Așa vrea UE, așa vrea Franța, se pare. Acum să vedem când și cum se va implementa treaba asta. Se dorește a se plăti de magazinele din afara spațiului european, adică fix Temu și Aliexpress.
La noi, dacă veți comanda cu Poșta Română, aveți taxa de procesare deja inclusă. Evident, e taxa locală, ultima dată era în jur de 10 lei, însă nu știu dacă mai e la aceeași valoare pentru că evit să comand la Poștă.
Însă, soluțiile par inutile. Chinezării sunt peste tot. Mă uitam la Emag, chiar dacă se livrează din Franța, din Germania, patronul acelei firme este un chinez, de cele mai multe ori. Da, au fentat-o, sunt taxați local, dar tot „sunt peste tot acasă”.
Să vedem în cât timp se implementează treaba asta.
Pai dacă comanzi la Emag platești transportul ca popa, doar dacă ai Genius (90 lei/an) și produsul intră în gama Genius transportul este 0. Temu trimite gratis.
Temu trimite gratis doar in anumite situații. Dar sunt convins că nu vor putea suporta pe termen lung condițiile astea. Mai ales că par a fi cu ochii pe ei.
Dar da, nu mă gândisem în felul ăsta.
Am primit de la Temu prin Posta Romana dar nu la ghiseu ci la CBox. Fara nici o taxa de procesare.
Cu toate ca am platit si eu taxa aia dar pina acu 1-2 ani.
Greu de implementat în Românica, și când se face ,se face cu picioarele,prost gândit,(vă aduceți aminte de bulibășeala cu plata TVA și a taxelor vamale pentru toate comenzile din China de acum câțiva ani și bătaia de joc a Poștei Române și a angajaților ei ).