Pentru prima dată am fost în Europa la un târg de Crăciun în Franța. În zona Lyon-ului, de sărbători, pur și simplu, este superb! Franța este frumos împodobită de sărbători!
Nici nu contează că nu găsim orașe foarte mari în zonă, în schimb comunele, cu felul în care sunt aranjate sunt de vis. Este extraordinar să vezi cât de interesante sunt amenajate, cât de frumos este vibe-ul.
Părerea mea este că măcar o dată trebuie luate la rând orașe precum Avignon, Aix en Provence sau chiar Marseille de sărbători. E total diferit față de alte zone din Europa. Ar fi fost de văzut și Colmar. Altfel, dacă sunteți în Franța sunteți și aproape de Belgia. Puteți zbura în Basel pentru că au fost în top anul trecut.
Târguri de Crăciun din Europa
E nebunia asta cu pandemia, nu poți merge în zone din afara Uniunii Europene atât de ușor, așa că m-am gândit să fac un articol despre ceea ce am vizitat în Europa.
Piețele de Crăciun din Viena
Mi se par cele mai accesibile, atât din punctul de vedere al prețurilor, cât și din punctul de vedere al accesului spre Austria. Putem merge extrem de ieftin cu avionul, putem să mergem cu mașina, iar dacă sunteți din zona Ardealului, aveți câteva ore de mers până acolo. Cu avionul zburați foarte ieftin cu Ryanair.
Cumva, în Viena, lucrurile sunt concentrate pe zone, pe piețe. Am fost acolo și am povestit acum ceva timp aici. În afara piețelor nu este o amenajare wow, dar dacă nu ați fost niciodată puteți să admirați peisajele. Merită.
Poate că voi ajunge, la un moment dat, și la un concert de Crăciun.
Piața de Crăciun din Sibiu
Sibiu, deși nu foarte atractiv pentru majoritatea românilor, este un loc perfect pentru a merge în vacanța de Crăciun, pentru a vizita și împrejurimile.
Pe lista scurtă de Crăciun mai am următoarele:
- Praga – am fost de Paște, dar nu am apucat de Crăciun. Praga este unul dintre top 3 orașe pe care le-aș revizita oricând. Alături ar fi Barcelona și Budapesta.
- Tallinn – nu am fost deloc în Estonia, dar mi se pare că arată foarte bine, cel puțin din poze.
- Budapesta – am fost, dar de Paște, nu de Crăciun. Va veni momentul în care vom trece și granița pentru a vizita Ungaria de sărbători.
Tu unde îți dorești să ajungi?
Adaugă un comentariu