Anul ăsta m-am jucat cu câteva modele de telefoane. Mai multe ca de obicei, asta pentru că nu mai văd ca având diferențe atât de mari încât să povestești ceva despre ele. Oricum, chiar dacă-mi fac treaba de pe ele ori de câte ori sunt remote, prefer oricând o tastatură sau un display mai mare.
Dacă e să apreciez iPhone-ul, de la ultima discuție despre telefoane de pe blog, este strict pentru AirDrop. Hai și pentru faptul că are o cameră foto destul de bună, la cea mai nouă generație.
Telefoane testate recent de mine sunt cele din lista de mai jos. A fost la test și Sony Xperia Pro-I, probabil cel mai bun telefon pentru camera foto de pe piață, cel puțin, cu senzor de 1 inchi aproape ca o cameră foto. Sunt pe piață și Xiaomi 14 Pro sau vivo X100 Pro.
Mai am și câteva de buget, dar acestea nu corespund cerințelor, dacă sunt ieftine nu au cameră foto competitivă.
Cele mai bune telefoane pentru poze?
De multe ori, în articolele mele, am ajuns la concluzia că un telefon este mai bun pentru majoritatea oamenilor. Da, probabil că o cameră compactă e mult mai calitativă, dar o cameră a telefonului este disponibilă oricând.
Așadar, recomand fotografia cu telefonul, iar dacă vrei să avansezi tot mai mult în domeniu să începi să folosești tot mai mult modul PRO.
Aș miza pe 2 moduri de fotografie:
- poze cu camera wide
- poze cu camera normală
Mai nou, camera tele de pe Samsung promite că vor fi lucruri frumoase de făcut anii următori din punctul de vedere al dezvoltării camerei principale de zoom. Anul ăsta avem o primă experiență, dar cred că treburile vor fi dezvoltate mult mai mult în anii ce urmează.
Articolul este tot mai greu de menținut actualizat, pe contul de Youtube am mereu materiale care pun accentul pe camera foto a telefonului. Vă recomand să vă aruncați un ochi și acolo.
Dar de ce fac poze bune telefoanele?
Putem să o împărțim în 2:
- partea hardware
- partea software
Software-ul ne ajută în momentul în care trebuie corectate setările telefonului sau îți oferă sugestii de a poza. Practic, comunică cu partea hardware. De multe ori, problemele se pot rezolva din software, dacă producătorul telefonului are suficient de multe pârghii și cunoștințe în a realiza așa ceva.
- Citește și comparația de aici dintre aparatele foto compacte și telefoane mobile.
Practic, software-ul procesează imaginea pe care hardware-ul o livrează și anume, senzorul, o imagine necompresată, bineînțeles.
Senzorii fac diferența, fără doar și poate. Astfel, o imagine mai bună pleacă de la un senzor mai bun. Cu cât este un senzor mai mare, cu atât intră mai multă lumină. De aceea vedem telefoane cu camere foto din ce în ce mai mari.
Însă, dacă un telefon folosește un senzor mai bun, nu înseamnă neapărat că poate face și poze bune. Are nevoie de software competent.
Cu cât o să vă documentați mai mult, cu atât veți face poze mai bune. Cu cât o să învățați să editați, cu atât lucrurile vor sta mai bine.
Senzori pe camere foto flagship
Momentan, pe telefoanele din 2024 vom avea senzorii:
- Sony Sony LYT900 – pentru camera standard. Avem peste 50 de modele de telefoane
- Samsung ISOCELL V2
Vorbim despre cele mai importante telefoane din 2024. Așadar, în tabelul de mai jos avem următoarele specificații:
Tabel Comparativ | OnePlus 13 Pro | Huawei P70 Ultra | Samsung Galaxy S24 Ultra | iPhone 16 Pro |
---|---|---|---|---|
Model Senzor | Sony IMX689 | Sony IMX700 | Samsung ISOCELL Bright HM1 | Sony (custom) |
Mărime (in inchi) | 1/1.43 | 1/1.28 | 1/1.33 | 1/2.55 |
Native resolution și pixel size | 48MP, 1.12μm | 50MP, 1.22μm | 200MP, 0.80μm | 12MP, 1.4μm |
Pixel binning level | 4 in 1 | 4 in 1 | 9 in 1 | none |
Binned resolution and pixel size | 12MP, 2.24μm | 12.5MP, 2.44μm | 12MP, 2.40μm | – |
De când am testat vivo, Sony și mai toate telefoanele disponibile de la noi, cu marketing pe zona de fotografie mi-am dat seama că senzorul mai bun nu înseamnă neapărat și o fotografie mai bună. Așadar, poți să ai probleme cu imaginea pe Sony și vivo sau Samsung să îți proceseze mai bine imaginea.
Senzor pentru telefoane foto medii
Pe telefoanele medii precum OPPO Reno, precum Xiaomi sau chiar Oneplus se folosește același senzor de la Sony. Diferă, evident, implementarea și felul în care software-ul face diferența.
În momentul de față, cel mai bun raport calitate preț mi se pare Huawei P70 Ultra. Sigur, este un model care n-are servicii Google preinstalate și trebuie să acorzi timp pentru a le adăuga sau obișnui fără servicii Google. La un pas distanță aveți iPhone, dar și Samsung S24 Ultra.
Din punctul meu de vedere, momentan, cele mai bune poze le fac modelele de la Huawei. Totuși, 2024 vine cu surprize privind camera și competiția este mare.
În principiu, telefoanele high end de la Huawei sunt cele mai ok pentru poze, dar cum au fost interziși pentru a folosi servicii Google mă aștept ca Honor să preia un pic din treaba asta… În ultima vreme am rămas impresionat de ceea ce face Sony pe partea de aparate foto, dar Xiaomi vine din urmă, deși nu are acel fler pentru poze. Totuși, mai avem și Apple, dar și alte branduri care fac poze foarte ok.
E evident că cel mai nou și varianta Pro. Nu știu dacă mai avem ce discuta, între un android și un IOS, din punctul ăsta de vedere, dar procesarea făcută de Apple este cel puțin interesantă
Cred că o are Samsung S24 Ultra. Din punctul meu de vedere, după ce am testat camera lor, merită din plin.
Oho, procesarea pozelor este interesantă. Sunt tot mai multe modele pe piață ce aleg să proceseze diferit. În principiu, despre asta este vorba. Pe timp de noapte aș miza pe iPhone, pe OPPO sau chiar pe Samsung, cu un pic de rețineri privind zgomotul de imagine. În fapt, unii aleg să proceseze detaliile și să fie zgomot, alții preferă să fie imaginea cu mai puține detalii.
Deși testez anual peste 20 de telefoane mobile mi-e un pic cam greu să țin actualizate astfel de articole. Ar fi perfect dacă ne-am auzi în comentarii și discuta mai multe detalii despre telefoanele mobile.
Coco a zis
Pentru camera la pret OK am luat P20. Dezamagire crunta. Am trecut acum la Pixel 3a. Alt nivel. VOrbesc de Point and Shoot, desigur.
dam167 a zis
iPhone am înțeles că are calitate bună pe video și de asta sunt tentat să-mi iau și eu la un moment dat unul dintre modelele noi. E foarte multă prelucrare la telefoanele noi și e normal să fie ceva subiectiv. Dacă ești pasionat de fotografie, din start vezi complet altfel un cadru bun, mai ales că te gândești la ce prelucrări ai putea face la nevoie.
Ce arată an de an Marques e că nu contează prea mult specurile și chestiile cu care își fac toți reclamă, cel puțin când vine vorba de camere.
Marius Cucu a zis
La sfârșit de ianuarie o să plec și sper să iau, până atunci, un iPhone să văd ce știe.
Meh, la 10 milioane de subs, poate zice orice. 🙂
Claudiu a zis
Nesemnificativ testul. Aruncă o privire pe forum-ul celor de la MacRumors și ai să vezi ce poze au făcut posesorii de iPhone-uri. Mind blowing. În plus ai și review-ul unor profesioniști atât pe forum cât și pe YouTube.
Eu care am și Note 9 pe lângă iPhone, faptul că au trecut deja 4 luni de când a fost lansat Android 10 și eu încă nu l-am primit (în schimb tu pe S10, da, ce amuzant) îmi arată cât de mult îi interesează de cei care le-au cumpărat deja produsele – am încercat să-l vând și după 1 an de la lansare îl vând la un sfert din preț.
Marius Cucu a zis
E opinia oamenilor, nu a lui.
La S10 a venit update-ul de vreo 2-3 săptămâni, imediat după ce am venit din Viena. Am tot zis că-i fac un review, dar am șters pozele din greșeală și-am recuperat câteva jpeg-uri, atât.
Nu contest pozele nimănui, sunt convins că, cu orice flagship se pot face poze mai mult decât decente, doar să ai un pic de experiență și să fii la momentul potrivit. Deja diferențele sunt aproape nesemnificative, dacă vorbim de camera normală. Pe ultrawide sau pe pseudo macro… meh. 🙂
Cât despre revânzare… iPhone a avut mereu prețul mai sus față de restul. 🙂
dam167 a zis
Samsung are deja strategia declarată de a copia Apple pentru a atrage clienți noi (copiat ca abordare, nu neapărat ca design pentru orice produs), în timp ce Apple caută în primul rând fidelizarea celor pe care-i are deja. E de-a dreptul comic să vezi magazinele Samsung, Huawei și Apple în același complex comercial – deși Huawei au copiat până și mesele și rafturile, de zici că erai într-un Apple store, nici la ei și nici la Samsung nu era aproape nimeni. Așa e când doar copiezi și arăți cu degetul concurența.
Marius Cucu a zis
Cred că depinde și de bugetul pe care îl au pe țară. Bine, oricum, Samsung bagă printre cei mai mulți bani în țară, dar mă uitam la spanioli, în Madrid are Samsung un ditamai sediul, poate ceva mai antrenant decât Apple. 🙂
Iulian a zis
Toată cultura asta pentru iPhone şi Jobs mi se pare de cacao. Sau mai bine spus prețurile umflate. Mai de cacao mi se pare ca au lansări anuale, când o dată la 2-3 ani era de-ajuns. Am mânuit un OnePlus şi experiența a fost plăcută din toate p.d.v. Mai mai că aş trece înapoi pe Android.
dam167 a zis
Nu e vorba de cultuă pentru iPhone și cu atât mai puțin are legătură cu Jobs. Majoritatea oamenilor cumpără iPhone sau produse Apple pentru ceea ce sunt – un obiect care le place și le satisface nevoile. Dacă iei la întrebări oameni așa random ai să vezi că n-au nu știu ce motive pentru care și-au luat iPhone și nu-i interesează că alt telefon are cu 3 GB de memorie în plus sau că Apple fură viteza procesoarelor.
Legat de preț, doar pentru că un alt telefon e mai ieftin nu înseamnă că sunt prețuri umflate. Vorbim toți de prețuri fără să avem măcar habar de cum și unde se fabrică, costuri, proiectare, implementare, servicii sau pur și simplu o înțelegere a economiei globale. Ca să nu mai zic că nu punem nimic în context, ci doar ne referim la ce ne convine: să dai 5 mii de lei pe un telefon? pfff. Dar când dai 1500 de lei pe o geacă care sunt șanse mari să te țină 1 an sau 2? Mă miră faptul că lumea e așa oripilată de costul unui telefon, dar uită câte poți face cu el.
Marius Cucu a zis
Eh, pe ansamblu, atât iPhone cât și telefoane cu android foarte multe persoane nu fac nici 10% din ce ar putea să fie el.
Bogdan a zis
Senzorul de la Samsung este la a doua generatie, noul isocel. Problema e sa reuseasca sa construiasca un soft pentru el si sa gaseasca o colaborare de durata cu una din companiile mari de foto.
Intuitia mea spune ca e posibil ca Samsung sa doreasca ori sa intre singur pe piata foto (dar am multe argumente contra) iar a doua, ar fi ca vrea sa tina senzorii pentru telefoanele lor, fiind mai putin interesati de a vinde catre terti.
Ovidiu a zis
Eu am un p30pro și pot spune că este cel mai bun telefon pe care l-am avut vreodată. Baterie, camera, sistemul de operare foarte bine optimizat. Pana la el am trecut pe la LG, APPLE si SAMSUNG. Nici unul dintre cele enumerate mai devreme nu se pot compara cu HUAWEI P30 PRO. Fotografiile sunt extraordinare. Trebuie să ai și puțină experiență în a face o poză. Pentru concedii și la alte ocazii am avut o cameră CANON EOS 700D. De când am luat P30pro, aproape că nu mai folosesc camera. Următorul meu telefon va fi P 40PRO+.
Marius Cucu a zis
Dacă te poți descurca fără serviciile Google, da, e ok. E drept, nu l-am văzut, în schimb am P40 Pro. Pe de altă parte, am testat modelele din 2021… cam rămâne în urmă Huawei dacă nu scoate ceva nou.
Alex Duluta a zis
Salutare. Eu sunt posesorul unui S22 Ultra și pot spune ca sunt extrem de dezamăgit de zgomotul de imagine din poze si de pozele nocturne. Mate 20 pro tind sa cred ca la aceste capitole era peste. Acum vreau sa fac trecerea la Xiaomi și as opta pentru Mi11 Ultra. Vreo părere despre acesta? Sau chiar de Sony pro-I
Marius Cucu a zis
Xiaomi nu am testat flagship, dar ca procesare, din ce am văzut, stau bine strict pe portrete. Mai mult, nu. Sony am testat, ba chiar am fost primul din România. E un telefon premium, se încălzește un pic, dar e construit foarte bine. Ai recenzia pe blog.
Totuși, nu aș zice că e ce trebuie pentru un utilizator obișnuit. Nu te va ajuta stabilizarea deloc, eu unul, ca pasionat de imagine nu mi-aș lua așa ceva.
Aud de bine despre Xiaomi 12, cel cu senzor de 1 inchi, dar de fiecare dată când am testat un Xiaomi am avut o problemă la software. Poate seria nouă o să mai rezolve din treburi, dar până acum nu m-a dat deloc pe spate.
Mai interesant mi se pare de urmărit vivo pe partea de fotografie. Din păcate, însă, la noi nu știu dacă va ajunge noul X90 Pro+. Față de Sony ei procesează imaginea, dar e mult mai simplu de folosit. Față de Samsung… câștigi la autonomie, dar nu ai Pen și alte accesorii. ? Dar da, Samsung pe timp de noapte are acel flare în jurul luminilor și în zonele cu foarte mult întuneric sunt tăiate detaliile. Vivo, de exemplu, încearcă să compenseze cu lumină.
Roxana a zis
Bună! Sunt în dubii, vreau sa mi schimb telefonul (acum am un Samsung a02s), si nu știu dacă sa aleg un Samsung s23, sau un Samsung s21 ultra.. cel mai mult m ar interesa partea de poze, calitatea, zoom-ul, tot ce ține de imagine
Marius Cucu a zis
S23 Plus, nu simplu, dacă e. Simplu e mai slab hardware. Ai recenzii pe aici. S21 Ultra e frumușel ca design, dar ușor depășit.
Alex a zis
Ceau. Ma numesc Alex si iti urmaresc blogul de vreo 2 ani.Dupa cum am scris si in titlu vreau sa-mi cumpar un telefon cu camera buna.Bugetul meu este de 500 euro.Merita Redmi Note 12 Pro Plus 5G sau sa ma orientez spre altceva?Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Eu zic că merită. E senzor de anul trecut, dar e cel mai ok în jur de 2000-2500 de lei.
Liviu a zis
Salut
Vreau să știu care telefon , ar fi bun din 2022 pe partea de foto/ macro – video cu telefoto pe timp de zi și noapte….la filmarea unor concerte spre exemplu , cu și fără căști audio/ FM radio incorporat tip jack sau usb tip C
Mulțumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Ai dat o plajă foarte mare de opțiuni, dar fără un buget nu știu dacă te pot ajuta. Interesant pe foto și cu sunet OK este Sony.
Liviu a zis
Buna.
Tu crezi câ un telefon de ultima generație cu buget mare ,face poze și filmări mai bune decât cele din ani 2021-2022?
Au apărut multe telefoane la toate mărcile consacrate dar,cu schimbări minore doar anul fabricației sa schimbat.
Exemplu la Samsung…între A52 5G și A15 diferența e mare..e mai bun A 52 dar A15 e mai scump deci nu totul se rezumă la buget,
De aceea doream câteva modele de telefoane să am de unde să aleg, că bugetul va fi dacă merită configurația lor .
Care este acel model de Sony de care vorbești și alte modele care să fie măcar buna la fotografii – video, autonomie…. și dacă are și fm e și m-ai ok.
Mulțumesc
Pheno a zis
In era A.I. si a filtrelor, oricare telefon face poze ok. Problema nu e legata de producatorul cel mai competent de gadgeturi, ci de competenta utilizatorului si subiectul ales. Problema este subiectul fotografiat/filmat, fiindca nu mai e nimic nou sub soare. Trebuie cu adevarat sa pozezi/filmezi ceva nemaivazut ca sa sochezi, sa surprinzi urmaritorii, sa uluiesti concurenta, fiindca altfel, nu iesi in fata cu nimic, in afara de super-cheltuieli date pe nume de firma, in detrimentul ineditului. Sunt curios cati specialisti pot spune cu exactitate, cu care telefon din zece firme producatoare diferite indiferent ca-s ieftine sau scumpe, a fost facuta o singura poza test, din acelasi unghi, cu aceeasi luminozitate, de la aceeasi distanta, in aceleasi conditii, de acelasi utilizator? S-ar putea ca rezultatul testului sa aduca mari surprize. Se baga cineva la un astfel de test?
Liviu a zis
Ce model de telefon Sony smarphone.
Am și scris din anul de fabricației 2022 Exemplu a 4 modele de smartphone ai putea da ?
Linebet a zis
Foarte interesant! Abia aștept să văd care smartphone-uri vor avea cele mai bune camere în această lună. Articolul oferă informații utile și comparatii clare. Mulțumesc pentru recomandări!