Dacă tot am vorbit în lung și lat despre televizoare am zis că trebuie să vorbim și despre cum alegem o telecomandă. Mai degrabă, cred că discuția ar trebui redusă la: cum identificăm telecomanda de care avem nevoie pentru televizorul nostru. Se presupune că avem un televizor mai vechi așa că va trebui să identificăm seria acestuia.
[Citeşte mai departe…]Primele impresii despre Panasonic EZ1000. Cel mai tare televizor OLED pe care l-am testat până acum
Acum ceva timp am avut ocazia să ajung în Varșovia să văd noile televizoare OLED de la Panasonic. A fost o experiență tare mișto să fiu printre primii care vede cel mai nou televizor al acestora.
Acolo mi s-a promis că voi primi un model în teste. Nu credeam că va veni atât de repede ziua aceea. Așadar, de vineri dorm lângă un televizor OLED de toată frumusețea.
[Citeşte mai departe…]Ce mișto e android pe televizor…
Sau nu. Îmi place până la un moment dat. Are momente în care zboară, are momente când aș vrea să îi împușc pe ăia de la Mediatek sau pe cei care n-au ales să colaboreze cu alții precum Snapdragon.
Dar poate că și Google mai face fițe cu sistemul lor de operare.
[Citeşte mai departe…]De ce merge sacadat un televizor?
Fac comparații de televizoare de ani buni de zile. De multe ori am avut ocazia să văd cum sacadează un televizor sau altul, așadar, în rândurile următoare încerc să trag niște concluzii pentru voi.
[Citeşte mai departe…]Probleme card CI Digi
Am observat că sunt probleme cu anumite televizoare când ne referim la Digi. Tocmai de aceea am zis să fac un articol separat și să vedem dacă reușim să găsim problema.
[Citeşte mai departe…]Cum schimbi ordinea canalelor pe televizoare Samsung
Trist sau nu, televizoarele noi nu mai pot avea o listă de programe aranjate ca pe vremuri. Asta înseamnă că nu veți mai putea să le ordonați așa cum doriți. Din punctul ăsta de vedere, pe vremuri era mai bine. Pe de altă parte, acum avem mult mai multe personalizări de făcut, de adăugat favorite, de eliminat programe și așa mai departe.
Totuși, au fost realizate alternative de la oameni pasionați. Un astfel de program este ChanSort.
[Citeşte mai departe…]De ce nu am subtitrarea în română pe Netflix?
Am vorbit mult despre Netflix, în special, am încercat să recomandăm filme, cele mai interesante din punctul meu de vedere, dar nu m-am gândit că ar fi bine să discutăm și despre subtitrări.
Până la urmă, ideea cu Netflix, Disney+ este comoditatea. Să fim serioși, o grămadă dintre noi am trecut prin patima ODC-ului, prin patima filelist-ului, dar toți suntem de acord că Netflix a venit cu un serviciu suplimentar: comoditatea. Să stai la televizor, să ai telecomanda în mână și să te uiți la filmul preferat. Atât.
[Citeşte mai departe…]Am fost la prezentarea Panasonic, din Varșovia, pentru noul televizor OLED
Încerc sa devin cât mai bun în treaba asta cu televizoarele. Nu înseamnă că îmi iese întotdeauna, dar eu încerc sa evoluez, sa testez cât mai multe modele. Evident, e o parte de subiectivism.
Am avut o conferință in Varșovia în care ni s-a prezentat noul televizor cu tehnologia OLED, de la Panasonic.
[Citeşte mai departe…]Televizoare OLED 2017 la raport
Am promovat cât am putut de mult televizoarele OLED. E drept, senzație, pentru mine, a făcut televizorul pe care l-am avut în teste de la LG. Prețul nu a fost unul permisibil așa că am renunțat la ideea unui OLED. Așa că momentan mă dau cu un Sony pe la vreo 3000 de lei. Nu e perfect, are multe minusuri, dar e provizoriu. După aceea îl voi pasa alor mei.
Sigur, va mai trebui un televizor în sufragerie. Nu sunt hotărât însă dacă să fie chiar un TV sau un proiector. Vom vedea pe parcurs. Momentan, nu sunt finanțe pentru amenajarea acesteia.
[Citeşte mai departe…]Unde se fabrică televizoarele TCL?
TCL sunt relativ noi pe piața noastră. Prea puțini știu, însă, că ei sunt vechi, destul de vechi pe piață și că pe anumite piețe sunt lideri. Sunt cam ca Samsung, dacă vreți, ca importanță.
[Citeşte mai departe…]