În pandemie, fix la 6 zile după ce m-am operat, ne-am jucat un pic pe la Limanu cu un videoclip. E mult zis că am avut echipă, că eu am șutat și eu am dat cu capul. În general, producțiile se fac cu oameni, cu organizare și experiență. Noi am fost mai mult pentru experiență și să învăț cât mai multe. Nici n-am avut suficient timp, n-am știut locația, n-am avut lumină bună, pur și simplu ne-am dus la mare și-am tras cu ce am avut. Țin minte că am împrumutat și o lentilă pentru că, pe atunci, nu aveam o lentilă intermediară, dar accesorii precum un monitor de control sau să fi tras în vreun profil de culoare cu mai mult Dynamic Range. Ori vreo lumină mai profi, nu improvizații.
Dar am făcut din rahat bici, cum s-ar spune. Materialul e ăsta. De atunci am mai învățat chestii, dar acum am dat peste clipul lui Pepe.
Iluminat frumos, colorat frumos, calitate a imaginii cu mult peste, ba chiar cu o poveste, cu idei.
Din punctul de vedere al imaginii, mi se pare că e ce trebuie pentru condițiile de filmare d-acolo. Deh, am fost și eu prin 2019 la o nuntă pe velier și e genial când filmezi pe apă, când n-ai pic de control asupra valurilor.
Revenind. Am stat focusat pe telefoane în ultima perioadă și am observat că există o evoluție, mai ales din partea vivo, Sony și cred că si Ultra-ul de la Xiaomi o să facă treabă faină, dar încă vor fi un pas în spate, când vorbim de zona profesională. Da, au 12 biți, parcă Samsung are 14 biți cu expert RAW, doar că să le pui în paralel nu prea e posibil. Mereu senzorul mai mare va evolua. Fizică, așa cum e la PC-uri, tot nu le putem compara cu laptopurile.
dam167 a zis
Eu aș completa titlul tău, ceva de genul: Telefoanele nu vor prinde niciodată din urmă camerele video and that’s ok.
Dacă tot ai făcut comparația cu laptopurile, într-adevăr nu se pot compara cu desktop-urile, dar sunt destul de bune încât mulți pot renunța la desktop. La fel și la telefoane, ideea e ca mulți să nu mai aibă nevoie de o cameră dedicată. De exemplu pentru un streaming ocazional mie mi-ar fi mai ușor să folosesc telefonul și să nu mai cumpăr o cameră video, nici măcar un webcam ca lumea. Nu mă refer la cei care fac doar streaming, ci la unul ca mine care, să zicem, face asta o dată pe săptămână. Plus că dacă telefoanele încep să facă toate lucrurile astea bine, încep să-și merite banii.
Dacă însă ești pasionat, chiar dacă rămâi amator, e evident că nu vei fi mulțumit cu un telefon, chiar dacă vei avea aceeași calitate a imaginii, ergonomia, funcțiile, accesoriile și restul chestiilor te vor duce la o cameră video.
Marius Cucu a zis
Pai da, fac cate un pic din toate, dar nimic performant. Dar da, ideea era să tăiem de la rădăcină marketingul cu comparațiile dintre unii și alții. Sunt lucruri diferite, folosibile de la caz la caz.
Postolachi Dumitru a zis
Pentru muritorii de rând e bun ce ai la îndemână să folosești… eu mi-am luat DSLR când era la modă și n-am reușit să mă împac cu el. Da, era profi, cu răbdare scoteai niște cadre excelente dar pur și simplu nimeni nu le aprecia în afară de tine.
Apoi trebuie să ai și ochiul format: la botezul lui fiică-mea am tras și eu niște cadre ca să mă aflu în treabă, le-am comparat cu cele făcute de meseriașii angajați (întotdeauna vin câte doi) și-ale mele sunt doar niște fotografii… pe când cele făcute de profesioniști, prelucrate un pic arată mai bine… fură privirea… place… dar înțelegi ce zic că ești pe felie ?
Marius Cucu a zis
În condiții de lumină slabă skill-ul face diferența, nu aparatul. Plus să ai toate accesoriile de care ai nevoie. La evenimente de genul de aia se vine cu ghiozdan de scule 🙂