii pe lucruri inutile.
Fotografii și filmări realizate de telefon
Se discută tot mai mult că anul acesta este cel al camerei foto de pe telefon. Deja s-au adus foarte multe îmbunătățiri, deja tehnologia este greu să o mai oprești din parcursul acesteia. Faptul că s-au introdus foarte multe opțiuni privind fotografiile este un lucru bun. În plus, senzorul crește. Cu cât e mai mare, cu atât mai multă lumină, cu atât se pot face lucruri mai bune.
Din punctul meu de vedere, aparatele foto compacte nu prea mai au viață. Vor rămâne cei care vor să avanseze în fotografie și își aleg DSLR, mirrorless. Practic, vor rămâne profesioniștii și entuziaștii.
În general, telefoanele performante au camere din ce în ce mai bune cu inteligență artificială. Așadar, trebuie doar să învățați să faceți ceea ce trebuie. De exemplu, eu în vacanță filmez, în general cu telefonul.
Încercați să nu cădeți în plasa megapixelilor. Discuția de aici e ok și pentru cei care vor un telefon nou. O altă discuție despre senzorii camerelor de telefoane este aici.
Sunet
Este amuzant cum unii de pe Youtube încearcă să vă prezinte cum se aude un telefon. Oricât de mult ar vrea cineva să vă facă să vedeți părțile bune ale unui telefon, prea puțin pot fi redate printr-o lavalieră sau un microfon. Pur și simplu, nu ai cum să faci asta, pentru că limitările unui microfon sunt diferite față de ale unui telefon, în plus, contează foarte mult camera în care este redat sunetul.
- Citește și: Căști True Wireless. Cele mai bune modele pe diferite bugete
- Citește și: Cele mai bune carduri de memorie pentru stocare pe telefon
Altfel, cu cât urcați în buget, cu atât telefoanele se aud mai bine. Dacă au și Dolby Atmos lucrurile pot să fie mai bune. Mai există și HiRes, dar doar pentru cei care sunt audiofili. Totuși, am întâlnit și telefoane cu Dolby Atmos care nu se aud convingător. Așadar, pur si simplu trebuie să urcați în buget. Un telefon de 1000 de lei va „zgâria” urechea și veți vedea îmbunătățiri în momentul în care ajungeți la flagship. E posibil ca unele modele să aibă sunet mono. Din păcate, foarte multe telefoane au renunțat la jack-ul audio, iar căștile bune încep să treacă pe bluetooth.
Dacă este flagship killer, cu siguranță sunetul va fi de o calitate mai slabă. În general, producătorii acolo taie din costuri. Au nevoie ca pe hârtie să dea bine în specificații, iar oamenii asta compară pentru prima dată.
Stocare
În momentul de față, cu toate update-urile, un sistem de operare ocupa câțiva GB. 128 GB de memorie pentru unele persoane înseamnă destul de puțin. Știu ca acum dispunem de servicii în cloud, facem poza si apoi o urcam pe rețelele de socializare, dar un telefon cu 256 GB este suficient din punctul meu de vedere.
Totuși, când vorbim de stocare trebuie să ne gândim și la viteza. Cele mai bune telefoane sunt cele cu UFS 4.0. Iată diferențele aici.
GPS
Am un prieten care face naveta la București. De curând si-a luat Xiaomi 11 Lite, varianta de aici. Nu a rezistat tentației și a folosit telefonul in autocar, ca pasager, doar ca sa vadă cât face pana acasă, care este cea mai buna rută.
GPS-ul este foarte bun in momentele in care trebuie sa ajungi in locuri pe care nu le cunoști. Aceasta este una dintre cele mai bune opțiuni ale unei tablete sau al unui telefon.
Probabil ca ar mai fi foarte multe lucruri care ne-ar ajuta sa cumpărăm cel mai bun telefon. Oricum, niciodată nu vom găsi un gadget perfect, care sa fie bun in toate situațiile. In momentul în care nu vom mai fi societate de consum, se vor face lucruri bune, pana atunci…
De curând am testat câteva modele, unele mai chinezești, altele un pic mai de top. Sper să pot realiza review-uri așa cum trebuie și în decursul anului și să vă pot ajuta în alegerea telefonului.
Telefoane sub 500 de lei
Nu trebuie să aveți prea mari pretenții de la ele. Da, unele sunt OK, dar nu sunt perfecte. Nu le comparați cu cele high end pentru că veți fi dezamăgiți. Primiți exact cât plătiți.
Samsung Galaxy A12
- Dual SIM
- 4GB RAM
- 64GB
- 4G
- Nacho Blue
Realme C25Y
- 4GB RAM
- 64GB
- 6.5”
- 5000mAh
- Metal Gray
Xiaomi Redmi Note 11
- Dual SIM
- 64GB
- 4GB RAM
- 4G
- Peacock Green
Puteți avea hardware bun, dar sunet prost și calitate a materialelor slabă. Sigur, depinde foarte mult de pretențiile pe care le aveți de la gadgetul vostru.
Telefoane sub 1000 de lei
Alegerea unui telefon in bugetul acesta înseamnă că ne îndreptăm spre piața medie. Găsim câteva modele interesante la prețuri foarte bune. Multe sunt mai performante decât media, dar poate că nu fac pozele atât de bune. E evident că nu fac poze ca un high end. Nimeni nu pune sticlă Leica pe telefoanele ieftine.
Eu nu aș zice mereu că trebuie să luați brand, pentru că aveți șansa să obțineți mai multe lucruri de la branduri mai puțin cunoscute. Setați-vă, însă, așteptările.
Samsung Galaxy A34
- Dual SIM
- 6GB RAM
- 128GB
- 5G
- Light Green
Realme 10
- Dual SIM
- 128GB
- 8GB RAM
- 4G
- Crush Blue
Xiaomi Redmi Note 12 Pro
- 128GB
- 6GB RAM
- Dual SIM Blue
Telefoane sub 2000 de lei
Încerc să vă propun cât mai multe variante video, așadar mai jos aveți o comparație foto de buget.
De altfel, ajungem în zona cu mult marketing. Aici putem găsi modele bune, dar și modele mai puțin ok. Oricum, calitatea materialelor începe să fie mult mai bună, sunetul clar și totul funcționează ok.
OnePlus 12R
- 5G
- 256GB
- 16GB
iPhone 14
- Dual SIM
- 6GB RAM
- 256GB
- 5G
Xiaomi 13 5G
- 256GB
- 8GB RAM
- Dual SIM
- Black
Alegerea este grea din punctul meu de vedere. Puteți merge pe un model premium de generație veche sau puteți lua unul nou, cu garanție.
Telefoane premium
Discuția este oarecum irelevantă în cazul ăsta. Spun asta pentru că sunt din ce în ce mai multe produse premium. Sau care tind spre premium. De altfel, încep să se scumpească destul cele premium, probabil pentru a face volum pentru cele medii.
Poate că discuția ar fi mai interesantă pentru telefoanele chinezești ce vin din spate. De exemplu, dacă stăm bine și ne gândim că Xiaomi scoate produse din ce în ce mai bune cred că ne putem orienta și spre aceștia. Dar nu întotdeauna au modele premium în listă. Bune, dar nu perfecte.
Ce telefoane am testat în ultima perioadă?
Am reușit să testez câteva modele destul de interesante, aș zice, suficient ca să îmi fac o părere despre acestea.
Nu am făcut un clasament de telefoane, ci am încercat să realizez o listă cât se poate de pertinentă cu cele testate recent.
- Citește și Care este cel mai bun Samsung S24 Ultra sau iPhone 15 Pro Max?
- Citește și Am testat Honor Magic6 Lite
- Citește și Am testat Honor Magic6 Pro
- Citește și Am testat Samsung S23 FE
Cum testez telefoanele?
Așa cum se poate observa și în recenziile de mai sus eu încerc să mă axez foarte mult pe performanțele video și foto ale telefoanelor. Aș prefera să fac mai mult, dar prefer să mă axez pe ceea ce știu și apoi să mergem în direcția lucrurilor mai subiective.
Gândiți-vă că dacă vorbim de branduri de telefoane vorbim de o sumedenie de interfețe, chiar dacă la final vorbim tot despre un telefon cu android. Fiecare brand și-a făcut un stil și o integrare, la fel și utilizatorii. Nu totul poate să fie perfect.
Cât despre testele sintetice ne raportăm la următoarele:
- Aida64
- GFXBench
- AnTuTu
Cum aleg cel mai bun telefon
branduri cunoscute
- Samsung
- Apple
- Xiaomi
- OPPO
branduri mai puțin cunoscute
- Realme
- Poco
- Honor
Să fim serioși. Telefoanele au devenit bune. Sunt din ce în ce mai bune și cele foarte ieftine, de până în 500 de lei. Sigur, nu le recomand pentru jocuri, dar vă puteți folosi o zi de ele fără prea mari probleme. Cele premium încep să aibă opțiuni de care nu avem întotdeauna nevoie. Cine bagă 1 oră telefonul în apă? În rest, pe partea de cameră apreciez foarte mult evoluția modelelor de top.
Dăncău a zis
Bună,
Vreau să vă întreb:
Pentru Samsung S23 ultra există varianta globală din China la un preț de cca 340 ron.
La noi costul este între 6000-9000 ron.
Varianta chinezească poate fi utilizată la noi?
Are instalat google play?
Dacă nu are,se poate instala?
Aș dori doar răspunsuri avizate,de la cei care știu din câte foi se face plăcinta.
Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
340 de lei? În cel mai bun caz este o clonă funcțională. Eu m-aș feri de așa ceva.
Dacian a zis
Pentru acei bani, poate doar o clona. Nu neaparat functionala 🙂
Mihai a zis
E super bun, merita cumpărat.
Opitz Adriana a zis
Buna!
Ce părere ai despre Samsung A54 8/128 5G?
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Ai în articol o părere video despre Samsung A54. Cred că am punctat mai tot ceea ce era de interes despre el.
Alin Azoitei a zis
Cred ca este unul dintre cele mai bune telefoane medium range in 2023.
Marius Cucu a zis
Alături de Honor90, dacă excludem sunetul, da.
Ioan Anghel a zis
Buna ziua, as dori si eu o parere despre NOKIA X500 (care va aparea in curand) daca exista! Multumesc, Ioan.
Marius Cucu a zis
Ce părere să avem dacă nu este lansat încă?!
Ilie George a zis
Salut, de s 20 ultra ce parere ai? As dori sa ii iau sotiei ceva bun pe foto, dar si ca brand sa pot avea incredere- gen samsung, motorala.
Ed a zis
Ceva despre telefoane super rezistente cu termoviziune, vedere cu infraroșu etc?
Marius Cucu a zis
Nu am testat, din păcate. M-am jucat la MWC cu unul, dar prea puțin cât sa îmi fac o părere.
Nicoleta a zis
Salut aiphone 15 pro Max?pareri
Marius Cucu a zis
Merită.
Bianca a zis
Salut. Ce îmi recomanzi sa aleg între samsung a54 5g și xiaomi redmi note 12pro 5g? Mulțumesc
Marius Cucu a zis
Bună Bianca, sunt apropiate ca specificații, dar Xiaomi are ecran ce e mai greu un pic pentru baterie, dar construcția e în favoarea Samsung. Aș merge pe acela pe termen lung.
Cristina a zis
Ce recomanzi Honor 90 lite Sau Xiaomi Redmi Note 12?
Alin Azoitei a zis
Buna,
Pana iti da Marius raspunsul lui, ai mai jos o analiza:
https://nanoreview.net/en/phone-compare/xiaomi-redmi-note-12s-vs-honor-90-lite
La final:
Conclusion
If the camera, gaming, and sound are more important to you, then choose the Xiaomi Redmi Note 12S. But if the performance, connectivity, and design are more of a priority – go for the Honor 90 Lite.
Lorena a zis
Bună, as dori un telefon mic între 70-72mm latime sa îl pot manevra cu o mână, buget maxim 1500 lei. Ce îmi recomanzi?
Marius Cucu a zis
Motorola Edge 40/ Neo. Ambele sunt foarte OK.
Lucian Angheluta a zis
Doresc un telefon premium, buget 4000-4500 lei, la ce pot sa ma gândesc?
Marius Cucu a zis
Păi ai multe variante, zic eu. Samsung 23 Plus ar fi o variantă, Honor Magic5 Pro sunt 2 care îmi vin repede în minte.
Nicoleta Neacsu a zis
Vreau sa schimb telefonul. Caut ceva performant pe camera foto, sa tina bateria cat se poate, sa aiva si multa memorie pentru stocare, buget intre 1500 si 2000 lei. Am inteles ca Huawei are probleme la descarcare de aplicatii. Ce recomandati cu caldura? Varietatea actuala ma depaseste si imi e greu sa compar atatea modele
Marius Cucu a zis
Nu Huawei. Căutați Honor90 sau Samsung A54.
V-am adăugat și recenziile video mai jos:
Anamaria a zis
Va rog ce imi recomandati la 256 GB intre iphone 13 si iphone 14 ?
Nu mi place sa schimb des tel, am nevoie de baterie care sa tina, antena, camera foto/video ok, stabilitate imagine si mai ales aplicatii. In prezent am iphone 11.
Nu vreau sa dau bani in plus pe estetica sau sa fiu in trend, ci pe fiabilitate si functionalitate. Multumesc !
Marius Cucu a zis
14, evident 🙂
Dan a zis
Salut, vreau sa ii fac un cadou cam 3000 ron.este fana samsung , andriod mai bine zis, ajutor te rog .sfat.
Marius Cucu a zis
Te încadrezi la Edge 40 Pro
Vlad a zis
Buna ziua, dintre Motorola Edge 40 Pro si OPPO Reno10 Pro care imi recomandati ? Multumesc
Marius Cucu a zis
Uh, grea decizie. M-aș duce spre Motorola cu mențiunea că nu are un sunet wow și la poze e OK, nu senzațional. Ai recenzia lui pe blog și primele impresii pentru Reno10 Pro.
Mihaica a zis
Bună! Ce părere ai de iPhone 14 pro sau iPhone 15? Sau huawei p60 pro
Marius Cucu a zis
Îl iei pentru poze?
Mihaica a zis
Și da și nu. În principiu da
Marius Cucu a zis
Atunci nu are rost să te complici cu Huawei, iar dacă nu te interesează noul telephoto de la Apple, sigur obții preț mai bun pe versiunea veche.
Mihaica a zis
Da ca ma interesa unul pana în 5000 lei. Deci sa rămân la iPhone 15?
Alyna a zis
Bună. Ce îmi recomanzi Samsung s23 ultra sau Samsung galaxy Flip 5, fold 4? Il vreau special pentru poze
Marius Cucu a zis
Cel mai bun pentru poze este S23 Ultra, apoi Fold, apoi Flip. Chiar recent am făcut un video fix cu asta:
Cristi a zis
A 54 sau honor 90?!
Cristi a zis
Sau ce mi ai recomanda in acelasi buget( mie imi place designul lui honor 90?)
Marius Cucu a zis
Singurul dezavantaj al lui Honor90 este cel legat de sunet. E mono, nu are difuzoare stereo. In rest, e foarte OK, face poze bune, are autonomie OK, ai atât pe blog, cât și pe YouTube material cu ambele modele. As inclina spre Honor și eu dintre cele două.
Cristi a zis
Am citit un material in care se spune ca chipsetul lui honor 90 nu ar fi suficient pt cei 12 giga de ram ai lui, si ca ar trebui sa mergem pe varianta de 8 giga, tu ce parere ai?!
Marius Cucu a zis
Eu am avut modelul cu 12 GB. Nu am observat nimic suspect.
Paul Patrascu a zis
Salut! Ce telefon imi recomanzi sa inlocuiesc un Huawei P10 la care nu ii mai gasesc baterie de schimb? Asta inca imi era ok, dar desi aveam afisat +50% din baterie, la salvarea unei poze s-a restartat. Comparativ cu Motorola G dinainte asta e mai prost la gps, dar face poze mai bune cu lumina decenta. Te rog sa-mi recomanzi un telefon intr-un buget de 2000-2500lei, folosesc google maps, fac poze… Multam frumos!
Marius Cucu a zis
Orientează-te spre Honor 90 că tot ești obișnuit cu Huawei. 🙂
Andrei Tampau a zis
Iphone 15 pro max sau honor magic 5 pro. Sunt fan poze si nu știu la care sa ma hotărăsc. Mulțumesc.
Marius Cucu a zis
Aș zice iPhone, dacă permite bugetul. E un gap între focale, dar iPhone face HDR mai plăcut, din punctul meu de vedere.
Melania a zis
Buna!te rog să mă ajuți să iau o decizie că nu mă prea pricep la telefoane poate de aceea le schimb an de an.Te rog frumos să-mi spui între Oppo A 79 5 G ;Motorola edge 30 neo;sau Oppo A78 4 .Pe care să-l iau.multumesc frumos
Marius Cucu a zis
Edge 30 Neo este fain ca sistem de operare, dar nu e wow ca poze sau autonomie.
Marian a zis
Salut din nou,
As vrea sa imi inlocuiesc telefonul Honor 90 cu ceva similar dar sa aiba incarcare wireles. Sunt ff multumit de el dar m-ar ajuta incarcarea wireles.
Ce imi recomanzi?
Marius Cucu a zis
Cred că ne-am auzit și pe Youtube, parcă ți-am răspuns și acolo. Ca poze, ca midrange, e singurul OK, ca să aibă încărcare wireless trebuie să te îndrepți spre flagship și costul crește simțitor.
Marian a zis
Multumesc!
Si scuze nu am vz raspunsul de pe youtube.
Te rog sa imi recomanz un flagship care are un raport corect calitate pret.
Marius Cucu a zis
Samsung S23 Plus este interesant, mai aveți și Honor Magic5 Pro, poate chiar Motorola Edge 40 Pro, dar nu chiar atât de OK la poze ca cele 2, însă are și acesta încărcare wireless și ecran foarte fain. De fapt, ca preț, cred că Motorola ar fi cel mai ieftin model cu încărcare wireless. Să nu mergeți pe Motorola Edge 40 pentru că are baterie slăbuță.
Mihai Marius a zis
Salutare!…am urmarit filmuletele de prezentare ale majoritatii modelelor de telefoane care ma intereseaza si as dori parerea ta pentru a ma hotara in vederea viitoarei mele achizitii: Honor 90 sau Realme 11 Pro plus…si de ce (pe scurt).
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Honor 90 e mai bine construit, are cameră ușor mai performantă, deși mai mult aș zice că diferă stilul de procesare. Realme chiar dacă arată foarte bine, aduce mai mult spre plastic, construcția lui Honor e mai bună. Nasol la Honor este sunetul, fiind mono, versus stereo la Realme. Ambele au plusuri și minusuri, însă pentru nevoile mele Honor ar fi mai fain. Le-am prezentat și pe unul și pe altul în vară.